ICCJ. Decizia nr. 6423/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 640 din 4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 7070/2004, a fost respinsă cererea inculpatului D.C.A. de restituire a dosarului la procuror, conform art. 333 C. proc. pen.
în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.C.A., la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare.
în temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului D.C.A. și, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la data de 6 decembrie 2004 la zi.
în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
în temeiul art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat cantitatea de 0,32 grame heroină în amestec cu cofeină, ridicată de la inculpat și s-a constatat că 0,07 grame au fost consumate în cadrul analizelor de laborator, iar cantitatea de 0,25 grame heroină cu cofeină depusă la I.G.R.P. - D.C.J.S.E.D., cu dovada seria B 3465 din 15 decembrie 2004 a fost distrusă în condițiile art. 18 din lege (păstrare de contraprobe).
în baza art. 5 lit. a) din Legea nr. 381/2004 s-a dispus comunicarea unei copii a hotărârii A.N.A.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 4.000.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 6 decembrie 2004, numita M.B.M., consumatoare de droguri, luând cunoștință de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, a formulat un denunț și, totodată și-a manifestat voința de a ajuta organele de poliție la prinderea unei persoane cunoscute cu porecla de B., de la care își procura dozele de heroină în ultimul timp și pe care îl contacta la numărul de telefon (fix).
în aceste condiții, având asupra sa suma de 3.000.000 lei (3 bancnote de câte 500.000 lei și 15 bancnote de câte 100.000 lei) care anterior fuseseră consemnate într-un proces verbal, martora l-a sunat pe inculpatul D.C.A., în aceeași zi, de 6 decembrie 2004, în jurul orelor 16,00, cei doi stabilind să se întâlnească în scurt timp, în vederea procurării de droguri. în jurul orelor 17,00, s-au întâlnit pe strada Tina Petre, unde în apropiere, inculpatul l-a sunat de la un telefon public pe numitul V., zis V., de la care urma să ia drogurile. Ulterior, inculpatul a primit de la denunțătoare suma de 3.000.000 lei, după care cei doi s-au deplasat împreună în apropierea blocului numitului V. și, în timp ce inculpatul a urcat la etajul 6, martora M.B.M. a rămas jos.
După câteva minute, a coborât inculpatul care i-a înmânat martorei 10 pungulițe (doze) de heroină amestecată cu cofeină.
La scurt timp au intervenit organele de poliție, care l-au prins în flagrant pe inculpat, găsind asupra acestuia 500.000 lei (5 bancnote a câte 100.000 lei) din cei "înseriați".
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.C.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, motivând că i s-a încălcat dreptul la apărare, în sensul că, după punerea în mișcare a acțiunii penale nu i-au fost explicate drepturile și obligațiile pe care le are, iar la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale nu a fost asistat de către apărător.
Inculpatul a mai solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, motivând că a fost determinat de martora M.B.M. să comită fapta pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, invocând buna conduită avută anterior săvârșirii faptei.
Prin decizia penală nr. 621/ A din 11 august 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.C.A.
A fost dedusă arestarea preventivă a inculpatului de la 6 decembrie 2004 la 11 august 2005 și a fost menținută starea de arest a acestuia.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată și că nu se impune a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea acestuia.
în cursul urmăririi penale, inculpatului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, iar înainte de a se începe urmărirea penală în cauză, acestuia i-a fost adus la cunoștință de către procuror, în prezența unui avocat, învinuirea cât și dreptul de a fi asistat de un apărător pe tot parcursul procesului penal.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.C.A. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 12, pct. 14, pct. 171 și pct. 18 C. proc. pen.
în principal, inculpatul a solicitat achitarea pentru infracțiunea dedusă judecății, invocând dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei aplicate, prin acordarea unui plus de eficiență circumstanțelor atenuante personale recunoscute în favoarea sa.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Cu privire la cererea inculpatului de achitare pentru fapta dedusă judecății, înalta Curte constată că, în mod greșit, apărarea a considerat că acesta a fost determinat să săvârșească fapta în scopul obținerii de probe, invocând în acest sens poziția oscilantă a martorei M.B.M.
Inculpatul a susținut că, deși anterior consumase droguri împreună cu aceasta, la data comiterii infracțiunii, relațiile "se răciseră", martora M.B.M. aprovizionându-se cu droguri de la numitul N.B.
în aceste condiții inculpatul ar fi acceptat din motive de ordin sentimental, să-i procure martorei o cantitate de droguri, deoarece aceasta susținea că se află în sevraj și se simte foarte rău.
împrejurarea că martora ar fi denunțat ulterior lucrătorilor de poliție înțelegerea survenită, realizându-se flagrantul, a fost apreciată de inculpat ca o determinare la săvârșirea faptei.
Opinia susținută este greșită, deoarece inculpatul a acceptat necondiționat să procure drogurile respective, iar faptul că "le-a găsit de îndată", dovedește, fără echivoc, că acționa în continuare în sfera traficului, chiar dacă personal nu mai era consumator de droguri.
Ideea de determinare, în sensul dispozițiilor legii, incumbă existența unui act de alterare a voinței, simpla rugăminte primită din partea unui consumator de droguri, chiar dacă acesta este colaborator al poliției, neputând fi asimilată cu această alterare la care ne-am referit.
în baza acelorași argumente, înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile vizând greșita aplicare a legii, respectiv nereținerea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit textului invocat, este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.
Dispozițiile acestui text vizează activitatea organelor de cercetare și urmărire penală, ori din probele dosarului nu rezultă că martora M.B.M. ar fi acționat de conivență cu lucrătorii de poliție, în scopul obținerii de către aceștia a unor probe împotriva inculpatului.
în ce privește solicitarea inculpatului de a i se reduce mai mult cuantumul sancțiunii aplicate, înalta Curte constată că, un efect benefic suplimentar al circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia, ar goli de conținut pedeapsa aplicată și ar minimaliza responsabilitatea făptuitorului pentru fapta deosebit de gravă pe care a comis-o.
Este adevărat că, în cazul traficanților de droguri nu poate fi probată întreaga activitate infracțională, ci doar fapta pentru care se realizează flagrantul, însă acest lucru nu poate conduce la ideea generică a existenței unui act singular, întâmplător, ci la ideea că existența unor relații de procurare și desfacere a drogurilor este evidentă și atestă o activitate infracțională organizată și executată în timp.
Simpla împrejurare că este primul impact de acest gen cu legea penală, a fost deja avută în vedere de instanțele de fond și apel, neexistând elemente noi care să justifice o diminuare a cuantumului pedepsei aplicate.
Pe de altă parte, în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, acești traficanți, distribuitori, cum este inculpatul reprezintă veriga cea mai pernicioasă, deoarece este momentul decisiv al ajungerii drogului la consumator.
Activitatea acestui tip de traficanți susține atât capii rețelelor de distribuție, prin furnizarea de fonduri, cât și, viciul în sine, prin recrutarea și determinarea consumatorilor care, de multe ori, nu sunt decât victime conjuncturale ale unui flagel social.
în contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești față de cei prinși și deduși judecății, ar echivala cu un act de injustiție socială.
Aceste infracțiuni care au dobândit caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una din cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Pentru aceste motive, înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., și creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.
Un alt motiv de recurs invocat doar din principiu, așa cum a susținut apărarea inculpatului, este pretinsa confuzie făcută de instanțe între momentul aducerii la cunoștință a învinuirii și momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv că primul act s-a săvârșit la 6 decembrie 2004, iar cel de al doilea la 7 decembrie 2004, fără a-i fi comunicate apărării.
Aprecierea este greșită deoarece, atât la data de 6 decembrie 2004, când i s-a comunicat învinuirea, cât și la 7 decembrie 2004, când a fost prezentat judecătorului pentru luarea măsurii arestării, inculpatul a fost asistat de un apărător din oficiu, în prezența căruia i-au fost aduse la cunoștință drepturile și care a formulat apărări, în legătură cu punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii arestării preventive.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.A. împotriva deciziei penale nr. 621/ A din 11 august 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 6 decembrie 2004 la l4 noiembrie 2005.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6420/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6427/2005. Penal → |
|---|
