ICCJ. Decizia nr. 1878/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1878/2006
Dosar nr. 1554/1/2006
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 416 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Vaslui, inculpatul T.C.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 18 martie 2005 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit la camera de corpuri delicte a instanţei, poziţia nr. 50/2005 din registrul de evidenţă a corpurilor delicte.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă R.P. şi a fost obligat inculpatul T.C.D. să achite acesteia suma de 2000 lei RON despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 850 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul T.C.D. locuieşte în satul Lupeşti, judeţul Vaslui, împreună cu soţia sa şi este consătean cu victima R.V. şi fratele acesteia R.T.
Relaţiile dintre aceştia erau bune, însă, în ziua de 16 martie 2005, inculpatul a avut un conflict spontan cu victima R.V., având ca motiv remiterea unei sume infime de bani, de către aceasta, la magazinul mixt din sat, unde lucra soţia inculpatului, ca gestionară, iar în acea împrejurare, R.V. l-a lovit cu pumnul în ochiul stâng pe inculpat, cauzându-i leziuni discrete şi tumefierea ochiului.
În ziua de 17 martie 2005, de dimineaţă, inculpatul T.C.D. s-a dus la soacra sa C.P., în sat, să o ajute la tăiat la vie, iar pentru acest lucru, a luat asupra sa, de acasă un cuţit de uz gospodăresc cu mânerul din plastic de culoare roşie.
În jurul orelor 18,30, a revenit acasă şi a plecat imediat, cu cuţitul asupra sa, direct la magazinul S.N.C. C. să-şi ia un pachet cu ţigări şi să consume o bere, iar acolo s-a întâlnit cu fratele său T.D.
Nu după mult timp, au apărut în faţa magazinului, în drum, cu căruţa, fraţii R.V. şi R.T., însoţiţi de martorul C.M.L., după care au venit şi au consumat bere din local, ieşind din nou la căruţa lor.
La un moment dat, martorul C.M.L. l-a strigat afară pe inculpat, lângă căruţă, moment în care între R.T. şi acesta a avut loc un conflict verbal, legat de altercaţia avută cu fratele său cu o zi înainte.
Pe acel fond, a ieşit din local şi victima R.V., cu un bici asupra sa şi l-a lovit peste mâna dreaptă pe inculpat, iar la scurt timp s-a iscat o altercaţie în drumul sătesc din faţa localului.
Pe acel fond de uşoară provocare, inculpatul a scos cuţitul din buzunar şi i-a aplicat lui R.T. o lovitură în partea stângă a umărului, moment în care victima a fugit de la locul altercaţiei spre magazinul C. S.N.C., însă a fost ajuns din urmă de inculpat, care i-a aplicat o lovitură cu acelaşi cuţit în zona spatelui, sub omoplatul stâng, după care a intervenit numitul D.V., care l-a luat deoparte pe inculpat şi l-a dus în ograda sa din apropiere.
Victima a intrat în local, a căzut prima dată pe pardoseala din beton din holul acestuia, după care a ieşit în drum şi a căzut lângă căruţa sa, decedând.
Imediat, numitul T.D. s-a dus la fratele său, în apropiere şi i-a luat cuţitul din mână, iar ulterior acesta a fost ridicat de organele de urmărire penală pentru cercetări.
La scurt timp, au venit organele de poliţie şi l-au luat pe inculpatul T.C.D., conducându-l la postul local de poliţie Măluşteni, timp în care vătămatul R.T. a fost dus la Dispensarul comunal Măluşteni, cu o maşină de ocazie, iar de acolo a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul municipal Bârlad, unde a fost internat la secţia chirurgie, practicându-i-se sutura plăgii tăiate.
La data de 20 martie 2005, R.T. a fost externat.
În vederea individualizării leziunilor traumatice, a fost dispusă efectuarea unei constatări medico-legale pentru victima R.V., rezultând că moartea acesteia, a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, survenită ca urmare a unui traumatism toracic, cu plată tăiată-înţepată faţa posterioară hemitorace stâng, spaţiul intercostal 5-6, penetrantă în cavitatea toracică, cu plagă pulmonară, plagă de aortă toracică descendentă şi hemopneumotorax stâng.
Leziunile au putut fi produse prin lovire cu un obiect tăietor înţepător (posibil cuţit), iar direcţia de lovire a fost de la stânga la dreapta şi uşor spre interior, la 5-10 grade faţă de axul orizontal al corpului.
Data decesului poate fi 17 martie 2005, iar între traumatism şi acesta există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionat.
Cu prilejul constatării medico-legale de necropsie au fost puse în evidenţă la victimă leziuni traumatice de tipul tumefacţiei, excoriaţiilor şi echimozelor, care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, cu şi de obiecte contondente, cu puţin timp înainte de deces, posibil în contextul agresiunii, însă acestea nu au legătură de cauzalitate cu decesul, iar în condiţii de supravieţuire ar fi necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Sângele victimei R.V. conţinea 0,80 g %o alcool, iar urina 0,85 g %o alcool, care, din punct de vedere medico-legal, corespunde unei stări caracterizate prin scăderea inhibiţiei, cu creşterea încrederii în sine, scăderea atenţiei, alterarea judecăţii, în special legată de dimensiunile spaţio-temporale.
Fapta inculpatului T.C.D. de a aplica victimei R.V., pe un drum public, o lovitură cu un cuţit în zona toracică, realizează conţinutul infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 –art. 175 lit. i) C. pen. Având în vedere conflictul preexistent dintre inculpat şi victimă, atitudinea acestuia în fazele premergătoare lovirii ei de către inculpat, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburării, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., astfel că în favoarea lui s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării.
Pentru infracţiunea comisă, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general, prevăzut de art. 52 şi 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, starea de provocare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T.C.D., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, motivând necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice care să-i stabilească discernământul la momentul comiterii faptei, considerând că atitudinea victimei a fost mai mult decât un act de provocare, situându-se la limita legitimei apărări, solicitând redozarea pedepsei, în sensul reducerii, prin aplicarea de circumstanţe atenuante, întrucât a avut o atitudine procesuală sinceră de recunoaştere a săvârşirii faptelor.
Prin Decizia penală nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 6951/2005, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.C.D. aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 416 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Vaslui, pe care a menţinut-o.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 19 octombrie 2005.
A fost obligat inculpatul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză a fost administrată proba cu o expertiză medico-legală psihiatrică în cursul urmăririi penale, stabilindu-se în mod ştiinţific, în urma examinării inculpatului, că acesta prezintă tulburare de personalitate mixtă emoţional-instabilă cu elemente antisociale şi paranoide şi a comis fapta cu discernământ.
Expertiza psihiatrică s-a efectuat în condiţiile reglementate prin OG nr. 1/2000 de Serviciul de medicină legală competent conform legii. Concluziile raportului sunt certe, clare şi fără echivoc în sensul stabilirii şi antrenării răspunderii penale a inculpatului care are discernământul faptelor sale.
În cursul judecăţii cauzei în fond la solicitarea instanţei, pe baza raportului medico-legal, acelaşi serviciu medico-legal stabileşte că inculpatul nu este în situaţia care să impună luarea măsurii obligatorii la tratament medical conform art. 113 C. pen., iar recomandarea formulată prin raportul de expertiză vizând supravegherea medicală cu eventual tratament de specialitate a avut ca scop atenţionarea cadrelor medicale din penitenciar privind tendinţa marcată a inculpatului de a acţiona impulsiv.
Acest act medico-legal nu este în contradicţie cu raportul de expertiză psihiatrică prin concluziile lor, care în mod practic sunt, de fapt, identice, astfel încât nu au impus efectuarea unei expertize noi medico-legale.
Inculpatul a comis fapta cu discernământ şi în consecinţă răspunde penal.
Referitor la al doilea motiv de apel privind atitudinea victimei R.V. materializată în faptul de a-l lovi cu biciul peste mâna dreaptă, în mod legal a fost calificată ca un act de provocare. Această atitudine nu constituie un atac material, iminent, imediat şi injust în sensul circumscris legitimei apărări dat fiind modul ulterior de derulare a faptelor. După lovirea sa cu biciul, inculpatul a ripostat lovind pe victimă cu cuţitul în partea stângă a umărului. Imediat victima a fugit, iar inculpatul a urmărit-o, aplicându-i o nouă lovitură cu cuţitul în spate, sub omoplatul stâng. Inculpatul nu s-a aflat nici un moment în situaţia de a înlătura atacul victimei şi de a se apăra, ci a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări date fiind şi altercaţiile din acea zi şi din ziua anterioară ce au dus la lovirea sa cu biciul, acte determinante de provocare din partea victimei, stare de provocare reţinută de instanţa de fond ca circumstanţă atenuantă [(art. 73 lit. b) C. pen.)] în care inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor.
Inculpatul nu a săvârşit infracţiunea de omor în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 C. pen., întrucât, pe de-o parte agresiunea victimei nu are caracterele atacului, iar pe de altă parte, acţiunea infracţională a inculpatului care a comis infracţiunea după ce victima a fugit şi pe care acesta a urmărit-o, nu a fost necesară pentru înlăturarea atacului care prin fuga victimei devenise inexistent ca atac. Actul provocator al victimei nu se situează la limita legitimei apărări.
În ce priveşte pedeapsa pronunţată, aceasta a fost just individualizată, în considerarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a scopului şi funcţiilor pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., şi faţă de limitele legale de pedeapsă prin incidenţa efectelor circumstanţei atenuante, în mod just a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, într-un cuantum legal, proporţional cu fapta şi persoana inculpatului şi de natură a asigura tragerea la răspundere penală a inculpatului în mod eficient în scopul realizării prevenţiei generale, dar şi reeducării inculpatului, cât şi a protecţiei vieţii sociale prin executarea în regim de detenţie a pedepsei.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut referiri la temeiurile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.C.D., fără a arăta în scris motivele.
La dosarul cauzei a fost depus la dosar un memoriu din partea intimatei părţi civile R.P. în care a descris împrejurările faptice, în sensul că victima s-a întâlnit la bar cu inculpatul, cu D.V. şi cumnatul său, sărind cu toţii la bătaie pentru o datorie pe care fiul său o avea la inculpat, fiind bătut şi cu gura umflată, acesta a fugit şi s-a ascuns la un vecin. Pe data de 17 martie 2005 R.V. şi cu R.T. s-au dus prin sat, la bar să dea datoria, unde era şi inculpatul care l-a bătut pe fratele său, a scos cuţitul şi l-a lovit cu acesta în mâna stângă pe fiul său T., fratele inculpatului a luat furca din căruţă şi a lovit-o în spate pe ea, cu aceasta şi în timp ce V. a dorit să fugă, inculpatul l-a lovit cu cuţitul prin spate, atingându-i aorta, căzând şi murind. Criminalul a fugit la D.V., acesta fiind cel care a anunţat poliţia. Intimata parte civilă a mai arătat că nu a fost mulţumită de cum au fost administrate probele la prima instanţă.
La termenul de astăzi, recurentul inculpat a depus personal un memoriu în care a arătat că instanţa de recurs poate să facă o nouă reapreciere a probelor şi să dea o nouă soluţie, menţionând aspecte de fapt, în sensul că a fost căutat şi bătut de către victimă şi de fratele acesteia, R.T. cu o seară înaintea conflictului. Totodată a învederat că au fost făcute omisiuni la urmărirea penală ce au avut consecinţe în planul aprecierii situaţiei şi împrejurărilor care au dus la săvârşirea faptei. Astfel, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului şi a se da eficienţă circumstanţelor atenuante, în scopul executării unei pedepse mai reduse.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat, în principal, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, deoarece inculpatul are tulburări de comportament.
Apărătorul recurentului inculpat, într-un prim subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., a arătat că se impune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deoarece inculpatul, în momentul săvârşirii faptei, se afla în legitimă apărare, în condiţiile art. 44 C. pen.
Totodată, apărătorul recurentului inculpat, într-un al doilea subsidiar, în baza art. 3859 alin. (1) pct. 14 din acelaşi cod, a solicitat reducerea mai accentuată a pedepsei prin acordarea unei eficienţe mai largi circumstanţe atenuante a provocării [(art. 73 lit. b) C. pen.)], deja reţinută la fond şi în apel.
Apărătorul recurentului inculpat, sintetizând concluziile puse a învederat, că în principal susţine achitarea inculpatului, iar într-un prim subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize psihiatrice şi în cel de-al doilea subsidiar, reducerea pedepsei aplicate în sensul celor arătate în detaliu.
Concluziile procurorului, ale intimatei părţi civile, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat T.C.D. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 171, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că instanţa de apel nu numai că şi-a însuşit argumentele primei instanţe, dar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatului T.C.D. în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului T.C.D., care aflat, în ziua de 17 martie 2005, într-o stare de tulburare produsă, nu numai de agresiunea din ziua precedentă, când victima R.V. l-a lovit cu pumnul în zona ochiului, dar şi de altercaţia verbală, din ziua respectivă, ce a avut loc pe drumul public, cu R.T., urmată de lovirea sa de către victima R.V., cu biciul peste mână, de a-i aplica acestuia o lovitură de cuţit, în zona spatelui, sub omoplatul stâng, după care victima a intrat în local, căzând prima dată pe pardoseala din beton din hol, iar a doua oară, după ce a ieşit din local, în drum, lângă căruţă şi decedând, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., de omor calificat săvârşită în condiţiile circumstanţei atenuante legale a provocării.
Din coroborarea declaraţiilor inculpatului T.C.D. date în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti cu declaraţiile date în aceleaşi faze procesuale de către martorii R.T., T.D., B.I., C.M., D.V., D.R., R.O., cu raportul de expertiză medico-legală nr. 79/ E din 18 martie 2005 a S.J.M.L. Vaslui, cu raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 28/ N din 18 martie 2005 avizat de Comisia din cadrul I.M.L. Iaşi cu nr. S 2200 din 10 iunie 2005 şi planşele foto, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului cu nr. 37/ PA din 26 mai 2005 a S.M.L.J. Vaslui completat prin relaţiile solicitate de către instanţă concretizate în adresa cu nr. 55/ PA din 2 septembrie 2005 a aceluiaşi serviciu medico-legal au rezultat contribuţiile concrete ale victimei R.V. şi inculpatului T.C.D. în săvârşirea infracţiunii, consecinţele acesteia, inculpatul având discernământul păstrat în legătură cu fapta comisă.
Astfel, prin mijloacele de probă evidenţiate a fost dovedită vinovăţia inculpatului T.C.D. în săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, care a acţionat pe fondul unei stări de tulburare cauzată de comportamentul agresiv al victimei R.V., în condiţiile arătate, având însă discernământul păstrat, prin aplicarea acestuia a unei lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, apt de a produce moartea (cuţit), într-o zonă vitală („traumatism toracic prin plagă tăiată-înţepată faţă posterioară hemitorace stâng, spaţiul intercostal 5-6, penetrantă în cavitatea toracică cu plaga pulmonară, plagă de aortă toracică descendentă şi hemopneumotorax stâng; între traumatism şi deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată").
Înalta Curte nu poate reţine critica apărării inculpatului T.C.D., în sensul că acesta a comis fapta în legitimă apărare, în condiţiile art. 44 C. pen., având drept consecinţă achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, ca urmare a existenţei vreuneia din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece din materialul probator administrat a rezultat în mod cert că atacul victimei asupra inculpatului încetase, acesta din urmă fiind cel care a urmărit-o pe victimă şi din spate i-a aplicat lovitura de cuţit.
Astfel, în declaraţia sa dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul B.I. a arătat că „când am auzit scandal am încercat să ies afară însă în momentul când ieşeam pe uşă am văzut că victima încerca să intre în local şi inculpatul l-a lovit. Eu am crezut că inculpatul l-a lovit cu pumnul însă când am văzut victima căzută am observat că avea o urmă de tăietură şi o mică pată de sânge. Mi-am dat seama că fost lovită cu cuţitul şi am întrebat victima dacă a fost tăiată, mi-a spus că nu ştie dar că simte ceva cald la spate".
În declaraţia dată la instanţă, martorul C.M. a menţionat „…Am văzut când victima a intrat în bar şi a căzut. Avea o urmă de lovitură de cuţit în zona omoplaţilor…".
În raport cu cele arătate nu sunt îndeplinite condiţiile ce caracterizează atacul, respectiv material, direct, imediat şi injust, potrivit dispoziţiilor art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. pen.
Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanţe au apreciat ca fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., aşa cum de altfel a şi fost trimis în judecată inculpatul, ansamblul probelor administrate relevând starea de tulburare în care acesta se afla la momentul aplicării loviturii de cuţit victimei, urmare atât leziunii produse din ziua precedentă pe care victima i-a produs-o inculpatului, cât şi loviturii tot de către aceasta cu biciul peste mână, precum şi agresiunii verbale din partea fratelui victimei, astfel încât conduita victimei a fost factorul care a determinat riposta inculpatului, rezultatul produs, însumând şi contribuţia cauzală a acesteia.
În declaraţia martorului R.T., dată la prima instanţă, acesta a arătat „…când inculpatul a venit lângă noi am văzut că avea un ochi vânăt din seara precedentă…".
De asemenea, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul T.D. a precizat că „….Inculpatul şi victima au fost prieteni însă cu o seară înainte se certaseră de la nişte bani. Ca urmare a incidentului din 16 martie 2005 fratele meu avea ochiul vânăt …. Victima a avut tot timpul asupra ei un bici. Biciul era cu coada din sârmă împletită însă nu avea mâner. Victima era cunoscută ca o persoană care mai provoca scandal".
Aceste declaraţii se coroborează şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat de S.J.M.L. Vaslui cu nr. 79/ E din 18 martie 2005 privind pe inculpat în sensul că „1. T.C.D. prezintă leziuni traumatice de tipul hematomului, echimozei şi excoriaţiei. 2. Leziunile de la nivelul feţei (hematom, echimoză, excoriaţie) s-au putut produce prin lovire activă cu mijloc contondent; pot data din 16 martie 2005; necesită 2-3 (două-trei) zile îngrijiri medicale. 3. Leziunea de la nivelul antebraţului drept (echimoza) s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur, posibil în circumstanţele prezentate; pot data din 17 martie 2005, nu necesită zile îngrijiri medicale".
De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica referitoare la efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, deoarece inculpatul are tulburări de comportament, ceea ce ar atrage casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece în cauză, pe de-o parte, ambele instanţe s-au pronunţat asupra acestei probe, iar pe de altă parte aceasta nu este necesară.
Astfel, în cursul urmăririi penale a fost dispusă şi efectuată expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului T.C.D., al cărei raport cu nr. 37/ PA din 26 mai 2005 al S.M.L.J. Vaslui, aflat la dosarul de urmărire penală, concluzionează că „1. T.C.D. prezintă tulburare de personalitate mixtă emoţional instabilă cu elemente antisociale şi paranoide. 2. Subiectul este orientat temporo-spaţial, auto şi allopsihic; capacitatea psihică a sus-numitului permite cercetarea şi judecarea acestuia. 3. Sus-numitul a comis fapta de care este învinuit cu discernământ. 4. Recomandăm supraveghere medicală cu eventual tratament de specialitate prin colaborare cu laboratorul de Sănătate Mintală teritorial."
Prin încheierea din 24 august 2005, Tribunalul Vaslui a respins proba solicitată de inculpat prin apărător privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, de către S.M.L. Iaşi, cu motivaţia că în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de S.M.L.J. Vaslui nu există elemente contradictorii care să justifice efectuarea unei noi expertize.
Tribunalul a dispus, însă efectuarea unei adrese la S.M.L.J. Vaslui să precizeze, dacă faţă de diagnosticul stabilit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat nr. 37/ PA 26 mai 2005 şi evoluţia stării de sănătate a inculpatului T.C.D. se impune luarea măsurii obligării la tratament prevăzută de art. 113 C. proc. pen., cu înaintarea şi a copiei expertizei mai sus indicată.
Prin adresa nr. 55/ PA din 2 septembrie 2005 a S.M.L.J. Vaslui se arată că „…în ceea cel priveşte pe numitul T.C.D. nu se impune luarea de măsuri obligatorii de tratament precum cele prevăzute de art. 113 C. pen.; sus-numitul a comis fapta de care este învinuit cu discernământ; recomandările noastre, specificate în concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 37/PA/2005, au avut ca scop atenţionarea cadrelor medicale din penitenciar privind tendinţa marcată a sus-numitului de a acţiona impulsiv, fără a lua în considerare consecinţele, precum şi instabilitatea sa afectivă şi posibilele episoade explozive de furie (vezi antecedentele), toate acestea fiind un model comportamental al sus-numitului (expresie a unui stil de viaţă caracteristic individului şi a modului de relaţionare cu sine şi cu alţii).
În partea introductivă a sentinţei pronunţată de instanţa de fond au fost consemnate solicitarea apărării inculpatului privind efectuarea unei expertize de către I.M.L. Iaşi, concluziile reprezentantului parchetului asupra acesteia, precum şi poziţia expresă a instanţei, în sensul că „respinge cererea formulată de inculpat prin apărător prin care a solicitat efectuarea unei expertize medico-legală psihiatrică de către I.M.L. Iaşi, cu motivaţia că, nu există contraziceri între concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică şi precizările sosite la dosarul cauzei cu privire la supraveghere şi tratament a inculpatului care manifestă tendinţe impulsive, comisia arată că faţă de situaţia în care se află inculpatul, nu-l pune pe acesta în condiţiile prevăzute de art. 113 C. pen., iar obligarea la tratament nu este obligatorie."
Totodată, în partea introductivă a deciziei instanţei de apel au fost consemnate solicitarea apărării apelantului inculpat, în apel de a se efectua o expertiză care să stabilească dacă inculpatul a săvârşit sau nu fapta cu discernământ, expertiză care să fie făcută de I.M.L. Iaşi, având ca obiective, dacă inculpatul a avut sau nu discernământ la data comiterii faptei, dacă inculpatul poate fi tratat în regim de detenţie, dacă se pot lua măsuri conform art. 113 C. pen., concluziile reprezentantului parchetului, poziţia apărătorului inculpatului în sensul că nu deţine alte acte medicale ulterioare efectuării expertizei.
Instanţa de apel s-a pronunţat expres, în sensul că „având în vedere concluziile date de primul raport de expertiză medico-legală în care se stabileşte discernământul inculpatului cât şi precizările date de I.M.L. Vaslui, că nu sunt alte acte medicale ulterioare efectuării expertizei, respinge proba cu expertiza medico-legală."
Apărătorul apelantului inculpat a mai arătat că nu a luat legătura cu familia inculpatului, solicitând un termen pentru a depune noi acte medicale şi acte în circumstanţiere.
Interpelat de instanţă, inculpatul a arătat că nu a mai fost internat în spital după expertiză.
Instanţa de apel s-a mai pronunţat încă o dată în sensul că „respinge cererile formulate de apărător, la data de 12 martie 2005 inculpatul a fost arestat în cauză, s-a efectuat expertiză medico-legală iar acesta nu deţine noi acte medicale.
În ceea ce priveşte cazul de casare invocat de recurentul inculpat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., faţă de critica adusă instanţei de apel, în sensul solicitării efectuării unei noi expertize psihiatrice, ca urmare a tulburărilor de comportament ale inculpatului, respectiv nepronunţării cu privire la această probă, Înalta Curte consideră că examinarea acestei critici poate avea loc numai cu privire la obligaţiile ce incumbă instanţei de fond.
Astfel, în conţinutul dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut 21 de cazuri în care hotărârile sunt supuse casării, cel reglementat la pct. 10 referindu-se la mai multe ipoteze, respectiv „instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului".
Aşa cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanţei de fond, aspect ce rezultă chiar din conţinutul ipotezelor enunţate, nepronunţarea asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, probe administrate, cereri esenţiale pentru părţi, care sunt de esenţa judecăţii în primă instanţă, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru.
De asemenea, pentru a fi operabil acest caz de casare, legiuitorul mai impune şi condiţia privind în ce măsură nepronunţarea influenţează soluţia procesului, astfel că apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă, ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menţionare, fără o evaluare, a dus la o soluţie contrară celei care s-ar fi putut pronunţa dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză şi interpretare.
În contextul cauzei, Înalta Curte, examinând critica recurentului inculpat referitoare la omisiunile instanţei de fond cu privire la efectuarea expertizei psihiatrice, ca urmare a tulburărilor de comportament ale inculpatului, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece ambele instanţe s-au pronunţat motivat asupra respingerii probei solicitate, în condiţiile în care nu există contradicţii între concluziile actelor medicale, iar completarea solicitată de instanţă vizează doar lămurirea necesităţii sau nu a dispunerii măsurii prevăzută de art. 113 C. pen., în cauză nedepunându-se acte medicale noi ulterioare expertizei psihiatrice, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica apărării privind greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în sensul acordării unei mai largi eficienţe a efectelor circumstanţei atenuante şi în consecinţă reducerea pedepsei dispuse faţă de inculpat.
Astfel, sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului, atât în ceea ce priveşte cuantumul, sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cât şi a modalităţii de executare a pedepsei, cu executare în regim de detenţie, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, de contribuţiile părţii civile şi a inculpatului, de valoarea socială fundamentală atinsă, respectiv viaţa omului, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia cu privire la fapta comisă, este căsătorit, nu are copii, a avut discernământul păstrat, prezentând, însă o tulburare de personalitate mixtă emoţional-instabilă cu elemente antisociale şi paranoide, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuată în cauză.
Prin pedeapsa aplicată inculpatului s-a avut în vedere că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi educativ ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă viitoare.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră că în cauză au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.D. împotriva deciziei penale nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 18 martie 2005 la 23 martie 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.D. împotriva deciziei penale nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 18 martie 2005, la 23 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1839/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1882/2006. Penal → |
|---|
