ICCJ. Decizia nr. 6709/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 12 septembrie 2005, pronunțată în dosarul penal nr. 571/2004 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a dispus, printre altele, respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.I., ca nefondată.
Prin aceeași încheiere s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților S.I., V.E., D.K., K.A., H.H. și N.G.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
Cât privește cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul S.I., instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen.
împotriva încheierii sus-arătate au declarat recurs, în termen legal, inculpații V.E., K.A., H.H., S.I. și D.K., solicitând casarea acesteia și punerea lor în libertate întrucât nu mai există nici un temei care să justifice menținerea lor în stare de arest.
La termenul din data de 28 noiembrie 2005 recurentul inculpat V.E. a declarat că-și retrage recursul formulat.
De asemenea, recurentul inculpat K.A., care din motive obiective, nu a putut fi adus în fața instanței, a depus un memoriu prin care a învederat faptul că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva încheierii din 12 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856_i art. 3857, alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpații H.H., S.I. și D.K. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
De asemenea, întrucât potrivit art. 3854, alin. ultim., teza a II-a, raportat la art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage recursul, înalta Curte va lua act de retragerea recursurilor formulate de inculpații V.E. și K.A.
Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, prin sentința penală nr. 1314 din 22 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3756/2003 al Tribunalului București, s-a dispus condamnarea inculpatului N.G., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a inculpatului S.I., la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 9 din aceeași lege; a inculpatului D.K., la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); a inculpatului K.A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000; a inculpatului H.H., la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 143/2000 și art. 293 C. pen., și a inculpatului V.E., la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și de art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în esență, s-a reținut că inculpații au fost depistați de către organele de poliție, în cursul anului 2002, deținând instalații și agregate capabile să producă precursori.
Cu prilejul efectuării perchezițiilor domiciliare s-au ridicat mai multe substanțe, care fiind supuse expertizării tehnico-științifice, s-a constatat că fac parte din tabelul nr. 4 anexă la Legea nr. 143/2000.
Temeiurile arestării preventive a inculpaților le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Cât privește menținerea stării de arest a celor 5 inculpați, înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal, s-a dispus privarea de libertate a acestora.
Este adevărat că potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23, alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă sunt înscrise totodată și excepțiile de la regula generală sus-menționată. Astfel, conform art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar, "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".
Rezultă, așadar, că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
în raport cu reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestare preventivă, s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Reiese, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b, alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în executarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a celor 5 inculpați.
înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, de urmările acestora, de atitudinea procesuală nesinceră, lăsarea în libertate a acestora, prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.
Cu privire la cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.I., înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen.
Așa fiind, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.H., S.I. și D.K.
Totodată, va lua act de retragerea recursurilor declarate de inculpații V.E. și K.A.
în baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen., inculpații recurenți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6718/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6708/2005. Penal → |
|---|
