ICCJ. Decizia nr. 4398/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 343 din 10 martie 2005, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul I.M., la 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 9 aprilie 2004, la zi.
S-a luat act că partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 13 martie 2003, inculpatul a exercitat acte de violență asupra părții vătămate P.M., care se deplasa pe B-dul. Ramnicu Sărat din București, încercând să-i sustragă geanta, însă a fost prins și imobilizat de mai multe persoane, care se aflau în apropiere.
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 340 din 9 mai 2005, admițând apelul declarat de inculpatul I.M., a dispus deducerea prevenției din pedeapsa aplicată acestuia, de la 9 martie 2004, la zi în loc de 9 aprilie 2004, la zi cum se menționa în sentința instanței de fond.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, instanța de apel evidențiind netemeinicia motivelor de recurs formulate de inculpat în susținerea că fapta nu a fost comisă de acesta iar pedeapsa aplicată este greșit individualizată.
împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul I.M. a declarat recurs, reiterând motivele de casare prevăzute de art. 3859pct. 18 și 14 C. proc. pen., invocate în apel, în sensul că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, întrucât nu a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat, iar pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt vinovăția inculpatului fiind dovedită cu declarațiile constante ale persoanei vătămate, procesul verbal de recunoaștere a inculpatului din grup și declarațiile martorilor oculari J.A.M. și C.B., care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri.
Referitor la pedeapsa aplicată se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea ei, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise cât și persoana inculpatului care anterior a mai comis fapte penale, aflându-se în starea de recidivă.
întrucât, din actele dosarului nu rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus, din pedeapsa aplicată perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 9 martie 2004, la zi.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4402/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4395/2005. Penal → |
|---|
