ICCJ. Decizia nr. 4530/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4530/2005
Dosar nr. 3783/2005
Şedinţa publică din 27 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 82 de la 10 martie 2005, Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpatul - parte vătămată D.H., la 5 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen., a fost menţinută starea de arest şi a fost dedusă detenţia începând cu 19 octombrie 2004 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui par - corp delict.
Inculpatul parte vătămată a fost obligat la 8.000.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă - inculpat şi la 65.000.000 lei daune morale, precum şi la 15.240.830 lei daune către partea civilă Spitalul nr. 1 Craiova.
S-a luat act că Serviciul de Ambulanţă Mehedinţi şi Spitalul Judeţean Turnu Severin, nu s-au constituit părţi civile.
Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe partea vătămată - inculpat G.N., la un an închisoare în temeiul art. 181 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe perioada prevăzută de art. 82 C. pen.
Partea vătămată – inculpat a fost obligată la 10.000.000 lei daune morale către inculpatul – parte vătămată D.H.
Inculpatul – parte vătămate D.H., a fost obligat la 550.000 lei cheltuieli judiciare către G.N. şi la 11.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, iar inculpatul G.N., la 6.000.000 lei cu acelaşi titlu.
Instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Între cele două părţi existau dese conflicte generate de raporturile de proprietate asupra unor terenuri şi de împrejurarea că animalele celor doi erau nesupravegheate şi pătrundeau de multe ori pe aceste suprafeţe.
În ziua de 11 octombrie 2004, inculpatul – parte vătămată D.H. s-a deplasat cu căruţa la grădină pentru a recolta anumite produse, în vederea pomenirii mamei sale, care decedase înainte cu un an.
În acea zonă a apărut şi partea vătămată – inculpat G.N. care păşuna o vacă, cei doi adresându-şi injurii şi lovindu-se reciproc.
În timpul acestei altercaţii, produsă instantaneu, inculpatul - parte vătămată D.H. a lovit cu un par pe partea vătămată - inculpat G.N. în zona capului, producându-i o fractură cu înfundare fronto-parietală care i-a produs leziuni ce au necesitat cca. 80-90 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în pericol.
La rândul său, inculpatul - parte vătămată D.H. a suferit în urma leziunilor primite cu un corp contondent, o fractură cubitus stâng, ce a necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale.
Vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită pe baza probelor administrate, respectiv plângerile reciproce ale celor doi, procesul – verbal de cercetare locală însoţit de planşe fotografice, actele medicale eliberate de unităţile specializate şi rapoartele de constatare medico-legală, precum şi declaraţiile martorilor G.S., D.M., T.G., F.D. şi alţii.
Împotriva sentinţei de mai sus, au declarat apel ambele părţi.
În apelul declarat de partea vătămată – inculpat G.N., a fost criticată sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
În ceea ce priveşte critica privind nelegalitatea, partea vătămată – inculpat a susţinut că nu el a săvârşit fapta ci o altă persoană, iar în ceea ce priveşte netemeinicia a arătat că daunele morale acordate de instanţa de fond sunt insuficiente, în raport de suferinţele pricinuite şi de cheltuielile făcute cu medicamentele şi alimentaţia.
În apelul său, inculpatul – parte vătămată D.H., a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii, în sensul că a săvârşit fapta sub imperiul unei puternice emoţii şi tulburări provocată de atitudinea violentă a părţii vătămate – inculpat.
Prin Decizia nr. 166/ A din 16 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, au fost admise ambele apeluri. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului D.H. de la 5 la 3 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.; s-a majorat de la 65 milioane la 100 milioane lei cuantumul daunelor morale acordate părţii vătămate G.N., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, din probe rezultând că ambele părţi se fac vinovate de infracţiunile pentru care au fost trimise în judecată.
Din modul în care au fost săvârşite faptele rezultă că, conflictul dintre cei doi s-a declanşat instantaneu, că nu poate fi reţinută în sarcina nici unuia circumstanţa atenuantă a provocării şi nici o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare.
Această stare de fapt rezultă numai din declaraţiile celor doi şi nu este contrazisă de nici o altă situaţie de fapte şi altă probă.
Totodată, a apreciat că, faţă de inculpatul – parte vătămată D.H., pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare legate de modul în care a fost săvârşită fapta, de contribuţia celeilalte părţi, de poziţia sa procesuală şi de conduita bună avută în societate, astfel că sub acest aspect s-au aplicat faţă de acesta dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.
Instanţa a apreciat, de asemenea, că latura civilă nu a fost corect rezolvată faţă de partea vătămată - inculpat G.N., că daunele morale sunt insuficiente în raport de consecinţele loviturilor, de multitudinea de zile îngrijiri medicale, majorându-le la un cuantum care să satisfacă nevoile materiale şi morale ale acesteia.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul – parte vătămată D.H., care a criticat-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări în condiţiile în care faptei reţinute în sarcina sa îi lipseşte latura subiectivă; totodată, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei, în sensul că, lovindu-se reciproc cu partea vătămată, pe fondul unui conflict preexistent, în timp ce se aflau în mişcare, încadrarea juridică corectă este aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. Nu în ultimul rând, inculpatul a criticat hotărârile pentru nereţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. (susţinând că a fost provocat de partea vătămată şi a acţionat într-o puternică stare de tulburare), cu consecinţa reducerii pedepsei, precum şi în ceea ce priveşte cuantumul nejustificat de mare al daunelor morale la care a fost obligat.
Examinând recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12, 17 şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului cum că a lovit partea vătămată-inculpat doar pentru a se apăra, deci nu cu intenţia specifică infracţiunii de omor, Curtea constată că solicitarea de achitare, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este nerealistă, atâta vreme cât inculpatul nu a invocat şi probat legitima apărare şi, pe de altă parte, a recunoscut că a lovit partea vătămată – inculpat cu un par, în zona capului. De altfel, în împrejurarea relatată chiar de inculpat, cum că se afla în căruţă şi că, în momentul incidentului, calul se afla între el şi cealaltă parte, nu se poate susţine că lovirea părţii vătămate-inculpat era singura cale de a acţiona. Pe de altă parte, cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor în vătămare corporală gravă este nefondată, având în vedere intensitatea loviturii, zona vitală vizată (capul) şi gravitatea leziunilor traumatice suferite, care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, criterii în raport de care se poate concluziona că inculpatul a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii de omor, în forma indirectă.
De asemenea, apărarea inculpatului – parte vătămată în sensul că ar fi săvârşit fapta fiind provocat de partea vătămată – inculpat, care l-a injuriat şi l-a lovit, nu poate fi primită, neavând la bază probe care să ateste o astfel de situaţie. De altfel, la locul faptei nu s-au aflat decât părţile implicate în conflict iar declaraţiile lor contradictorii fac imposibilă stabilirea ordinii în care şi-au aplicat loviturile.
Ca atare, solicitarea inculpatului, de a i se reduce pedeapsa, este nefondată atât sub aspectul reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cât şi al acordării de maximă eficienţă celorlalte circumstanţe atenuante reţinute de instanţa de apel, conform art. 74 C. pen., întrucât pedeapsa aplicată de această instanţă a fost corect dozată în raport de gravitatea faptei, de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal şi antecedentele penale, fiind de natură să asigure atingerea scopului cerut de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de a se diminua cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părţii vătămate, Curtea constată că aprecierea cuantumului daunelor morale nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Ca atare, neexistând alte motive de casare care să fie luate în discuţie din oficiu, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul-parte vătămată.
Conform art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul – parte vătămată D.H. împotriva deciziei penale nr. 166 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la 27 iulie 2005.
Obligă recurentul inculpat – parte vătămată la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4527/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4533/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
