ICCJ. Decizia nr. 4526/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4526/2005
Dosar nr. 3632/2005
Şedinţa publică din 27 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 111 pronunţată la data de 20 aprilie 2005, în dosarul penal nr. 1130/2005, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.V., la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în conformitate cu dispoziţiile prevederilor art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
A dedus din pedeapsă timpul arestării preventive începând de la 1 februarie 2005 şi până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6.000.000 lei în folosul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pe baza probelor ce au fost administrate în cauză, tribunalul a reţinut că, la 13 februarie 2005, într-un incident avut cu T.I., inculpatul a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un topor în zona capului. Urmare loviturilor aplicate de inculpat, victima a suferit vătămări corporale (fracturi cominutive cu înfundarea fragmentelor în zona bolta iradiată şi baza craniului) ce au condus la moartea violentă a acesteia.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de către inculpat, care a solicitat o nouă individualizare a pedepsei, în care scop să se reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 145/ P din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.V. împotriva sentinţei penale sus-menţionate. S-a reţinut că hotărârea primei instanţe este temeinică în raport de probele existente în dosar, care relevă împrejurarea că inculpatul a lovit victima în cap cu toporul doar la ameninţarea acesteia cu bătaia iar pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de prima instanţă a fost corect individualizată, în conformitate cu art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de modul cum a acţionat inculpatul şi consecinţa faptei sale.
Hotărârea este nelegală însă în ce priveşte acţiunea civilă ce trebuia pornită din oficiu, potrivit art. 17 C. proc. pen., pentru minora T.A.M.D. şi aflată în îngrijirea bunicii V.R. Cum, însă, curtea a fost sesizată numai cu apelul inculpatului, această problemă nu a putut fi rezolvată deoarece, potrivit art. 372 C. proc. pen., instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apelul, în cauza de faţă inculpatul I.V.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârşirii faptelor şi circumstanţele sale personale, respectiv poziţia sinceră, de recunoaştere şi regretare a faptei, precum şi lipsa antecedentelor penale.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (aplicarea mai multor lovituri ce vizau capul victimei cu muchia unui topor, pasivitatea de care a dat dovadă după săvârşirea faptei prin abandonarea victimei şi nesolicitarea asistenţei medicale de specialitate), cât şi circumstanţele sale personale (fără ocupaţie, cu o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, fără antecedente penale). În raport de aceste date, instanţele au apreciat în mod justificat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum orientat peste minimul special prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, apreciind că nu sunt motive pentru reducerea pedepsei aplicată recurentului – inculpat de instanţa de fond.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 145/ P din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 16 februarie 2005 la 27 iulie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4525/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4527/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
