ICCJ. Decizia nr. 719/2005. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 719/2005
Dosar nr. 6176/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1047 din 26 august 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de condamnatul C.A. de întrerupere a executării pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 21 din 10 ianuarie 2001, pronunţată de aceeaşi instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că motivul invocat, prevăzut de art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., şi anume că familia condamnatului nu are venituri suficiente şi locuieşte într-un apartament aflat în stare avansată de degradare nu este întemeiat.
Din concluziile reţinute în referatul de anchetă socială, tribunalul a constatat că situaţia învederată de condamnat nu constituie o împrejurare specială care prin executarea pedepsei, ar avea consecinţe grave pentru familia acestuia astfel cum prevăd dispoziţiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 709/ A din 5 octombrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Nemulţumit de această hotărâre, condamnatul C.A. a declarat recurs, reluând motivele invocate în apel, susţinând că în mod greşit a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei, deoarece familia sa are nevoie de sprijin material, iar locuinţa acesteia trebuie reparată.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod.
Art. 453 lit. c) C. proc. pen., stipulează că executarea pedepsei închisorii poate fi amânată când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a acesteia ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.
Raportând cauzei aceste dispoziţii legale se reţine că ancheta socială efectuată de Consiliul Local sector 2 Bucureşti, Direcţia de Protecţie socială a concluzionat că nici unul din membrii familiei condamnatului nu are probleme de sănătate, venitul lunar total este de 500.000 lei, iar apartamentul în care locuiesc este degradat.
Aceste probleme familiale nu pot constitui însă temeiuri care să justifice întreruperea executării pedepsei condamnatului întrucât ele sunt de lungă durată, preexistând arestării acestuia şi nu pot fi rezolvate de acesta într-un interval scurt de 3 luni.
Aşa fiind, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 709/ A din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 717/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 720/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
---|