ICCJ. Decizia nr. 4142/2005. Penal. Plângere fond. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4142/2005
Dosar nr. 2539/2005
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 487 din 22 decembrie 2004, Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpatul G.I., la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. şi la 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
S-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a luat act că partea civilă SC E.C. SRL Strehaia nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 18 aprilie 2004, în jurul orelor 3,30, inculpatul prin spargerea geamului a pătruns în magazinul aparţinând SC E.C. SRL Strehaia intenţionând să sustragă diverse bunuri, însă, a fost surprins la scurt timp de administratorul firmei, numitul S.P., spre care a aruncat trei ghivece de flori şi un aparat de radio pentru a-şi asigura scăparea.
În cele din urmă, intervenind şi S.E., martorii au reuşit să-l imobilizeze pe inculpat, care nu apucase să sustragă vreun bun.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul care a criticat-o sub aspectul greşitei încadrări juridice reţinute de instanţă.
Prin Decizia penală nr. 91 din 14 martie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea că, deşi inculpatul nu a reuşit să însuşească vreun bun, tâlhăria a rămas în fază de tentativă, întrucât, infracţiunea s-a realizat în întregime prin întrebuinţare de violenţe împotriva celor care l-au imobilizat.
În termen legal împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care le-a criticat sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, solicitând în acest sens, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în scopul efectuării unei expertize psihiatrice iar în subsidiar, reducerea pedepselor şi aplicarea art. 81 C. pen.
Criticile formulate vor fi analizate în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 8 şi 14 C. proc. pen.
Este adevărat că, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile supuse recursului, pot fi casate când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. (1) şi (2) C. pen.
Dar în cauză la urmărirea penală, cu respectarea dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen., s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legală psihiatrică, din raportul medico-legal rezultând că inculpatul prezintă tulburări de comportament, fond deficit instructiv-educativ, având păstrat discernământul pentru fapta pentru care este cercetat.
Pe parcursul judecăţii, cât şi în această fază, inculpatul nu a prezentat noi documente din care să rezulte alte împrejurări decât cele cunoscute la data efectuării expertizei medico-legale psihiatrice şi nu a justificat în nici un fel necesitatea unei noi expertize.
Desigur, în acest context critica formulată nu poate fi primită şi nu poate conduce la casarea unor hotărâri legale sub acest aspect.
Nefondată este şi critica vizând individualizarea pedepsei, în cuantum şi modalitate de executare.
Deşi inculpatul a comis în concurs două infracţiuni, din care, una de tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată a fost condamnat la o pedeapsă stabilită la limita minimă legală. O coborâre a pedepsei sub această limită presupune reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe judiciare atenuante, ceea ce nu este cazul în speţă, având în vedere împrejurările în care s-au comis infracţiunile dar şi datele ce caracterizează pe recurent.
Tot astfel, nu sunt realizate cumulativ nici cerinţele, imperative înscrise în art. 81 C. pen., pentru a se putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În aceste condiţii, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge cu cheltuieli judiciare statului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 91 din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4138/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4146/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
