ICCJ. Decizia nr. 1886/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1886/2006
Dosar nr. 249/1/2006
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 296 din 21 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în dosarul nr. 10467/2004, inculpatul K.V. a fost condamnat, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen. şi art. 71 C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuţitul corp delict.
În baza art. 126 din OUG nr. 150/2002 inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1754,12 lei RON către partea civilă C.A.S. jud. Hunedoara.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei RON cu titlu de despăgubiri civile şi 5.000 lei RON cu titlu de daune morale către partea civilă N.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în noaptea de 25 ianuarie 2003, inculpatul şi-a sărbătorit ziua de naştere împreună cu prietenii săi la barul Z.L. din micul D. din Deva, după care a plecat împreună cu martorul H.N., la domiciliul acestuia din urmă unde au continuat să mai consume băuturi alcoolice.
De la domiciliul acestuia inculpatul s-a deplasat la Staţia P. Deva unde acesta le-a spus salariaţilor că este ziua sa de naştere şi doreşte să dea de băut.
După ce a comandat bere s-a deplasat în vestiar la partea vătămată N.V. care era de serviciu la Staţia P., luând cu el pachetul de ţigări şi bricheta. După câteva minute din vestiar partea vătămată a început să strige după ajutor ţipând de durere şi spunând că l-a lovit inculpatul cu un cuţit care se afla pe masă.
Din vestiar a ieşit primul partea vătămată care era plin de sânge pe cap şi în zona feţei, iar după el a ieşit în fugă şi inculpatul care a dispărut imediat, după comiterea faptei lăsând în vestiar pe masă pachetul de ţigări Pall Mall, bricheta, precum şi sticla de bere din care băuse.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul cercetării judecătoreşti.
În urma faptelor comise de către inculpat, partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat 38-39 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În drept s-a reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul K.V.
Prin apelul declarat, parchetul aduce critici de nelegalitate şi netemeinicie hotărârii atacate, considerând că pedeapsa aplicată este greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), considerând-o prea blândă faţă de gradul de pericol social al faptei comise şi atitudinea inculpatului de negare a comiterii faptei în ciuda tuturor probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a considerat că hotărârea atacată este nelegală şi sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a aplica inculpatului şi pedeapsa complimentară, având în vedere că potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., în cazul aplicării unei pedepse cu închisoarea de cel puţin 2 ani raportat la prevederile art. 174 C. pen., era obligatorie aplicarea acestei pedepse.
S-a constatat că apelul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris, însă acesta prin apărătorul ales a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea de sub învinuirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., urmând a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 361/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6668/2005, aşa cum a fost îndreptată eroarea vădită, în ceea ce priveşte numărul deciziei pronunţate, greşit menţionându-se nr. 367/ A din 13 decembrie 2005 în loc de 361/ A din 13 decembrie 2005, cum era corect, conform încheierii aceleiaşi instanţe din 3 februarie 2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 296 din 21 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 10467/2004 şi în consecinţă a fost desfiinţată sentinţa penală atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicate şi pedepsei complimentare şi a fost rejudecată cauza în aceste limite:
S-a stabilit, la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului K.V., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d) C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.V. împotriva sentinţei penale nr. 296/2005 a Tribunalului Hunedoara.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 160 lei RON cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în baza probelor administrate, instanţa de fond a stabilit o corectă stare de fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor deduse judecăţii, vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită.
Din declaraţiile martorilor R.C.V. şi G.M.A. coroborate cu declaraţiile părţii vătămate a rezultat că, în noaptea de 25 ianuarie 2003, inculpatul K.V. şi-a vizitat foşti colegi de serviciu de la SC E. SRL Sălişte, staţia P. Deva. Acesta i-a servit cu bere şi cafea, motivând că îşi aniversează ziua de naştere. Partea vătămată N.V., angajat la această staţie de benzină, se afla în vestiar, unde se retrăsese din cauza unor dureri cauzate de un abces dentar.
Inculpatul şi-a comandat o bere, iar pentru martorii R.C.V. şi G.M.A. o cafea, respectiv o bere. După ce au conversat un timp, inculpatul a intrat în vestiar, motivând că vrea să vorbească şi cu partea vătămată.
După circa 30 de minute, a ieşit din vestiar partea vătămată, care avea răni sângerânde în zona capului, urmată fiind de inculpat, care a părăsit, în fugă incinta benzinăriei.
Cu ocazia cercetării locului faptei a fost ridicată o sticlă de 0,5 l pe care au fost identificate urme papilare. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 114 din 6 martie 2002 a rezultat că urmele papilare ridicate de pe sticla de bere găsită pe masa din vestiarul staţiei de produse petroliere E. din Deva cu ocazia cercetării la faţa locului din 26 ianuarie 2003 au fost create de degetele mari de la ambele mâini de inculpatul K.V.
Din certificatul medico-legal nr. 104/C/2003 şi raportul de expertiză medico-legală nr. 133203/B/2004 a rezultat că partea vătămată N.V. a prezentat leziuni posttraumatice – traumatism cranio-cerebral, plagă contuză temporală stânga care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cu corp tăietor, leziuni ce au necesitat 38-39 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Leziunile mai sus descrise i-au fost produse părţii vătămate de către inculpat, care i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un cuţit găsit pe masă, cu o asemenea intensitate încât lama cuţitului s-a rupt.
Audiat fiind în cursul procesului penal, urmărire penală, cercetarea judecătorească la instanţa de fond, cât şi în cursul judecării apelului, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, în pofida probelor testimoniale şi ştiinţifice administrate în cauză, care au confirmat fără nici un dubiu vinovăţia acestuia.
Deci sub aspectul respectării prevederilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Cât priveşte însă pedeapsa aplicată inculpatului, curtea de apel a reţinut că aceasta este prea blândă faţă de modalitatea comiterii infracţiunii, lovitură aplicată cu un cuţit, în zona capului victimei, cu o asemenea intensitate, încât lama cuţitului s-a rupt şi atitudinea inculpatului de a nega comiterea infracţiunii în contextul existenţei unor probe certe şi evidente de vinovăţie.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut referiri la temeiurile legale ale soluţiilor dispuse, iar pe fond la cuantumul pedepsei principale, precum şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicate inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul K.V., fără a arăta iniţial motivele de recurs.
La dosarul cauzei au fost depuse pentru termenul de judecată de la 23 martie 2003 motivele de recurs formulate în scris, de apărătorul M.E. cu împuternicire avocaţială pentru redactare memoriu, motive de recurs.
Astfel, apărarea recurentului inculpat a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 10, 12, 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecând cauza a se dispune, în principal, achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fapta nu a fost săvârşită de inculpat, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen., vătămare corporală, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Se apreciază de către apărare că nelegalitatea deciziei atacate este evidentă, deoarece în motivarea ei nu se face nici o referire la probaţiunea care a fost solicitată în faza apelului, la aceea încuviinţată inculpatului, la expertizarea corpului delict şi expertizarea medico-legală a părţii vătămate.
Astfel, apărarea a arătat că din proba încuviinţată a rezultat că în faza cercetărilor prealabile, la ridicarea corpului tăietor nu s-au prelevat urme papilare de pe acesta, aşa cum precizează în urma adresei trimise, Biroul Criminalistic din cadrul Poliţiei municipiului Deva, ceea ce reprezintă un argument foarte puternic în susţinerea achitării inculpatului pe care a solicitat-o. În motivare au fost reţinute trunchiat numai acele părţi din probele administrate care au susţinut varianta agreată, ca în cazul expertizei medico-legale de la dosarul Judecătoriei Deva, omiţându-se precizarea că loviturile nu au pus în pericol viaţa, aspect esenţial în soluţionarea cauzei, având în vedere că la schimbarea încadrării juridice a faptei, nu s-a avut în vedere decât aprecierea instanţei în sensul acesta, fără a se efectua o expertizare în acest sens.
Deşi prin Decizia nr. 482/2004 s-a dispus expertizarea părţii vătămate aceasta nu s-a efectuat niciodată, aşa încât este nelegală condamnarea inculpatului pentru o infracţiune de tentativă la omor, fără a exista o expertiză medico-legală care să precizeze că a fost pusă în pericol viaţa. Mai mult există o expertiză contrară, iar în apel s-au invocat şi dispoziţiile art. 333 raportat la 380 C. proc. pen., urmărirea penală nu a fost completă, însă instanţa nu a considerat că s-ar impune trimiterea dosarului pentru completarea urmăririi penale organului de cercetare competent.
Declaraţia părţii vătămate luată după schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la corpul tăietor şi lipsa intensităţii loviturii este evocatoare respectiv „era un cuţit cu care mâncam, avea lama lungă, cu crestături şi cu mâner textil, care se mişca puţin, nu era strâns cu nit", „am simţit o lovitură în tâmplă, V. a continuat să mă lovească cu disperare cu mâinile … nu am ştiut cu ce obiect m-a lovit", astfel încât, nu poate rezista schimbarea de încadrare juridică.
Apărarea a arătat că în raport cu cele menţionate este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală.
La termenul de astăzi, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar, la rândul său, motive de recurs, formulate în scris pentru recurentul inculpat, pe care le-a şi susţinut oral, în dezbateri, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17, 171 şi 18 C. proc. pen. şi solicitând, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Totodată, apărătorul recurentului inculpat, într-un prim subsidiar a solicitat restituirea cauzei la organul de urmărire penală sau trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea efectuării unei noi expertize medico-legale privind pe partea vătămată, deoarece, după opinia sa, există contradicţii între cele două radiografii efectuate acesteia, urmând să se stabilească şi dacă leziunile ar fi putut fi produse de un cuţit „cu lama îndoită şi mâner rupt".
De asemenea, apărătorul recurentului, în cel de-al doilea subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., în considerarea duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare, respectiv 38-39 zile sau menţinerea sentinţei instanţei de fond, apreciind că aceasta este legală şi temeinică.
În recurs, deşi legal citat pentru termenul de astăzi la adresa indicată chiar de către inculpat, respectiv în Deva, str. Aleea Crinilor (dosarul nr. P 10467/2004 al Tribunalului Hunedoara, acesta a lipsit, pentru care s-a prezentat, însă, atât apărătorul desemnat din oficiu, cât şi apărătorul ales, acesta din urmă, după terminarea dezbaterilor, potrivit menţiunii din partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul K.V. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate de către ambii apărători ai inculpatului ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 12, 14, 17, 171 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza examenului propriu a stabilit în mod judicios şi temeinic motivat vinovăţia inculpatului K.V. în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, după restituirea cauzei la parchet, respectiv tentativă la infracţiunea de omor, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului K.V., care, în noaptea de 25 ianuarie 2003, i-a aplicat părţii vătămate N.V. cu un cuţit mai multe lovituri cu intensitate maximă, în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 38-39 zile de îngrijiri medicale întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, cu raportul de expertiză medico-legală al părţii vătămate, cu declaraţiile părţii civile, declaraţiilor martorilor R.C.V., G.M.A. date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească, cu declaraţiile martorilor H.N., H.D. date la prima instanţă a fost dovedită contribuţia concretă a inculpatului K.V. la săvârşirea faptei, fiind infirmată poziţia de nerecunoaştere a acesteia, adoptată de inculpat, atât la instanţa de fond, la tribunal, cât şi în apel.
Astfel, în conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, a fost consemnată poziţia martorilor oculari R.C. şi C.M.A. cu privire la bunurile cumpărate de inculpat, la petele şi picăturile de substanţă de culoare brun-roşcată ce par a fi sânge, de pe scaun şi pardoseală, la mânerul de cuţit confecţionat din textolit, având lungimea de 10,5 cm şi o lamă de cuţit confecţionată în stil vânătoresc cu zimţi în partea opusă tăişului, având o lungime de 13 cm, lama prezentând o ruptură la partea dinspre mâner, iar vârful acesteia este îndoit.
Totodată în acelaşi proces-verbal se menţionează că „de la faţa locului au fost ridicate următoarele categorii de urme şi mijloace materiale de probă: 4 fragmente de urme papilare relevate cu lumogen şi ridicate pe hârtie folio-adezivă de culoare neagră de pe sticla de bere găsită pe masa din vestiar, urmele au fost ambalate în plicul nr. 1; 2 urme materie reprezentând lama şi mânerul de cuţit descrise mai sus, urme ce au fost fixate prin fotografiere, ridicate şi ambalate în plicul nr. 2; 1 urmă biologică, reprezentând petele şi picăturile de substanţă de culoare brun-roşcată ce pare a fi sânge, urme ce au fost fixate şi ridicate prin fotografiere."
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 114 din 06 martie 2003 întocmit de Biroul Criminalistic al Poliţiei municipiului Deva a concluzionat că urmele papilare ridicate de pe o sticlă de bere, găsită pe masa din vestiarul Staţiei de produse petroliere E. din Deva, cu ocazia cercetării la faţa locului din data de 26 ianuarie 2003, în cauza privind vătămarea corporală comisă asupra numitului N.V., au fost create de degetele mari, de la ambele mâini ale numitului K.V.
În declaraţia sa dată în cursul urmăririi penale, partea vătămată N.V. a precizat că „…Pe masă era un cuţit cu care mâncam, avea lama lungă, cu crestături şi cu mâner din textolit. Lama cuţitului se mişca puţin, nu era strâns în nit … K.V. a mers până la baie şi când a revenit mi-a pus mâna pe faţă spunând că am febră, după care am simţit o lovitură în tâmplă. K.V. a continuat că mă lovească cu disperare cu mâinile. Am reuşit să mă ridic, l-am împins şi am fugit din vestiar, iar K.V. a venit după mine şi a fugit din bar. Eu nu am ştiut că sângerez, am simţit ceva cald pe faţă şi mi-a spus G.M.A. că sunt plin de sânge pe faţă. Când am ieşit din vestiar, m-am întâlnit cu R.C. care venea spre vestiar şi aceasta l-a văzut pe K.V., ieşind din vestiar. Am mers la baie şi m-am spălat de sânge, iar G.M.A. mi-a acoperit capul cu un prosop. A fost chemată ambulanţa şi am fost condus la Spitalul Municipal Deva unde am fost internat circa 3 săptămâni…".
În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, la tribunal martora R.C.V. a arătat că „În jurul orelor 2,00-2,30 inculpatul a venit la staţia P.E. Deva, iar eu mă aflam la bar de serviciu. Inculpatul s-a prezentat singur. A spus că este ziua lui de naştere şi s-a oferit să ne dea ceva de ziua lui, respectiv o cafea, o bere. În staţia P. se mai aflau următoarele persoane: N.V. şi G.M.A. Alături de mine când a sosit inculpatul se afla G.M.A., iar partea vătămată şi civilă se afla în vestiar, deoarece avea un abces dentar. Inculpatul ne-a oferit mie o cafea, iar lui G.M.A. o bere, precum şi el a servit tot o bere Haţegana. La un moment dat a ieşit partea vătămată din vestiar, iar inculpatul s-a oferit să-l ducă dimineaţa la stomatologie. Totul a decurs normal, chiar şi atunci când inculpatul s-a dus în vestiar la partea vătămată după ce acesta s-a retras din nou pentru că nu se simţea bine … Pentru circa 2 minute inculpatul a ieşit din vestiar, s-a dus la baie, după care s-a reîntors la vestiar. Şi martorul G.M.A. după ce a servit acel client s-a întors la bar şi ne-am pus întrebarea că este foarte multă linişte în vestiar, pentru care acesta s-a deplasat la uşa vestiarului şi a afirmat că este linişte. La scurt timp a apărut un alt client care nu era român şi din nou martorul G.M.A. a ieşit afară ca să-l servească, iar la foarte puţin timp din vestiar am auzit un zbierat, m-am apropiat de uşa magazinului, vecină cu vestiarul şi am observat că partea vătămată N.V. a ieşit din vestiar având capul plin de sânge, iar în urma lui a ieşit inculpatul care a părăsit staţia P. în fugă …. Inculpatul s-a prezentat la staţia P. bine ameţit. Cuţitul pe care s-au găsit amprentele, aparţinea staţiei şi noi ne serveam de el când mâncam…".
În declaraţia dată la tribunal, martorul G.M.A. a menţionat că „În data de 26 ianuarie, în jurul orelor 2,30, inculpatul a venit la staţia P. spunând că este ziua lui de naştere şi ne-a oferit de băut cafea şi bere. Eu eram nou angajat astfel că inculpatul nu m-a cunoscut şi deci nu pot să ştiu dacă între el şi şeful de staţie a existat răzbunare, iar în ceea ce mă priveşte pe mine nu avea ce să-mi reproşeze deoarece nu ne-am cunoscut. Inculpatul a intrat în vestiarul părţii vătămate, au stat ceva timp dar nu prea mult împreună, la un moment dat şi eu m-am apropiat de uşa vestiarului şi neauzind nici un fel de discuţii, m-am îndepărtat pentru ca în acel moment a venit o maşină să o aprovizionez o maşină a unui bulgar. Îmi aduc aminte ca alimentasem de circa 600-800.000 lei maşina cetăţeanului bulgar, când am auzit strigăte şi l-am văzut pe partea vătămată care era într-o stare evidentă de tulburare, eu nesesizând de afară că era rănit la cap, ci doar în momentul când a venit aproape de mine şi l-am ajutat să se ţină pe picioare. Inculpatul a reuşit să fugă din staţia P. şi îmi aduc aminte că şi cetăţeanul bulgar striga poliţia. În ceea ce priveşte cuţitul din cauză arăt că de acesta ne foloseam când mâncam. Înainte de agresiune cuţitul a avut lama întreagă, iar după, vârful acestuia era rupt … Eu după agresiune am văzut cuţitul şi lama ruptă, acesta era plin de sânge şi având mânerul rupt."
În declaraţiile lor date la tribunal, martorii propuşi de inculpat, H.N. şi H.D. au declarat că „…Cât am fost în localul din Micul D. inculpatul a mai lipsit, probabil la toaletă …. Lipsa inculpatului de la masa din localul Micul D. o apreciez la 5-10 minute.", „…În jurul orelor 3,30-4,00, din data de 26 ianuarie, pentru că soţul meu nu a avut cheia asupra lui m-am trezit şi le-am deschis uşa soţului şi inculpatului. Inculpatul a stat la noi cca. o oră şi am consumat vin. În jurul orei 4,45, inculpatul a părăsit locuinţa noastră, spunând că merge acasă. Cele relatate de mine s-au petrecut în anul 2003…".
În raportul de expertiză medico-legală întocmit de S.J.M.L. Hunedoara Deva cu nr. 133.203/ B din 18 aprilie 2003 privind pe partea vătămată se concluzionează că „1. Numitul V.N. a prezentat leziuni posttraumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cu corp tăietor. 2. Aceste leziuni au necesitat 38-39 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. 3. Prin leziunile suferite de victimă viaţa acesteia nu a fost pusă în primejdie."
Aşadar, Înalta Curte consideră critica apărării recurentului inculpat K.V., în sensul că acesta nu a săvârşit fapta de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, ca fiind nefondată, deoarece din probele administrate evidenţiate mai sus au fost dovedite nu numai prezenţa, dar şi contribuţia inculpatului în ziua respectivă, în localul arătat, acesta fiind unicul autor al lovirii, în vestiar, al părţii vătămate N.V., fiind singurele persoane care au intrat şi ieşit din camera respectivă, lovire ce s-a materializat, cu un obiect tăietor-înţepător, respectiv cuţit, apt de a produce moartea, într-o zonă vitală a corpului, respectiv a capului, reflectând intenţia inculpatului.
Împrejurările anterioare, cât şi cele ulterioare lovirii de către inculpat a părţii vătămate au fost percepute de către martorii oculari R.C. şi G.M.A., chiar şi din poziţia martorilor propuşi în apărare de către inculpat, H.N. şi H.D., rezultând că acesta nu s-a aflat în permanenţă în locul indicat, iar prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi cel de expertiză medico-legală s-au atestat că urmele papilare ridicate de pe o sticlă de bere aflată în local, consumată de inculpat îi aparţin acestuia, precum şi leziunile produse părţii vătămate N.V., numărul zilelor de îngrijire medicală, viaţa victimei nefiindu-i pusă în primejdie.
În raport cu cele menţionate nu poate fi avută în vedere solicitarea ca inculpatul K.V. să fie achitat, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece în cauză între percepţia materialului probator de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată de aceasta există o deplină concordanţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în aceea de vătămare corporală statuată de art. 181 C. pen., deoarece din materialitatea concretă a săvârşirii faptei, respectiv din actele de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza moartea, un cuţit cu o lungime a lamei de circa 13 cm, într-o zonă vitală, respectiv aceea a capului, cu o intensitate relativ ridicată, dat fiind faptul că prin forţa loviturii mânerul cuţitului s-a rupt, chiar dacă acesta era şubred, cuţitul fiind văzut de martori, atât anterior, cât şi ulterior incidentului, în urma căruia prezenta urme de sânge, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 38-39 zile de îngrijire medicală.
Concluzia medico-legală că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viaţa în primejdie nu este de natură a înlătura intenţia inculpatului de suprimare a vieţii părţii vătămate, atâta timp cât din probele administrate evidenţiate s-a dovedit că prin modul de acţiune, inculpatul şi-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieţii victimei, conştientizând consecinţele faptei, prin natura instrumentului folosit, modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată şi intensitatea loviturii.
Mai mult, din circumstanţele ulterioare faptei, respectiv părăsirea în fugă a locului faptei, cât şi încercarea acreditării ideii că nu el este autorul, acestea reflectă gradul de percepţie a gravităţii faptei comise, de către inculpat.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a stabilit, la rândul ei că fapta săvârşită de inculpatul K.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor şi nu aceea de vătămare corporală, nefiind aplicabile cazurile de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 12 şi 17 C. proc. pen.
Totodată, în contextul cauzei nu pot fi reţinute nici apărările inculpatului cu privire la efectuarea unei expertize a părţii vătămate, ca urmare a existenţei unor contradicţii asupra concluziilor actelor medico-legale, în raport cu radiografiile şi copia xerox a protocolului operator, impunându-se, fie restituirea cauzei la parchet, fie trimiterea acesteia la instanţa de fond şi respectiv nepronunţarea instanţei de apel asupra acesteia, deoarece în cauză nu există contradicţii asupra concluziilor medico-legale stabilite, iar instanţa de apel s-a pronunţat în mod expres asupra acestei probe.
Astfel, aşa cum rezultă din examinarea cauzei a fost întocmit un singur raport de expertiză medico-legală asupra părţii vătămate, la care s-a mai făcut mai sus referire şi ale cărui concluzii au stabilit leziunile, numărul de zile de îngrijiri medicale, precum şi faptul că prin acestea nu a fost pusă în primejdie viaţa victimei, alte aspecte medicale fiind evidenţiate de foile de observaţie clinică generală ale părţii vătămate depuse la dosar Judecătoria Deva, anterior restituirii cauzei la parchet, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (1) din OG nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală aprobată prin Legea nr. 459/2001, care în norma arătată statuează asupra competenţei comisiei superioare medico-legale, în sensul că aceasta verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.
Înalta Curte constată că instanţa de apel la termenul din 15 noiembrie 2005 asupra cererilor în probaţiune formulate de apărarea inculpatului cu privire la efectuarea unei expertize criminalistice dactiloscopice a obiectului înţepător, respectiv cuţitul ridicat de organele de poliţie şi a expertizei medico-legale a părţii vătămate, prin care să se stabilească raportat la locul, intensitatea şi numărul leziunilor produse dacă a fost pusă în pericol viaţa victimei, în vederea schimbării încadrării juridice a faptei, s-a pronunţat motivat, aşa cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă de la termenul arătat.
Astfel, curtea de apel a încuviinţat efectuarea unei adrese către Poliţia municipiului Deva - Biroul Criminalistică pentru a comunica dacă la data ridicării corpului delict-cuţitul, respectiv în 26 februarie 2003 de la SC E. SRL Sălişte, Staţia P. Deva s-au prelevat urme papilar, iar în caz negativ, faţă de perioada scursă dacă există posibilitatea prelevării unor astfel de urme, cu menţiunea că în prezent cuţitul corp delict se află în păstrare la Tribunalul Hunedoara, înscris la poziţia nr. 65/2004 în Registrul de corpuri delicte şi totodată a respins cererea în probaţiune privind efectuarea unei expertize medico-legale a părţii vătămate, întrucât aceasta a fost efectuată în cauză.
A fost primită şi depusă la dosarul instanţei de apel, adresa Poliţiei municipiului Deva cu nr. 314942 din 30 noiembrie 2005 prin care se comunică că odată cu efectuarea cercetării la faţa locului din data de 26 ianuarie 2003, în cauza privind pe numitul K.V., a fost examinat şi cuţitul, corp delict, fără însă a se descoperi şi preleva urme papilare pe acesta.
La termenul din 13 decembrie 2005 anterior acordării cuvântului părţilor în dezbateri, instanţa de apel, faţă de răspunsul primit a constatat imposibilitatea îndeplinirii probei, împrejurare faţă de care apărătoarea inculpatului nu a mai insistat în proba respectivă, solicitând judecarea cauzei, potrivit consemnărilor din partea introductivă a deciziei atacate cu recurs.
De altfel, în ceea ce priveşte efectuarea raportului de expertiză criminalistică, cu privire la cuţitul corp delict, pentru a se stabili dacă pe acesta există sau nu amprentele inculpatului, singurul obiect expertizat în cauză fiind sticla de bere, s-a pronunţat şi instanţa de fond, după punerea ei în discuţia reprezentantului parchetului şi poziţiei din replica apărării, în sensul respingerii ca neconcludentă, potrivit consemnărilor din partea introductivă a sentinţei penale nr. 296 din 21 iulie 2005 a Tribunalului Hunedoara atacată cu apel, dosarul primei instanţe.
Astfel, în cauză faţă de cele arătate nu sunt aplicabile cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171, 10 C. proc. pen., deoarece au fost respectate dispoziţiile legale, iar instanţa de apel s-a pronunţat motivat asupra respingerii probei cu expertiză medico-legală asupra părţii vătămate solicitată de apărare, în apel.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica apărării inculpatului cu privire la nemotivarea deciziei instanţei de apel, deoarece aşa cum s-a arătat prin expunerea considerentelor hotărârii pronunţate în apel, instanţa de control judiciar a stabilit în fapt şi în drept vinovăţia apelantului inculpat, prezentând împrejurările faptice, însuşindu-şi nu numai procesul de evaluare coroborată a mijloacelor de probă administrate de către prima instanţă, concluzionând că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt, dând încadrarea juridică legală faptei deduse judecăţii, iar vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, ci a indicat în concret mijloacele de probă, respectiv declaraţiile martorilor, ale părţii vătămate, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, certificatul medico-legal şi raportul de expertiză medico-legală.
Totodată, instanţa de apel a valorificat coroborat materialul probator administrat, efectuând un examen critic propriu al cauzei în fapt şi în drept cu privire la vinovăţia inculpatului K.V. şi deci nu s-a rezumat la aprecieri generalizante asupra modului de soluţionare de către prima instanţă, astfel că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei efectuată de către instanţa de apel, deoarece prin cuantumul majorat stabilit, la 4 ani închisoare, menţinând în mod distinct circumstanţele atenuante judiciare prevăzute în art. 74 C. pen., cu executare în regim de detenţie, s-a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanţa de apel a ţinut cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, agravat de circumstanţele reale evidenţiate, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, nu este cunoscut cu antecedente penale, lucrează ca zidar la SC A. Deva, nu este căsătorit, nu are copii, a negat comiterea faptei.
Prin pedeapsa aplicată inculpatului al cărei cuantum se situează sub minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, cu executare prin privare de libertate, s-a considerat că numai aceasta este în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă.
În consecinţă, instanţa de apel a făcut o evaluare plurală a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, aşa încât nu este incident nici cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.V. împotriva deciziei penale nr. 361/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.V. împotriva deciziei penale nr. 361/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1882/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1888/2006. Penal → |
|---|
