ICCJ. Decizia nr. 3291/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 427/ F din 15 decembrie 2004, Tribunalul Ialomița, în baza art. 449 lit. a) C. proc. pen., a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat D.E. și în baza art. 36 C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată petentului prin sentința penală nr. 1875 din 9 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 991 din 11 august 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanța a menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani pusă în sarcina petentului prin sentința penală nr. 991/2004 a Tribunalului București, secția I penală, menținându-se starea de arest a petentului.
în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 21 aprilie 2004 la zi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că petentul condamnat D.E. a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat prin sentința nr. 1875 din 9 decembrie 2003 a Judecătoriei sector 3 București și nr. 991 din 11 august 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în perioada mai 2000 - aprilie 2004 înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, prima condamnare definitivă fiind prin sentința penală nr. 1875/2003, intrată în puterea lucrului judecat din mai 2004.
S-a apreciat că în ceea ce privește aceste fapte, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., există concurs de infracțiuni și deci sunt incidente dispozițiile art. 449 lit. a) C. pen., pedeapsa pronunțată putând fi modificată.
Referitor la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 7 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea, instanța a reținut că petentul nu se mai află în executarea ei, iar liberarea condiționată pentru restul de 427 zile nu a fost revocată, astfel că în speță nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 449 C. proc. pen.
Condamnatul a declarat apel împotriva acestei sentințe întrucât dispozițiile legale privind computarea nu au fost aplicate corect, avându-se în vedere perioada executată din pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 131/ A din 22 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.E. și l-a obligat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a conchis că deși petiționarul condamnat a solicitat contopirea unor pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală reținând că art. 449 C. proc. pen., nu are aplicabilitate în cauză referitor la sentința penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Tulcea, deoarece petiționarul nu se mai află în executarea acestei pedepse, iar liberarea condiționată pentru restul de 427 zile nu a fost revocată, perioada executată din pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare fiind deja avută în vedere la momentul liberării condiționate, aceasta fiind una din condițiile cerute de lege pentru ca petiționarul să fie liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei și deci solicitarea petentului privind deducerea perioadei executate până la momentul liberării este neîntemeiată.
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, condamnatul petiționar a declarat în termen legal recurs solicitând casarea hotărârilor pronunțate și pe fond, admiterea cererii de contopire a pedepselor aplicate prin sentința pronunțată de Judecătoria Tulcea cu pedeapsa aplicată prin sentința Tribunalului București privind dispozițiile art. 449 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 36 C. pen.
Examinând hotărârea atacată potrivit art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de condamnat este fondat, dar numai în ceea ce privește omisiunea aplicării art. 36 alin. (3) C. pen., cu referire la deducerea perioadelor executate din pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente, contopite potrivit sentinței penale nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea.
Verificând actele dosarului constată că tribunalul în mod corect a reținut că prin sentința penală nr. 1875 din 9 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria sector 3 București petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea în noaptea de 5 mai 2000 a unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului inculpatului, prin decizia nr. 537 din 4 mai 2004 a Tribunalului București, secția I penală.
Această infracțiune de furt calificat săvârșită, în noaptea de 5 mai 2000, este concurentă cu infracțiunile prevăzute de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i), faptă săvârșită la 9 august 2000, cea prevăzută de art. 26, raportat la 208 - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); cu cea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și cu cea prevăzută de art. 293 C. pen., toate sancționate prin sentința penală nr. 302 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Câmpina.
De asemenea, se constată concurs de infracțiuni între faptele mai sus enunțate și cele pedepsite prin sentința nr. 1273 din 30 iulie 2001 a Judecătoriei sector 3 București, pedepsele aplicate fiind contopite prin sentința penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea.
Astfel, au fost contopite în baza art. 36 C. pen., pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 302 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Câmpina definitivă prin neapelare cu pedeapsa de un an și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1273 din 30 iulie 2001 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 1816 din 22 martie 2001 a Tribunalului București, în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 7 luni.
Condamnatul a început executarea acestei pedepse de 3 ani și 7 ani în regim de detenție la 20 iulie 2002, fiind liberat condiționat prin sentința penală nr. 2837 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Tulcea, rămânând un rest neexecutat de 427 zile.
Potrivit dispozițiilor art. 36 C. pen., dacă inculpatul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și art. 35 din același cod, iar dacă acesta a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.
Cum în speță fapta comisă de condamnat la 5 mai 2000 este concurentă cu infracțiunile pentru care acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 302 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Câmpina și nr. 1273 din 30 iulie 2002 a Judecătoriei sector 3 București, înalta Curte urmează să deducă potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., din pedeapsa de 7 ani și 6 luni stabilită în prezenta cauză, prin sentința penală nr. 427/ F din 15 decembrie 2004 a Tribunalului Ialomița și menținută prin decizia penală nr. 131/ A din 22 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, perioadele executate anterior:
- de la 22 august 2000 la 5 septembrie 2000;
- de la 8 ianuarie 2001 la 16 ianuarie 2001;
- de la 1 mai 2001 la 28 mai 2002;
- de la 20 iulie 2002 până la punerea în libertate, prin liberare condiționată în baza sentinței penale nr. 2837 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Tulcea.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Pentru considerentele de mai sus, înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de condamnat, conform dispozitivului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor condamnatului în sumă de 200.000 lei, a fost plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3275/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3267/2005. Penal → |
|---|
