ICCJ. Decizia nr. 4138/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4138/2005
Dosar nr. 3237/2005
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44 din 7 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Alba au fost condamnaţi inculpaţii:
- C.C.C., la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen.;
- la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
S-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- G.V.C., la:
- 7 ani închisoare, pentru art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că partea vătămată A.A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În dimineaţa zilei de 9 august 2004, în jurul orelor 6,15, partea vătămată D.D. a plecat la serviciu.
Inculpaţii au urmărit-o printre blocuri şi au atacat-o, au trântit-o la pământ, au lovit-o cu pumnii şi picioarele şi i-au sustras o geantă în care avea 100.000 lei, cheile de la locuinţă, o cartelă magnetică de interfon, un ceas electronic şi câteva bunuri personale.
Ca urmare a agresiunii comise, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 2-3 zile de îngrijiri medicale, aşa cum rezultă din actul medico-legal depus.
Ulterior comiterii faptei, în noaptea de 11 august 2004, inculpatul C.C. a observat pe partea vătămată A.A. deplasându-se, pe stradă, spre casă. A urmărit-o şi când s-a apropiat de ea, i-a aplicat lovituri cu pumnii în regiunea capului. După ce partea vătămată s-a prăbuşit la pământ, inculpatul a încercat să-i smulgă geanta însă nu a reuşit datorită opoziţiei victimei, precum şi datorită apropierii unui grup de persoane.
În timp ce încerca să sustragă geanta părţii vătămate, inculpatului C.C.C. i-au căzut cheile sustrase cu câteva zile înainte de la numita D.D.
Respectivele chei au fost restituite părţii vătămate D.D.
Din actul medico-legal depus a rezultat că partea vătămată A.A. a suferit leziuni de 8-9 zile îngrijiri medicale, produse cu corpuri dure.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen, cei doi inculpaţi, care au cerut achitarea deoarece nu se fac vinovaţi de comiterea faptelor deduse judecăţii.
Prin Decizia penală nr. 127 din 3 mai 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, cu motivarea că din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat vinovăţia inculpaţilor pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii care le-au criticat sub aspectul nelegalităţii în ce priveşte soluţia de condamnare, considerând că doar printr-o eroare gravă de fapt s-ar ajunge la această soluţie; sub aspectul netemeiniciei în ce priveşte pedepsele aplicate, au cerut coborârea lor sub limita minimă legală, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., în favoarea celor doi inculpaţi.
Criticile formulate de recurenţi urmează a fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., dar nu se vor constata motive care să atragă casarea hotărârilor recurate, pentru considerentele ce urmează.
Instanţele au reţinut o corectă stare de fapt, precum şi vinovăţia recurenţilor inculpaţi în comiterea faptelor deduse judecăţii, pe baza probatoriului administrat în cauză.
Chiar dacă recurenţii inculpaţi nu au recunoscut infracţiunile comise, soluţia de condamnare nu este rezultatul unei grave erori de fapt, aşa cum au susţinut, ci reprezintă o consecinţă firească, justă a conţinutului materialului probator administrat.
În acest sens, se impun a fi amintite procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere, ocazie cu care partea vătămată D.D. a indicat pe inculpatul G.V.C. ca fiind una din persoanele care, prin violenţă, i-a sustras bunuri în data de 9 august 2004, precum şi procesul verbal de recunoaştere după fotografie a inculpatului C.C.C.; în această situaţie cele două părţi vătămate l-au indicat fără ezitare, ca fiind autorul faptelor comise împotriva lor, pe acest inculpat, fiind ataşate şi planşele fotografice executate la acel moment.
În aceeaşi ordine trebuie amintite procesul verbal de confruntare între inculpatul G.V.C. şi partea vătămată D.M., declaraţiile martorilor asistenţi C.C.C., G.V.A., ale martorei M.A.N.
Şi osebit de aceste probe, relevantă este şi împrejurarea că în timp ce agresa pe cea de a doua parte vătămată, la locul acestei fapte i-au căzut cheile sustrase cu câteva zile înainte de la partea vătămată D.D.
Şi în fine, în încercarea de a se disculpa, inculpaţii au încercat să dovedească că nu au fost în Alba Iulia în zilele în care s-au comis faptele.
În scopul punerii în aplicare a acestei hotărâri, inculpatul C.C.C. a trimis o scrisoare familiei sale, scrisoare ce a fost reţinută în baza autorizaţiei nr. 2 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Alba, prin care le-a cerut să confirme că la momentul comiterii faptelor se afla în jud. Vâlcea. Membrii familiei sale, audiaţi în calitate de martori, nu au confirmat cele dorite de inculpat.
Desigur, în acest context, probele au făcut, fără echivoc, dovada vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.
Nefondată este şi critica vizând individualizarea pedepselor aplicate.
Inculpaţilor li s-au aplicat pedepse la limita minimă legală, deşi, au avut o comportare nesinceră pe parcursul procesului, iar recurentul inculpat, deşi nu este recidivist, are în antecedente condamnări, în minoritate, pentru infracţiuni de acelaşi gen. Recurenţii inculpaţi au săvârşit infracţiuni grave de tâlhărie calificată şi nu se constată alte împrejurări, de natură a fi calificate, în favoarea inculpaţilor, circumstanţe judiciare atenuante cu efecte în reducerea pedepselor sub limita minimă legală.
Aşa fiind, se constată că instanţele, în considerarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au stabilit pedepse în limitele legale sancţionatoare şi cu respectarea celorlalte criterii de individualizare, ceea ce atrage respingerea, ca nefondată, şi a acestei critici, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea recursurilor declarate de inculpaţi cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului C.C.C. detenţia preventivă la zi, constatându-se că recurentul G.V.C. este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.C. şi G.V.C. împotriva deciziei penale nr. 127 din 3 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.C.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 noiembrie 2004 la 6 iulie 2005.
Constată că inculpatul G.V.C. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4133/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 4142/2005. Penal. Plângere fond. Fond → |
|---|
