ICCJ. Decizia nr. 3290/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 112 din 23 martie 2004, Tribunalul Bihor a admis cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă aceeași instanță și în baza dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a dispus anularea sentinței penale nr. 1490 din 17 septembrie 2001 a Judecătoriei Oradea.
Instanța a dispus condamnarea inculpaților:
1. H.R. la 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 din același cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);
2. C.G. la 5 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) și cu aplicarea art. 13 din același cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiindu-i acoperit prin recuperare integrală.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1490 din 17 septembrie 2001 a Judecătoriei Oradea, motivul invocat fiind incidența în cauză a dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
în cererea de revizuire, parchetul a arătat că prin rechizitoriul din 18 aprilie 2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus trimiterea în judecată a inculpaților H.R. și C.G., reținându-se în sarcina acestora că la 6 decembrie 2000, în jurul orelor 11,00, în timp ce se aflau în Piața Cetate din Oradea, prin violențe, l-au împiedicat pe P.I. să-l urmărească pe cel care i-a smuls din mână suma de 4.150.000 lei.
S-a mai reținut că la cercetarea penală, partea vătămată, fără dubiu și în prezența unor martori asistenți i-a recunoscut pe cei doi inculpați în urma efectuării prezentării pentru recunoaștere dintr-un grup, aceeași poziție având-o și în prezența procurorului.
Ca atare, în sarcina inculpatului H.R. s-a reținut complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod, iar în sarcina inculpatului C.G., aceeași faptă, fără recidivă însă.
La 17 septembrie 2001, P.I. a revenit asupra declarațiilor date la cercetarea penală și în fața procurorului, arătând că a fost victima unei tâlhării săvârșite de autor necunoscut, dar că nu a fost împiedicat prin violență de către cei doi inculpați să-l ajungă pe cel care l-a tâlhărit, iar faptul că i-a indicat pe inculpați ca fiind complici, a făcut-o din dorința recuperării prejudiciului.
în faza cercetării judecătorești, coroborând declarațiile părții vătămate cu cele ale inculpaților, date la urmărirea penală și în fața sa, Judecătoria Oradea, prin sentința penală nr. 1490 din 17 septembrie 2001, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea celor doi inculpați pe considerentul inexistenței faptei.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către P.I., a infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 C. pen.
în urma audierii lui P.I. și a numiților P.E., F.Z.S. și D.C. s-a reținut că, la data de 16 septembrie 2001, P.I. a fost vizitat de 3 persoane necunoscute, acestea amenințându-l că dacă a doua zi (17 septembrie 2001), nu va declara mincinos în fața instanței în sensul că s-a plâns împotriva inculpaților doar pentru a-și recupera prejudiciul, "va fi bătut groaznic sau va fi omorât". S-a mai reținut că la 17 septembrie 2001, la Judecătoria Oradea, P.I. a fost urmărit de una din persoane, tocmai pentru ca aceasta să se convingă că cel avertizat va retracta declarațiile, partea vătămată conformându-se.
Aceeași parte vătămată a susținut că cele declarate anterior datei de 17 septembrie 2001 reflectau adevărul, în sensul că cel care s-a oferit să-i schimbe în piață suma de lei în forinți, era însoțit de inculpați, aceștia din urmă atunci când au încercat să deschidă portiera mașinii lui, i-au înlesnit primului să-i ia banii și să fugă. Totodată, cei doi inculpați l-au împiedicat să-l urmărească pe cel care i-a furat banii, iar atunci când a sesizat poliția, cei doi fiind prinși, i-a recunoscut din grup.
Martorii L.I. și T.A., la rândul lor au declarat că partea vătămată i-a recunoscut pe inculpați din grup.
în consecință, instanța a admis cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și în baza dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a dispus anularea sentinței penale nr. 1490 din 17 septembrie 2001 a Judecătoriei Oradea și condamnarea inculpaților așa cum s-a detaliat mai sus.
împotriva sentinței, au declarat apeluri inculpații, motivele invocate fiind nelegalitatea hotărârii, în sensul greșitei stabiliri a situației de fapt și, implicit, a vinovăției lor, nelegalitatea sesizării Tribunalului Bihor în condițiile în care competența aparținea Judecătoriei Oradea, la data presupusei fapte, aceasta fiind competentă să judece în primă instanță.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 246 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.
Instanța de apel a reținut că din actele de cercetare efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în susținerea cererii de revizuire a rezultat, fără dubiu, că la 17 septembrie 2001, când cauza a fost soluționată în fond în primul ciclu procesual, au existat fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de Judecătoria Oradea, acestea fiind descoperite ulterior, cu ocazia cercetării părții vătămate sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de denunț calomnios față de conținutul declarației date în fața instanței, ce contravine flagrant tuturor declarațiilor date la urmărirea penală, în sensul că nu a fost împiedicată, sub nici o formă, de către inculpați, să-l urmărească pe autorul infracțiunii de tâlhărie.
Faptele și împrejurările descoperite ulterior constau din aceea că, la 16 septembrie 2001, partea vătămată, în domiciliul său, a fost amenințată cu violențe și chiar cu moartea dacă nu va declara că afirmațiile făcute la urmărirea penală privindu-i pe cei doi inculpați, au fost doar pentru a-și recupera prejudiciul.
Privind nelegala sesizare a Tribunalului Bihor, pentru judecarea cererii de revizuire, s-a reținut că dispozițiile art. 401 C. proc. pen., trebuie coroborate cu cele ale art. 27 pct. 1 lit. a) din același cod, întrucât de la soluționarea în fond a cauzei și până la efectuarea actelor de cercetare și sesizarea instanței, au intervenit modificări ale normelor procesuale ce au transferat în competența materială a tribunalelor, judecarea unor categorii de infracțiuni în primă instanță, printre acestea, fiind și infracțiunea de tâlhărie.
împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, ambii inculpați au declarat recursuri, motivul invocat fiind nelegalitatea și netemeinicia deciziei, sens în care au solicitat, în principal, achitarea lor în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din același cod și, în subsidiar, rejudecarea cauzei pe considerentul că hotărârile au fost pronunțate de instanțe necompetent material.
Recursurile nu sunt fondate.
Martorul asistent T.A., prezentă la recunoașterea din grup ce a avut loc la 6 decembrie 2000, a declarat că cel căruia i s-a cerut să privească cu atenție grupul și să-i indice dacă cunoaște vreo persoană, fără ezitare, a indicat și a pus mâna pe a treia persoană din grup de la stânga la dreapta, fără a fi fost influențat de organele de poliție.
Cel indicat, legitimat ulterior, martora a aflat că se numește H.R.
Martora a mai adăugat că persoana care l-a recunoscut pe H.R. a susținut că l-a identificat după fizionomia feței și după haine.
Aceeași martoră, în continuare, a declarat că persoana care l-a indicat pe H.R., a pus mâna și pe C.G., numele aflându-l după legitimare.
Este de reținut că întrebat fiind ce are de declarat cu privire la recunoașterea sa, precum și cu privire la cele relatate de persoana care l-a recunoscut, H.R. a declarat "nu am nimic de declarat".
La rândul său, C.G., la aceeași întrebare, a declarat: "Am fost lângă mașină, dar nu am ținut de ușă".
Declarații asemănătoare a dat și martorul L.I., de asemenea, martor asistent la recunoașterea din grup ce a avut loc, la 6 decembrie 2000, chiar ziua săvârșirii faptei și prinderii inculpaților.
în fapt, chiar inculpații, în declarațiile date, la 6 decembrie 2000, au recunoscut că îl cunoșteau pe P.I., au fost, ambii, în apropierea mașinii lui, au văzut că a fost "șmenuit" de cineva și chiar l-au îndemnat să pornească în urmărirea celui care i-a luat banii.
Privind nelegala sesizare a instanței, Tribunalului Bihor privind judecarea cererii de revizuire, dispozițiile art. 401 C. proc. pen., trebuie coroborate cu cele ale art. 27 pct. 1 lit. c) din același cod, O.U.G. nr. 109/2003 de modificare a Codului de procedură penală cuprinzând norme de procedură de imediată aplicare, iar judecarea infracțiunii de tâlhărie cade în competența tribunalelor (vezi republicarea Codului de procedură penală actualizat).
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpați nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți au fost obligați să plătească cheltuielile judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3294/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3280/2005. Penal → |
|---|
