ICCJ. Decizia nr. 2684/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2684/2006
Dosar nr. 23314/1/2005
(nr. vechi 7282/2005)
Şedinţa publică din 28 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1171 din 8 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.M. la 10 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 318 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 496 din 15 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3044 din 12 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul având de executat 10 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 12 noiembrie 2003 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 3,34 grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, constatând că proba de 0,34 grame heroină s-a consumat în cadrul analizelor de laborator.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 5.550.000 lei vechi.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că fapta de trafic de droguri de mare risc pentru care inculpatul Z.M. a fost trimis în judecată este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de constatare, proces-verbal de capcanare criminalistică a banilor, proces-verbal de consemnare a denunţurilor, planşe fotografice, declaraţii martori, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţii inculpat.
La cercetarea judecătorească a fost audiat inculpatul, care susţine că în noaptea respectivă doi cunoscuţi ai inculpatului pe nume N. şi C., i-au adus o femeie ca să se distreze, aceştia fiind proxeneţi, la ale căror servicii mai apelase şi altă dată. Inculpatul a susţinut că s-a dus la un bar în Gara de Nord pentru a-şi alege o damă de consumaţie iar N. şi C. i-au arătat două fete, ca să-şi aleagă una. În timp ce el discuta cu fetele la masă, cei doi prieteni au ieşit circa 10 minute afară şi apoi a auzit focuri de armă.
Inculpatul a susţinut că trăieşte din veniturile părinţilor, depunând la dosar, în copie, autorizaţia de funcţionare nr. 197 din 21 noiembrie 2003, emisă de Primăria sectorului 5 Bucureşti pe numele mamei inculpatului Z.V.
La dosar inculpatul a depus acte medicale în circumstanţiere, din care a rezultat că a fost spitalizat pentru asm bronşic şi disfuncţie ventilatoare obstructivă discretă, precum şi o copie de pe biletul de liberare nr. 13582/2003, din care rezultă că a fost liberat condiţionat la data de 18 iulie 2003 din executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 496/2000 a Tribunalului Bucureşti şi copie de pe hârtiile anterioare de condamnare.
Ca martor a fost audiat în şedinţa publică din 12 octombrie 2004, F.C. care a susţinut declaraţia dată de inculpat, în sensul că ei se aflau în zona Gării de Nord pentru a procura fete pentru distracţie.
În şedinţa publică din 9 noiembrie 2004 au fost audiaţi în calitate de martori B.M.C. şi G.C.I., care au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, motiv pentru care Tribunalul din oficiu s-a sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Martorul R.D. şi M.Şt.C. au fost citaţi cu mandat de aducere, martorul R.D. fiind găsit în Arestul Penitenciarului Jilava, iar în privinţa martorului M.Şt.C., neputând fi găsit, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Martorul R.D., fiind audiat în şedinţa din 17 mai 2005 a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpatul Z.M. şi nu ştie nimic despre el.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că situaţia de fapt este cea expusă în rechizitoriu, descrisă pe larg mai sus, aceasta fiind corespunzătoare adevărului şi în consens cu probele administrate în cauză la urmărirea penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul Z.M. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc rezultă din declaraţiile denunţătorilor R.D., B.M.C., coroborate cu depoziţiile martorilor M.Şt.C. şi G.C.I. şi cu procesul-verbal aflat la dosar urmărire penală.
S-a apreciat, însă, ca întemeiat motivul de apel invocat în subsidiar de inculpat, referitor la individualizarea pedepsei, reţinându-se că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi printr-un cuantum mai mic decât cel stabilit de instanţa de fond.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 808 din 24 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpat şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe.
Rejudecând, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului, de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 318 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 496/2000 a Tribunalului Bucureşti, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Z.M., care a reiterat criticile formulate în apel, solicitând în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este neîntemeiat.
Curtea, analizând critica invocată în principal de inculpat, prin care acesta susţine că nu este autorul infracţiunii, apreciază că aceasta se poate încadra în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu este fondată.
Fapta inculpatului a fost probată prin declaraţiile iniţiale ale denunţătorilor R.D. şi B.M.C., coroborate cu cele ale martorilor M.Şt.C. şi G.C.I. şi procesul-verbal de prindere în flagrant.
Mai mult, în cursul nopţii în care a fost organizat flagrantul, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, exprimându-şi disponibilitatea de a colabora cu organele de poliţie în vederea identificării celorlalţi făptuitori. În acest sens, inculpatul a condus organele de poliţie la locuinţele numiţilor L.N. şi F.C.
Totodată, organele de poliţie au contactat telefonic în acea noapte pe numitul L.N. la numărul indicat de inculpat, acesta recunoscând comiterea faptei, precizând că se va prezenta la poliţie după ce va contacta un avocat.
În acest context, în mod corect s-au apreciat ca nesincere declaraţiile prin care atât inculpatul cât şi martorii au revenit asupra depoziţiilor iniţiale, mai ales că revenirea acestora nu a fost în nici un fel justificată, motiv pentru care tribunalul s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Nici motivul de recurs invocat în subsidiar de inculpat ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (greşita individualizare a pedepsei) nu este fondat.
Având în vedere circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului, în apel s-a procedat la reducerea pedepsei aplicate, de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare, iar o nouă reducere a acesteia nu se justifică.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516 C. proc. pen., raportat la art. 381 C. proc. pen., şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia pentru inculpat de la 12 noiembrie 2003 la zi.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva deciziei penale nr. 808 din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 noiembrie 2003 la 28 aprilie 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2685/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
