ICCJ. Decizia nr. 2606/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2606/2006
Dosar nr. 4397/1/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 505 din 20 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, inculpatul C.G.F. a fost condamnat după cum urmează:
- în baza art. 12 alin. (1), raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), raportat la art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen. (parte vătămată V.E.R.);
- în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (parte vătămată S.M.L.).
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 24 ianuarie 2005 la zi.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. d) C. pen., s-au confiscat de la inculpat 1.200 Euro şi 3.000 Euro, sume rezultate din săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul a fost obligat la câte 5.000 lei (50.000.000 lei vechi), cu titlu de daune morale, către părţile civile V.E.R. şi S.M.L.
Conform art. 193 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la 250 lei (2.500.000 lei vechi) către partea civilă V.E.R. şi la 500 lei (5.000.000 lei vechi) către partea civilă S.M.L., cu titlu de cheltuieli judiciare.
Inculpatul a fost, de asemenea, obligat, conform art. 191 C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul şi partea vătămată V.E.R. locuiesc în comuna Dobra sat Mărceşti şi au fost în relaţii de prietenie, fiind văzuţi permanent împreună la discoteca din comuna Finta.
La un moment dat inculpatul s-a oferit să o ajute pe partea vătămată să plece să muncească în străinătate.
În luna octombrie 2002, dată la care partea vătămată era minoră, aceasta a plecat la discotecă şi nu s-a mai întors acasă.
Martorii V.S. şi V.S., părinţii părţii vătămate, au încercat să o găsească apelând şi la poliţie în acest sens.
Aflând din comună că inculpatul ar fi implicat în dispariţia fiicei lor, martorii au discutat cu acesta, care le-a spus că partea vătămată se află la un prieten la Ploieşti.
De fapt, partea vătămată a fost dusă de inculpat şi de concubina acestuia, S.A.M.F., într-o casă din Târgovişte şi apoi în Răzvad.
Inculpatul a însoţit-o pe partea vătămată în oraş, unde şi-a făcut fotografii pentru paşaport.
Partea vătămată a obţinut paşaportul, deşi personal nu a formulat nici o cerere, fapt confirmat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 33128 din 17 decembrie 2004.
La data de 27 noiembrie 2002 partea vătămată a părăsit ţara împreună cu inculpatul, S.A.M.F. şi V.M., plecând în Germania în localitatea Obsfielde. Aici fetele au fost cazate într-un club de noapte.
Inculpatul i-a dat şi numitei V.M. banii pentru procurarea actelor şi pentru drumul în Germania.
V.M. şi partea vătămată V.R.E. au fost obligate să se prostitueze, inculpatul încasând banii de la clienţi şi dându-le doar haine şi mâncare.
În perioada sărbătorilor de iarnă inculpatul a venit în România, timp în care fetele au fost supravegheate de S.A.M.F.
Când inculpatul a revenit în Germania a avut o altercaţie cu un agent de pază de la barul de noapte, astfel încât a fost nevoită să se întoarcă în România.
S-a reţinut că în două luni şi jumătate inculpatul a obţinut suma de aproximativ 1.200 Euro.
La întoarcerea în ţară partea vătămată şi familia acesteia s-au jenat de discuţiile care se purtau în comună şi nu au formulat plângere împotriva inculpatului.
În anul 2004 însă inculpatul a pretins că partea vătămată i-ar datora bani, situaţie în care familia acesteia a hotărât să sesizeze poliţia.
S-a reţinut că fapta inculpatului de a racola şi de a găzdui pe partea vătămată V.E.R., în luna octombrie 2002, când aceasta era minoră, de a o transporta în Germania şi de a o obliga să se prostitueze în folosul lui întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Instanţa a constatat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, înlăturându-se dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 întrucât din probele administrate nu rezulta că partea vătămată a fost reţinută de inculpat prin folosirea forţei sau a violenţei sau prin alte mijloace de constrângere.
S-a mai reţinut că inculpatul a recrutat-o şi pe partea vătămată S.L.M. pe care a ajutat-o, inclusiv cu bani pentru a-şi procura paşaportul, care a fost obţinut fără ca partea vătămată să formuleze vreo cerere, aspect care rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 32910 din 15 noiembrie 2004.
Inculpatul a însoţit-o pe partea vătămată în Spania şi a cazat-o în locuinţa concubinei sale S.A.M.F. care era plecată acolo la muncă.
Partea vătămată a fost obligată să se prostitueze într-un bar de noapte din localitatea Almeira, unde lucrau ca dame de companie şi concubina inculpatului şi soţia acestuia, C.C.
S-a reţinut că partea vătămată era obligată să întreţină raporturi sexuale cu 5-6 bărbaţi pe noapte fiind plătită cu 145 Euro pe oră, iar banii erau luaţi de inculpat. A mai susţinut că atunci când refuza să întreţină raporturi sexuale trebuia să-i plătească inculpatului 50 Euro.
Acesta a reţinut paşaportul părţii vătămate şi abia după 3 luni aceasta a reuşit să-l sustragă şi să plece din casa unde era cazată şi în final, să revină în România.
S-a reţinut că fapta inculpatului de a recruta pe partea vătămată S.M.L., de a o transporta în Spania în scopul exploatării ei sexuale, obţinând foloase materiale de pe urma ei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, pe care l-a apreciat ca deosebit de ridicat, împrejurările comiterii faptelor şi persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale şi are o comportare bună în societate.
Instanţa a reţinut că prin comiterea celor două infracţiuni inculpatul a obţinut de la partea vătămată V.E.R. suma de 1.200 Euro şi de la partea vătămată S.M.L. suma de 3.000 Euro, sume ce sunt supuse confiscării conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. proc. pen.
S-a mai reţinut că părţile vătămate au suferit un prejudiciu moral care urmează a fi reparat de inculpat prin plata unor daune morale care să reprezinte un remediu pentru suferinţele îndurate, dar nu o îmbogăţire fără justă cauză.
Prin Decizia penală nr. 64 din 17 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti au fost respinse apelurile declarate de inculpat şi de partea vătămată V.E.R., s-a menţinut starea de arest, s-a dedus la zi detenţia preventivă i s-a dispus obligarea fiecărui apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor au fost corect reţinute de prima instanţă în sensul că, în luna noiembrie 2002, inculpatul, prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă a recrutat, cazat şi transportat pe partea vătămată V.E.R. şi a obligat-o să se prostitueze în folosul său, iar în luna septembrie 2003, prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă, a recrutat şi transportat pe partea vătămată S.M.L. şi a obligat-o să se prostitueze.
De asemenea, s-a reţinut că s-a dat faptelor o încadrare juridică corectă iar pedepsele au fost just individualizate astfel încât nu se impune nici reducerea şi nici majorarea lor.
Instanţa de apel a apreciat că daunele morale acordate părţii vătămate V.E.R. sunt de natură să compenseze prejudiciul moral suferit de aceasta astfel încât nu se justifică majorarea sumei la care a fost obligat inculpatul.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul C.G.F. şi partea civilă V.E.R.
În motivarea recursului declarat de inculpat s-a susţinut că probele au fost greşit interpretate, astfel încât s-a stabilit o situaţie de fapt eronată cu consecinţa condamnării inculpatului deşi se impunea achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Inculpatul a arătat că nu a indus în eroare părţile vătămate, nu le-a ameninţat şi nici nu a exercitat violenţe asupra acestora pentru a le obliga să se prostitueze ci doar le-a ajutat să ajungă în străinătate împrumutându-le cu bani.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., dar, în raport de argumentele invocate în motivarea acestuia, Curtea îl va examina prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., potrivit cărora constituie motiv de recurs eroarea gravă de fapt comisă de instanţă.
Partea civilă a susţinut în motivarea recursului că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă şi că i s-au acordat daune morale insuficiente, solicitând majorarea acestora la suma de 500.000.000 lei.
Recursul declarat de partea civilă îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate dar şi din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Astfel, Curtea reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită prin coroborarea declaraţiilor părţilor vătămate cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, adresa nr. 416248 din 18 septembrie 2004 a Centrului de Comunicare şi Informatică din cadrul I.G.P. privind intrările şi ieşirile din ţară ale inculpatului şi părţilor vătămate, declaraţiile martorilor V.S., V.S., V.G.A., B.G., D.D., M.G.V.
Se constată astfel că nu există nici un motiv pentru a fi înlăturate declaraţiile părţii vătămate, aşa cum solicită inculpatul prin cererea de recurs.
Curtea reţine că este nefondată critica formulată de partea civilă cu privire la individualizarea pedepsei, ceasta fiind corect stabilită în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen., şi corespunzătoare atât pericolului social concret al faptei determinat de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă dar şi de împrejurarea că inculpatul este recidivist. Au fost de asemenea în vedere datele personale ale inculpatului şi comportarea acestuia în societate, astfel cum rezultă din probele în circumstanţiere administrate în cauză.
Este, de asemenea, nefondat motivul de recurs vizând cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul către recurenta parte civilă întrucât acesta a fost corect apreciat şi este de natură a asigura repararea prejudiciului moral cauzat.
Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate, conform art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată V.E.R. şi de către inculpatul C.G.F. împotriva deciziei penale nr. 64 din data de 17 februarie 2006 a curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 ianuarie 2005 la 19 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2590/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2608/2006. Penal → |
|---|
