ICCJ. Decizia nr. 1836/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1836/2006
Dosar nr. 2290/1/2006
Şedinţa publică din 22 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 3 februarie 2004, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe inculpaţii:
- V.M.,
- în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani şi 6 luni închisoare.
- în baza art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
- în baza art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la un an închisoare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
S-a dedus prevenţia de la 21 iunie 1998 la 29 septembrie 2000.
- M.F., în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani şi 4 luni închisoare. Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionată din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curţii Supreme de Justiţie, pentru restul neexecutat de 1825 zile pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1825 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
A fost dedusă prevenţia de la 21 iunie 1998 la 29 septembrie 2000.
S-a luat act că partea vătămată S.M. din Serbia nu a formulat pretenţii civile.
Inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul V.M., aflat în Iugoslavia încă din anul 1997 prestând diferite activităţi plătite cetăţeanului iugoslav S.M. din localitatea Malo-Cernice, la data de 24 mai 1998, l-a chemat în ţara menţionată şi pe prietenul său, inculpatul M.F., care urma să presteze munci în aceleaşi condiţii. Cei doi inculpaţi locuiau într-o cameră separată în imobilul părţii vătămate S.M.
Profitând de lipsa de la domiciliu a părţii vătămate, la data de 19 iunie 1998, recurenţii inculpaţi au sustras mai multe bunuri din imobil, respectiv bijuterii din aur, aparatură electronică şi bani, în valoare totală de 75 milioane lei.
Inculpatul V.M. a sustras şi un pistol cu glonţ marca TT, aflat în stare de funcţionare.
După comiterea faptei inculpaţii au părăsit Iugoslavia pătrunzând în România cu trenul, fără ca inculpatul V.M. să declare organelor vamale deţinerea armei.
La data de 20 iunie 1998 inculpaţii au fost prinşi în Staţia CF Gara de Nord – Bucureşti, având asupra lor bunurile sustrase şi care au fost restituite părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri ambii inculpaţi au declarat apel, criticând-o pentru greşita încadrare juridică, fiind aplicabile dispoziţiile art. 210 C. pen., întrucât au locuit împreună cu partea vătămată şi greşita individualizare a pedepselor, solicitând reducerea acestora.
Prin Decizia penală nr. 403 din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a respins apelurile inculpaţilor, ca nefondate, constatând că încadrarea juridică reţinută este corectă, nefiind întrunite condiţiile cerute de art. 210 C. pen., iar pedepsele au fost just individualizate.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.F., invocând, ca şi în precedent, greşita încadrare juridică a faptei săvârşite, dar şi calcularea greşită a restului rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curţii Supreme de Justiţie.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar şi a noilor înscrisuri referitoare la cazierul judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
În cauză situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţă, inculpaţii, identificaţi de organul de poliţie cu bunurile sustrase asupra lor, recunoscând săvârşirea faptelor.
Încadrarea juridică este, de asemenea legală.
Critica privind nereţinerea încadrării juridice în dispoziţiile art. 210 C. pen., furt săvârşit în condiţiile în care inculpaţii locuiau cu partea vătămată, nu este întemeiată.
Deşi inculpaţii locuiau în imobilul părţii vătămate, care, date fiind raporturile locative cu aceştia, le-a pus la dispoziţie o încăpere, nu este în acelaşi timp realizată şi cerinţa locuirii împreună de către autori cu cel vătămat.
Partea vătămată îşi avea rezervat spaţiul locativ din imobil, în care nu aveau acces inculpaţii iar furtul a fost săvârşit din această parte a locuinţei.
Numai în ipoteza în care bunurile furate s-ar fi aflat în acea parte a locuinţei folosită în comun de partea vătămată şi de către inculpaţi, ar fi fost aplicabile dispoziţiile art. 210 C. pen., referitoare la pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă, ceea ce nu este cazul.
Este, însă, întemeiată critica privind greşita calculare a restului rămas de executat urmare revocării liberării condiţionate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 1504/1994 a Curţii Supreme de Justiţie.
Din fişa de cazier a inculpatului M.F. rezultă doar că, în executarea pedepsei de 8 ani închisoare acesta a fost arestat la 22 aprilie 1993 şi a fost liberat la 18 noiembrie 1995, condiţionat, cu un rest de executat de 1825 zile.
Înscrisurile ulterioare, depuse în recurs prin grija procurorului, respectiv procesul verbal al comisiei de propuneri, sentinţa penală nr. 2474 din 1 noiembrie 1995 a Judecătoriei Deva şi referatul de verificare a dosarelor cauzei, atestă că inculpatul M.F. osebit de arestarea în executarea pedepsei, în perioada 22 aprilie 1993 – 8 noiembrie 1995 (şi nu 18 noiembrie 1995, cum greşit s-a consemnat în fişa de cazier), a şi fost arestat preventiv de la 14 august 1991 la 23 decembrie 1992, executând totodată şi 35 zile închisoare contravenţională.
Adiţionând perioadele privative de libertate a inculpatului, preventiv şi în executarea pedepsei de 8 ani, se constată că aceasta a executat efectiv 1451 zile care, scăzute din cele 2922 zile de pedeapsă, rezultă un rest rămas neexecutat de 1471 zile, urmare liberării condiţionate.
Pe cale de consecinţă, admiţând recursul inculpatului, vor fi casate hotărârile pronunţate şi, menţinând dispoziţia de revocare a liberării condiţionate, se va contopi pedeapsa aplicată în cauză cu restul rămas de executat, inculpatul urmând să execute în final 1471 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Inculpatul este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 403 din 8 decembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 102 din 3 februarie 2004 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, numai cu privire la greşita calculare a restului de pedeapsă pentru care s-a revocat liberarea condiţionată şi la pedeapsa rezultantă.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1825 zile închisoare în pedepsele componente de:
- 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen.;
- 1825 zile închisoare, rest de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Constată că restul de pedeapsă, neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, este de 1471 zile închisoare, pentru care menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate.
Contopeşte acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare din prezenta cauză, urmând ca inculpatul M.F. să execute pedeapsa de 1471 zile închisoare, în condiţiile aplicării art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1832/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1839/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
