ICCJ. Decizia nr. 7049/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 894 din 1 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul T.C.A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. h) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reținerea inculpatului pentru ziua de 6 noiembrie 2003.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 lei.
în baza art. 191 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, inculpatul C.F. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
în ziua de 23 august 2003, sub amenințarea cuțitului, partea vătămată G.C. a fost deposedată de portofelul în care avea suma de 800.000 lei și actul de identitate de către inculpatul T.C.A.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor D.D.G., I.V., S.A., C.L., D.M., B.D., declarațiile inculpaților.
Inculpatul T.C.A. nu a recunoscut amenințarea părții vătămate cu cuțitul, apărare care a fost înlăturată de instanța de judecată ca nesinceră, în contextul datelor rezultate din materialul probator al cauzei.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 652/ A din 23 august 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Criticile formulate de inculpat privind greșita soluționare a fondului cauzei prin care s-a stabilit că el a fost singurul participant la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și cu privire la pedeapsa prea mare ce i-a fost aplicată au fost înlăturate ca neîntemeiate, instanța de control judiciar apreciind drept corectă situația de fapt stabilită și justă pedeapsa de 7 ani închisoare.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul T.C.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere greșita încadrare juridică reținută și care nu se regăsește în prevederile Codului penal, precum și greșitul temei juridic invocat în cazul achitării inculpatului C.F.
în subsidiar, s-a solicitat aplicarea prevederilor art. 74 C. pen., și coborârea pedepsei aplicate inculpatului sub limita minimului special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859pct. 13, 18 și 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului T.C.A., dând faptei săvârșite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Faptul că instanța de judecată a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și art. 21lit. b) C. pen., în loc de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. b) C. pen., constituie în mod evident o eroare materială, fără nici un fel de consecințe juridice în planul unei eventuale vătămări a intereselor inculpatului și care nu poate echivala cu o nesoluționare a fondului cauzei.
Tot astfel, temeiul juridic al achitării inculpatului C.F. nu poate constitui un motiv de recurs în calea de atac a inculpatului T.C.A., atâta timp cât interesele legale ale acestuia nu sunt în nici un mod afectate.
Inculpatul T.C.A. a săvârșit în mod neîndoielnic infracțiunea de tâlhărie asupra părții vătămate G.C. căruia i-a sustras banii amenințându-l cu cuțitul, situație de fapt pe care, de altfel, sus-numitul nici nu o contestă prin motivele de recurs formulate.
Cât privește modul de individualizare a pedepsei, având în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, modul de operare, atitudinea procesuală adoptată de inculpat, Curtea constată că în cauză s-au respectat cerințele art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), și nu se impune reducerea cuantumului acesteia și nici reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului.
Pedeapsa stabilită este în măsură să asigure reinserția socială a inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul inculpatului c a nefondat.
Inculpatul T.C.A. este arestat în altă cauză.
Au fost văzute și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) din același cod;
| ← ICCJ. Decizia nr. 7047/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7050/2005. Penal → |
|---|
