ICCJ. Decizia nr. 901/2005. Penal. Art.20, 215 alin.5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 901/2005
Dosar nr. 1972/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 269 pronunţată la 25 martie 2003, în dosarul penal nr. 6353/2002, Tribunalul Iaşi, secţia penală, a condamnat pe inculpata C.V.G., pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 luni închisoare, pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, combinat cu art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 5 ani închisoare. S-au contopit pedepsele conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-au anulat facturile falsificate. S-a luat act că nu există pretenţii de la partea civilă. Inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Inculpata a întocmit 4 facturi false, pentru patronii ei arabi (era angajata lor), ştiind intenţia acestora de a obţine o sumă de bani ca rambursare TVA, nejustificat, prin înşelăciune.
Inculpata nu şi-a recunoscut vinovăţia dar nici nu şi-a susţinut-o, în schimb instanţa şi-a întemeiat concluzia pe „declaraţiile martorilor, actele dosarului, în special pe expertiza grafică, ce au fost mult mai evidente decât nerecunoaşterea, modul în care a operat şi împrejurările în care şi-a desfăşurat activitatea infracţională demonstrează cu certitudine, săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, de asemenea şi elementele constitutive ale complicitării la înşelăciune".
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 88, pronunţată în dosarul penal nr. 1893/2003, la 11 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor prin care a fost condamnată, ea nefiind vinovată [(art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)] şi oricum, încadrările juridice fiind greşite [(art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)] şi pedeapsa prea aspră [(art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)].
Examinând Decizia de apel dar şi sentinţa de fond, raportat la motivele invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, ambele hotărâri fiind greşite, după cum se va arăta.
Atât instanţa de fond cât şi aceea de apel nu au indicat în hotărâri care sunt mijloacele de probă ce dovedesc înţelegerea dintre inculpată şi cetăţenii arabi, respectiv intenţia inculpatei de a-i ajuta ca prin înşelăciune să obţină un fals material. Calitatea de angajat a inculpatei, chiar dacă ar fi existat, nu ar fi avut relevanţă pentru reţinerea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, atâta timp cât ele nu puteau avea acest caracter, fiind legate de activitatea unei societăţi comerciale private. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 150 alin. (2) C. pen., prin înscris oficial se înţelege orice înscris care emană de la o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen., şi anume de la o autoritate publică, instituţie sau persoană juridică de interes public, care administrează bunuri publice. Or, SC A.T. SRL Iaşi nu avea acest caracter.
Cum singura dovadă care o incriminează pe inculpată este expertiza grafică prin constatările ei tehnico-ştiinţifice, în sarcina acesteia nu se putea legal constata decât săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 C. pen., constând în atestarea nereală prin patru facturi, a unei vânzări (fictive) din 3-5 mai 1999, de către SC A.R. SRL Bucureşti, către SC A.T. SRL Iaşi, a unor mărfuri în valoare de 12.136.926.000 lei.
În concluzie se remarcă temeinicia motivelor de casare referitoare la nevinovăţia privind complicitatea la infracţiunea de înşelăciune şi al greşitei încadrări juridice referitoare la fals, precum şi individualizarea pedepsei pentru infracţiunea existentă.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi admis şi hotărârile casate.
Se va dispune achitarea inculpatei pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, lipsind componenta intenţiei.
Se vor aplica dispoziţiile prevăzute de art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu material, în înscrisuri oficiale.
Se va ţine seama la individualizarea pedepsei ce se va aplica, de circumstanţele personale ale inculpatei, infractor primar, familie organizată, minor în întreţinere, faţă de toate apreciindu-se că pedeapsa îşi poate atinge scopul şi fără privare de libertate, suspendându-se condiţionat executarea acesteia (cu înlăturarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)).
I se va atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor ce ar avea un comportament necorespunzător.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata C.V.G. împotriva deciziei penale nr. 88 din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 269 din 25 martie 2003 a Tribunalului Iaşi sub aspectul greşitei condamnări a inculpatei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata C.V.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora o condamnă pe inculpată la un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Înlătură dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 900/2005. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 903/2005. Penal. Art.215 alin.2,3,4 c.pen.... → |
|---|
