ICCJ. Decizia nr. 583/2005. Penal. Art.215 alin.3, 5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.583/2005
Dosar nr. 1223/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 330 din 10 noiembrie 2003, a condamnat pe inculpatul K.S. la următoarele pedepse:
- 10 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994, prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 din aceiaşi lege, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- un an închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi
- un an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând să execute, în total, 12 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 4.938.070.572 lei.
S-a reţinut că, în perioada martie-iulie 1999, inculpatul K.S., folosind ca intermediar SC L.C. SRL, pe care a înfiinţat-o prin inducerea în eroare a cetăţeanului maghiar S.R., a achiziţionat cantitatea de 1.104.412 litri combustibil lichid de tip M, pe care l-a comercializat prin SC I.R. SRL ca motorină auto, folosind documente de livrare false, cauzând un prejudiciu de 4.938.572 lei şi a denaturat evidenţele din contabilitatea SC I.R. SRL şi din bilanţul contabil.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 56/ A din 12 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sus-menţionatei sentinţe.
S-a motivat că instanţa de fond a reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile comise în concurs şi a dispus în mod temeinic confiscarea specială a sumei menţionate.
Se arată apoi că, deşi în faţa instanţei de apel s-a solicitat redeschiderea dezbaterilor şi efectuarea unei expertize contabile, apreciindu-se nefondată măsura confiscării, instanţa de apel a constat-o legală, ca efect al comiterii infracţiunii de înşelăciune şi a faptului că nu a existat constituire de parte civilă în cauză din partea firmelor care au achiziţionat combustibilul tip M de la inculpat, sub forma motorinei, fiind lipsită de relevanţă, sub aspectul reţinerii în cauză a vinovăţiei inculpatului cu privire la infracţiunea de înşelăciune, poziţia procesuală adoptată de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, susţinând că patrimoniul administrat în cauză a fost examinat în mod superficial, dându-se faptelor încadrări juridice greşite, neconforme cu practica judiciară în materie şi că s-a dispus greşit confiscarea specială a unei sume pentru stabilirea căreia nu s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, fiind considerat numai procesul-verbal al G.F.A.
Recursul declarat de inculpat este întemeiat.
Prin motivele de apel, inculpatul a susţinut prin avocatul său următoarele motive de casare:
- referitor la infracţiunea de înşelăciune, sancţionată prin art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., nu s-a făcut dovada săvârşirii de către inculpat a acestei fapte, deoarece nu reiese din probatoriu că a folosit nume sau calităţi mincinoase şi nici nu a indus sau menţinut în eroare cu prilejul încheierii sau executării vreunui contract nici una din societăţile care au cumpărat combustibilul şi care nu s-au constituit părţi civile în cauză;
- s-a dispus confiscarea sumei de 4.938.070.572 lei prin simplul fapt că aşa s-a constatat de G.F.A., fără a se efectua o expertiză financiar-contabilă care să cerceteze obiectiv şi arbitrar situaţia operaţiunilor efectuate de inculpat în calitate de administrator şi dacă documentele cu regim special de utilizare pot produce efecte precum şi ce s-a comercializat în concret prin societatea inculpatului;
- s-a acceptat cu uşurinţă o depoziţie a martorului S.R., care a derulat afaceri cu societatea inculpatului.
La memoriul ce a cuprins motivele de apel au fost anexate mai multe acte.
Cu ocazia judecării apelului, reprezentantul inculpatului, avocatul B.I., a solicitat să se dispună efectuarea unei expertize, prin care să se releve întreaga activitate comercială desfăşurată de inculpat, întrucât în mod greşit s-a dispus măsura confiscării de către instanţa de fond, în raport de întreaga cifră de afaceri desfăşurată de inculpat.
Instanţa de apel nu a examinat nici unul din motivele de apel formulate de inculpat.
Potrivit art. 383 alin. (1) C. proc. pen., Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în expunere între altele, temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei. Ca atare, în decizie trebuie analizat fiecare din motivele de apel invocate de procuror şi de părţi, motivându-se temeiurile de fapt şi de drept care au condus la admiterea sau respingerea fiecărui motiv de apel.
Arătarea în decizie, în mod generic, că sentinţa atacată este temeinică, bazată pe o corectă analiză a stării de fapt, fără referire la criticile apelantului privitoare la greşita încadrare juridică dată faptelor şi la nejustificata confiscare specială a sumei de a reprezenta întreaga cifră de afaceri a societăţii, fără a se discerne cu privire la prejudiciul cauzat prin infracţiunea de înşelăciune sau cel produs bugetului de stat prin evaziune fiscală, echivalează cu nearătarea motivelor pe care se întemeiază soluţia, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
Pe de altă parte, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea apelantului de efectuare a unei expertize financiar-contabile care să se exprime cu privire la operaţiunile efectuate de inculpat, ce a comercializat acesta în concret şi ce efecte s-au produs faţă de bugetul de stat, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Criticile privind greşita încadrare juridică a faptelor, neefectuarea expertizei financiar – contabile şi nepronunţarea cu privire la administrarea unei asemenea probe au rămas în afara preocupării instanţei, ceea ce impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul K.S., împotriva deciziei penale nr. 56 din 12 decembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Timişoara, pentru judecarea apelului declarat de inculpat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 580/2005. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 602/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
