ICCJ. Decizia nr. 2846/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2846/2006
Dosar nr. 5560/1/2006
Şedinţa publică din 5 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 26 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad, alături de alţi inculpaţi, a fost condamnat şi inculpatul B.D.P., în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, în baza art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere, pentru săvârşirea de infracţiuni şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu un an, astfel că inculpatul va executa 8 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
S-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de 556 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 504 din 5 martie 2001 a Judecătoriei Arad.
În condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 22 martie 2004 şi până la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat spre distrugere cantitatea de 1020,500 g rezină de cannabis depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – Direcţia cazier Judiciar cu dovada seria B nr. 3042 din 19 martie 2004 precum şi cantitatea de 1004,200 gr. rezină de cannabis depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – Direcţia Cazier Judiciar cu dovada seria B nr. 3114 din 21 mai 2004, dacă nu este posibilă utilizarea lor în industria farmaceutică sau în altă industrie.
S-a constatat că diferenţa de 1,9 gr. din aceeaşi substanţă s-a consumat în timpul analizelor chimice de laborator.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 300 lei către Baroul de Avocaţi Arad, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Prima instanţa a reţinut următoarele:
În rejudecare, după desfiinţarea hotărârii a constatat că prin rechizitoriul nr. 179/PA/2004 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad înregistrat la nr. 2514/2004, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv inculpaţii V.M., V.T. şi B.D.P., toţi pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea infracţiunii şi trafic ilicit de droguri de risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 323 alin. (1) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs real, dar şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul B.D.P. privind recidiva postcondamnatorie.
Acest dosar (179/PA/2004) a fost conexat cu dosarul nr. 262/PA/2004 în care prin rechizitoriul din 28 iunie 2004 a fost trimisă în judecată numai inculpata V.M. pentru trafic ilicit de droguri de risc, întrucât ulterior datei de 16 martie 2004, respectiv 18 mai 2004, s-a descoperit că aceasta a mai fost în posesia altei cantităţi de droguri (1024 gr.) găsite la fostul loc de muncă într-o gheretă, pe care bineînţeles urma să o comercializeze.
Astfel, prin cele două acte de acuzare s-a reţinut că: În cursul lunii martie 2004, lucrătorii operativi ai S.C.C.O.A. din cadrul I.P.J. Arad, s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei trei inculpaţi desfăşoară activităţi de trafic ilicit de droguri pe raza municipiului Arad.
În cauză s-a procedat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la autorizarea şi introducerea unui investigator acoperit, conform autorizaţiei nr. 16 din 16 martie 2004, în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în atare activităţi.
De asemenea, potrivit autorizaţiei nr. 17 din 16 martie 2004 s-a autorizat procurarea cantităţii de 1000 gr. haşiş de către investigatorul sub acoperire. În continuarea activităţilor specifice desfăşurate în cauză, investigatorul sub acoperire a luat legătura cu inculpatul B.D.P., aflând de la acesta că are de vânzare cantitatea de un kg haşiş la preţul de 3.000 Euro, stabilind să se întâlnească în data de 16 martie 2004, în jurul orelor 20,00, la Pizzeria C. din Piaţa Gării din municipiul Arad, pentru efectuarea tranzacţiei.
Conform înţelegerii, în data de 16 martie 2004, investigatorul sub acoperire s-a întâlnit la locul şi ora stabilită. Aici, inculpatul i-a spus că are „marfa", care este de calitate foarte bună, fiind adusă din Spania, iar investigatorul i-a arătat că deţine suma de 3.000 Euro, în bancnote de câte 100 Euro. În timpul discuţiei, care se desfăşura în faţa localului, de cei doi s-a apropiat inculpatul V.T.M., care l-a salutat pe B.D., iar apoi s-a retras. Inculpatul B.D. i-a spus investigatorului să intre în local şi să aştepte la o masă, urmând ca în scurt timp să vină omul cu marfa. Astfel, în local unde aştepta investigatorul sub acoperire, şi-a făcut apariţia inculpatul V.T.M., care i-a spus acestuia că el este adevăratul proprietar al mărfii (un kg de haşiş) la preţul de 3.000 Euro şi că va veni mama lui cu „marfa", urmând să efectueze tranzacţia cu ea. După circa 20 minute, în local a intrat inculpata V.M., s-a aşezat la masă şi i-a spus investigatorului că este mama lui V.M., după care a deschis poşeta ce o purta asupra ei şi i-a arătat într-o pungă de nailon cantitatea de un kg haşiş, care este adusă din Spania şi este de calitate foarte bună, precizându-i că este interesată într-o colaborare ulterioară pentru vânzarea unei cantităţi de 3 kg haşiş. Totodată, investigatorul i-a făcut dovada că are suma de bani necesară, moment în care au intervenit organele de urmărire penală, inculpata fiind prinsă în flagrant.
În aceeaşi dată, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatei V.M., a fost identificat şi fiul acesteia, V.T.M. În ce-l priveşte pe inculpatul B.D., în data de 16 martie 2004, după prinderea în flagrant a inculpatei, acesta a dispărut, fiind identificat în data de 22 martie 2004.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, cantitatea de 1021,1 gr. substanţă solidă de culoare verde-oliv, conţine rezină de cannabis în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol – THC – substanţă psihotropă sintetizată de planta cannabis şi regăsită în tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000 ca drog de risc.
Cantitatea de 1020,5 gr. rezină de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la I.G.P.R. – D.C.J.E.O. În atare condiţii, instanţa de judecată a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 17, 18 din Legea nr. 143/2000, referitoare la confiscarea specială şi distrugerea cantităţii de 1020,5 gr rezină de cannabis.
Inculpaţii V.M. şi V.T. au avut o atitudine post factum oscilantă, marcată de reveniri asupra declaraţiilor date anterior, de fiecare dată când au fost audiaţi. În cele din urmă, inculpata a arătat că doar ea este vinovată de comiterea infracţiunilor, cei doi participând fără vinovăţie la comiterea lor. Inculpatul B.D. nu a recunoscut comiterea faptelor.
Din probele administrate rezultă că inculpatul V.T. a locuit 2 ani în Spania, unde a cunoscut mai mulţi cetăţeni români aflaţi la muncă şi care se ocupau printre altele, cu traficul ilicit de droguri de risc şi mare risc, ocazie cu care şi el a consumat droguri. În cursul lunii august 2003, persoanele respective au fost în Arad, la locuinţa inculpaţilor V., punând la punct o viitoare colaborare în traficul ilicit de droguri. Pe această relaţie, inculpata V.M. s-a deplasat în Spania în cursul lunii martie, de unde a primit de la un anume C. cantitatea de 1021,1 kg haşiş, cumpărată de acesta cu suma de 700 Euro de la traficanţii marocani. Inculpata urma să o vândă în Arad cu suma de 3.000 Euro, iar diferenţa de 2.300 Euro urma să o împartă cu acel C. Ca atare, inculpatei şi fiului ei urma să-i revină suma de 1.150 Euro. Venind în Arad, l-a contactat telefonic pe un anume M., care la rândul lui le-a făcut cunoştinţă cu inculpatul B.D., care urma să găsească cumpărător, contra sumei de 100 Euro. Din nefericire pentru ambii inculpaţi, cumpărătorul găsit de inculpatul B.D. a fost investigatorul sub acoperire.
La data de 18 mai 2004, organele de urmărire penală au fost sesizate de martorul G.A. din Arad despre faptul că în ghereta pe care o deţine în incinta complexului comercial J. din Arad, cu ocazia unui inventar efectuat, sub un raft situat pe partea stângă la intrarea în gheretă a găsit o plasă de culoare negru cu roşu şi alb în pătrăţele, conţinând o pungă de nailon cu patru calupuri de substanţă solidă de culoare maronie, suspecte a fi droguri. Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat existenţa substanţei mai sus arătate la locul indicat de martor. În atare condiţii, s-a procedat la efectuarea testului antidrog, ocazie cu care s-a constatat că acesta a reacţionat pozitiv tipic „haşiş" iar cu ocazia cântăririi, a rezultat cantitatea de 1.024 gr.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, cantitatea de 1024 gr. substanţă solidă de culoare verde-oliv conţine rezină de cannabis în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol, THC, substanţă psihotropă sintetizată de planta Cannabis şi regăsită în tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, ca drog de risc.
Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşa foto, procesul verbal de efectuare a testului antidrog şi de cântărire, procesul verbal, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, dovada de la f.26, procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, procesul-verbal de audiere, declaraţiile inculpaţilor şi procesul verbal de căutare dosar urmărire penală, coroborate cu probele administrate în faţa instanţei, tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul V.T.M. a fost plecat în Spania unde printre alte activităţi a intrat în contact cu traficanţii de droguri, cetăţeni români, care procurau droguri de la cetăţeni marocani după care le valorificau prin intermediari. La un moment dat, inculpatul a fost expulzat din Spania având şi interdicţie de a mai pătrunde în această ţară.
În cursul lunii august 2003, la locuinţa inculpaţilor V. au sosit unele persoane din cele cu care intrase în legătură în Spania, pentru a pune la punct o viitoare colaborare în traficul ilicit de droguri. Întrucât inculpatul V.T.M. avea interdicţie pentru Spania, a apelat la mama sa pentru a aduce droguri din Spania pe care urma să le valorifice în România. În urma discuţiilor avute cu acele persoane, inculpata V.M. s-a deplasat în Spania, în cursul lunii martie 2003, unde de la un anume C. a primit 1021,1 gr. haşiş cumpărat de la acesta cu suma de 700 Euro de la traficanţii marocani. Inculpata urma să o vândă cu suma de 3.000 Euro, iar banii să-i împartă în trei. Pentru a le putea valorifica, era nevoie de un intermediar care să-i găsească clienţi.
În acest sens, i-a contactat telefonic mai întâi pe un anume M. indicat de persoanele din Spania, care, la rândul lui, le-a făcut cunoştinţă cu inculpatul B.D., care avea sarcina de a găsi cumpărător, urmând să primească şi el pentru acest serviciu, un comision de 100 Euro.
În reţea a intervenit investigatorul sub acoperire, ca un potenţial cumpărător, care a negociat cu inculpatul B.D. cumpărarea cantităţii de 1 kg haşiş cu preţul de 3.000 Euro, stabilind ca loc de întâlnire Pizzeria C. din Piaţa Gării Arad, unde urma să aibă loc tranzacţia.
Conform înţelegerii, cei doi s-au întâlnit în ziua de 16 martie 2004, când inculpatul B.D. i-a spus că are marfă şi este de calitate bună, fiind adusă din Spania, iar investigatorul sub acoperire i-a arătat banii (3.000 Euro) în bancnote de câte 100 Euro.
În timpul discuţiei care avea loc în faţa localului, de cei doi s-a apropiat inculpatul V.T.M., care l-a salutat pe inculpatul B.D., după care s-a retras. Atunci, inculpatul B.D. i-a spus investigatorului să intre în local şi să se aşeze la o masă pentru că în acest timp va veni „omul cu marfa".
În timp ce investigatorul stătea la o masă, a apărut inculpatul V.T.M., care i-a spus că el este proprietarul mărfii, dar să mai aştepte, că va veni mama sa cu marfă şi va face tranzacţia cu ea.
După circa 20 minute a apărut inculpata V.M. care s-a aşezat la masa investigatorului, i-a arătat marfa pe care o avea în poşetă, i-a spus că este marfa foarte bună, fiind adusă din Spania şi că ar fi interesată să colaboreze în continuare pentru a-i vinde, 3 kg haşiş. Investigatorul i-a arătat banii, dar tranzacţia nu a mai putut fi realizată întrucât au intervenit organele de urmărire penală, prinzând-o în flagrant.
Ulterior, au fost descoperiţi şi ceilalţi doi inculpaţi, care audiaţi fiind, au negat implicarea lor în această reţea de traficanţi.
În apărarea fiului său, inculpata a luat faptele asupra sa, dar acest aspect nu a putut fi luat în considerare deoarece probele au demonstrat existenţa unui grup bine organizat, cu sarcini precise şi chiar un „şef" în persoana inculpatului V.T.M.
Ulterior, la fostul loc de muncă al inculpatei V.M., s-a mai găsit cantitatea de 1006,2 gr haşiş, care s-a stabilit a fi tot a acesteia.
Analizele de laborator au confirmat că substanţa respectivă conţine rezină de cannabis, substanţă psihotropă de plantă cannabis şi care se regăseşte în tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, ca drog de risc.
Aşadar, fapta inculpaţilor de a se asocia pentru a comite infracţiuni, constituie infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Fapta aceloraşi inculpaţi de a oferi spre vânzare droguri de risc, constituie infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc.
Sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor, din probele administrate rezultă indubitabil că aceştia sunt autorii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
La individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că în concret faptele prezintă un pericol social sporit, împrejurările concrete în care s-au comis, persoana inculpaţilor şi starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpatul B.D.
S-a ţinut seama şi de faptul că inculpaţii B.D. şi V.T.M. au avut o atitudine nesinceră, negând comiterea faptelor.
Cât priveşte pe inculpata V.M., având în vedere că este o persoană în vârstă şi bolnavă, s-a apreciat că faţă de poziţia sa de recunoaştere, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 şi 76 C. pen. şi o pedeapsă egală cu perioada executată îi este suficientă, existând garanţia că nu va mai comite astfel de fapte.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel:
- Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în ceea ce priveşte pe inculpata V.M., deoarece prima instanţă nu a făcut o corectă individualizare a pedepselor, avându-se în vedere cantitatea mare a drogurilor transportate, peste 2 kg, existând pericolul distribuirii unor importante cantităţi de narcotice către numeroşi consumatori, nefiind justificată reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen.;
- inculpaţii V.T.M. şi B.D., care au solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea tuturor probelor.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 100/ A din 6 martie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind-o pe inculpata V.M., a desfiinţat sentinţa penală nr. 26 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad, a înlăturat aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., faţă de această inculpată şi a aplicat noi pedepse iar în final pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare a sporit-o cu un an închisoare, aceasta având în final de executat 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., şi s-a dedus din pedeapsă conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), perioada arestării preventive de la 17 martie 2004 până la punerea în libertate. Toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost menţinute.
Apelurile declarate de inculpaţii B.D. şi V.T.M. împotriva aceleiaşi sentinţe, au fost respinse, ca nefondate, prin aceeaşi decizie.
Starea de arest a celor doi inculpaţi a fost menţinută şi s-a dedus prevenţia de la 19 ianuarie 2006 la zi.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs doar inculpatul B.D., în termenul legal.
Inculpatul recurent, a reluat motivele invocate prin apel solicitând în plus şi în subsidiar reducerea pedepselor sau înlăturarea sporului.
Recursul este nefondat.
Curtea, verificând actele dosarului, evaluarea probatoriului în cel de al doilea ciclu procesual, reţine că acesta, a fost corect apreciat şi nu se impune suplimentarea.
Aşa fiind, critica adusă cu privire la acest ultim aspect, apare fără temei şi văzând că, vinovăţia inculpatului e dovedită cu privire la ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, hotărârea atacată va fi menţinută, ca legală. Aceeaşi hotărâre atacată, va fi menţinută şi după verificarea şi din oficiu.
Gradul de pericol social al faptelor dar şi condiţiile concrete în care inculpatul a conceput şi realizat infracţiunile faţă de care, prin sfidarea activităţii infracţionale efectiv desfăşurate, a înţeles a se apăra, prin nerecunoaştere, precum şi statutul de recidivist al său, justifică cuantumul pedepselor, precum şi sporul doar de 1 an închisoare, aplicate.
În consecinţă, se constată că, sancţiunea penală rezultantă, a fost stabilită cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), putându-se totodată realiza şi scopul pedepsei, de prevenţie generală dar şi de reinserţie socială.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 381 şi 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 100/ A din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 martie 2004 la 5 mai 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2802/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2901/2006. Penal. Traficul de influenţă... → |
---|