ICCJ. Decizia nr. 4763/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4763/2005
Dosar nr. 4090/2005
Şedinţa publică din 24 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 125 din 22 martie 2005 a Tribunalului Gorj a fost condamnat inculpatul P.V. la 18 ani închisoare şi la 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în temeiul art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen., a fost menţinută arestarea preventivă şi s-a dedus detenţia începând cu 15 decembrie 2004 la zi.
Instanţa a luat act că partea vătămată P.V. nu s-a constituit parte civilă şi a fost obligat inculpatul la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul s-a angajat în luna octombrie 2003 la SC T. SRL Cerna din comuna Padeş, judeţul Gorj şi locuia împreună cu alţi colegi într-un vagon de dormit situat în punctul F. de la intrarea în satul Cerna în apropierea râului cu acelaşi nume.
De asemenea, muncitorii aveau şi un vagon de dormit amenajat chiar în punctul unde-şi desfăşurau activitatea şi unde inculpatul împreună cu colegii săi, C.A., A.C., C.M. şi D.P. au dormit în noaptea de 11 decembrie 2004, iar în ziua de 12 decembrie urmau să se deplaseze în satul Cerna pentru a-şi exercita dreptul la vot.
Inculpatul a consumat în mai multe baruri din satul respectiv băuturi alcoolice, ultima dată fiind în barul patronat de familia S., unde au venit şi ceilalţi colegi ai săi denumiţi mai sus.
În jurul orei 20,00, colegii săi au părăsit localul, iar inculpatul a rămas în bar împreună cu alţi consumatori, respectiv M.V. şi D.P.
La ora 21,00, inculpatul împreună cu cei doi au hotărât să se deplaseze la un alt bar al familiei L.I., însă ajungând în apropiere au constatat că barul era închis şi s-au despărţit.
Inculpatul s-a deplasat prin sat în direcţia Băile Herculane, după care a părăsit drumul satului şi a luat-o pe altă şosea pentru a ajunge la vagonul dormitor.
La trecerea de peste apa râului Cerna, s-a întâlnit cu victima P.N., aflată în stare de ebrietate.
Între părţi a avut loc un schimb de cuvinte jignitoare şi înjurături, însă victima l-a urmărit şi l-a ameninţat că-l va lovi cu furca.
Inculpatul a ajuns la dormitor şi a pătruns înăuntru după ce i s-a deschis uşa de către martorul C.A.
După circa 5 minute, inculpatul a părăsit dormitorul a ajuns-o din urmă pe victimă şi după un schimb de cuvinte triviale, l-a lovit cu o bucată de lemn în cap şi peste umăr, ce au determinat căderea victimei la pământ, după care inculpatul a continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele şi a abandonat-o.
În urma loviturilor primite, victima a decedat.
Vinovăţia inculpatului a fost stabilită pe baza probelor administrate, respectiv procesul-verbal de cercetare locală, însoţit de planşe fotografice, procese-verbale de confruntare, raportul de expertiză medico-legală (autopsie), declaraţiile martorilor C.A., A.C., D.P. şi alţii, coroborate cu recunoaşterea inculpatului la urmărirea penală şi în faţa instanţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, pe care a criticat-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, în sensul că a săvârşit fapta sub imperiul unei puternice tulburări, determinate de atitudinea violentă şi provocatoare a victimei şi că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut circumstanţa legală atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 197 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 631/P/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 22 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 728/2005.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus detenţia începând cu 22 martie 2005 la zi
A fost obligat inculpatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă legală atenuantă săvârşirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă.
Este adevărat că între inculpat şi victimă a avut loc un schimb de cuvinte triviale, care însă nu sunt de natură să-i producă acea tulburare care să-l facă să săvârşească o faptă penală.
Mai mult, în prima fază, conflictul s-a încheiat prin ajungerea inculpatului la vagonul de dormit, după care, fără nici un motiv acesta a plecat în urmărirea victimei, care părăsise locul unde cei doi s-au insultat reciproc şi şi-a pus în aplicare rezoluţia infracţională luată în timpul în care a rămas în vagon.
Este de necontestat că inculpatul în cele 5 minute în care a stat în vagonul de dormit şi-a conturat rezoluţiunea infracţională şi şi-a pus-o în aplicare când a urmărit victima şi prin aplicarea de multiple lovituri a prevăzut rezultatul faptei sale şi a şi urmărit producerea lui, respectiv moartea victimei.
Nici o probă a dosarului nu a infirmat activitatea infracţională a inculpatului care a săvârşit fapta cu intenţie directă şi s-a apreciat că în cauză nu există provocare, iar pedeapsa aplicată ca o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare al condamnatului, precum şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni va conduce la realizarea scopului prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.V., criticând-o arătând în scris că recunoaşte fapta, dar nu cu intenţie aşa cum s-a reţinut la anchetă, descriind împrejurările faptice, în sensul că a consumat băuturi alcoolice împreună cu colegii şi cum birtul era închis, s-a întors pre vagonul dormitor şi trecând podul peste Cerna i-a sărit în faţă P.N. cu o furcă în mână, adresându-i înjurături, apărându-se cu mâna de furca lui P.N., strigând la colegii săi să deschidă uşa, a intrat în vagon, după care s-a hotărât să urce la pădurar. După ce a mai stat circa 5-10 minute a plecat din vagon, iar la pod din nou P.N. a ridicat furca să-l lovească în cap şi cu ajutorul unei bucăţi de lemn groasă de 4-5 cm l-a lovit de două ori în braţul drept şi în zona gâtului, a căzut şi ulterior s-a ridicat şi a plecat.
Inculpatul menţionează că l-a urmărit să vadă ce face, observând că se ridica şi cădea, nu s-a mai dus la pădure şi întorcându-se la vagon a trecut pe lângă el, acesta înjurându-l şi că o să-l omoare iar a doua zi a plecat la lucru. Ulterior a auzit că este un mort în vale, iar colegii lui l-au întrebat ce să declare, el spunându-le să declare ce vor pentru că pe el tot o să-l aresteze.
De asemenea, inculpatul a arătat că este un om în vârstă, are doi copii minori, va trăi cu conştiinţa pătată pentru viaţa unui om pe care l-a omorât fără să vrea pentru că s-a apărat, solicitând reducerea pedepsei.
Apărătoarea inculpatului în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor, cazurile de casare invocate fiind art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul înlăturării agravantei de la art. 175 lit. i) C. pen., deoarece fapta nu a fost săvârşită într-un loc public şi a se face aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării, având în vedere că inculpatul a fost agresat fizic şi verbal de victimă. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, deoarece aceasta este mult prea aspră.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond cu privire la stabilirea vinovăţiei inculpatului P.V. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului P.V., care în noaptea de 12 decembrie 2004, a lovit victima P.N. în timp ce aceasta se deplasa pe drumul satului Cerna, judeţul Gorj, producându-i leziuni grave prin folosirea unei bucăţi de lemn, în urma cărora a decedat întrunesc atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., de omor calificat.
Astfel, din coroborarea declaraţiilor inculpatului P.V. în care acesta a descris împrejurările faptei, locul şi modalitatea de săvârşire, cu declaraţiile martorilor A.C.; D.P.; D.P.; C.M.; C.A.; T.I.D.; H.M.; C.I.; M.V.; P.V. în care au relatat împrejurările la care au asistat, cu procesele-verbale de confruntare, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto în care se evidenţiază locul unde a fost găsită victima, raportul de necropsie s-a dovedit contribuţia inculpatului P.V. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat, acesta având reprezentarea rezultatului faptei pe care a săvârşit-o, urmărind şi acceptând producerea acestuia.
Aşadar, prin modul concret de săvârşire a infracţiunii, respectiv prin lovirea victimei cu intensitate cu o bucată de lemn, în zone vitale, producându-i multiple leziuni la nivelul capului, care au condus la contuzie şi hemoragie meningo cerebrală, în final survenind decesul acesteia a fost evidenţiată intenţia inculpatului P.V. în săvârşirea infracţiunii.
Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului cu privire la schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării agravantei prevăzută la art. 175 lit. i) C. pen., cu privire la săvârşirea infracţiunii în public, deoarece chiar din declaraţiile inculpatului a rezultat că acesta se deplasa pe drum când s-a întâlnit cu victima şi i-a aplicat lovituri cu o bucată de lemn luată de la marginea drumului, precum şi planşele foto care evidenţiază locul unde a fost găsită victima, astfel că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 152 lit. a) C. pen., referitoare la înţelesul termenului de faptă săvârşită în public, respectiv într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici solicitarea inculpatului de a fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., privind provocarea, deoarece schimbul de cuvinte intervenit între inculpat şi victimă nu se circumscrie condiţiei impuse de norma menţionată, nefiind de natură să producă acea tulburare care să-l determine să săvârşească o faptă penală astfel, că nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că şi sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.V., în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, respectiv viaţa persoanei, circumstanţele concrete ale comiterii infracţiunii, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care deşi a recunoscut săvârşirea infracţiunii, a avut o poziţie relativ sinceră cu privire la împrejurările concrete ale faptei, cunoscut cu antecedente penale, are o relaţie de concubinaj şi un copil minor în întreţinere.
Prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenţie, s-a considerat just că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiunii şi resocializarea sa pozitivă.
Astfel, în cauză a fost făcută o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 197 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 15 decembrie 2004 la 24 august 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 197 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 15 decembrie 2004 la 24 august 2005.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4761/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 4767/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs → |
|---|
