ICCJ. Decizia nr. 1191/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 1191 din 23 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 155 din 18 octombrie 2005, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpaţii:
BAHNAR DORU NARCIS şi IANCU VALENTIN, la câte 9 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., raportat la art. 21 lit. a) şi b) C. pen.; la două pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru două infracţiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., şi la câte 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 307 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul I.V., prin sentinţa penală nr. 287 din 19 iunie 2003 a Judecătoriei Podul Turcului, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) b), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 10 iulie 2005, la zi.
S-a luat act că părţile vătămate I.M.I., R.I.S. şi C.A.S. Teleorman nu s-au constituit părţi civil.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În noaptea de 9 iulie 2005, cei doi inculpaţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au observat pe un câmp de lângă comuna Ţigăneşti, autoturismul părţii vătămate I.M.I., în care se afla şi partea vătămată R.I.
Hotărând să se răzbune, pentru motivul că partea vătămată I.M.I. l-a bătut pe fratele inculpatului I.V., acesta din urmă a ameninţat-o pe partea vătămată I.M.I. cu un cuţit de bucătărie, obligându-le pe cele două părţi vătămate să stea pe bancheta din spate a autoturismului, în timp de inculpatul B.D. a început să conducă autoturismul pe câmp.
După câţiva kilometri, inculpaţii au obligat-o pe partea vătămată I.M.I. să conducă autoturismul, iar, apoi, să-l oprească. Prin constrângere, inculpatul B.D. a scos-o pe partea vătămată R.I. din maşină, şi a întreţinut raport sexual cu aceasta, după care şi inculpatul I.V. a întreţinut prin constrângere fizică, raport sexual cu partea vătămată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 902/ A din 21 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei doi inculpaţi.
Totodată, a menţinut starea de arest a acestora şi a dedus, în continuare, durata reţinerii şi arestării preventive, la zi.
Prin recursurile declarate, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, instanţele au reţinut corect, faptele şi vinovăţia inculpaţilor şi au făcut o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legii.
În raport de gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, reflectat de modul în care inculpaţii le-au conceput şi realizat (lipsind de libertate e cele două părţi vătămate, după care, prin constrângere, au întreţinut raporturi sexuale cu minora R.I.), precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor (ambii fiind recidivişti), rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepselor aplicate, dând eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acestora.
Nu au fost alte temeiuri de casare care au putut fi luate în considerare din oficiu, recursurile celor doi inculpaţi au fost respinse, ca nefondate, şi obligaţi recurenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1256/2006. Penal → |
|---|
