ICCJ. Decizia nr. 7337/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7337/2006
Dosar nr. 25128/2/2005
Şedinţa publică din 19 decembrie 2006
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 857/ F din 24 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3792/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.I. din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 288 C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
1. În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a dispus contopirea restului de 5 ani, 6 luni, 3 zile rămas de executat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, cu pedeapsa de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a dispus contopirea restului de 5 ani, 6 luni şi 3 zile rămas de executat din pedeapsa de mai sus, astfel că inculpatul va executa 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a dispus contopirea restului de 5 ani, 6 luni şi 3 zile rămas de executat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, cu pedeapsa de mai sus, astfel că inculpatul va executa 5 ani, 6 luni şi 3 zile închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, astfel că în final inculpatul va executa 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 7 ianuarie 2004 la zi.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a bijuteriilor şi a celor 7 ceasuri, enumerate în anexa II la procesul verbal de percheziţie domiciliară şi a următoarelor sume: 12.675 dolari S.U.A., 100 euro, 14.310.000 lei, bunuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil Nokia 6310 şi cartelelor SIM depuse la poziţia 1.
În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea paşaportului turistic falsificat pe numele P.I. cu seria 00076025.
2. În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 14 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la 14 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale precum şi pedeapsa degradării militare.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 7 ianuarie 2004 la zi.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil Nokia 7210 şi a cartelei SIM depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. cu dovada seria G nr. 0001973.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.I., din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a).
3. În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpatul D.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 7 ianuarie 2004 la zi.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 3 milioane lei, 50 euro şi 6 dolari S.U.A., găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a trei telefoane mobile depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. cu dovada seria G nr. 0001974.
4. În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.M., din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu un an şi 6 luni, în final inculpatul va executa 9 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 7 ianuarie 2004 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil marca Nokia 8310 şi a cartelei Kamarad, precum şi autoturismului proprietatea acestuia marca Dacia 1310 indisponibilizat prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 29 martie 2004.
5. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul E.M.Z. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 27 februarie 2004 la zi.
În baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului în ţara a cărei cetăţean este, respectiv Turcia.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a cântarului cu urme de heroină, precum şi a telefonului mobil marca Nokia 3410 şi a cartelei Kamarad.
6. În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpata I.T. la pedeapsa de 16 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 16 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege, a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 19 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 19 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004.
7. În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul D.T. la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 24 martie 2004 la zi.
8. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a), art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Constată că drogurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului au fost consumate în procesul de analiză de laborator.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil Motorola model SE 3975 AK cu cartela Kamarad.
9. În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul O.E. a fost trimis în judecată din art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul O.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 29 februarie 2004 la zi.
În baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului în ţara al cărei cetăţean este, respectiv Turcia.
Constată că o parte din droguri au fost consumate în procesul de analiză de laborator şi conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii rămase, 1690 grame heroină şi a ambalajelor.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil marca Nokia 8310 cu cartela SIM.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpaţii D.I., M.I. şi G.M. a trei cântare electronice, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la adresa din Bucureşti, strada Stânjeneilor.
A constatat că o parte din drogurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la aceeaşi adresă – Bucureşti, strada Stânjeneilor au fost consumate în procesul de analiză de laborator, iar în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea specială de la inculpaţii D.I., M.I. şi G.M. a restului drogurilor respectiv: 193,59 grame heroină, 528,07 grame heroină şi 151,27 grame heroină, 0,33 grame heroină, 45,71 grame heroină, 15 comprimate MDMD.
Conform art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea următoarelor bunuri:
- telefon mobil Nokia 8210 şi cartela SIM, către V.I.;
- telefon mobil marca Nokia 8210 şi cartela SIM, către M.R.;
- telefon mobil Motorola model T 180 cu cartea SIM către Marin Liviu;
- telefon mobil Nokia 8250 cu cartela SIM, către C.G.;
- telefon mobil Panasonic model EB GD 55 şi cartela SIM, către M.G.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, începând cu august 2003, inculpaţii M.I., zis L. sau L.A. şi D.I., au iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în care a fost inclus şi inculpatul G.M., grup ce se ocupa cu activităţi privind traficul de droguri de mare risc în scopul obţinerii de foloase materiale. Iniţial, procurarea heroinei a fost finanţată de inculpatul M.I., inculpatul D.I. asigurând piaţa de desfacere.
Dacă la început rolul inculpatului G.M. a fost acela de a transporta drogurile şi de a încasa banii de la clienţi, pe parcurs acesta şi-a creat o reţea proprie de distribuitori de droguri. Trebuie precizat că unele din sursele de aprovizionare cu heroină erau comune tuturor inculpaţilor, altele au rămas exclusiv ale unuia sau altuia din inculpaţi.
Inculpaţii procurau cantităţi importante de drog (zeci sau sute de grame) pe care o revindeau apoi în cantităţi mari către alţi traficanţi şi numai în mod excepţional către consumatori. O parte din banii astfel obţinuţi erau folosiţi la procurarea altor droguri, iar restul era împărţit între membrii grupului, în funcţie de necesităţi, cu sublinierea că cea mai mare parte revenea inculpaţilor D.I. şi M.I., ca lideri ai grupului.
Unul din cei mai importanţi furnizori de heroină ai grupării era inculpata I.T. Aşa cum reiese din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi, această inculpată aproviziona grupul cu cantităţi de ordinul sutelor de grame de heroină, urmând ca preţul drogurilor să fie achitat după valorificarea acestora.
În perioada august – octombrie 2003, heroina a fost depozitată la locuinţa inculpatului M.A., fratele inculpatului M.I., care avea cunoştinţă despre activitatea infracţională desfăşurată de membrii grupului.
La sfârşitul lunii octombrie 2003, inculpaţii au depozitat heroina în apartamentul din Bucureşti str. Stânjeneilor, apartament pe care l-au folosit în acest scop până la data depistării de către organele de cercetare penală la 7 ianuarie 2004.
De fiecare dată când aveau nevoie de droguri pentru vânzare, inculpaţii M.I., D.I. şi G.M. veneau la apartament şi se aprovizionau.
În timp, rolul inculpatului M.A. a evoluat de la simplu depozitar, acesta creându-şi propria reţea de mici distribuitori, cărora le livra heroină din cea aflată în apartamentul din strada Stânjeneilor.
În această perioadă a aderat la grupul infracţional şi inculpatul D.T., cumnatul inculpatului G.M. care i-a facilitat inculpatului M.A. contactul cu micii distribuitori şi consumatori. Chiar dacă inculpatul D.T. avea relaţii directe mai mult cu inculpatul M.A., acesta îi cunoştea şi avea contacte şi cu ceilalţi membrii ai grupului, cu atât mai mult cu cât era în relaţii de afinitate cu inculpatul G.M.
Una dintre persoanele care se aproviziona cu heroină de la inculpaţii de care s-a făcut vorbire mai sus, era inculpatul D.G., văr cu inculpatul şi le procura de la membrii grupului erau destinate consumului propriu, iar o mică parte revânzării. Trebuie totuşi subliniat faptul că inculpatul D.G. nu vindea cantităţi mari de heroină, spre deosebire de ceilalţi inculpaţi, el urmărind în principal asigurarea unei surse suplimentare de venit care să acopere nevoile financiare determinate de consumul de droguri.
La percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa acestui inculpat din Bucureşti, str. Marin Marin au fost descoperite un număr de 8 comprimate conţinând methadonă şi un număr de 5 comprimate conţinând codeină.
Trebuie arătat că toţi inculpaţii de care s-a făcut vorbire mai sus aveau acces la apartamentul din strada Stânjeneilor, unde era depozitată şi porţionată heroina pentru a se aproviziona cu droguri.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate, la data de 7 ianuarie 2004, la apartamentul din strada Stânjeneilor, într-o debara s-au găsit cantităţi importante de droguri (2 punguţe conţinând 196,25 grame heroină în amestec cu cafeină, 11 punguţe conţinând 533,8 grame heroină, 35 punguţe conţinând 152,72 grame heroină, 2 punguţe conţinând 0,39 grame heroină şi 33 comprimate MDMA, precum şi 3 cântare electronice folosite la porţionarea acestora).
La aceeaşi dată s-a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului M.I., ridicându-se sumele de 12.675 dolari S.U.A., 100 euro, 14.310.000 lei, 7 ceasuri şi mai multe bijuterii, aceste bunuri fiind indicate în anexa la procesul verbal de percheziţie, un telefon mobil Nokia şi 3 cartele SIM, precum şi un paşaport pe numele P.I., ce avea însă aplicată fotografia inculpatului. În urma cercetărilor s-a stabilit că paşaportul a fost falsificat de o persoană rămasă neidentificată, la solicitarea inculpatului M.I., în schimbul sumei de 2-300 dolari S.U.A.
Cu ocazia efectuării acestei percheziţii domiciliare au fost ridicate şi alte telefoane mobile, aparţinând unor prieteni ori rude, ce nu au însă legătură cu cauza, motiv pentru care urmează a fi restituite persoanelor în cauză.
De asemenea, organele de poliţie au efectuat o percheziţie domiciliară şi la locuinţa inculpatului M.A., fiind ridicate sumele de 111 dolari S.U.A. şi 100 euro, precum şi un telefon mobil Nokia 7210 de culoare neagră aparţinând inculpatului.
La data de 27 februarie 2004, în baza denunţului numitului A.D.C., potrivit căruia în zona Drumul Găzarului locuieşte un anume M. ce vinde heroină în cantităţi mari, organele de urmărire penală au organizat un flagrant. Astfel, denunţătorul s-a deplasat la adresa din Bucureşti, strada Şoimuş unde au luat legătura cu inculpatul E.M.Z., cetăţean turc. Martorul i-a solicitat inculpatului să meargă împreună în cartierul Bobocica, la o femeie ce dorea să cumpere heroină, inculpatul fiind de acord şi urcându-se amândoi într-un taxi. La scurt timp taxiul a fost oprit de organele de poliţie, cu ocazia unei percheziţii corporale a inculpatului găsindu-se în buzunarul stâng al jachetei acestuia o pungă din celofan ce conţinea 48,40 grame heroină în amestec cu glutetimid şi griseofulvin, iar în buzunarul din stânga al pantalonilor un şerveţel alb în care se afla o pungă ce conţinea 3,0 grame heroină în amestec cu griseofulvin.
Efectuându-se o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului din Bucureşti, str. Şoimuş în camera locuită de inculpat şi de concubina sa s-au găsit într-un ciorap ascuns în noptieră o pungă de celofan ce conţinea 34,42 grame de heroină în amestec cu glutetimid şi griseofulvin, precum şi un cântar electronic pe care s-au pus în evidenţă urme de heroină.
La data de 28 februarie 2004, inculpatul E.M.Z. în prezenţa apărătorului ales a declarat că îşi procură heroina pentru consum propriu de la inculpatul O.E. Inculpatul O.E. urma să sosească în România cel mai probabil în ziua de 29 februarie 2004, aducând o cantitate mare de heroină din care 0,5 kg sau 1 kg trebuia să fie dată inculpatei I.T., în contul unui avans de 9000 dolari S.U.A.
Pe baza informaţiei oferite de inculpatul E.M.Z., în noaptea de 28 februarie 2004, în jurul orelor 4,00, a fost depistat în Vama Giurgiu inculpatul O.E., la controlul vamal găsindu-se asupra lui înfăşurat pe talie cu bandă adezivă, un pachet din hârtie ce conţinea 1696 kg heroină şi griseofulvin.
Drogurile fuseseră procurate şi erau aduse de inculpatul O.E. din Turcia la solicitarea inculpatei I.T. care plătise în avans pentru 0,500 kg heroină suma de dolari S.U.A., urmând ca la predarea drogurilor să-i mai achite inculpatului O.E. încă 1000 dolari S.U.A. Trebuie precizat faptul că la momentul încheierii tranzacţiei între cei doi inculpaţi a fost de faţă şi inculpatul E.M.Z., aşa explicându-se informaţiile sale cu privire la transportul de heroină din Turcia, informaţii confirmate ulterior de reţinerea inculpatului O.E. la Vama Giurgiu cu peste 1,5 kg heroină.
Potrivit înţelegerii iniţiale, inculpatul O.E. trebuia să introducă în ţară drogurile până la sfârşitul anului 2003, întrucât acest termen nu a fost respectat, inculpata I.T. i-a spus inculpatului E.M.Z. că-i va cere în plus inculpatului O.E. 500 grame heroină.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii M.I., D.I., G.M., D.T., M.A., E.M.Z., O.E., D.G. şi I.T.
Prin Decizia penală nr. 1050 din 23 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2574/2005, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpaţii M.I., M.A., E.M.Z., D.T., D.I., G.M. şi D.G.
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 857 din 24 iunie 2005 şi în fond;
I. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului M.I. în pedepse componente.
A schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege, şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în următoarele infracţiuni:
- infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege;
- infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen. În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpatul M.I. la 6 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea, de 4 ani după executarea pedepsei principale.
II. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului M.A. în pedepsele componente.
În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
A înlăturat aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 8 ani închisoare.
A menţinut aplicarea art. 65 C. pen.
A înlăturat aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis inculpatului drepturil.
prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
III. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului D.I. în pedepsele componente.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului de la art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen. şi conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
IV. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului G.M. în pedepse componente. A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege, de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen. şi conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
V. A schimbat încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul E.M.Z. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi în baza acestui text de lege a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare.
VI. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului D.T. în pedepse componente.
A redus pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) de la câte 13 ani închisoare la câte 10 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen. şi conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa complementară a degradării militare.
VII. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului D.G. în pedepse componente.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi de inculpaţii I.T. şi O.E.
A dedus prevenţia inculpatei I.T. de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004 şi de la 27 aprilie 2005 la 23 decembrie 2005.
A menţinut starea de arest a inculpatei.
A computat prevenţia inculpatului O.E. de la 29 februarie 2004 la 23 decembrie 2005 şi a menţinut starea de arest a cestuia.
A computat prevenţia inculpaţilor M.I., M.A., G.M. şi D.I. de la 7 ianuarie 2004 la 23 decembrie 2005 şi a menţinut starea de arest a acestora.
A computat prevenţia inculpatului E.M.Z. de la 27 februarie 2004 la 23 decembrie 2005 şi a menţinut starea de arest a acestuia.
A computat prevenţia inculpatului D.T. de la 24 martie 2004 la 23 decembrie 2005 şi a menţinut starea de arest a acestuia.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită prin transcrierea convorbirilor purtate care se coroborează cu declaraţiile martorilor, procesele verbale de percheziţii domiciliare, concluziile rapoartelor tehnico-ştiinţifice, declaraţiile inculpaţilor.
Deşi situaţia de fapt a fost corect reţinută, încadrarea juridică a faptelor şi reindividualizarea judiciară a pedepselor sunt criticabile.
Instanţa de apel reţine, astfel ca fiind întemeiate criticile aduse de inculpatul M.I. cu privire la greşita reţinere a stării de recidivă postcondamnatorie.
Prin sentinţa apelată s-a reţinut că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie după condamnarea sa la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1249/2001 definitivă prin Decizia penală nr. 2466 din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa a apreciat că atâta vreme cât nu a fost desfiinţată în calea extraordinară de atac a revizuirii, starea de recidivă persistă.
În apel, însă, conform certificatului depus, la data de 13 decembrie 2005, la dosar, se constată că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în principiu cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii care atrage starea de recidivă, respectiv sentinţa penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, dispunându-se rejudecarea pricinii.
Rezultă, astfel, că la acest moment este incert că hotărârea ce constituie primul termen al recidivei va fi menţinută, fiind în defavoarea inculpatului să fie avută în vedere în această stare a procesului.
De altfel, indiferent de soluţia ce va fi adoptată, vor fi incidente în cauză fie prevederile art. 37 lit. a) C. pen., fie prevederile art. 33 lit. a) C. pen., aspecte ce pot fi soluţionate şi ulterior pe calea unei contestaţii la executare sau a unei cereri de contopire.
Împrejurarea că hotărârea ce constituie primul termen al recidivei rămâne executorie în condiţiile prevăzute de art. 404 C. proc. pen., nu impune luarea acesteia în considerare la acest moment, având în vedere şi posibilitatea examinării separate a incidenţei textelor de lege arătate.
Pe cale de consecinţă, în raport de nereţinerea acestei circumstanţe legale de agravare, de reţinerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea urmează să reindividualizeze pedepsele aplicate inculpatului M.I., aşa încât acestea să fie apte să asigure finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.
Astfel, în raport de contribuţia sa esenţială la identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpatei I.T., se apreciază că o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri este menită să asigure scopul pedepsei.
Nu este întemeiată critica inculpatului referitoare la greşita confiscare a unei sume de bani şi a bijuteriilor, instanţa reţinând corect că martora C.A. nu a produs nici un act din care să dovedească faptul că suma de 5700 dolari S.U.A. îi aparţin, iar împrejurarea că potrivit fotografiilor depuse la dosar, membrii familiei inculpatului purtau diferite bijuterii nu demonstrează faptul că bijuteriile ridicate la percheziţia judiciară provin din alte surse decât săvârşirea de infracţiuni, cu atât mai mult cu cât majoritatea fotografiilor nu sunt datate.
De asemenea, criticile aduse sentinţei de inculpatul M.A. sunt întemeiate în parte, numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.
Astfel, lipsa antecedentelor penale, precum şi împrejurarea că inculpatul a formulat totuşi un denunţ prin care a facilitat tragerea la răspundere penală a numitului C.R. zis R., pentru infracţiuni la Legea nr. 143/2000, sunt elemente care impun aplicarea de circumstanţe atenuante în favoarea acestui inculpat, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză nu pot fi reţinute prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi nici prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Corect s-a reţinut neincidenţa art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece denunţul este ulterior datei de 2 februarie 2004 dată la care s-a terminat urmărirea penală.
De asemenea, dacă s-ar aprecia că pot fi aplicate în cauză prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, curtea constată că s-ar ajunge la o extindere a primului text de lege şi ar fi lipsit astfel de eficacitate şi scopul pentru care s-a urmărit introducerea lui în Legea nr. 143/2000.
Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 au caracterul unei legi speciale în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce constituie Legea cadru, iar prevederile speciale se aplică prioritar.
Totuşi, faţă de atitudinea procesuală a inculpatului care în final a colaborat cu organele de anchetă, ar fi injust ca această atitudine să nu fie avută în vedere, motiv pentru care se impune aplicarea unor circumstanţe cu consecinţa aplicării unor pedepse sub minimul legal special.
Sunt întemeiate şi criticile aduse de inculpaţii D.I. şi G.M. sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor.
Astfel, s-a apreciat că în raport de atitudinea procesuală sinceră a inculpaţilor cât şi de reţinerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în favoarea lor, precum şi în raport de contribuţia acestora la activitatea infracţională, se impune redozarea pedepselor în sensul reducerii acestora.
Totuşi, între cei doi inculpaţi, pedepsele vor fi diferenţiate, având în vedere împrejurarea că inculpatul D.I. este cunoscut cu antecedente penale, însă pedepsele acestora vor fi raportate şi la pedeapsa aplicată inculpatului M.I., deoarece ambii inculpaţi au avut o contribuţie infracţională alături de acest inculpat la comiterea faptelor.
În privinţa inculpatului E.M.Z. instanţa a făcut o interpretare greşită a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Astfel, este de netăgăduit că inculpatul anterior finalizării urmăririi penale, a denunţat activitatea infracţională a inculpatului O.E., pe baza denunţului sau fiind arestat şi acest inculpat.
Împrejurarea că, ulterior, inculpatul E.M.Z. a revenit asupra acestor declaraţii în încercarea de a-l disculpa pe inculpatul O.E. nu impune înlăturarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 al căror condiţii au fost îndeplinite în cauză, legea neimpunând o asemenea sancţiune. Cel mult, atitudinea procesuală a inculpatului este un element care poate fi luat în considerare la individualizarea judiciară a pedepsei.
Apreciem că denunţul inculpatului soldat cu arestarea celui denunţat a determinat automat incidenţa în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, lege cu caracter special sub aspectul circumstanţelor legale de atenuare a răspunderii penale, textul arătat consumându-şi efectele.
Atitudinea procesuală ulterioară a inculpatului reprezintă o circumstanţă legală de agravare a răspunderii penale, din cele prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar nu o sancţiune, cel mult instanţa urmând să facă un concurs al cauzelor de agravare şi atenuare în operaţiunea judiciară de individualizare judiciară a pedepsei.
Aşa fiind, având în vedere reţinerea acestei circumstanţe legale, respectiv a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, instanţa de apel va proceda la schimbarea încadrării juridice.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului instanţa va avea în vedere alături de lipsa antecedentelor penale şi contribuţia inculpatului la activitatea infracţională, în sarcina acestuia fiind reţinută o singură infracţiune.
În ceea ce priveşte pe inculpatul D.T., se apreciază că numai criticile vizând redozarea pedepsei sunt întemeiate, impunându-se o nouă individualizare a acesteia, cu atât mai mult cu cât pedepsele celorlalţi inculpaţi au fost reduse în apel.
Astfel, în raport de contribuţia sa infracţională, de atitudinea sa procesuală şi având în vedere faptul că în favoarea sa nu pot fi reţinute prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 sau art. 19 din Legea nr. 682/2002, Curtea apreciază că o pedeapsă de 10 ani închisoare este aptă să asigure finalitatea prevăzută de lege.
În cauză nu poate fi reţinută ca participaţie penală complicitatea la infracţiunea de trafic de droguri, deoarece inculpatul D.T. era acela care îi punea în legătură cu inculpatul M.A. pe clienţii pe care îi transporta cu taxiul, care doreau să cumpere droguri şi el, însuşi a desfăşurat în mod repetat activităţi legate de traficul de droguri de mare risc.
În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, din actele dosarului se constată că pentru persoanele împotriva cărora inculpatul a formulat denunţul s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar în ceea ce priveşte pe P.C. care a fost trimis în judecată conform rechizitoriului depus la dosar, denunţul a fost formulat de altă persoană.
Inculpatul D.G. a desfăşurat în mod repetat activităţi privind traficul de droguri (deţinere şi comercializare de heroină) iar la data de 7 ianuarie 2004 a fost depistat în timp ce deţinea 8 comprimate de methadonă şi 5 comprimate de codeină destinate consumului propriu.
Din probele administrate rezultă că acesta comanda cantităţi importante de droguri în vederea vânzării (în acest sens, convorbirile telefonice), situaţie confirmată, de altfel, chiar de propria declaraţie din care rezultă că acele substanţe erau puse la comun cu unul dintre martori.
În raport cu ceilalţi inculpaţi, precum şi cu atitudinea sa sinceră, dar şi având în vedere că activitatea sa infracţională nu a fost de amploare, fiind determinată de consumul de heroină al acestuia, se impune o nouă reindividualizare a pedepsei.
Instanţa a pronunţat o soluţie legală şi temeinică în privinţa inculpaţilor O.E. şi I.T.
Astfel, inculpatul O.E. a fost surprins în timp ce încerca să introducă în ţară droguri de mare risc, fiind depistat de lucrătorii vamali şi organele de poliţie, drogurile fiind procurate de inculpat din Turcia în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpata I.T., fiind plătit şi un avans în acest sens.
Declaraţiile inculpatului E.M.Z. se coroborează cu interceptările telefonice dintre inculpatul O.E. şi inculpata I.T., precum şi cu conţinutul mesajelor telefonice.
În acest context probaţional, este dovedită cu certitudine vinovăţia inculpatului.
Susţinerea inculpatului O.E. că drogurile erau destinate consumului propriu este lipsită de suport real, datorită şi cantităţii mari de heroină găsită asupra acestuia.
În raport de gravitatea faptei, cât şi de contribuţia sa infracţională, inculpatul fiind unul din furnizorii de droguri, instanţa a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei.
De asemenea, s-a apreciat corect că în raport de gravitatea deosebită a faptei săvârşite se impune expulzarea, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 117 alin. (4) C. pen., întrucât nu există nici o dovadă că inculpatul ar putea fi supus torturii în ţara sa de origine.
Probele administrate au demonstrat cu certitudine şi vinovăţia inculpatei I.T.
Astfel, declaraţiile coinculpaţilor G.M., M.I. şi D.I., E.M.Z. se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice, instanţa examinând judicios întregul material probator administrat.
Rolul important în cadrul grupului infracţional organizat, inculpata fiind principalul furnizor de droguri, poziţia sa de negare a faptei, împrejurarea că s-a sustras cercetărilor justifică pedeapsa aplicată.
În ceea ce priveşte apelul parchetului în raport de cele reţinute sub aspectul pedepselor, criticile formulate se privesc ca neîntemeiate.
De asemenea, critica referitoare la încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul O.E. este neîntemeiată.
Astfel, corect a apreciat instanţa de fond că activitatea infracţională a inculpatului nu a putut să se consume datorită unui fapt străin de voinţa acestuia, respectiv intervenţia lucrătorilor de poliţie, astfel că fapta a rămas în faza de tentativă sub aspectul consumării acesteia, deoarece deşi inculpatul s-a aflat pe teritoriul ţării, biroul vamal fiind situat pe teritoriul României, totuşi punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea a fost întreruptă prin acţiunea organelor vamale şi de urmărire penală.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.G., I.T., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. şi M.I. invocând atât motive de nelegalitate cât şi de netemeinicie.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea pentru greşita schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpatul O.E., greşita schimbare a încadrării juridice dată faptelor săvârşite de inculpatul M.I., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., respectiv greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor M.I., M.A., E.M.Z., D.T., D.I., G.M. şi O.E., fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
În motivele scrise parchetul a apreciat că fapta inculpatului O.E. de a introduce droguri pe teritoriul României, fără să aibă relevanţă durata de timp scursă din momentul intrării şi nici distanţa parcursă de făptuitor în raport de punctul de frontieră, realizează elementele constitutive ale infracţiunii consumate prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi nu tentativă la această infracţiune.
Inculpatul O.E. a tranzitat graniţa Bulgariei, intrând pe teritoriul României prin Vama Giurgiu, la data de 28 februarie 2004, orele 4,00, având asupra sa 1696 grame heroină.
Infracţiunea s-a consumat în momentul în care inculpatul a tranzitat frontiera şi a intrat pe teritoriul României, în accepţiunea prevăzută de art. 142 C. pen., biroul vamal aflându-se pe acest teritoriu.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.I. parchetul a apreciat că în mod greşit au fost înlăturate dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., faptele fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie.
Împrejurarea că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, nu justifică înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., atâta timp cât nu a fost admisă pe fond o astfel de cerere.
Sub acest aspect au fost invocate şi dispoziţiile art. 406 C. proc. pen., potrivit cu care instanţa, rejudecând cauza după admiterea în principiu a cererii, poate dispune, în cazul în care constată că cererea este întemeiată, anularea hotărârii şi pronunţarea unei noi hotărâri, sau respingerea cererii ca neîntemeiată.
În fine, s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor M.I., M.A., E.M.Z., D.T., D.I., G.M., O.E. nu reflectă gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite impunându-se majorarea acestora.
Inculpata I.T., prin apărător ales a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Susţine recurenta inculpată împrejurarea că nu a fost audiată cu privire la fondul cauzei ci doar cu privire la măsura arestării preventive, măsură pusă în executare în timpul judecării cauzei în apel.
De asemenea, a criticat hotărârea şi pentru greşita încadrare juridică a faptei considerând că în mod nelegal instanţele au reţinut în sarcina acesteia infracţiunea consumată prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta a rămas în forma tentativei.
În fine, hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia de condamnare.
Recurenţii inculpaţi G.M., D.G. şi D.I. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri şi reducerea pedepselor sub limita stabilită de instanţa de apel.
Recurentul inculpat E.M.Z. a criticat hotărârile pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Astfel, s-a reţinut că măsura de siguranţă a expulzării nu se justifică, fiind încălcate dispoziţiile art. 3 din C.E.D.O., aducându-se grave prejudicii inculpatului E.M.Z. şi familiei acestuia.
Au fost depuse înscrisuri din care rezultă că inculpatul este căsătorit în România, are o fetiţă în vârstă de 2 ani, apreciind că punerea în executare a măsurii expulzării ar determina destrămarea familiei sale.
De asemenea, a solicitat reţinerea în favoarea recurentului inculpat a circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen. şi reducerea pedepselor aplicate acestui inculpat.
Inculpatul O.E. a solicitat respingerea recursului declarat de parchet ca inadmisibil întrucât din declaraţia de apel formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti din 5 iunie 2004 rezultă că acesta l-a vizat doar pe inculpatul E.M.Z. fără a fi nominalizaţi şi ceilalţi inculpaţi.
În atare condiţii, a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 363 C. proc. pen., ce reglementează termenul de declarare a apelului, acesta fiind declarat tardiv, astfel încât recursul declarat de parchet se impune a fi respins ca inadmisibil pentru toţi inculpaţii, cu excepţia inculpatului E.M.Z.
Pe cale de consecinţă în recurs nu se poate examina cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului O.E.
Pe de altă parte s-a invocat faptul că instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu pentru săvârşirea, de către inculpatul O.E., a infracţiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, deşi i s-a prezentat materialul de urmărire penală dar pentru o singură infracţiune.
De asemenea, acelaşi inculpat nu poate fi condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 întrucât este cetăţean turc, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 4 şi 6 C. pen. Se impune totodată aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 iar măsura expulzării dispusă de instanţa de fond este nejustificată.
Recurenţii inculpaţi M.A. şi M.I. au invocat cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen., apreciind că sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
În acelaşi timp, măsura confiscării sumelor găsite de organele judiciare în timpul efectuării percheziţiei domiciliare este nelegală întrucât sumele nu proveneau din traficul de stupefiante.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2000 s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpaţilor pentru această infracţiune în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Recurentul inculpat D.T. a criticat hotărârile pentru aspecte de nelegalitate şi de netemeinicie, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 19 din Legea nr. 682/2000, impunându-se o nouă individualizare judiciară a pedepselor.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 recurentul inculpat a solicitat achitarea deoarece din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fiu sprijinit grupul infracţional organizat de inculpatul M.A.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3156 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Din probele administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească rezultă că inculpaţii D.I. şi M.I. au iniţiat, începând cu luna august 2003, constituirea unui grup infracţional organizat, la care a aderat şi coinculpatul G.M., având drept scop traficul de droguri şi obţinerea de foloase materiale.
Iniţial, inculpatul M.I. a fost cel care a finanţat procurarea heroinei iar coinculpaţii D.I. şi G.M. duceau la îndeplinire tranzacţiile, acesta din urmă formând, ulterior, o reţea proprie de distribuire.
Banii obţinuţi din comercializarea drogurilor erau strânşi de inculpatul M.I., fiind utilizaţi, în cea mai mare parte pentru procurarea altor cantităţi de heroină.
Inculpata I.T. era unul dintre furnizorii de heroină ai grupului organizat, element ce rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi dar şi din celelalte probe administrate în cauză.
În perioada august – octombrie 2003, heroina a fost depistată la locuinţa inculpatului M.A., fratele inculpatului M.I., care cunoştea activitatea şi scopul grupului organizat.
Ulterior, pentru a nu fi identificaţi de organele judiciare, inculpaţii M.I. şi D.I. au depozitat heroina într-un apartament din cartierul Berceni pe care l-au folosit până în 7 ianuarie 2004. De fiecare dată când inculpaţii M.I., D.I. şi G.M. aveau nevoie de heroină se deplasau la acest apartament şi se aprovizionau.
După constituirea grupului a aderat şi inculpatul D.T., rudă cu inculpatul G.M., facilitând inculpatului M.A. contactul cu micii distribuitori, ajutându-l, totodată în procurarea drogurilor.
Urmare percheziţiei domiciliare efectuate în cursul urmăririi penale, la imobilul unde inculpaţii depozitau drogurile, Bucureşti, str. Stânjeneilor, a fost găsită o cantitate de 883,6 grame heroină, 35 pastile MDMA şi 3 cântare electronice destinate cântăririi drogurilor.
La aceeaşi dată s-a efectuat percheziţie şi la locuinţa inculpatului M.I., unde a fost găsit un paşaport eliberat pe numele altei persoane, constatându-se, prin raportul tehnico-ştiinţific dispus în cauză, că acesta a fost contrafăcut prin înlocuirea fotografiei titularului.
La data de 27 ianuarie 2004, urmare denunţului numitului A.D., a fost prins în flagrant inculpatul E.M.Z. în timp ce cumpăra heroină, găsindu-se în buzunarul stâng al hainei o pungă din celofan ce conţinea 48,40 grame heroină în amestec cu glutetimid şi griseofulvin, iar în buzunarul din stânga al pantalonilor un şerveţel alb în care se afla 3,0 grame heroină în amestec cu griseofulvin.
În urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului, organele de poliţie au găsit ascunsă într-o noptieră, o cantitate de 34,42 grame heroină.
Inculpatul E.M.Z. în declaraţia dată, la 28 februarie 2004, a arătat că îşi procura heroina de la inculpatul O.E., acesta urmând a veni în România, în jurul datei de 29 februarie 2004.
Având această informaţie, organele judiciare, în noaptea de 28 februarie 2004, în jurul orelor 4,00, l-au depistat pe inculpatul O.E. în Vama Giurgiu, găsindu-se asupra sa un pachet de hârtie ce conţinea 1696 kg heroină.
S-a stabilit că drogurile au fost aduse în ţară de inculpatul O.E. la solicitarea inculpatei I.T. care plătise cu titlu de avans suma de 9000 dolari S.U.A., urmând să achite integral contravaloarea la primirea efectivă a heroinei.
Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate invocate de parchet, greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpatul O.E., respectiv înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. faţă de inculpatul M.I., sunt fondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori transportul de droguri de risc, fără drept, sunt pedepsite cu închisoarea şi interzicerea unor drepturi.
Pentru a putea stabili dacă fapta inculpatul O.E., de introducere în ţară a drogurilor, s-a consumat sau a rămas în forma tentativei este necesar a se avea în vedere atât dispoziţiile art. 142 C. pen., cât şi dispoziţiile din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal, respectiv OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
Potrivit art. 142 C. pen., prin termenul de „teritoriu" din expresiile „teritoriul României" şi „teritoriul ţării" se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, în subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia.
Din analiza textului rezultă că prin termenii „teritoriu" respectiv „întinderea de pământ" se înţelege atât suprafaţa cuprinsă între frontierele ţării dar şi apele, subsolul şi spaţiul aerian corespunzătoare spaţiului dintre aceste graniţe. În accepţiunea juridico-penală, termenul „teritoriu" este mai cuprinzător decât înţelesul geografic al acestuia.
„Cât priveşte noţiunea de „frontieră de stat" în art. 1 lit. a) din OUG nr. 105/2001 aceasta este definită ca fiind „linia reală imaginară care trece în linie dreaptă de la un semn de frontieră la altul".
De asemenea prin „teritoriul vamal" se înţelege, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, „teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a frontierei delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în materie".
Analizând dispoziţiile legale anterior invocate rezultă că introducerea sau scoaterea din ţară, acţiuni ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, a drogurilor de risc sau de mare risc presupune trecerea frontierei de stat a României. Operaţiunile privind controlul vamal, în sensul prevăzut de art. 4 pct. 18 din Legea nr. 86/2006, se realizează întotdeauna după trecerea frontierei de stat a României, verificându-se astfel caracterul licit sau ilicit a bunurilor scoase sau introduse în ţară.
În cauză, inculpatul O.E. a tranzitat graniţa Bulgariei, a intrat pe teritoriul României prin vama Giurgiu, la data de 28 februarie 2004, orele 4,00, iar la controlul vamal s-au găsit asupra sa un pachet de hârtie ce conţinea 1696 kg heroină şi griseofulvin.
În atare condiţii, prima instanţă şi instanţa de apel, în mod greşit au reţinut că inculpatul nu a introdus droguri în ţară, fapta sa rămânând în faza tentativei.
În realitate, aşa cum rezultă din probele administrate, inculpatul a fost descoperit având asupra sa droguri în timpul exercitării controlului vamal, deci după intrarea în ţară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul ţării.
În consecinţă, fapta inculpatului O.E. realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunile ce ţin de traficul de droguri au căpătat o amploare deosebită, aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, reprezentând, în acelaşi timp, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate.
Având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei determinat de împrejurările săvârşirii infracţiunii, inculpatul având o înţelegere cu inculpata I.T. de a introduce în ţară cantităţi mari de droguri, dar şi a caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracţiune în ultima perioadă de timp, Înalta Curte urmează a-i aplica inculpatului O.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 o pedeapsă de 16 ani închisoare.
În ceea ce privesc faptele săvârşite de inculpatul M.I., Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod greşit a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de către acesta, înlăturând dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.
Din probele administrate rezultă că prin rechizitoriul Parchetului acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 şi art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., încadrarea juridică fiind menţinută de către prima instanţă.
Starea de recidivă postcondamnatorie a fost determinată de pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2466 din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
Împrejurarea că s-a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3, admisă în principiu, astfel cum rezultă din certificatul depus la dosar apel, nu poate să conducă la înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.
Această concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 406 alin. ultim C. proc. pen., potrivit cu care, după admiterea în principiu a cererii, instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge.
Starea de recidivă putea fi înlăturată numai dacă instanţa anula hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, pronunţând o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 345 – art. 353 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpata I.T., Înalta Curte constată că acesta este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, caz de casare comun al parchetului şi al recurenţilor inculpaţi ce va fi analizat după epuizarea aspectelor ce ţin de nelegalitate, şi nefondat sub aspectul cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6, 9 ş 10 C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosar nr. 1712/2004, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatei I.T., pe o perioadă de 30 de zile de la data depistării şi prinderii inculpatei, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 134/ U.P. din 25 martie 2004.
La data de 26 iulie 2005 inculpata a fost prezentată judecătorului în vederea ascultării, conform art. 150 alin. (2) C. proc. pen., şi punerii în executare a mandatului de arestare emis în lipsă.
Ulterior, la data de 20 decembrie 2005, instanţa de apel a audiat inculpata cu privire la fondul cauzei, fiindu-i asigurată asistenţa juridică. În atare condiţii, susţinerea recurentei în sensul încălcării dreptului la apărare prevăzut de art. 6 C. proc. pen., nu are fundament, inculpata fiind audiată, având posibilitatea să propună probele pe care le considera ca fiind utile în apărarea sa.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, se constată că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu a schimbat încadrarea faţă de inculpata I.T., reţinându-se vinovăţia acesteia în raport de încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanţei şi în raport de probele administrate de organele judiciare.
Vinovăţia inculpatei I.T. rezultă, pe de o parte din convorbirile telefonice pe care aceasta le-a avut cu ceilalţi membrii ai grupului condus de inculpatul M.I., iar pe de altă parte din declaraţiile celorlalţi inculpaţi.
Urmare denunţului formulat, la data de 27 aprilie 2004, de învinuitul A.D., s-a stabilit că inculpata I.T. se aproviziona cu heroină adusă din Turcia prin intermediul unui cetăţean turc cunoscut sub numele de T.
De asemenea, inculpatul E.M.Z. a arătat că a cunoscut-o pe inculpata I.T. de la care îşi procura heroină. Acelaşi inculpat i-a făcut cunoştinţă inculpatei cu inculpatul O.E., susţinând că acesta a primit suma de 9000 dolari S.U.A. pentru a aduce din Turcia o cantitate de 500 gr heroină.
Întrucât inculpatul nu a reuşit să respecte înţelegerea, inculpata I.T. i-a comunicat inculpatului E.M.Z. că intenţionează să îi ceară inculpatului O.E. 1 kg de heroină în contul sumei de 10.000 dolari S.U.A. ce reprezentau preţul tranzacţiei.
Având, astfel în vedere probele administrate în faza de urmărire penală dar şi în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte apreciază că instanţele au reţinut în mod corect vinovăţia inculpatei I.T. pentru infracţiunile deduse judecăţii.
În atare condiţii nu se justifică nici casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel şi nici schimbarea de încadrare juridică a faptelor.
Recurentul E.M.Z. a critica hotărârile pentru greşita aplicare a măsurii de siguranţă a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., apreciind-o ca fiind nejustificată în condiţiile în care inculpatul este căsătorit şi are un copil în vârstă de 2 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. pen., cetăţeanul străin care a comis o infracţiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării.
În alin. (4) al aceluiaşi articol se prevede că cetăţenii străini nu vor fi expulzaţi dacă există motive scrise de a se crede că riscă să fie expuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.
Rezultă, din analiza textului, că expulzarea este o măsură de siguranţă care se poate lua faţă de o categorie limitată de persoane, şi anume faţă de cetăţenii străini şi de persoanele fără cetăţenie care nu au domiciliul în ţară în cazul în care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul ţării.
Pentru a se putea lua măsura de siguranţă a expulzării instanţa trebuie să constate săvârşirea cu vinovăţie, intenţie sau culpă, a unei fapte prevăzute de legea penală şi să aplice o pedeapsă.
În cauză se constată îndeplinite aceste condiţii, inculpatul E.M.Z. săvârşind infracţiunile deduse judecăţii pe teritoriul ţării.
Faţă de gravitatea deosebită a faptelor şi faţă de împrejurarea că recurentul inculpat nu a propus probe din care să rezulte în mod evident, că în ţara sa poate fi supus la torturi, Înalta Curte apreciază că măsura de siguranţă a expulzării este legală şi nu se justifică înlăturarea acesteia.
Nici criticile aduse de recurentul inculpat O.E. nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a constata că acestea nu pot conduce la reţinerea unei nulităţi absolute în sensul prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Analizându-se înscrisul existent la fila 2 din dosarul nr. 2574/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, se observă că parchetul a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei penale nr. 857 din 24 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. 3792/2004 al Tribunalului Bucureşti privind pe inculpatul E.M.Z. şi alţii.
Apelul a fost exercitat în termenul prevăzut de lege iar omisiunea parchetului de a-i enumera şi pe ceilalţi inculpaţi nu a fost invocată în calea de atac a apelului, deşi inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi sau din oficiu. Fiind invocată numai în recurs nu poate să producă consecinţe în sensul respingerii recursului parchetului ca inadmisibil.
Declaraţia de apel sau de recurs este un act procesual diferit de actul de sesizare al instanţei la care face referire art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În cazul nulităţii care rezultă din încălcarea dispoziţiilor relative la „sesizarea instanţei", legea procesual penală are în vedere sesizarea primară, care se face prin rechizitoriu (art. 264 C. proc. pen.) sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate [(art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.)] dar şi sesizarea suplimentară reglementată de dispoziţiile art. 335, art. 336 şi art. 337 C. proc. pen.
De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute şi dispoziţiile privind casarea cu trimitere, declinarea de competenţă, regulatorul de competenţă.
Omisiunea parchetului de a trece pe declaraţia de apel pe toţi intimaţii, constituie doar o nulitate relativă în sensul prevăzut de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., care poate să atragă nulitatea actului numai dacă s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia şi numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit de la efectuarea actului.
Neinvocarea nulităţii în termenul prevăzut de lege conduce la concluzia că nulitatea a fost acoperită şi nu mai poate fi ridicată de partea interesată prin alt mijloc procesual sau în altă etapă a procesului penal.
Cât priveşte critica aceluiaşi recurent inculpat, în sensul încălcării dispoziţiilor art. 250 C. proc. pen., care reglementează procedura prezentării materialului de urmărire penală, Înalta Curte urmează a reţine că această instituţie se înscrie între garanţiile dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală.
Instituţia prezentării materialului de urmărire penală oferă inculpatului posibilitatea de a lua cunoştinţă de probele existente la dosar şi a-şi organiza apărarea. În acelaşi timp, oferă inculpatului posibilitatea constatării unor eventuale lipsuri în ceea ce priveşte caracterul complet al urmăririi penale.
În speţa dedusă judecăţii, procurorul a prezentat materialul de urmărire penală inculpatului O.E., la data de 24 aprilie 2004, în prezenţa apărătorului său ales.
Inculpatul a declarat că nu are alte cereri de formulat, nu doreşte să i se ia declaraţii suplimentare şi este consumator de droguri. I s-a adus la cunoştinţă încadrarea juridică a faptei, făcându-se referire doar la infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) C. pen., nu şi art. 2 alin. (2) din această lege, inculpatul fiind trimis în judecată pentru ambele infracţiuni.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în situaţia în care cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, organul de urmărire penală omite să se refere la una din infracţiunile pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, sancţiunea ce poate interveni este nulitatea relativă. Aceasta deoarece omisiunea poate fi îndreptată de către instanţă, care poate asigura inculpatului posibilitatea să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, inculpatul putând, atât la primul termen de judecată cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, să formuleze cereri noi şi să propună noi probe în apărarea sa.
Inculpatul O.E. a fost asistat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, având astfel posibilitatea să propună probele pe care le aprecia ca fiind utile în apărarea sa.
Nu poate fi primită nici critica ce vizează infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, apărătorul recurentului inculpat invocând principiul ubicuităţii, respectiv teritorialităţii legii penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 C. pen., legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul ţării. Textul consacră principiul teritorialităţii legii penale. Aceasta înseamnă că legea penală se aplică pe întreg teritoriul ţării, fiind interzisă aplicarea legilor penale ale altor state.
Cetăţenii străini care se află pe teritoriul ţării sunt obligaţi să respecte legea penală română, iar pentru faptele săvârşite de către aceştia se va aplica în integralitate dispoziţiile legii naţionale. Legea română se aplică indiferent de cetăţenia sau domiciliul inculpatului şi indiferent dacă legea naţională a acestuia sau aceea a domiciliului ar pedepsi mai grav sau de loc infracţiunea comisă.
Singura măsură de excepţie este cea prevăzută de art. 89 C. pen., care prevede că partea din pedeapsă sau reţinerea ori arestarea acestora, pretins executată în străinătate, se va scădea din durata pedepsei aplicate de instanţele române.
Cum inculpatul O.E. a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 respectiv art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege pe teritoriul ţării urmează a răspunde potrivit legii penale române.
Cât priveşte măsura de siguranţă a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., Înalta Curte apreciază că a fost corect aplicată urmând a se reţine aceleaşi argumente invocate în cadrul analizei recursului declarat de inculpatul E.M.Z.
Nu se va mai analiza motivul de recurs privind încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul O.E., întrucât a fost expusă în cadrul motivelor de recurs invocate de parchet.
Neîntemeiat este şi motivul de recurs privind greşita condamnare a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţele au interpretat corect probele administrate, rezultând, fără dubiu vinovăţia inculpatului O.E.
Astfel, din declaraţiile inculpatului E.M.Z. rezultă că inculpatul O.E. a furnizat de mai multe ori heroină coinculpatei I.T., urmând, totodată, ca acesta să transporte droguri din Turcia în România.
La data de 10 decembrie 2003, acelaşi inculpat a realizat o întâlnire între inculpata I.T. şi O.E., împrejurare în care acesta a primit suma de 9.000 dolari S.U.A. pentru a transporta din Turcia o cantitate de 500 gr. de heroină.
Pornind de la aceste date, organele judiciare au interceptat, cu respectarea dispoziţiilor legale, convorbirile telefonice aparţinând inculpatului O.E., fiind depistat la 29 februarie 2004, în vama Giurgiu, având asupra sa o cantitate de l,696 kg heroină.
În fine, solicitarea inculpatului O.E. de a se reţine în favoarea sa beneficiul prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile de trafic de droguri, susţinând că prin denunţ ar fi oferit informaţii pe baza cărora au fost identificate alte persoane, nu poate fi primită.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul prevăzut de art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, în această categorie fiind inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înainte, sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Informaţiile la care face referire art. 2 din Legea nr. 682/2002 trebuie să aibă caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave.
Din examinarea înscrisului existent la dosarul din recurs, rezultă că denunţul formulat de inculpatul O.E. se afla în curs de soluţionare nefiind dispusă începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
Nici recursurile declarate de inculpaţii M.I. şi M.A. nu sunt fondate.
Susţinerile inculpaţilor în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 nu există sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Întrucât acesta este unul dintre motivele de recurs invocate şi de inculpatul D.T., solicitând pentru aceeaşi infracţiune achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că sub aspectul laturii obiective, infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se poate realiza prin una din următoarele acţiuni: iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup.
Acţiunile prevăzute în textul de încriminare sunt alternative, astfel încât săvârşirea oricăreia dintre acestea realizează conţinutul infracţiunii.
Prin acţiunea de iniţiere a unui grup infracţional organizat se înţelege efectuarea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea grupului, intrând în această noţiune toate actele întreprinse în vederea constituirii grupului infracţional.
Prin acţiunea de constituire se înţelege intrarea în grupul infracţional, activitatea acestuia fiind caracterizată prin durata în timp şi realizarea unui scop infracţional comun.
În cauză, din probele administrate, rezultă că, în perioada august 2003 – ianuarie 2004, inculpatul M.I. a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a desfăşurat în mod repetat activităţi privind traficul de droguri, iar ulterior, la acest grup, au aderat şi inculpaţii M.A., respectiv D.T.
Inculpatul M.I. este cel care a finanţat iniţial procurarea heroinei, iar inculpatul M.A. era cel care întreţinea contactul cu reţeaua de mici distribuitori şi consumatori.
În aceeaşi perioadă, la grupul astfel structurat a aderat şi inculpatul D.T. care avea relaţii cu inculpatul M.A. căruia îi facilita relaţia cu consumatorii de droguri având totodată cunoştinţă despre faptul că heroina depistată în apartamentul închiriat în cartierul Berceni, aparţinea inculpaţilor D.I. şi M.I.
În aceste condiţii, în raport cu probele administrate, rezultă vinovăţia inculpaţilor M.I., M.A. şi D.T., faptele acestora realizând elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.
Cât priveşte confiscarea sumelor de bani şi a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei de la domiciliul inculpatului M.I., Înalta Curte constată că această critică nu se circumscrie cazului de casare invocat de recurent şi anume de 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Măsura de siguranţă a confiscării dispusă de instanţa de fond şi confirmată în apel este legală, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 118 lit. b) şi d) C. pen.
De asemenea, se apreciază că în mod corect, instanţele nu au reţinut în favoarea inculpatului M.A. dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, analiza făcută, sub acest aspect, de către instanţa de apel fiind pertinentă.
Recurentul inculpat D.T. a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, aspecte examinate anterior, greşita individualizare a pedepsei şi omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Criticile sunt neîntemeiate.
Instanţa de apel a motivat, în considerentele deciziei, de ce nu pot fi reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Art. 16 din aceeaşi lege, prevede că persoana care a comis una din infracţiunile prevăzute în art. 2 – art. 10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege.
Din aceste prevederi rezultă că beneficiul reducerii pedepse se acordă făptuitorilor care, în cursul urmăririi penale, colaborează cu organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în infracţiuni legate de droguri, intenţia legiuitorului fiind aceea de a uşura situaţia juridică a inculpaţilor care au o asemenea conduită.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că faţă de numitul M.M., împotriva căruia inculpatul D.T. a formulat denunţul, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar faţă de E.N. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Cât priveşte trimiterea în judecată a inculpatului P.C., denunţul a fost formulat de o altă persoană.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, critică invocată de parchet şi inculpaţii D.G., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A., M.I., Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a aplicat pedepse just individualizare apte să asigure realizarea scopului instituit prevăzut de art. 52 C. pen.
Acestea reflectă gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, contribuţia fiecărui inculpat dar şi atitudinea procesuală manifestată în faţa organelor judiciare, nefiind justificată modificarea cuantumului pedepselor.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatei I.T., faţă de împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că aceasta poate fi redusă sub limita stabilită de instanţa de apel.
Faţă de considerentele expuse, anterior în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpata I.T. împotriva deciziei penale nr. 1050 din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe inculpaţii D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. şi M.I.
În cadrul rejudecării va casa în parte Decizia penală sus-menţionată precum şi sentinţa penală nr. 857/ F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte pe inculpaţii O.E., M.I. şi I.T. şi numai cu privire la:
- încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul O.E. şi pedeapsa aplicată acestuia;
- încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul M.I.;
- individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei I.T. rejudecând cauza în aceste limite:
Urmează a descontopi pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului O.E. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:
- pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;
- pedeapsa de 13 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
1. În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 va condamna pe inculpatul O.E. la pedeapsa de 16 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 53 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 16 ani închisoare cu pedeapsa de 13 închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.
2. Va înlătura din dispozitivul deciziei atacate dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.I., respectiv cea vizând nereţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi va menţine ca fiind legală şi temeinică încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată inculpatului M.I. prin sentinţa penală atacată.
3. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare aplicată inculpatei I.T. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
Va reduce pedepsele principale aplicate inculpatei I.T. după cum urmează:
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege, de la 19 ani închisoare la 16 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele mai sus-menţionate, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.
Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.G. zis G., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. şi M.I.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada arestării preventive după cum urmează:
- pentru inculpata I.T. de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004 şi de la 27 aprilie 2005 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpatul O.E. de la 29 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpaţii: D.I., G.M., M.I. şi M.A. de la 7 ianuarie 2004 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpatul E.M.Z. de la 27 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpatul D.T. de la 24 martie 2004 la 19 decembrie 2006.
Va constata că inculpatul D.G. zis G. este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpata I.T. împotriva deciziei penale nr. 1050 din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe inculpaţii D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. şi M.I.
Casează în parte Decizia penală sus-menţionată precum şi sentinţa penală nr. 857/ F din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte pe inculpaţii O.E., M.I. şi I.T. şi numai cu privire la:
- încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul O.E. şi pedeapsa aplicată acestuia;
- încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul M.I.;
- individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei I.T. rejudecând cauza în aceste limite:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului O.E. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:
- pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;
- pedeapsa de 13 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
1. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 condamnă pe inculpatul O.E. la pedeapsa de 16 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 43 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 16 ani închisoare cu pedeapsa de 13 închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.
2. Înlătură din dispozitivul deciziei atacate dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.I., respectiv cea vizând nereţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi menţine ca fiind legală şi temeinică încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată inculpatului M.I. prin sentinţa penală atacată.
3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare aplicată inculpatei I.T. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Reduce pedepsele principale aplicate inculpatei I.T. după cum urmează:
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege, de la 19 ani închisoare la 16 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele mai sus-menţionate şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.G. zis G., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. şi M.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada arestării preventive după cum urmează:
- pentru inculpata I.T. de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004 şi de la 27 aprilie 2005 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpatul O.E. de la 29 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpaţii: D.I., G.M., M.I. şi M.A. de la 7 ianuarie 2004 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpatul E.M.Z. de la 27 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;
- pentru inculpatul D.T. de la 24 martie 2004 la 19 decembrie 2006.
Constată că inculpatul D.G. zis G. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi G.M. şi D.G. zis G. la plata sumelor ce câte 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi D.T., D.I., E.M.Z., O.E., M.A. şi M.I. la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă turcă ce a asigurat traducerea susţinerilor inculpaţilor E.M.Z. şi O.E. se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7330/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 7356/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
