ICCJ. Decizia nr. 3218/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3218/2005
Dosar nr. 2211/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1506 din 30 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., l-a achitat pe inculpatul D.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., i-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 10.000.000 lei.
S-a luat act că partea vătămată M.A., nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore de la data de 15 iulie 2004.
De asemenea, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut prin actul de sesizare că în fapt, la data de 15 iulie 2004, în jurul orelor 20,00, partea vătămată M.A. se deplasa într-un cărucior cu rotile pe B-dul Unirii, fiind însoţită de martora M.E.
La un moment dat, inculpatul D.M. s-a apropiat de partea vătămată din partea dreaptă a căruciorului păstrând o distanţă de aproximativ 2 m. Inculpatul a privit-o insistent pe partea vătămată, fapt ce i-a permis acesteia să-i reţină foarte bine semnalmentele, dar nu s-a îngrijorat de acest comportament, întrucât inculpatul a rămas în urma căruciorului său.
Apoi, inculpatul a revenit în apropierea părţii vătămate, a acţionat mânerul lateral dreapta al căruciorului, fapt ce a determinat oprirea lui, după care a prins-o pe partea vătămată de încheietura mâinii drepte în care aceasta ţinea un telefon mobil, iar apoi, prin forţarea degetului mâinii părţii vătămate a reuşit să-i smulgă telefonul mobil de culoare roz şi albastru.
Imediat după comiterea infracţiunii, inculpatul s-a îndreptat în fugă spre M.A., iar urmare a strigătelor de ajutor ale părţii vătămate, martorii C.V. şi S.N. au pornit în urmărirea acestuia, sesizând totodată infracţiunea comisă unui echipaj de poliţie al secţiei 17.
În momentul imobilizării de către agenţii de poliţie, persoana identificată ca fiind D.M. a scos din buzunar un telefon mobil şi l-a aruncat în iarbă de unde l-au ridicat organele de poliţie încheind un proces-verbal.
Instanţa de fond a apreciat că prin fapta dedusă judecăţii s-a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală, considerând că prin conţinutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanţă şi deci nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
De asemenea, a ţinut cont şi de comportamentul corespunzător al inculpatului, anterior momentului comiterii faptei, precum şi de poziţia de recunoaştere şi regret sincer al faptei comise, nefiind cunoscut cu antecedente penale.
Prin Decizia penală nr. 236/ A din 29 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în totalitate sentinţa şi rejudecând pe fond, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu referire la art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
De asemenea, i-a dedus reţinerea de o zi, respectiv din data de 15 iulie 2004 şi a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Prin aceeaşi decizie l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare pentru fondul cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar şi-a însuşit criticile formulate de parchet în sensul că, în mod greşit, a fost dispusă achitarea inculpatului, deoarece fapta comisă de acesta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi deci, se impune condamnarea acestuia, cu reţinerea circumstanţelor atenuante.
S-a apreciat că atât timp cât inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a deposeda partea vătămată (o persoană cu handicap, aflată într-un cărucior) de un telefon mobil de care se folosea, prin răsucirea degetelor acesteia, fapta prezintă un grad de pericol ridicat, specific unei infracţiuni grave, cum este aceea de tâlhărie şi astfel, l-a condamnat în consecinţă reţinând însă în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând Decizia pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea recursului său, casarea deciziei atacate şi, pe fond, menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei instanţei de fond, subliniind prin apărătorul său că a fost un incident nefericit în viaţa sa, pe care l-a săvârşit fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe care îl regretă sincer.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că instanţa de apel, pe baza probatoriului administrat în cauză, a apreciat în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei săvârşite, reţinând gradul de pericol social concret al acesteia şi calificând-o drept infracţiune şi nu ca o faptă lipsită de importanţă, ce ar fi adus o minimă atingere valorilor ocrotite de legea penală (aşa cum a procedat instanţa de fond).
Modul în care inculpatul a acţionat, în seara zilei de 15 iulie 2004, când şi-a ales victima o minoră cu handicap locomotor, ce se deplasa cu ajutorul unui cărucior deci în imposibilitate de a opune rezistenţă, violenţa manifestată prin răsucirea degetelor pentru a-i smulge telefonul mobil, toate aceste aspecte evidenţiază în mod cert că inculpatul a comis o faptă de tâlhărie, ce întruneşte gradul de pericol social concret al unei infracţiuni grave, cum este cea dedusă judecăţii, art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Sancţiunea stabilită inculpatului este just individualizată fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care şi gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, prin intimidarea şi agresarea părţii vătămate.
Instanţa de control judiciar a avut în vedere circumstanţele personale favorabile recurentului inculpat, stabilind pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege.
În această situaţie, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, corect s-a apreciat că este în măsură să atingă scopul educativ şi de prevenire a săvârşirii unor alte infracţiuni, prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, recursul declarat de inculpat, nefiind fondat, va fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 236/ A din 29 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3216/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3222/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
