ICCJ. Decizia nr. 1889/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1889/2006
Dosar nr. 1492/1/2006
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 116 din 3 decembrie 2004 a Curţii Militare de Apel, pronunţată în dosarul nr. 162/2004, a fost admis recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti împotriva deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi în consecinţă a casat Decizia atacată şi a desfiinţat în parte sentinţa nr. 105 din 2 iulie 2003 a Tribunalului Militar Timişoara în sensul că a fost condamnat inculpatul căpitan (rez.) A.D., la câte 3 ani închisoare, pentru două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (3), în referire la art. 215 alin. (2) C. pen.; la câte 3 ani închisoare, pentru două participaţii improprii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 31 alin. (1), raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., în referire la art. 215 alin. (1) C. pen.; la câte 3 ani închisoare, pentru două infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., în referire la art. 215 alin. (1) C. pen.; la câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Prin aceeaşi decizie a fost condamnat inculpatul civil T.C., la câte 3 ani închisoare, pentru două infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., în referire la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; la câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 modificată prin OUG nr. 18/2003, curtea a constatat că pedepsele de câte un an închisoare stabilite inculpatului căpitan (rez.) A.D. pentru două infracţiuni de fals în declaraţii sunt graţiate în întregime condiţionat.
S-a atras atenţia inculpatului căpitan (rez.) A.D. asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Conform art. 33 şi 34 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpaţilor căpitan (rez.) A.D. şi civil T.C. pedepsele cele mai grele de câte 3 ani închisoare, fiecare.
Totodată s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului T.C. prin sentinţa nr. 234 din 17 februarie 1997 a Judecătoriei Sebeş şi s-a dispus ca această pedeapsă ă fie executată alături de pedeapsa aplicată prin Decizia contestată, astfel încât inculpatul să execute 4 ani închisoare.
Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., le-au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Curtea Militară de Apel a trimis cauza la prima instanţă pentru soluţionarea laturii civile lăsată nesoluţionată şi au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin sentinţa nr. 105 din 02 iulie 2003 a Tribunalului Militar Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 51/2003 a fost condamnat inculpatul căpitan (rez.) A.D., fost ofiţer la U.M. 01719 Deva, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., şi la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, prin OUG nr. 18/2003, modificată s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt graţiate în întregime şi condiţionat, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., două participaţii improprii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., şi pentru două infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă a fost achitat şi inculpatul civil T.C. pentru două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., toate în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., prima instanţă a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă pornită de partea civilă M.V. împotriva inculpaţilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului Militar Craiova din 28 februarie 2003 au fost trimişi în judecată inculpatul căpitan (rez.) A.D. şi inculpatul civil T.C., primul pentru patru infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., două participaţii improprii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 31 alin. (1), raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., şi două infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar al doilea inculpat pentru două infracţiuni de fals de înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., şi două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 275 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Prin rechizitoriul din 7 aprilie 2003 al aceluiaşi parchet militar, inculpatul căpitan (rez.) A.D. a mai fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere de sub sechestru prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., şi fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin încheierea din 7 mai 2003 a Tribunalului Militar Timişoara s-a dispus conexarea dosarului nr. 70/2003 prin care inculpatul căpitan (rez.) A.D. a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prevăzute de art. 244 alin. (2) C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la dosarul nr. 51/2003.
Faptele săvârşite de inculpaţi au fost pe larg arătate în sentinţa Tribunalului Militar Timişoara şi în Decizia nr. 1116 din 3 decembrie 2004 a Curţii Militare de Apel.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul Militar Timişoara, cale de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Militar teritorial Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, care printr-un unic motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 16 şi 171 C. proc. pen. (când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală şi, respectiv, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii), a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinându-se că în mod greşit cei doi inculpaţi au fost achitaţi pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals.
Prin Decizia nr. 116 din 3 decembrie 2004, Curtea Militară de Apel a decis cele arătate în prima parte a considerentelor prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii nr. 116 din 3 decembrie 2004 (dosarul nr. 162/2004 al Curţii Militare de Apel) a formulat contestaţie în anulare inculpatul căpitan (rez.) A.D., solicitând anularea deciziei amintite, potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen. şi urmare admiterii contestaţiei, să se procedeze în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., la rejudecarea recursului în condiţii de legalitate.
Totodată a cerut şi suspendarea executării hotărârii amintite până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
În fapt, contestatorul a arătat că Decizia nr. 116/2004 a Curţii Militare de Apel este nelegală şi netemeinică, deoarece nu s-a îndeplinit procedura de citare, aceasta fiind viciată nu numai la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, dar şi la toate celelalte termene de judecată, de către celelalte instanţe.
A mai arătat că în faza de urmărire penală a adus la cunoştinţa organelor de cercetare penală, că în fapt locuieşte în comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, pentru a fi citat aici, lucru pe care l-a făcut de două ori, ba, mai mult a lăsat şi un număr de telefon unde poate fi găsit.
De la acea dată actele de îndeplinire a procedurii de citare în faza de urmărire penală s-au efectuat pe adresa menţionată, dar nu şi în faza de judecată.
În dovedirea faptului că a indicat un alt loc pentru a fi citat, decât cel corespunzător adresei din buletin şi ca locuit cu părinţii timp de doi ani, în comuna Brăhăşeşti, judeţ Galaţi, contestatorul a menţionat în declaraţiile sale de la filele amintite şi procesele-verbale întocmite de organele de poliţie privind procedura de citare pe baza celor relatate de fosta sa soţie, de administratorul blocului, mama sa şi chiar el, care a semnat mandatul de aducere, toate înscrisurile menţionate aflându-se în dosarul de urmărire penală nr. 70/P/2003.
În iarna anului 2002 contestatorul s-a deplasat la Miercurea-Ciuc să-şi caute de lucru şi aici s-a întâlnit cu un prieten care i-a adus la cunoştinţă că pleacă în Italia şi că dacă vine cu el îi poate oferi un loc de muncă, A.D. acceptând acest lucru.
Contestatorul a mai arătat că a plecat din România cu acte în regulă şi că în Italia, în localitatea Roma, are permis de şedere şi drept de muncă.
În aceste condiţii A.D. a susţinut că trebuia, potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (2) C. proc. pen., să fie citat, pe baza celor două declaraţii din timpul procesului penal, în locul indicat de el, adică în comuna Brăhăşeşti, judeţ Galaţi.
Cu toate acestea, prima instanţă l-a citat la adresa din localitatea Deva, judeţul Hunedoara, fără a ţine cont de declaraţiile sale din faza de urmărire penală.
În continuare şi la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi la Curtea Militară de Apel, când s-au judecat dosarele nr. 298/2003 şi 162/2004 contestatorul a fost citat tot în localitatea Deva.
Potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a susţinut că instanţa de judecată trebuia s-l citeze la locul pe care el l-a indicat în declaraţiile date pe timpul procesului penal şi în baza rechizitoriului şi cum nu s-a procedat în acest fel, procedura de citare a fost viciată.
Neavând cunoştinţă de judecată, A.D. a considerat că nu a fost pe deplin asigurat nici dreptul său la apărare, aşa încât în aceste condiţii posibilitatea sa de a administra probe şi de a combate învinuirea care i s-a adus a fost foarte mult diminuată.
În dovedirea acestor susţineri, A.D. a depus copii xerox ale actelor la care a făcut referire în contestaţia în anulare.
Cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare, Curtea Militară de Apel a solicitat relaţii de la Tribunalul Militar Timişoara sub aspectul modului în care s-a procedat la citarea contestatorului în dosarele nr. 499/P/2000 al Parchetului Militar Craiova, nr. 51/2003 al Tribunalului Militar Timişoara la care a fost conexat dosarul nr. 70/2003 al aceluiaşi tribunal şi nr. 298/2003 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Din adresa nr. 51/2003 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Militar Timişoara a rezultat, sub aspectul domiciliului contestatorului, că acesta a avut ultimul domiciliu cunoscut în municipiul Deva, str. Mihai Eminescu, judeţul Hunedoara, până în luna martie 2000.
Din luna aprilie 2000 şi până în toamna anului 2000 a locuit în municipiul Deva, str. Minerului, judeţul Hunedoara, după care s-a stabilit, fără forme legale, la domiciliul părinţilor săi în comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi.
Din adresa nr. HG nr. 8027/2003 a I.G.P.F. a rezultat că A.D. a ieşit din România, la data de 26 aprilie 2002, prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş, iar de la această dată nu au fost informaţii referitoare la domiciliul său din străinătate, ştiindu-se doar că s-a stabilit în Italia.
A.D. a fost dat în urmărire generală prin dispoziţia I.G.P.R. nr. S/123824 din 08 octombrie 2002.
La Tribunalul Militar Timişoara, în dosarul nr. 51/2003, inculpatul a fost citat la ultimul domiciliu cunoscut din Deva, la domiciliul părinţilor săi din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi şi prin afişare la Primăria municipiului Deva.
În dosarul nr. 298/2003 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti în care s-a pronunţat Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2003, A.D. a fost citat la ultimul domiciliu cunoscut din Deva, cât şi prin afişare la Primăria municipiului Deva.
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., în contestaţia în anulare se verifică şi se analizează procedura de citare numai pentru termenul când cauza a fost judecată în recurs.
Prin Decizia nr. 93 din 13 decembrie 2005 a Curţii Militare de Apel, pronunţată în dosarul nr. 128/2005, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 116 din 3 decembrie 2004 a Curţii Militare de Apel, fiind obligat contestatorul la 200 lei noi cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel, verificând actele şi lucrările dosarului cu referire specială la dosarul nr. 162/2004 al Curţii Militare de Apel în care s-a pronunţat Decizia nr. 116 din 03 decembrie 2004 împotriva căreia A.D. a formulat prezenta contestaţie în anulare a constatat că la termenul când s-a pronunţat Decizia amintită, recurentul a fost citat în municipiul Deva, str. Mihai Eminescu şi prin afişare la Primăria Deva.
Este adevărat că A.D. la urmărirea penală a solicitat să fie citat la adresa din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, însă la data când s-a soluţionat cauza care l-a privit la instanţa de fond, în apel şi în recurs, inculpatul se afla în străinătate, respectiv în Italia fără ca la acele date să indice instanţelor adresa de domiciliu.
Instanţele au fost informate de faptul că inculpatul A.D. este plecat în Italia şi nu i se cunoaşte domiciliul, împrejurare anunţată de I.G.P.F. cu adresa nr. HG nr. 8027/2005 şi în această situaţie, în mod corect, instanţa de recurs l-a citat atât la adresa din municipiul Deva, str. Mihai Eminescu, judeţul Hunedoara, cât şi la sediul Primăriei Deva, cu toate că în conformitate cu legea era suficientă numai ultima citare. Această măsură a citării la Primăria Deva a fost luată în baza dispoziţiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
În situaţia în care inculpatul A.D. nu se afla în ţară şi nu se cunoştea adresa din Italia, acesta neanunţând-o în timpul judecării recursului, nu se pune problema că trebuia citat în ţară la adresa indicată de el în timpul urmăririi penale, nefiind aplicabile în acest caz dispoziţiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen.
Întrucât Decizia nr. 116 din 13 decembrie 2004 a Curţii Militare de Apel a fost pronunţată de aceeaşi instanţă în calea de atac a recursului, rămânând definitivă şi Decizia pronunţată în contestaţia în anulare este definitivă în conformitate cu dispoziţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatorul A.D., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi, procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând, în consecinţă respingerea, ca inadmisibil a recursului declarat de contestator, deoarece Decizia prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare nu este supusă nici unei căi de atac, nefăcând parte din cele expres arătate în dispoziţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., iar apărătorul a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea recursului declarat.
Examinând recursul declarat de contestatorul A.D. împotriva deciziei pronunţate de Curtea Militară de Apel, în raport cu excepţia invocată de către parchet, Înalta Curte apreciază recursul contestatorului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul dispoziţiilor art. 392 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod concret procedura de judecare a contestaţiei în anulare, în sensul că „La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.
Judecarea contestaţiei prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotărâre. Instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie sau, după caz, prin sentinţă, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
Sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar Decizia dată în apel este supusă recursului."
Din analiza cauzei a rezultat că a fost exercitată de către contestatorul A.D., calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva deciziei nr. 116 din 3 decembrie 2004 pronunţată de Curtea Militară de Apel, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., Decizia vizată fiind pronunţată în recursul exercitat de către parchet, hotărâre ce a rămas definitivă.
Contestaţia în anulare exercitată de către contestatorul A.D. a fost soluţionată, în sensul respingerii, ca nefondată, prin decizie, hotărâre ce a fost atacată de către contestator cu apel, cale ordinară de atac, calificată în mod greşit de către acesta.
Înalta Curte consideră că, în raport cu dispoziţiile legale mai sus menţionate referitoare la procedura de judecare a contestaţiei în anulare, în contextul concret al cauzei, Decizia nr. 93 din 13 decembrie a Curţii Militare de Apel, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul A.D., nu este susceptibilă exercitării nici unei căi ordinare de atac, deoarece a vizat o hotărâre pronunţată în recurs ce nu face parte din cele expres arătate în art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Aşadar, Decizia mai sus precizată prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare exercitată de către contestatorul A.D. a rămas, la rândul ei definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea căii ordinare de atac a recursului calificată astfel, în raport cu temeiului invocat, respectiv art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.D. împotriva deciziei penale nr. 93 din 13 decembrie 2005 a Curţii Militare de Apel.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.D. împotriva deciziei penale nr. 93 din 13 decembrie 2005 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1888/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1892/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
