ICCJ. Decizia nr. 4772/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4772/2005

Dosar nr. 4086/2005

Şedinţa publică din 24 august 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 246 din 26 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 300/2005, s-a dispus, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului A.Şt., la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34, lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 733/2003 a Judecătoriei Constanţa şi s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 4 ani închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 cu referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Potrivit art. 8 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 24 ianuarie 2005 la zi şi s-a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.

S-a constatat că partea vătămată B.T. nu s-a constituit parte civilă prejudiciul fiind recuperat prin restituire.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile falsificate şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că la data de 2 martie 2004, în prezenţa lucrătorilor de poliţie, în scopul obţinerii unor cărţi de identitate, inculpatul a făcut declaraţii false cu privire la identitatea sa.

Ulterior, pe data de 24 ianuarie 2005, inculpatul a sustras prin violenţă geanta părţii vătămate, B.T., iar cu ocazia depistării sale a prezentat organelor de poliţie o altă identitate.

Împotriva sentinţei penale sus-arătate inculpatul a formulat apel, solicitând, prin apărător şi personal, reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.

Prin Decizia penală nr. 165/ P din 17 iunie 2005, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.Şt.

Reiterând motivele, inculpatul a atacat Decizia instanţei de apel.

Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează, sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului a fost corect individualizată, fiind aptă să atingă scopul preventiv şi educativ.

Aşa fiind, în baza art. 38515, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.Şt. împotriva deciziei penale nr. 165/ P din 17 iunie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 24 ianuarie 2005 la 24 august 2005.

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4772/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs