ICCJ. Decizia nr. 2473/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2473/2006
Dosar nr. 740/1/2006
Şedinţa publică din 14 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 329 din 7 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. 1182/2005, s-au dispus următoarele:
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul L.I, la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat, la 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., şi s-a dispus ca inculpatul L.I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.I., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., şi s-a dispus ca inculpatul Ş.I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu excepţia celui prevăzut la lit. d) (drepturile părinteşti).
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul L.I. 2 saci de rafie folosiţi la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
S-a luat act că părţile vătămate P.S., R.T. şi T.G. nu s-au constituit părţi civile.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 20 aprilie 2004, cei doi inculpaţi, urmare a faptului că şi-au cheltuit banii la un restaurant de pe raza comunei Scânteia, unde îşi au domiciliul, au luat hotărârea infracţională, după o înţelegere prealabilă între ei, de a merge la domiciliul părţii vătămate P.S., cu scopul de a sustrage porumb pentru a-l vinde.
Au materializat hotărârea infracţională, în sensul că au pătruns în curtea părţii vătămate, cu un levier au forţat uşa magaziei şi au sustras porumb, pe care l-au pus în saci.
În data de 21 aprilie 2004, deci a doua zi dimineaţă, inculpaţii au vândut 4 saci cu porumb boabe şi au obţinut suma de 870.000 lei, sumă pe care au cheltuit-o împreună pe băutură.
În aceeaşi zi, în jurul orei 10,00, cei doi s-au deplasat cu căruţa pe islazul localităţii Iazu, unde inculpatul L.I. a sustras un miel dintr-o turmă de oi ce păştea, profitând de faptul că aceasta era păzită de un singur cioban, T.G., în imposibilitate de a se apăra şi care striga după ajutor.
Strigătele de ajutor ale ciobanului au fost auzite de martorii aflaţi pe islazul respectiv (martorul M.I., soţia şi fiul acestuia).
Pentru că ciobanul i-a ajuns din urmă, inculpatul L.I., pentru a asigura scăparea celuilalt inculpat şi a păstra bunul sustras, i-a aplicat primului mai multe lovituri de bici.
Inculpatul a fost imobilizat de martori, timp în care au fost anunţate şi organele de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul L.I., care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 918/ A din 29 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3228/2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat, reţinând că individualizarea pedepsei este corectă, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.I., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că în mod greşit la instanţa de fond s-a respins cererea de avizare a raportului de expertiză medicală, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, verificând hotărârile pronunţate în cauză atât din punct de vedere al cazurilor de casare invocate, cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că acestea sunt legale şi temeinice.
Prima critică formulată de inculpat, referitoare la greşita reapreciere a cererii de avizare a raportului de expertiză medico-legală, este nefondată.
În cauză, la instanţa de fond s-a dispus şi s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică. Potrivit raportului de expertiză nr. 114/ P din 23 iunie 2005, întocmit de S.M.L.J. Constanţa, s-a stabilit că inculpatul este diagnosticat cu „Tulburare mixtă de personalitate şi atât în prezent, cât şi la data săvârşirii faptelor, inclusiv în situaţia consumului de alcool, a avut discernământul păstrat".
Din practicaua sentinţei primei instanţe rezultă că apărarea inculpatului a solicitat avizarea raportului de către comisia de avizare, cererea respinsă, motivat de instanţa de fond.
Conform art. 25 din Ordonanţa nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, Comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul instituţiilor de medicină legală examinează şi avizează actele de expertiză medico-legală efectuate de serviciile de medicină legală judeţene pentru situaţia în care instanţele judecătoreşti consideră necesară avizarea.
Prin urmare, nefiind obligatorie avizarea, în mod corect prima instanţă a apreciat că această avizare în cauză nu este necesară, raportul de expertiză efectuat de S.M.L., judeţul Constanţa fiind complet, clar şi temeinic întocmit, răspunzând la obiectivele stabilite.
Nici cea de-a doua critică invocată de inculpat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este întemeiată.
Inculpatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, ceea ce reprezintă o coborâre sub minimul prevăzut de textele încriminatoare, tocmai fiindcă s-au avut în vedere circumstanţele atenuante şi s-a făcut aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.
O reducere şi mai severă a pedepsei nu se justifică, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, modalitatea de săvârşire (prin violenţă) şi concursul de infracţiuni.
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 918/ A din 29 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2440/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2474/2006. Penal → |
|---|
