ICCJ. Decizia nr. 2615/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2615/2006
Dosar nr. 2777/1/2006
Şedinţa publică din 26 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 452 din 14 iunie 2005 a Tribunalului Iaşi, inculpatul B.G.I. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c), art. 13, art. 76 alin. (1) lit. b), cu referire la art. 74 lit. a) şi c) C. pen., şi art. 80 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 4 februarie 2001).
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-au admis acţiunile în răspundere civilă delictuală formulate de părţile civile V.M.I. şi H.M.
Inculpatul B.G.I. a fost obligat să achite suma de 1.500.000 lei către partea civilă V.M.I. precum şi suma de 2.000.000 lei către partea civilă H.M., daune materiale.
S-a luat act că partea vătămată C.E. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2134/P/2001 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor F.G., C.D.M., C.F. şi Ş.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în faptul că, în noaptea de 4 februarie 2000, în realizarea aceleiaşi activităţi infracţionale, în loc public, şi împreună cu învinuitul B.G.I. au deposedat prin violenţă trei părţi vătămate de genţile pe care le aveau asupra lor, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 6.000.000 lei.
Prin acelaşi act procedural s-a dispus disjungerea cauzei privind pe învinuitul B.G.I. şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de tâlhărie.
În noaptea de 4 februarie 2000 numiţii F.G., C.D.M., C.F. şi învinuitul B.G.I. s-au hotărât să sustragă genţi de la persoane de sex feminin şi l-au contactat în acest scop pe numitul Ş.M.M. care efectua servicii de taximetrie, solicitându-i să-i transporte cu autoturismul Ford prin diferite cartiere din municipiul Iaşi în vederea depistării victimelor.
1. Astfel, toţi cinci s-au deplasat în zona Tudor Vladimirescu unde au observat un grup de trei tinere între care se afla şi partea vătămată V.M.I. ce avea o geantă pe umăr, acestea urcând într-un taxi şi deplasându-se spre zona Păcurari unde au coborât.
Învinuitul B.G.I. şi celelalte persoane din taxi le-au urmărit pe cele trei tinere până când au coborât din taxi. Împreună cu F.G., C.D.M. şi C.F., învinuitul B.G.I. a coborât din autoturism şi s-au apropiat toţi de grupul celor trei tinere.
F.G. i-a smuls părţii vătămate V.M.I. geanta care a căzut, iar C.D.M. a lovit-o cu piciorul şi învinuitul B.G.I. a ridicat-o. Au fugit toţi patru spre autoturism la volanul căruia aştepta numitul Ş.M.M. şi s-au îndepărtat astfel de la locul faptei.
Învinuitul B.G.I. a verificat conţinutul genţii sustrase de la partea vătămată, a luat suma de 10.000 lei pe care i-a dat-o numitului Ş.M.M. şi a aruncat-o apoi împreună cu actele de identitate şi alte obiecte de uz personal.
Partea vătămată V.M.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.500.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor de care a fost deposedată.
Ulterior, martorul A.P. a găsit în zona blocului în care locuieşte certificatul de naştere care se afla în geanta sustrasă.
2. În aceeaşi noapte, învinuitul B.G.I. şi cele patru persoane sus-menţionate s-au deplasat în zona discotecii R.N., unde au observat o tânără ce a urcat într-un taxi şi l-au urmărit pe acesta până în zona Nicolina.
Cu excepţia conducătorilor auto, toate persoanele aflate în autoturism au coborât şi au încercat să se apropie de tânăra respectivă cu scopul de a-i smulge geanta. Nu au reuşit acest lucru, pentru că tânăra a intrat în scara unui bloc şi au revenit în autoturism, deplasându-se spre cartierul Frumoasa.
Aici au observat-o pe partea vătămată C.E. ce avea o sacoşă în mână şi o geantă pe umăr.
Învinuitul B.G.I. şi numitul C.D.M. au coborât din autoturism, s-au apropiat de partea vătămată de la care cel dintâi a smuls geanta şi poşeta. Amândoi au revenit în autoturism, au fugit de la locul faptei iar pe traseu au aruncat bunurile sustrase, constatând că nu sunt valoroase.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
3. După comiterea acestei fapte toate persoanele sus-menţionate s-au deplasat în zona Oficiului poştal din cartierul Nicolina, unde au văzut-o pe partea vătămată H.M. şi s-au hotărât să-i smulgă şi acesteia poşeta.
În acelaşi mod au oprit autoturismul în care se aflau învinuitul B.G.I. şi numitul C.F., au coborât, s-au apropiat de partea vătămată, venind din spatele ei, împrejurare în care cel dintâi i-a smuls poşeta de pe umăr. Au fugit amândoi spre autoturism care aştepta cu motorul pornit şi portierele deschise, s-au urcat alături de ceilalţi şi au părăsit zona în fugă.
Din interiorul genţii sustrase, sus-numiţii au luat suma de 600.000 lei (pe care i-a împărţit între ei) iar învinuitul B.G.I. a aruncat restul obiectelor găsite.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000.000 lei.
Situaţia de fapt expusă se probează cu plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor menţionaţi anterior, procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal de confruntare, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului B.G.I.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a solicitat să se constate nulitatea declaraţiei sale dată în faza de urmărire penală, la data de 28 martie 2001, în condiţiile în care nu a fost asistat de apărător, deşi efectuau serviciul militar obligatoriu, declaraţie prin care acesta recunoaşte comiterea acţiunilor reţinute în sarcina sa, în modalitatea descrisă prin rechizitoriu.
Chiar dacă s-ar aprecia că declaraţia respectivă este lipsită de valoare probatorie, instanţa constată că aceeaşi poziţie, de recunoaştere a faptelor comise este menţinută de inculpat şi în declaraţiile ulterioare, din 18 februarie 2004, declaraţii care se coroborează cu declaraţiile numiţilor F.G.M., C.D.M., C.F. şi Ş.M.M. date în dosarul nr. 29776/2001 al Judecătoriei Iaşi, precum şi cu cele date în prezentul dosar, când au fost audiaţi în calitate de martori (F.G.M. şi C.F.).
De altfel, apărarea inculpatului, care este infirmată de întreg materialul probator administrat în cauză, are la bază poziţia sa subiectivă faţă de faptele comise; pe de o parte a arătat că se afla în autoturism întrucât dorea să meargă la domiciliu (însă nici o persoană nu precizează că intenţionau să-l conducă pe inculpat), iar, pe de altă parte, nu a putut explica de ce nu a părăsit autoturismul la prima oprire, când i se comunicase planul infracţional şi chiar s-a comis prima acţiune de sustragere prin violenţă.
Mai mult, la cea de-a treia oprire, arată că a fost obligat de ceilalţi participanţi să coboare din autoturism şi să contribuie efectiv la săvârşirea faptei, deşi nu a fost ameninţat de aceştia ci doar i s-a comunicat „că este rândul său".
Nu a putut explica inculpatul nici motivaţia sa pentru coborârea din autoturism la celelalte acţiuni de sustragere (când avea posibilitatea să părăsească locul faptei) şi rămânerea sa „în perimetrul de locaţie al autoturismului pe o rază de 2 m".
Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că este pe deplin dovedită participarea inculpatului B.G.I. la săvârşirea acţiunilor de sustragere de bunuri, prin întrebuinţarea de violenţe în loc public, în forma autoratului, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (având în vedere faptul că în raport de data săvârşirii faptei, numitul C.D.M. era minor, precum şi aplicarea legii penale mai favorabile).
Pentru infracţiunea săvârşită inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi atitudinea sa procesuală, parţial sinceră şi împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pe cale de consecinţă, instanţa, urmare a reţinerii în favoarea inculpatului, a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a dat eficienţă art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., şi a coborât pedeapsa închisorii sub minimul special prevăzut de norma de incriminare, apreciind că astfel, scopul preventiv, dar mai ales cel educativ al pedepsei, va fi atins.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul B.G.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apel inculpatul susţine că a săvârşit infracţiunile, actele materiale infracţionale din cauza unei constrângeri morale, faptele fiind comise în starea de teamă din cauza celorlalţi inculpaţi, motiv pentru care nu a putut coborî din taxi.
Susţine că nu este vinovat, nu a vrut să săvârşească faptele, însă a fost ameninţat de ceilalţi inculpaţi. Recunoaşte comiterea faptei descrisă la pct. 3 din rechizitoriu însă la celelalte fapte nu a participat, rămânând în autoturism.
A solicitat achitarea.
În subsidiar consideră că pedeapsa pronunţată, raportat la persoana sa şi la faptele comise, este prea severă solicitând reducerea şi reindividualizarea sa.
Prin Decizia penală nr. 16 din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.G., solicitând admiterea acestuia astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând Decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia recurentului inculpat, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de acesta.
Cu privire la primul motiv de recurs formulat de inculpat prin care acesta solicită achitarea întrucât a fost constrâns de ceilalţi inculpaţi să săvârşească faptele reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat, se constată că acesta este neîntemeiat întrucât susţinerile inculpatului sunt infirmate de întreg probatoriul administrat în cauză.
Astfel, în declaraţia dată chiar de inculpat la 28 martie 2001, în faza de urmărire penală, acesta recunoaşte că a participat la comiterea faptelor şi că regretă, descriind cum s-au desfăşurat faptele şi cum a fost el îmbrăcat.
Pe de altă parte, din economia textului de lege invocat de inculpat în cererea de achitare, respectiv art. 46 C. pen., rezultă că săvârşirea faptei prevăzută de legea penală trebuie să fie singura cale de înlăturare a pericolului existent faţă de persoana făptuitorului ori a altuia.
Or, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi îndeplinite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 46 C. pen., motiv pentru care cererea de achitare a inculpatului este neîntemeiată.
Cu privire la motivul de recurs formulat în subsidiar şi care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia şi aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modul şi împrejurarea comiterii faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, aspecte ce au condus la o pedeapsă care atât prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 16 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2612/2006. Penal. Consumul ilicit de droguri... | ICCJ. Decizia nr. 2617/2006. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... → |
|---|
