ICCJ. Decizia nr. 4527/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4527/2005
Dosar nr. 3634/2005
Şedinţa publică din 27 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 67 din 13 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost condamnat inculpatul E.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 13 ani închisoare şi la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive executată de la data de 21 august 2004 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, 13 aprilie 2005.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile M.C. suma de 30.000.000 lei cu titlu de daune materiale, sumă actualizată la data executării hotărârii, părţii civile C.P., câte 1.000.000 lei lunar, cu titlu de prestaţie periodică lunară, pentru minorul C.P.A., începând cu data comiterii faptei, 21 august 2004, şi până la majoratul acestuia, respectiv, 19 ianuarie 2018.
Pentru a se hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Inculpatul E.M. locuia în comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ, în casa mamei sale C.N.O., care s-a mutat, urmare a recăsătoririi, în comuna Războieni, judeţul Neamţ.
Inculpatul provine din prima căsătorie a mamei sale cu E.P., care a decedat în anul 1991.
Acesta nu avea serviciu, câştigându-şi existenţa lucrând pe la diferite persoane din comună.
La începutul anului 2004, inculpatul a intrat într-o relaţie de concubinaj cu numita M.C., o tânără de 25 de ani, care locuia tot în comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ. Aceasta, anterior relaţiei cu inculpatul, a mai avut o relaţie de concubinaj cu numitul C.P., din convieţuirea cu acesta din urmă, rezultând minorul C.P.A., care a rămas în îngrijirea şi întreţinerea tatălui.
Relaţiile dintre inculpat şi concubina sa erau tensionate fiindcă amândoi consumau alcool şi pentru că, uneori, victima pleca de la locuinţa inculpatului şi se întorcea după 2-3 zile.
Neînţelegerile dintre cei doi concubini, au degenerat deseori în violenţe verbale şi fizice, pe fondul consumului de alcool, acutizându-se, astfel, comportamentele lor negative.
Mama inculpatului i-a sfătuit pe cei doi, în diverse ocazii, să întrerupă relaţia, dar E.M. refuza, arătând că nu poate face acest lucru, ţinând la victimă şi nedorind să o piardă.
Periodic, mai ales, la sfârşit de săptămână, inculpatul îşi vizita mama, împreună cu M.C.
Aşa s-a întâmplat şi, în seara zilei de 19 august 2004, când cei doi s-au deplasat în comuna Războieni, la domiciliul mamei inculpatului, unde au rămas şi pentru a doua zi. În dimineaţa zilei de 20 august 2004, inculpatul a mers la Mănăstirea Războieni, unde a ajutat personalul de acolo să care nişte material lemnos, după care, în jurul orei 16,00, a revenit la domiciliul mamei sale.
De aici, inculpatul şi concubina sa, au mers la un bar din sat, unde au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 19,00, după care au revenit la acelaşi domiciliu, unde cei doi concubini au început să se certe, ambii fiind sub influenţa alcoolului. Pe acest fond, la dorinţa exprimată de victimă, de a pleca acasă la ea, inculpatul E.M. a început să o lovească peste corp cu palmele, pumnii şi picioarele, timp de aproximativ 20 minute, până ce victima a reuşit să se deplaseze din curte, până la patul din bucătărie. Văzând că victima prezenta multiple leziuni, mama inculpatului a anunţat organele de poliţie.
Un lucrător de la Postul de poliţie Războieni, a intervenit liniştindu-i pe cei doi şi, sesizând că victima sângera, a anunţat salvarea. Cu toate că ambulanţa a sosit la locul faptei, victima a refuzat să meargă la spital, continuând să rămână cu inculpatul. La un moment dat, mama inculpatului a plecat la o vecină, iar inculpatul la bar, unde a continuat să consume băuturi alcoolice, până în jurul orei 22,00, când s-a întors la locuinţă şi a găsit-o pe victimă în acelaşi loc, acuzând dureri, pentru care voia să stea la răcoare. Din această cauză, au plecat amândoi în grădină, pentru a dormi acolo. În jurul orei 3,00, când s-a sculat, inculpatul a constatat că victima decedase.
Mama inculpatului, când s-a întors la domiciliu împreună cu fiica sa, crezând că inculpatul a plecat cu victima în comuna Tupilaţi, a încuiat uşa locuinţei şi s-a culcat, fiind sculată în noapte de inculpat, care i-a adus la cunoştinţă evenimentul produs.
C.N.O. l-a sfătuit pe inculpat să se autodenunţe, lucru pe care acesta l-a făcut.
Din concluziile raportului medico-legal de autopsie efectuat victimei de S.M.L. Neamţ, rezultă că moartea numitei M.C. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne marcate, consecinţă a unui traumatism toraco abdominal, cu numeroase leziuni osoase şi viscerale cu hemiperitoneu marcat consecutiv. Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur, de corp dur şi muşcare şi, au legătură directă de cauzalitate cu decesul.
Apelul declarat de inculpatul E.M. împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia nr. 181 din 24 mai 2005.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând motivele prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu efectele corespunzătoare în ce priveşte pedeapsa iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Analiza actelor şi probelor dosarului arată că încadrarea juridică dată faptei, de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., este corectă.
Din concluziile raportului de necropsie întocmit de S.M.L. Neamţ, rezultă că moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne marcate, consecinţa unui traumatism toraco-abdominal, cu numeroase leziuni osoase şi viscerale, cu hemoperitoneu, marcat consecutiv.
Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur, de corp cur, plan dur şi muşcare şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul.
Lovind victima, în mod repetat, cu palmele, cu pumnii şi cu picioarele, cauzându-i un traumatism toraco-abdominal, cu numeroase leziuni osoase şi viscerale, leziuni ce au dus la decesul acesteia, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce doar vătămări corporale cărora decesul victimei le-ar fi succedat ca un rezultat praeterintenţionat. Prin urmare, lucrând cu intenţie şi nu praeterintenţie, inculpatul se face vinovat de infracţiunea de omor, încadrarea juridică dată faptei sale, fiind corectă.
Inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat.
Nici motivul de recurs invocat în subsidiar nu poate fi primit.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată.
La stabilirea ei, prima instanţă a avut în vedere gravitatea faptei, rezultatul produs, persoana inculpatului, ce a mai suferit o pedeapsă de un an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă, dând, astfel, eficienţă criteriilor de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), încât, nu se impune reducerea pedepsei aplicate.
În consecinţă, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpat ca nefondat, şi a-l respinge, ca atare, menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, detenţia, la zi.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare, inclusiv, a onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 181 din 24 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 21 august 2004 la 27 iulie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4526/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4530/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
---|