ICCJ. Decizia nr. 3250/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 437 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Maramureș a fost condamnat inculpatul G.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în regim de deținere, conform art. 57 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
S-a constatat că partea vătămată M.O.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei RON, cheltuieli judiciare, din care, suma de 100 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în noaptea de 27 martie 2005, inculpatul G.M.C. a consumat băuturi alcoolice la barul N.S. din comuna Gârdani, Județul Maramureș, împreună cu martorii P.M.C., C.N. și M.V.L.
în jurul orelor 20,00, în local au intrat partea vătămată M.O.N. și martorul C.S.I., care se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Partea vătămată i-a cerut barmanului să oprească muzica din local, motiv pentru care între partea vătămată și persoanele din grupul inculpatului s-au ivit discuții contradictorii.
La un moment dat, partea vătămată M.O.N. a părăsit localul, dar inculpatul și martorii M.V.L. și C.N. s-au luat după acesta și au început să-l lovească. După primul schimb de lovituri, cei doi martori s-au retras, dar inculpatul a continuat să-i aplice lovituri părții vătămate, care era căzută pe șosea. între părți a intervenit martorul C.F.A., care a ajutat-o pe partea vătămată să se ridice, moment în care inculpatul a smuls de la gâtul părții vătămate husa cu șnur, în care se afla telefonul mobil.
După incident, partea vătămată a sesizat organele de poliție, care s-au deplasat la fața locului și care, procedând la percheziționarea inculpatului, au găsit asupra acestuia telefonul mobil al părții vătămate.
Potrivit raportului de constatare medico - legală întocmit în cauză, în urma loviturilor ce i-au fost aplicate, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 6 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii susținând că a găsit telefonul pe jos, pe șosea, susținerile sale fiind infirmate de depoziția martorului C.F.A. care a asistat la momentul sustragerii telefonului mobil.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care, prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare să se dispună, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului întrucât din probele administrate în cauză nu se poate reține cu certitudine vinovăția acestuia iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, având în vedere persoana inculpatului și împrejurările concrete în care acesta a comis fapta.
Prin decizia penală nr. 36/ A din 8 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul G.M.C.
A fost desființată sentința penală nr. 437 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Maramureș, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și în rejudecare:
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului G.M.C. pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., de la 7 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, s-a dispus a fi avansată către Baroul Cluj, din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Cluj a reținut că, fapta inculpatului de a o deposeda, prin violență, pe partea vătămată M.O.N. de telefonul mobil întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, fiind pe deplin dovedită în cauză. Instanța de apel a apreciat însă că, se impune admiterea apelului declarat de inculpat și reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia, având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta și datele care caracterizează persoana inculpatului.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.M.C. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 17 și pct. 14 teza I C. proc. pen., apreciind că, în mod nejustificat s-a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunii de tâlhărie, în realitate fapta săvârșită întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., și furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857C. proc. pen., constată că prima instanță, a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cererea recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei comisă, în noaptea de 27 martie 2005, din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunile de lovire sau alte violențe și furt calificat, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., și art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., este nefondată.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Din acest text de lege rezultă că tâlhăria este o infracțiune complexă, în componența căreia intră furtul, care constituie activitatea principală și o acțiune violentă îndreptată contra persoanei, între cele două acțiuni trebuind să existe o legătură de la mijloc la scop, mai exact violența, ca activitate secundară a tâlhăriei, să servească ca mijloc pentru săvârșirea furtului sau pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracțiunii sau pentru a asigura scăparea făptuitorului.
Elementul esențial invocat de apărare, în susținerea cererii principale de schimbare a încadrării juridice a faptei, ar fi presupus lipsa acțiunii violente asupra părții vătămate, exercitată simultan ori consecutiv cu acțiunea de deposedare.
Susținerile inculpatului, în sensul că, după ce a lovit-o pe partea vătămată, găsind telefonul acesteia pe jos și l-a însușit, sunt infirmate de probatoriile administrate.
în mod constant, partea vătămată a susținut că, în timp ce se afla în curtea barului, a fost lovită de 3-4 tineri, astfel că a căzut la pământ, după care, unul dintre acei tineri, pe care ulterior l-a recunoscut ca fiind inculpatul, i-a smuls telefonul mobil de la gât.
Martorul C.F. a susținut că, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în abdomen, după care i-a smuls telefonul mobil de la gât și întrucât martorul a încercat să-i sară în ajutor părții vătămate, a fost lovit, la rândul său, de inculpat cu pumnii și picioarele.
Martorii C.N., C.F. și C.F., în declarațiile date în fața instanței de fond, au precizat că telefonul mobil al părții vătămate a fost smuls de la gâtul acesteia, de către inculpat în timpul altercației pe care a avut-o cu partea vătămată.
în speță, fiind dovedit că inculpatul a putut intra în posesia bunului, numai prin actele de violență exercitate asupra părții vătămate, înalta Curte apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei.
Motivul de recurs invocat în subsidiar de inculpat, vizând reducerea pedepsei este nefondat, pedeapsa aplicată acestuia de instanța de apel fiind corect individualizată.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează simultan atât integritatea fizică și viața persoanei, cât și bunurile acesteia.
Folosirea violenței în scopul însușirii unor bunuri conferă faptelor un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetățenilor.
Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar și prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
în atari condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similiare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Instanța de apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsă la minimul special prevăzut de textul sancționator, iar față de împrejurarea că inculpatul a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 568 din 16 aprilie 2002 a Judecătoriei Baia Mare, la pedeapsa de 1.000.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 C. pen., nu se justifică reținerea unor eventuale circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 36 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3251/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3244/2006. Penal → |
|---|
