ICCJ. Decizia nr. 4296/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4296/2005
Dosar nr. 3422/2005
Şedinţa publică din 12 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 96 din 10 februarie 2005, a condamnat pe inculpatul D.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c), raportate la cele ale art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 din acelaşi cod.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul D.D., iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 3 august 2004 la zi.
Inculpatul A.A. a fost condamnat, la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), cu referire la art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 3 august 2004, la zi.
Inculpatul H.D.O. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), cu referire la art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 3 august 2004, la zi.
A constatat recuperat în parte prejudiciul produs părţii civile B.L.A.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.L.A. şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii D.D., A.A. şi H.D.O. să plătească părţii civile suma de 1.100.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
Inculpatul D.D. a fost obligat să plătească statului suma de 1.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care, suma de 800.000 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în seara zilei de 2 august 2004, în jurul orelor 22,00 – 23,00, în timp ce se aflau pe strada Palat din municipiul Iaşi, văzând-o pe partea vătămată B.L.A., inculpaţii D.D., A.A. şi H.D.O., de comun acord, au hotărât ca, prin violenţă, să sustragă geanta părţii vătămate. În baza hotărârii infracţionale luate, cei trei inculpaţi au pornit în urmărirea părţii vătămate, iar în momentul în care s-au apropiat de ea, inculpatul D.D. a prins-o de spate şi i-a pus mâna la gură timp în care inculpatul A.A. i-a smuls geanta de pe umăr, după care cei trei inculpaţi au fugit de la locul faptei.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii D.D., A.A. şi H.D.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpaţii D.D. şi A.A. au solicitat reducerea pedepselor raportat la faptele comise şi la persoana inculpaţilor.
Inculpatul H.D.O. a solicitat achitarea, susţinând că nu a săvârşit infracţiunea, nu a contribuit la comiterea faptei, s-a aflat doar în imediata apropiere de locul unde cei doi inculpaţi au comis infracţiunea şi că nu există dovezi ale vinovăţiei sale.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 161 din 21 aprilie 2005, a respins apelurile declarate de inculpaţi, ca nefondate, cu motivarea că instanţa de fond a „reţinut" corect prin sentinţa de condamnare, acţiunile infracţionale ale inculpaţilor, contribuţia materială individualizată a fiecăruia dintre inculpaţi, care se circumscrie infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.
Pedepsele pronunţate la care au fost condamnaţi inculpaţii D.D. şi A.A. au fost individualizate, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu scopul şi funcţiile pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., concretizate în hotărârea de condamnare. Pedepsele sunt stabilite sub minimul special prevăzut de lege ca efect al circumstanţelor atenuante.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul H.D.O., instanţa de control judiciar a arătat că: „În sarcina inculpatului H.D.O., situaţie de fapt rezultată din probele cauzei, se reţine că a luat hotărârea infracţională împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, a pornit în urmărirea părţii vătămate şi a asistat la desfăşurarea actelor de executare, întărindu-le autorilor convingerea infracţională, contribuţia inculpatului reprezintă un sprijin moral.
Activitatea materială infracţională a inculpatului este dovedită de probele cauzei analizate în detaliu prin hotărârea de condamnare.
De asemenea, pedeapsa pronunţată la care inculpatul a fost condamnat este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a activităţii materiale infracţionale concrete comise de inculpat, a gradului de pericol social concret a infracţiunii comise în forma de participare a complicităţii dându-se totodată efect circumstanţelor atenuante reţinute, fiind stabilită sub minimul special prevăzut de lege."
În termen legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul D.D., solicitând ca prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa, să se dispună reducerea pedepsei.
Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat nefondat, urmând a fi respins, ca atare.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 74 C. pen. enumeră, exemplificativ, împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante.
Dar constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nujustifică prin ea însăşi, considerarea lor ca circumstanţe atenuante şi pe cale de consecinţă, reducerea ori schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este de atributul instanţei de judecată şi deci, lăsată la aprecierea acesteia.
În aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptelor comise, la numărul lor, la ansamblul condiţiilor în care au fost săvârşite, precum şi la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.
În cauză, instanţa de apel a examinat cu atenţie circumstanţele comiterii faptelor, precum şi pe cele ce caracterizează conduita generală a făptuitorului, concluzionând judicios că prima instanţă a aplicat în mod corect în favoarea inculpatului D.D. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră, de recunoaştere a faptelor săvârşite, conduita bună a inculpatului avută anterior comiterii faptelor, dându-le efectele prevăzute de art. 76 lit. b) şi stabilind pedeapsa cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 din acelaşi cod.
Se constată aşadar, că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, coborâtă sub limita minimă de 7 ani închisoare prevăzută de textul de lege incriminator, este just individualizată, prin considerarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi corespunde şi scopului ei, astfel cum este prevăzut de art. 52 din acelaşi cod, privind prevenţia generală şi specială şi nu se justifică reducerea.
Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul declarat de inculpatul D.D. va fi respins, ca nefondat, recurentul inculpat urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 161 din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 3 august 2004, la 12 iulie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4293/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4300/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
