ICCJ. Decizia nr. 4759/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4759/2005
Dosar nr. 3916/2005
Şedinţa publică din 24 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202/2005 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul R.O. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă penală a fost condamnat inculpatul C.P., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. şi 88 C. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din durata pedepselor aplicate, durata Arestului preventiv începând cu data de 16 martie 2004 la zi.
S-a constatat că moştenitorul părţii civile N.V. nu a formulat pretenţii civile în cauză şi în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, art. 1000 alin. (2) şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii, inculpatul minor C.P. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente R.L. şi R.T., la plata despăgubirilor civile în favoarea C.S.A.J. Cluj.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă pe baza probelor administrate a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 10 martie 2004, cei doi inculpaţi împreună cu patru tinere care la erau rude apropiate s-au deplasat la localul P.A. din Cluj-Napoca, unde au consumat băuturi alcoolice şi au dansat, până în jurul orelor 3,00. În aceeaşi noapte în localul arătat mai sus, martorul B.A.A., angajat al localului P.A. şi-a sărbătorit ziua de naştere, ocazie cu care a invitat la acest eveniment mai mulţi prieteni. Invitaţii martorului B.A.A. au început să sosească în local, de la orele 23,00, aceştia fiind aşezaţi la o masă mai mare, situată în imediata apropiere a locului unde se afla orchestra şi a ringului de dans, precum şi la o distanţă de 1 m-1,5 m de masa ocupată de cei doi inculpaţi şi însoţitoarele lor. În jurul orelor 3,30, în local au sosit şi alţi prieteni ai martorului B.A.A. printre care se afla şi partea vătămată N.V.
La un moment dat, inculpatul R.O. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de împrejurarea că soliştii care cântau, au refuzat să dea curs solicitărilor lui de a face dedicaţii muzicale diverselor persoane din local. În acest sens s-a deplasat spre orchestră şi a încercat să smulgă din mâna solistului microfonul pentru a-şi face singur dedicaţii. Deranjat fiind de privirea reprobabilă aruncată de partea vătămată N.V., s-a apropiat de acesta şi în timp ce partea vătămată se afla încă aşezată pe scaun, inculpatul R.O. a încercat să-l lovească cu capul în zona feţei, dar acesta s-a ferit, astfel că lovitura a ajuns doar în umărul părţii vătămate. Partea vătămată s-a ridicat imediat de la masă şi i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul în faţă în momentul în care inculpatul intenţiona să facă acelaşi lucru, lovitură în urma căreia acesta a căzut pe spate. În acest moment a intervenit prietenul inculpatului R.O., inculpatul C.P., care s-a îndreptat spre partea vătămată cu intenţia de a aplica acesteia o lovitură cu pumnul în faţă. Partea vătămată s-a eschivat şi i-a aplicat în schimb o lovitură cu pumnul inculpatului C.P.
Imediat după aceea, cei doi inculpaţi înarmaţi cu câte un briceag s-au apropiat de partea vătămată şi i-au aplicat acestuia mai multe lovituri în zona feţei, a pieptului şi a mâinii stângi. Între timp prietenii părţii vătămate N.V. au sărit în ajutorul acesteia şi în condiţiile în care un angajat al localului, respectiv martorul R.S.D. i-a ameninţat pe inculpaţi că va solicita intervenţia organelor de poliţie, cei doi inculpaţi împreună cu cele patru tinere care la însoţeau, au părăsit în grabă locul faptei.
Partea vătămată N.V., care a suferit o puternică hemoragie ca urmare a secţionării antebraţului stâng a fost transportată la Clinica Chirurgie I unde a rămas internată în perioada 11 martie – 17 martie 2004 cu diagnosticul „plagă prin tăiere regiunea antebranhială anterioară stângă cu interesare musculară, interesarea venei radiale şi a venului radial, plagă înţepată regiunea precordeală, plagă prin tăiere regiunea zigomatică stângă, plagă prin tăiere buza superioară stângă". Din raportul de constatare medico-legală nr. 1145/II/1/61 din 5 aprilie 2004 întocmit de I.M.L. Cluj a rezultat că partea vătămată a prezentat plăgi înţepate, tăiate şi tăiate la nivelul feţei, toracelui şi antebraţului stâng, precum şi echimoze la nivelul umărului stâng şi braţului drept. Leziunea de la nivelul antebraţului stâng a pus în primejdie viaţa victimei, deoarece a fost cu interesare vasculară şi a necesitat hemostază chirurgicală de urgenţă.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii tentativei la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., vinovăţia inculpaţilor fiind reţinută pe baza depoziţiilor martorilor R.S.D., O.A., C.G.E., L.I.A., B.A.A. şi R.O., declaraţii formulate în cursul urmăririi penale din cuprinsul cărora a rezultat că ambii inculpaţi l-au lovit pe partea vătămată cu briceagul în diverse zone ale corpului, după care la intervenţia martorului R.S.D. au părăsit localul. Deşi martorii au revenit asupra declaraţiilor formulate în cursul urmăririi penale şi au precizat pe parcursul cercetării judecătoreşti că nu-şi aduc aminte cu exactitate ce s-a întâmplat, instanţa de fond a apreciat că revenirea martorilor asupra declaraţiilor anterioare este nejustificată şi a fost făcută cu scopul exclusiv de a-i ajuta pe inculpaţi să se sustragă de la răspundere penală, această declaraţie nefiind coroborată cu declaraţiile părţii vătămate şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală.
Relevant este, de asemenea, că în cursul urmăririi penale, inculpaţii au recunoscut că l-au agresat pe partea vătămată N.V., dar numai inculpatul R.O. a precizat că i-a aplicat lovituri cu briceagul părţii vătămate, atât el cât şi coinculpatul C.P. în timp ce acesta din urmă a susţinut că l-a lovit pe partea vătămată doar cu pumnul. În faţa instanţei de judecată, ambii inculpaţi au revenit asupra declaraţiilor anterioare şi au încercat să acrediteze ideea că în local s-a iscat un scandal general, aceste declaraţii fiind însă infirmate de depoziţiile martorilor oculari, concluziile raportului de constatate medico-legală întocmit în cauză, precum şi declaraţiile părţii vătămate.
Sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei s-a reţinut că în cursul urmăririi penale, partea vătămată N.V. s-a constituit parte civilă în cauză, cuantumul despăgubirilor urmând a fi precizat în faţa instanţei de judecată. Ulterior a survenit decesul părţii vătămate, fără a exista legătură cu fapta dedusă judecăţii, iar moştenitorul introdus în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) C. proc. pen., a declarat că nu formulează pretenţii civile în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal inculpaţii R.O. şi C.P., solicitând desfiinţarea sentinţei penale pronunţate în cauză, aceasta fiind netemeinică şi nelegală.
În susţinerea motivelor de apel, inculpatul R.O. prin apărătorul său, a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat în aceea de încăierare prevăzută de art. 322 C. pen., întrucât în local s-a creat o altercaţie generată de partea vătămată, altercaţie în care a fost posibilă şi rănirea părţii vătămate, iar în măsura în care se va trece peste această apărare, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. În măsura în care aceste apărări vor fi înlăturate, inculpatul a solicitat să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei raportat la faptul că a fost lovit de partea vătămată, împrejurare care i-a provocat o puternică tulburare. De asemenea, inculpatul a mai solicitat achitarea sa fundamentată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că leziunile părţii vătămate s-ar fi putut produce ca urmare a căderii la sol, pe jos fiind cioburi de sticlă, iar din depoziţiile martorilor audiaţi a rezultat că hemoragia părţii vătămate a fost declanşată după ce inculpatul a părăsit localul.
Inculpatul C.P. prin apărătorul său, a solicitat în susţinerea motivelor de apel, achitarea sa fundamentată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere declaraţia sa constantă, susţinută de depoziţiile martorilor C.G.E., R.O. şi B.A.A., că nu a avut vreun cuţit asupra sa, iar în subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, apreciind că pedeapsa aplicată este excesivă raportat la gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite şi la împrejurările săvârşirii acesteia.
Prin Decizia penală nr. 134/ A din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul P nr. 4380/RG/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii R.O. şi C.P. deţinuţi în Penitenciarul Gherla împotriva sentinţei penale nr. 202 din 18 martie 2005 a Tribunalului Cluj.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor timpul arestului preventiv, începând cu data de 16 martie 2004 şi până în prezent.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj-Napoca, suma de 400.000 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei, pentru inculpatul C.P.
A fost obligat inculpatul C.P. să plătească în favoarea statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei reprezentând onorariu avocaţial, iar inculpatul R.O. suma de 1.600.000 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că vinovăţia celor doi inculpaţi a fost în mod just stabilită de instanţa de fond, pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză în cursul urmăririi penale, depoziţii care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză, precum şi parţial şi cu declaraţiile formulate de cei doi inculpaţi în cursul urmăririi penale. Împrejurarea că în faţa instanţei de judecată, martorii audiaţi au revenit asupra depoziţiilor formulate anterior, a fost în mod temeinic analizată de instanţa de fond, iar declaraţiile formulate în cursul judecăţii au fost înlăturate, apreciindu-se că ele sunt nejustificate şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Ca atare, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă, fundamentată pe ansamblul probelor administrate în cauză, apreciind că subzistă elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
În cauză nu putea a fi reţinută în sarcina inculpaţilor nici vinovăţia acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. şi nici vinovăţia acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., cereri care au fost formulate de inculpaţi şi analizate şi în faţa instanţei de fond. Astfel, probele administrate în cauză nu au condus la stabilirea unei stări de fapt care să se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 322 C. pen., câtă vreme infracţiunea menţionată presupune existenţa a două tabere alcătuite din cel puţin câte două persoane, fiecare între care au loc acte reciproce de violenţă, iar infracţiunea se realizează sub aspectul laturii obiective prin acţiune de participare la o încăierare între mai multe persoane. De asemenea, în cauză nu se poate vorbi nici de existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât pentru caracterizarea unei activităţi infracţionale ca tentativă de omor este irelevantă împrejurarea că fiecare leziune produsă victimei luată în considerare în mod izolat, nu putea duce la moartea acesteia câtă vreme leziunile produse în ansamblul lor au pus în primejdie viaţa victimei, obiectul folosit este apt să producă moarta, iar inculpaţii producând leziunile nu au urmărit să provoace doar vătămări corporale.
În cauză nu s-a putut reţine nici scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului R.O. câtă vreme incidentul a fost declanşat de conduita culpabilă a acestuia, probele administrate relevând că inculpatul a fost cel care i-a aplicat mai întâi o lovitură cu capul părţii vătămate.
În cauză nu se justifică nici pronunţarea unei soluţii de achitare fundamentată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum s-a expus mai sus, probele administrate în cauză au condus la stabilirea justă a vinovăţiei inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat. De asemenea, în cauză a fost efectuată o corectă individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, apreciindu-se în mod temeinic că pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului R.O., respectiv 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie aplicată inculpatului minor C.P. sunt de natură să asigure reeducarea celor doi inculpaţi.
În cauză a fost soluţionată în mod corect şi latura civilă a cauzei în sensul cerut de dispoziţiile art. 998 C. civ. şi următoarele, iar inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.O., criticând-o, arătând în scris că pedeapsa aplicată este prea mare, deoarece el nu a dat cu cuţitul, s-a bătut doar cu pumnii, toate persoanele aflate cu victima la masă au sărit pe el şi pe C.P. lovind-i cu sticle, pumni, neputându-şi explica loviturile cu cuţitul, atât el cât şi C.P. neavând cuţit, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, fiindu-i făcute mai multe erori şi nelegalităţi.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului, cazul de casare invocat de acesta fiind art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând în acest sens că nu inculpatul a aplicat lovitura de cuţit.
Concluziile procurorului şi poziţia din ultimul cuvânt a recurentului au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel şi-a însuşit la rândul ei argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului R.O. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului R.O., care, în noaptea de 10 martie 2004, în jurul orelor 3,30-4,00, împreună cu inculpatul C.P., fiecare înarmat cu un briceag au aplicat mai multe lovituri, cu acest corp tăietor-înţepător, părţii vătămate N.V., interesând zone vitale ale corpului, în timp ce se aflau în localul P.A. din Cluj-Napoca, cauzându-i victimei leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
În cauză, instanţa de apel a făcut un riguros examen asupra probelor administrate, coroborând declaraţiile părţii vătămate N.V., cu declaraţiile martorilor R.S.D., L.I.A., C.G.E., B.A.A., O.A., R.O., cu declaraţiile parţiale ale inculpaţilor R.O. şi C.P. şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală în care sunt arătate leziunile produse, precum şi faptul că plaga tăiată de la nivelul antebraţului stâng a fost cu interesare vasculară, necesitând hemostaza chirurgicală de urgenţă, leziunea punându-i viaţa în primejdie, înlăturând motivat declaraţiile martorilor date în cursul judecăţii, ce nu s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate.
De asemenea, în mod corect au fost înlăturate solicitările inculpatului de schimbare a încadrării juridice în art. 322 alin. (2), art. 182 C. pen., a art. 73 lit. b) C. pen., cu privire la reţinerea circumstanţei provocării.
Totodată, Înalta Curte apreciază că şi sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului R.O., în cauză a fost făcută o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, s-a sustras urmăririi penale, este cunoscut cu antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa sa de cazier, dovedind perseverenţă infracţională.
Prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenţie s-a considerat în mod corect că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Astfel, critica recurentului inculpat R.O. în sensul reducerii pedepsei aplicate nu poate fi avută în vedere, deoarece în cauză au fost evaluate plural criteriile generale specifice individualizării pedepsei, atât faţă de gravitatea faptei comise cât şi de persoana inculpatului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva deciziei penale nr. 134/ A din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 16 martie 2004 la 24 august 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva deciziei penale nr. 134/ A din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 16 martie 2004 la 24 august 2005.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4757/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4761/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
