ICCJ. Decizia nr. 1882/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1882/2006
Dosar nr. 3344/1/2006
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 465 din 29 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul penal nr. 5221/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ca fiind neîntemeiată.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie, dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei, iar în conformitate cu art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complimentară, pe o durată de 2 ani.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 9 septembrie 2004 la zi.
Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată D.D. a renunţat la acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului, fiind despăgubit conform cererii sale.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 250 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 12 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova, în acelaşi dosar, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost îndreptată din oficiu eroarea materială strecurată în minută, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 465 din 29 noiembrie 2005, în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), urmează ca inculpatului M.F. să i se scadă din durata pedepsei aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 9 septembrie 2004 la zi, mai puţin perioada 05 - 08 februarie 2005 când a fost în libertate conform adreselor emise de Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, în baza probelor administrate, a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 8 septembrie 2004, partea vătămată D.D., aflată sub influenţa băuturilor alcoolice (consumase în acea zi, 7 – 10 beri, conform propriei declaraţii date în instanţă) a mers la căminul cultural din satul Ursei, comuna Vişineşti, unde a participat la programul de discotecă organizat în acea locaţie.
La un moment dat, în jurul orelor 1,30-2,00, din noaptea de 8 septembrie 2004, partea vătămată, datorită stării bahice în care se afla, a intrat în conflict cu martorul B.C., deplasându-se la masa acestuia, lovind-o cu o sticlă.
Martorii P.G., I.V., B.N., agenţi de pază ai societăţii comerciale cu acest profil şi administrată de inculpat, aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, au intervenit şi au reuşit să o scoată din bar pe partea vătămată, la circa 10 metri de intrarea în căminul cultural.
Deoarece, continua să vocifereze şi să adreseze cuvinte şi expresii jignitoare, precum şi ameninţări cu moartea, inculpatul pentru a evita un eventual scandal şi fiind în exercitarea atribuţiilor sale de pază şi ordine a mers la partea vătămată, reproşându-i comportamentul inadecvat.
S-a precizat că inculpatul şi partea vătămată se cunoşteau, deoarece, chiar în ziua precedentă, în acelaşi bar, în jurul orelor 14,00, inculpatul în baza atribuţiilor sale, a îndepărtat-o pe partea vătămată aflată în stare de ebrietate şi având un comportament violent (conform declaraţiei părţii vătămate din instanţă), iar în urmă cu circa 2 săptămâni (conform declaraţiei părţii vătămate de la urmărirea penală), aceeaşi parte vătămată a fost ajutată de inculpat în momentul când aceasta începuse un incident în discotecă cu o altă persoană.
În aceste împrejurări, la un moment dat, inculpatul a scos un briceag din buzunarul drept al pantalonului, l-a desfăcut şi plimbându-l prin faţa părţii vătămate i-a aplicat o lovitură în zona abdomenului, acţiunea violentă fiind surprinzătoare pentru toţi cei prezenţi, după care imediat, inculpatul a plecat, iar partea vătămată, realizând că este tăiată, cu ajutorul prietenilor săi aflaţi acolo, a fost transportată cu o maşină la spital.
Situaţia de fapt mai sus descrisă a rezultat din declaraţia părţii vătămate confirmată de declaraţiile martorilor oculari aflaţi la 2-5 metri de locul incidentului şi anume, B.C., S.A., D.A.G.
S-a mai reţinut că actele medico-legale, raportul de constatare medico-legală nr. 416/ V din 10 septembrie 2004, raportul de expertiză medico-legală nr. 127/ V din 15 martie 2005, avizul Comisiei de avizare şi control de pe lângă I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti nr. E 2/4170 din 27 iunie 2005, avizul Comisiei Superioare de pe lângă aceeaşi instituţie nr. E 1/10245 din 3 noiembrie 2005 a concluzionat că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată, plagă penetrantă abdominală cu herniere de mare epiploon, au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale şi i-a pus în pericol viaţa victimei.
S-a precizat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată a renunţat la acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului, deoarece, pe timpul soluţionării cauzei a fost despăgubit conform cererii sale, inclusiv cu suma solicitată de C.J.A.S. Dâmboviţa, respectiv 5.250.253 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile, în perioada de internare de la 9 la 17 septembrie 2004, achitată conform chitanţei nr. 04796252 din 18 noiembrie 2004 emisă de aceeaşi unitate.
Împotriva sentinţei au declarat apel, inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
În apelul său, inculpatul a solicitat în esenţă admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. (vătămare corporală gravă), urmând a se avea în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, relaţiile dintre inculpat şi partea vătămată, faptul că nu a fost lezat un organ vital, dar şi împrejurarea că există dubii că briceagul folosit la săvârşirea infracţiunii era apt să producă moartea victimei.
După schimbarea încadrării juridice a faptei s-a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen. şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă egală cu perioada executată.
În apelul declarat, parchetul a solicitat în esenţă admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, înlăturarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi aplicarea unei pedepse care să-şi atingă scopul preventiv educativ.
Prin Decizia penală nr. 21 din 16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 12325/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul M.F. împotriva sentinţei penale nr. 465 din 29 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul penal nr. 5221/2004.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi computată detenţia acestuia de la 9 septembrie 2004 la zi, mai puţin perioada 5-8 februarie 2005.
A fost obligat apelantul inculpat la 20 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a reţinut următoarele:
Situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii au fost corect stabilite de prima instanţă, în sensul că, în noaptea de 8 septembrie 2004, în loc public, la căminul cultural din satul Ursei, judeţul Dâmboviţa, unde era organizată o discotecă, inculpatul a aplicat lovituri, cu un briceag, părţii vătămate D.D., căreia i-a provocat o plagă penetrantă în abdomen, leziune ce a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale şi care, i-a pus în primejdie viaţa victimei.
Pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie a fost bine individualizată, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare, prima instanţă, ţinând cont de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de gradul de pericol social al faptei, de consecinţele produse, de modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, dar şi de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe întreg parcursul procesului penal a recunoscut şi regretat fapta comisă, descriind situaţia de fapt şi contribuind, astfel decisiv la aflarea adevărului în cauză.
În raport cu cele arătate mai sus, instanţa de apel a apreciată că în mod corect au fost reţinute circumstanţele atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., în favoare inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
În atare situaţie, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a fost privit ca fiind nefondat şi respins, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul M.F., curtea de apel a arătat că inculpatul a reiterat cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., solicitând reţinere de circumstanţe atenuante personale, după schimbarea încadrării juridice a faptei şi aplicarea unei pedepse la nivelul perioadei executate.
Situaţia de fapt, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii şi împrejurările reţinute de prima instanţă şi rezultate din probele administrate în cauză, au evidenţiat cu certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi nu cele ale infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., aşa cum a solicitat apelantul inculpat.
Prin urmare, fapta inculpatului de a aplica cu corp tăietor-înţepător o lovitură părţii vătămate D.D., în zona abdominală, provocându-i o plagă penetrantă cu hernierea marelui epiploon, întruneşte elementele constitutive ale unei tentative la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Instanţa de apel a apreciat că în cauză sunt suficiente probe care să ateste că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.
Obiectul vulnerant utilizat pentru agresiune, zona lezată, care reprezintă o zonă vitală a corpului şi mai ales intensitatea loviturii, confirmată edificator de urmările produse, lezarea organelor interne, sunt împrejurări care confirmă că asupra părţii vătămate s-au realizat acte menite să conducă la suprimarea vieţii celui pe seama căruia, inculpatul a invocat o pretinsă atitudine provocatoare.
Este adevărat că anterior agresiunii, M.F. s-a manifestat autoritar, aruncând o sticlă cu bere pe care partea vătămată o avea în mână, chiar dacă aceasta nu a schiţat nici un gest care să îndreptăţească pe inculpat să creadă că cel din faţa sa ar fi avut intenţia să lovească obiectul respectiv.
Modul în care a folosit briceagul, pe care este posibil să-l fi avut în mod întâmplător asupra sa, denotă o intenţie survenită fie şi spontan în aplicarea unei corecţii părţii vătămate, vădit disproporţionată faţă de amploarea modestă a manifestării sale.
După folosire, inculpatul M.F. a susţinut că a mai păstrat asupra sa briceagul până în momentul în care, spre dimineaţă a pierdut acest obiect, corpul delict nemaifiind găsit.
Pe de altă parte, încercând să confere faptelor sale un caracter accidental, inculpatul a pretins că lezarea victimei s-ar fi realizat în momentul în care aceasta ar fi încercat, apropiindu-se de agresor să se întoarcă în discotecă.
Ne găsim în prezenţa unei lovituri exercitată cu forţă cinetică mare, ceea ce atestă prin prisma urmărilor produse (penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon) un act de heteroagresiune şi nicidecum o ripostă pasivă nejustificată faţă de amploarea incidentelor petrecute anterior.
În plus, toţi martorii oculari au făcut precizări în legătură cu lovirea victimei de către inculpat, unii dintre aceştia fiind atât de aproape de cei doi încât au putut descrie şi traiectoria pe care agresorul a dat-o armei cu care a lovit (a se vedea declaraţiile martorilor S.A. şi N.A.G.).
Prin urmare, agresiunea a fost rezultatul exclusiv al rezoluţiei infracţionale a celui care a realizat-o (pentru reţinerea unei tentative la infracţiunea de omor, în condiţiile unei agresiuni cu briceag, cu provocarea unei plăgi înjunghiate abdominal, a se vedea Tribunalul Suprem, Decizia nr. 592/1978 publicată în „I.C.V.P." de I.D., pagina 42).
În raport cu cele arătate mai sus, curtea de apel a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, astfel cum a solicitat inculpatul, având în vedere şi împrejurarea că, conduita terapeutică, inclusiv rezecţia de epiploon a dus la salvarea vieţii părţii vătămate.
Prin urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpatul M.F. a fost respins, ca nefondat.
În considerentele deciziei, curtea de apel a mai făcut referiri şi la celelalte măsuri dispuse.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul M.F., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele de recurs.
În motivele scrise şi depuse la dosar, parchetul a considerat că hotărârile pronunţate în cauză sunt netemeinice pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., când s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, parchetul a arătat că este de principiu stabilit că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este esenţial condiţionată de cuantumul adecvat al acestuia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de-o parte şi durata sancţiunii, natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte.
În cauză analiza obiectivă a probelor administrate au confirmat justeţea soluţiei sub aspectul existenţei, vinovăţiei autorului, încadrării juridice a faptei, dar în egală măsură a pus în evidenţă caracterul inadecvat al pedepsei, pe care a apreciat-o prea uşoară, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Lipsa antecedentelor penale, stăruinţa în repararea prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracţională şi recunoaşterea faptei comise nu au justificat acordarea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei aplicate la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Parchetul a considerat acest cuantum ca fiind nejustificat, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de comitere a acesteia, urmând a se observa că anterior agresiunii, inculpatul s-a manifestat autoritar, aruncând o sticlă cu bere pe care partea vătămată o avea în mână, chiar dacă aceasta nu a schiţat nici un gest, care să îndreptăţească pe inculpat să-şi reprezinte că ar fi avut intenţia să folosească obiectul respectiv.
Modul în care a folosit briceagul, cu o lovitură surprinzătoare denotă o intenţie survenită, fie şi spontan, în aplicarea unei corecţii părţii vătămate vădit disproporţionată faţă de amplasarea modestă a manifestării acesteia, lovirea exercitată fiind cu o forţă cinetică mare, ce a fost atestată prin prisma urmărilor produse (penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon) un act de heteroagresiune şi nicidecum o ripostă pasivă nejustificată.
Prin urmare, având în vedere împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, parchetul a considerat că pedeapsa aplicată, prin reţinerea art. 74 – art. 76 C. pen., nu-şi poate atinge scopul preventiv educativ prevăzut de lege, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, înlăturarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi aplicarea unei pedepse inculpatului M.F. just individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La termenul de astăzi, procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a susţinut motivele de recurs, apreciind că hotărârile pronunţate în cauză sunt netemeinice, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., deoarece s-a aplicat inculpatului o pedeapsă greşit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei şi repararea prejudiciului, fiind circumstanţe care nu justificau acordarea de circumstanţe atenuante judiciare şi stabilirea pedepsei, potrivit art. 76 C. pen., la un cuantum de numai 2 ani şi 6 luni închisoare, solicitând, în consecinţă, înlăturarea aplicării art. 74 şi art. 76 C. pen., şi majorarea pedepsei corespunzător gradului de pericol social concret al faptei, urmând a se avea în vedere şi modalitatea comiterii acesteia.
Avocatul N.P. al recurentului inculpat a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului parchetului, apreciind că, în mod corect au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, astfel că acestea nu pot fi înlăturate.
Avocatul F.S. al recurentului inculpat, în susţinerea recursului declarat de acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Totodată a arătat că determinarea intenţiei cu care a acţionat inculpatul trebuie să se realizeze, în raport cu un complex de factori, ce trebuie să se regăsească cumulativ şi anume: obiectul folosit, regiunea anatomică vizată, intensitatea loviturilor aplicate, stăruinţa în aplicarea loviturilor şi urmările acestora.
De asemenea, apărătorul a menţionat şi faptul că toate aceste elemente obiective urmează să fie analizate, în raport şi cu cele subiective, respectiv relaţiile anterioare dintre inculpat şi victimă, atitudinea inculpatului imediat după consumarea agresiunii, constând în aceea că i-a acordat acesteia primele îngrijiri şi a transportat-o la spital, concluzia care se impune, fiind aceea că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, astfel că a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., la o pedeapsă egală cu durata arestării preventive şi punerea, de îndată în libertate a acestuia, depunând la dosar şi concluzii scrise.
Procurorul, acordându-i-se cuvântul în recursul inculpatului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, considerând că folosirea unui obiect puternic vulnerant, cu care a aplicat victimei, într-o regiune vitală, o lovitură puternică, a pus viaţa acesteia în pericol şi că agresorul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, a acceptat producerea acestui rezultat, acţionând, deci, cu intenţie indirectă.
Totodată, poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul M.F. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru recursul parchetului şi art. 3859 pct. 17 din acelaşi cod, pentru inculpat, Înalta Curte apreciază recursurile parchetului şi inculpatului ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatului M.F. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.F., care în ziua de 8 septembrie 2004, într-un loc public i-a aplicat părţii vătămate D.D. o lovitură cu un briceag în zona abdominală, provocându-i o plagă penetrantă cu hernierea marelui epiploon, ce a necesitat 12-14 zile îngrijire medicală, leziunea, punând în primejdie viaţa victimei, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat.
Din coroborarea mijloacelor de probă, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, cu declaraţiile părţii civile, declaraţiile martorilor D.P., S.A., S.C., N.A.G., N.M., I.V., P.G., B.N., B.C., N.E., A.F., B.I.M., cu procesul-verbal de confruntare, cu certificatul medico-legal şi raportul de constatare medico-legală nr. 416/ V din 10 septembrie 2004, raportul de expertiză medico-legală nr. 127/ V din 15 martie 2005 al S.M.L., raport de nouă expertiză medico-legală A5/4170 din 14 iunie 2005, avizele nr. E2/4170 din 27 iunie 2005 şi E1/10245 din 3 noiembrie 2005, care au infirmat raportul de nouă expertiză medico-legală şi cu declaraţiile inculpatului M.F. a fost dovedită contribuţia concretă a inculpatului M.F. la săvârşirea faptei, fiind infirmată poziţia adoptată de inculpat cu privire la lipsa intenţiei în momentul în care a aplicat lovitura cu cuţitul părţii vătămate.
Astfel, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, partea civilă D.G. a arătat că „…l-a un moment dat a apărut domnul M. la mine, mi-a luat sticla de bere din mână, foarte agresiv, pornit, cred ca şi dânsul era în stare de ebrietate, mi-a luat sticla şi a aruncat-o peste gard şi mi-a zis câteva vorbe răstite dar nu ştiu ce, a scos un cuţit din buzunar, un briceag şi mi l-a arătat şi a zis dacă vrei să mă omori omoară-mă pe mine …. Cuţitul îl ţinea jos pe mână, când am făcut pasul spre dânsul m-am trezit cu cuţitul în burtă. Cei doi gardieni erau la un metru. După care am săltat tricoul şi am zis „băi m-a tăiat", m-am retras, inculpatul nu mai era lângă mine, plecase….".
În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, martorul D.P. a arătat că „…Am fost martor ocular eram la 1-1,5 m distanţă, am văzut când M. a scos cuţitul din buzunar, i l-a arătat fratelui meu şi a dat cu dosul în zona abdominală. Lângă mine se mai afla N.G. şi C.A. Ulterior au venit S.C., N.M. … fratele meu ne-a arătat sânge şi intestinul scos 1 cm….".
Martorul S.A., în aceeaşi fază procesuală a menţionat că „…Între părţi nu a fost nici o discuţie la un moment dat l-am văzut pe M. când a scos cuţitul, briceag, nu pot să precizez dimensiunile, din buzunarul drept de la pantalon, a scos cuţitul, i l-a arătat în faţa, nu l-a apropiat foarte mult de faţa după care a rotit cuţitul şi i l-a aplicat din sus de buric…".
Martorul N.A., în faţa tribunalului a arătat că „…Am fost martor ocular când M. a dat cu cuţitul în partea vătămată mă aflam la 2 m de la locul incidentului cu fratele părţii civile, S.A. În spatele lui M. la 3 m se afla C.A., N.M. L-am văzut pe M. scoţând cred că un briceag din buzunarul drept de la pantalon, cred că era un cuţit care se deschidea automat, 8-9 cm după aprecierea mea. I l-a apropiat de faţă la 25-30 cm. După care a coborât mâna cu cuţitul, după care a lăsat mâna în jos cu cuţitul şi l-a înfipt în burta du dosul. Am auzit când G. i-a spus lui M. că vrea să se ducă în discotecă să ia pulovărul şi M. nu l-a lăsat. Nu ştiu de ce nu l-a lăsat. În mod sigur constatând că inculpatul nu l-a mai lovit a doua oară cu cuţitul…".
Raportul de constatare medico-legală cu nr. 416/ V din 10 septembrie 2004 întocmit de S.M.L. al Spitalului Judeţean Târgovişte a concluzionat că „ Numitul D.G. prezintă o leziune de violenţă produsă prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (cuţit-briceag etc.) ce poate data din 8 septembrie 2004. Lovitura a putut fi aplicată din faţă sau lateral stânga victimei. Necesită 12-14 (douăsprezece-paisprezece) zile îngrijire medicală, în condiţiile unei evoluţii favorabile. Leziunea a pus în primejdie viaţa victimei."
Concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală cu nr. A 5/4170 din 14 iunie 2005 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici au fost infirmate prin avizele comisiilor aceluiaşi institut.
Astfel, prin avizul Comisiei de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti cu nr. E 2/4170 din 27 iunie 2005 nu au fost aprobate concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A5/4170/2005 al I.N.M.L. Bucureşti şi privind pe D.G. cu excepţia numărului de zile de îngrijire medicală, care a fost corect apreciat. „Faţă de celelalte aspecte precizăm că în conformitate cu metodologia şi practica medico-legală actuală, orice plagă penetrantă abdominală (şi în general în oricare altă cavitate) sunt de natură să pună în primejdie viaţa victimei, ca şi în cazul de faţă. Din punct de vedere al naturii agentului traumatic folosit, în cazul de faţă nu se pot face nici un fel de referiri asupra acestuia pe baza unui suport ştiinţific obiectivabil. Facem precizarea că am avut la dispoziţie actul în original."
Prin avizul C.S.M.L. de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti cu nr. E 1/10245 din 3 noiembrie 2005 s-au atestat următoarele: „Comisia Superioară examinând întregul material înaintat, constată: Leziunile traumatice, aşa cum sunt descrise în actele medicale şi medico-legale, au pus viaţa victimei în primejdie. Conduita terapeutică a fost corectă, inclusiv rezecţia de epiploon, şi a dus la salvarea vieţii pacientului."
Înalta Curte apreciază că din materialitatea concretă a săvârşirii faptei, respectiv din actele de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza moartea, respectiv un briceag, într-o zonă vitală, respectiv cea abdominală, lovitura, fiind aplicată cu o forţă cinetică mare, concretizată prin urmările produse, penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 16-18 zile de îngrijire medicală, leziunile traumatice produse, punând viaţa victimei în primejdie.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont nu numai de gradul de pericol social al faptei comise, agravat prin circumstanţele reale arătate, urmările produse, fapta rămânând în forma tentativei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, era încadrat în muncă, având o experienţă de 15 ani în acţiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice, a pazei obiectivelor încredinţate, a reparat prejudiciul, a recunoscut şi a regretat săvârşirea faptei, declarând, însă că nu şi-a dat seama că a înţepat-o pe partea vătămată.
Totodată, în contextul cauzei a fost făcută o aplicare distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare statuate în art. 74 lit. a) – c) C. pen., şi regimului sancţionator corespunzător prevăzut de art. 76 C. pen., apreciindu-se corect că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită sub minimul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă viitoare.
Aşadar, Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de parchet, în sensul unei greşite individualizări a pedepsei aplicată inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind făcută o corectă aplicare distinctă şi a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., dându-se relevanţă, atât gravităţii concrete a faptei, cât şi circumstanţelor personale ale inculpatului M.F., nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpatul M.F., Înalta Curte constată că aceste este nefondat, având în vedere considerentele deja arătate în recursul parchetului cu privire la dovedirea vinovăţiei recurentului în comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Aşadar, Înalta Curte nu poate reţine apărarea recurentului inculpat M.F., cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece din evaluarea materialului probator administrat, atât împrejurările anterioare, cât şi cele ulterioare lovirii de către inculpat a părţii vătămate au fost percepute de către martorii oculari, care au descris modul în care partea vătămată a fost lovită cu briceagul de către inculpat, indicând zona şi observând leziunea produsă, intervenind prin acordarea primului ajutor acestuia, inculpatul părăsind locul.
Totodată, atestarea medico-legală a leziunii produse părţii vătămate, prin indicarea obiectului vulnerant, ca fiind înţepător-tăietor, direcţia de aplicare a loviturii, respectiv din faţa sau lateral stânga victimei, zona, respectiv, cea abdominală, plaga produsă fiind penetrantă, cu hernierea de mare epiploon, numărul de zile necesar îngrijirii medicale, 12-14 zile, în condiţiile unei evoluţii favorabile, leziunea punându-i acestuia viaţa în primejdie a condus la evidenţierea instrumentului apt de a cauza moartea, zona în care a fost aplicată lovitura, intensitatea acesteia, precum şi urmările concrete produse.
Înalta Curte consideră că din modalitatea concretă de acţiune, inculpatul şi-a putut reprezenta rezultatul letal care se putea produce, conştientizând consecinţele faptei, prin natura instrumentului folosit, care chiar dacă nu a mai fost găsit, prin urmarea loviturii aplicate a dovedit aptitudinea cauzării unei leziuni grave, atestată medico-legal, direcţia loviturii a conturat, indubitabil, intenţia acestuia, iar regiunea vitală a corpului, vizată, precum şi intensitatea loviturii au concurat în stabilirea formei de vinovăţie.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a stabilit, la rândul ei că fapta săvârşită de inculpatul M.F. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi nu aceea de vătămare corporală gravă, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea pronunţată de prima instanţă de control judiciar, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 21 din 16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 septembrie 2004, la 5 februarie 2005 şi de la 8 februarie 2005, la 23 martie 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciar către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 21 din 16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 septembrie 2004, la 5 februarie 2005 şi de la 8 februarie 2005, la 23 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciar către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1878/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1886/2006. Penal → |
|---|
