ICCJ. Decizia nr. 1186/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1186/2006
Dosar nr. 30211/1/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 21 septembrie 2005 a Tribunalului Bistriţa Năsăud a fost condamnat inculpatul C.A.R., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa principală reţinerea şi arestul preventiv din 3 august 2004, la zi.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată şi în consecinţă:
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile, Spitalul Judeţean Bistriţa Năsăud şi C.A.S. Cluj, sumele de 2.329.020 lei şi respectiv 5.292.000 lei, despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile N.A. şi N.A. sumele de 25.000.000 lei daune materiale şi 50.000.000 lei daunele morale.
A mai fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile N.A. şi N.A. suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată, iar statului suma de 16.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 4.919.000 lei, reprezintă taxa pentru avizul medico-legal către I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, avansată din bugetul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut, în esenţă că, în data de 6 iulie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpatul C.A. a întâlnit-o pe victima N.A. pe drumul judeţean dintre localităţile Enciu şi Nuşeni şi a întrebat-o dacă este adevărat că a avut raporturi sexuale prin constrângere cu concubina sa A., iar la răspunsul afirmativ al victimei, fiind stăpânit de o puternică tulburare, în acest context inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma şi cu pumnul peste faţă victimei, care a căzut la pământ, însă acesta a continuat să îi aplice lovituri cu picioarele în zona capului. La intervenţia concubinei sale şi a mamei acestuia, inculpatul a ridicat-o pe victimă şi în timp ce se îndreptau spre locuinţa acesteia, inculpatul i-a reproşat că şi-a făcut de lucru cu o fetiţă, iar victima a afirmat că „bine a făcut" astfel că inculpatul s-a enervat şi a lovit-o din nou pe victimă care a căzut, după care i-a aplicat alte lovituri cu picioarele în regiunea capului şi în diferite zone ale corpului. Victima s-a ridicat singură de la locul incidentului, iar a doua zi a fost găsită în stare de inconştienţă relativă de către fiul său N.A. junior, fiind transportată la spital, însă, la data de 5 august 2004, a decedat, iar conform concluziilor raportului de constatare medico-legală moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale consecutive ale traumatismului cranio-cerebral suferit la data de 6 iulie 2004.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi părţile civile N.A. şi N.A.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinând că a lovit victima sub imperiul stării de tulburare şi pentru a-i aplica o corecţie, astfel că nu a urmărit moartea acesteia, solicitând casarea hotărârii şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., aplicarea unei pedepse egale cu durata executată şi reducerea cuantumului despăgubirilor.
În motivarea apelurilor părţilor civile s-a susţinut că starea de provocare a fost reţinută numai pe baza declaraţiilor concubinei inculpatului care nu se coroborează cu alte probe, astfel că nu se poate reţine această circumstanţă în favoarea inculpatului, deoarece acesta a avut intenţia clară de a-i aplica victimei o lecţie.
S-a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi acordarea daunelor în cuantumul solicitat.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că fapta acestuia de a aplica victimei în două momente succesive, într-un interval de timp redus, în acelaşi context, mai multe lovituri în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni traumatice externe dar şi un hematom subdural parieto-temporal bilateral, care au determinat moartea violentă a victimei, întruneşte elementele constitutive ale împrejurărilor de omor, deoarece inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.
Cât priveşte apelurile părţii civile instanţa de control judiciar a respins cererea acestora de a înlătura dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., apreciind că reţinerea stării de provocare a fost condiţionată de conduita culpabilă a victimei, care a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu concubina inculpatului când aceasta avea 12-13 ani, respectiv că a violat-o, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări.
Referitor la latura civilă a cauzei s-a apreciat că a fost soluţionată în concordanţă cu probele administrate, în raport şi de reţinerea stării de provocare, care a avut ca efect reducerea cuantumului despăgubirilor acordate şi a poziţiei de acceptare a inculpatului de a achita cheltuielile ocazionate de moartea victimei.
Ca urmare, s-a concluzionat că nu se justifică diminuarea sau majorarea despăgubirilor stabilite de prima instanţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reţinând în esenţă criticile din apel cu privire la greşita încadrare juridică a faptei şi individualizarea pedepsei aplicate şi a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu reţinerea stării de provocare, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Existenţa infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte este caracterizată pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenţie, iar producerea rezultatului letal de culpa făptuitorului.
În speţă, aplicarea de multiple lovituri victimei, cu pumnii şi picioarele urmate de căderea acesteia şi continuarea aplicării de lovituri cu piciorul în zona corpului şi peste restul corpului, având ca rezultat producerea unor leziuni grave care au determinat moartea victimei, relevă faptul că inculpatul a avut reprezentarea că acţiunea sa violentă putea să cauzeze moartea şi, chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a acceptat, totuşi eventualitatea ca el să survină ca o consecinţă a faptei sale.
Rezultând astfel, existenţa intenţiei în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta inculpatului în mod corect a fost încadrată în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 183 C. pen. caracterizat sub aspectul laturii subiective cu praeterintenţie.
Aşa fiind, cererea recurentului inculpat de a se dispune schimbarea încadrării juridice nu poate fi primită, nefiind susţinută de probele administrate în cauză, ca de altfel nici cea referitoare la reindividualizarea pedepsei aplicate, atâta timp cât instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat, reţinând justificat în favoarea inculpatului starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b), căreia i-a acordat eficienţă cuvenită sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsit de antecedente penale, dând dovadă de sinceritate şi regret faţă de fapta comisă.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.R. împotriva deciziei penale nr. 248/ A din 23 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 3 august 2004 la 23 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1183/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1188/2006. Penal → |
|---|
