ICCJ. Decizia nr. 6608/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6608/2005
Dosar nr. 6117/2005
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 290/ A din 14 septembrie 2005, Tribunalul Timiş, în baza art. 211 alin. (1) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.D.G., la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.Şt.Z., la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
A interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţiloriar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor arestul preventiv din 15 octombrie 2004 la zi.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a constatat restituită părţii vătămate HG bricheta din material plastic sustrasă de inculpaţi.
În baza art. 998 C. civ., art. 1001 alin. (2) C. civ., raportat la art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a obligat ambii inculpaţi şi partea responsabilă civilmente F.T., în solidar, la plata sumei de 100.000 lei către partea civilă HG, sumă recuperată de la inculpaţi şi consemnată la C.E.C. pe numele părţii civile conform recipisei nr. 44/253360101, şi a respins în rest pretenţiile civile ca neîntemeiate.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la cate 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 800.000 lei către Baroul Timiş reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 691/P/2004, înregistrat la Tribunalul Timiş sub nr. 8922/ P din 15 noiembrie 2004, a fost trimis în judecată inculpatul I.D.G., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., şi inculpatul K.Şt.Z., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 14 octombrie 2004, partea vătămată HG, aflat în Gara de Nord Timişoara pentru a se deplasa spre locuinţa sa din loc. Cergău Mare jud. Alba, a urcat în trenul accelerat Timişoara Nord – Galaţi, în jurul orelor 5,00, aşteptând plecarea trenului. La scurt timp după plecarea trenului, au intrat în compartiment inculpaţii I.D.G. şi K.Şt.Z.
După staţia Orţişoara, inculpatul K.Şt.Z. a prins pe partea vătămată cu mana de gat, inculpatul I.D.G. l-a căutat în buzunarele de la haină şi de la perechea de pantaloni pe care-i avea dedesubt de unde i-a sustras suma de 6.000.000 lei, un pachet de ţigări Plugaru început şi unul întreg, o brichetă de culoare albastră.
După părăsirea compartimentului de către cei doi inculpaţi, partea vătămată a alertat controlorul S.V.C. şi pe şeful de tern R.C., care au depistat pe inculpaţi în toaleta vagonului, cerându-le să-i însoţească într-un compartiment gol al ultimului vagon, inculpaţii conformându-se. Pană la sosirea trenului în staţia C.F.R. Arad, la solicitarea victimei inculpaţii au predat martorilor sus arătaţi un pachet de ţigări şi bricheta.
În staţie cei doi inculpaţi au fost preluaţi de către organele de poliţie T.F. Arad fiind demarate cercetările.
Asupra celor doi inculpaţi a fost găsită doar suma de 100.000 lei.
Din probatoriul administrat în cauză declaraţia părţii vătămate, procesele verbale de depistare şi de identificare a inculpaţilor, biletele de tren ale victimei din data de 14 octombrie 2004, recipisa nr. 44/253360101/2004, pachetul de ţigări ridicat de la inculpatul I.D.G., declaraţiile martorilor, tribunalul a reţinut aceeaşi stare de fapt şi încadrare juridică precum cea din rechizitoriul parchetului.
Deşi în cursul urmăririi penale inculpaţii au recunoscut în declaraţii săvârşirea infracţiunii de care au fost învinuiţi, în cursul cercetării judecătoreşti aceştia au revenit asupra celor declarate iniţial arătând că nu au sustras nimic de la partea civilă ci doar au avut o altercaţie cu acesta, deoarece i-a deranjat fiind în stare de ebrietate.
Cu toate acestea, probatoriul cauzei este convergent în sensul vinovăţiei inculpaţilor pentru infracţiunea reţinută în sarcina lor.
Astfel, declaraţia părţii vătămate se coroborează în primul rând cu declaraţiile date iniţial de inculpaţi, dar şi cu declaraţiile martorilor R.C. şi S.V., lucrători C.F.R., care arată că au pornit în urma celor doi inculpaţi pe care i-au găsit în ultimul vagon al trenului şi că aceştia aveau asupra lor un pachet de ţigări Plugarul început şi o brichetă albastră pe care le-au restituit părţii vătămate, bunuri arătate şi de aceasta din urmă ca fiindu-i sustrase.
Atât partea vătămată cat şi inculpatul K.Şt.Z. au arătat că partea vătămată era îmbrăcată cu două perechi de pantaloni.
În acelaşi sens, martorul O.M. a fost prezent la prima audiere a celor doi inculpaţi de către Poliţia TF Timişoara, unde aceştia au relatat descrierea faptei cu acelaşi lux de amănunte cu care a reclamat-o şi partea vătămată.
La toate acestea se mai adaugă şi împrejurarea că martorul B.I., la care a lucrat partea vătămată înainte de săvârşirea faptei, a declarat că la trei zile după ce partea vătămată a plecat de la acesta cu suma de 7.000.000 lei, plătită contra serviciilor prestate, i-a relatat că în tren nişte hoţi l-au bătut şi i-au luat toţi banii.
Având în vedere că din probatoriul cauzei nu a rezultat că inculpaţii ar fi sustras părţii civile suma de 6.000.000 lei ci doar aceea de 100.000 lei, care a fost găsită asupra lor, tribunalul a înlăturat această împrejurare ca fiind nedovedită, cu consecinţele aferente pe latura civilă a cauzei şi a reţinut în sarcina inculpaţilor sustragerea sumei de 100.000 lei, prejudiciu dovedit prin elemente probatorii.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Parchetul a criticat sentinţa în partea privind pedeapsa aplicată inculpatului K.Şt.Z., împrejurarea că faţă de inculpatul I.D.G. nu s-a reţinut circumstanţa agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., iar inculpatul minor nu a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în solidar cu partea civilmente responsabilă.
Inculpaţii au criticat sentinţa în partea privind pedepsele aplicate, susţinând că acestea sunt prea severe.
Prin urmare fapta inculpaţilor, aşa cum a fost reţinută şi descrisă de către instanţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în forma calificată, săvârşită de inculpaţi în forma coautoratului, infracţiune pentru care tribunalul a aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă cu închisoarea cu executare în detenţie.
Prin Decizia penală nr. 290/ A din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 75 lit. c) C. pen., faţă de inculpatul I.D.G., în raport de împrejurarea că, la data săvârşirii faptei, inculpatul K.Şt.Z. nu împlinise vârsta de 18 ani; totodată, a fost obligat inculpatul K.Şt.Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente F.T., la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.500.000 lei. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I.D.G. şi K.Şt.Z. împotriva sentinţei penale sus menţionate, menţinându-se starea de arest a acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.D.G., criticând-o, prin apărător, pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârşirii faptelor şi circumstanţele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale şi situaţia familială grea în care se află familia sa.
Totodată, în memoriul depus la dosar cu ocazia dezbaterilor, recurentul a adoptat aceeaşi poziţie ca şi la instanţa de fond, susţinând că doar au lovit partea vătămată, dar nu i-au sustras nici un bun.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 38519 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, în sensul că inculpaţii au lovit partea vătămată şi apoi au deposedat-o de bunurile avute asupra sa, a fost stabilită pe baza probelor administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, coroborate cu cele din faza de urmărire penală, neputându-se vorbi de o eroare gravă de fapt a instanţelor în aprecierea probatoriului. Revenirea inculpaţilor asupra declaraţiilor de recunoaştere are scopul de a determina de o altă încadrare juridică (lovire), ce ar determina o pedeapsă mai blândă, schimbare de încadrare care însă nu se justifică în raport de restul materialului probator aflat la dosarul cauzei, ce conduce la concluzia săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de tâlhărie reţinută în sarcina lor.
Pe de altă parte, instanţa de fond şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (într-un mijloc de transport public - tren, împreună cu un inculpat minor, profitând de starea de ebrietate a părţii vătămate), cât şi circumstanţele sale personale (fără ocupaţie, cu o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, condamnat de 4 ori în timpul minorităţii pentru furt calificat). În raport de aceste date, instanţele au apreciat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, în cuantumul minim prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., dând chiar dovadă de clemenţă prin lipsirea de efecte a circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen., şi nesancţionarea în planul cuantumului pedepsei a antecedentelor penale ale inculpatului.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D.G. împotriva deciziei penale nr. 290 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 15 octombrie 2004 la 23 noiembrie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6607/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6611/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
