ICCJ. Decizia nr. 3254/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 201/ P din 7 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu titlul de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani.
în baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen., și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., conform art. 359 alin. (2) C. proc. pen., prin comunicare scrisă.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului preventiv de la 17 ianuarie 2005 până la 12 februarie 2005.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., și art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat în favoarea statului suma de 1.600.000 lei.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în favoarea statului, la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3.000.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, inculpatul D.G., în două rânduri, în perioada 31 august 2004 - 13 septembrie 2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat, distribuit și pus în vânzare droguri de risc, rezină de cannabis, către diferite persoane de pe raza municipiului Oradea.
Având în vedere dimensiunea activității infracționale desfășurată de inculpat, probele administrate dovedind că aceasta nu a fost de o amploare deosebită, tipul și cantitatea drogului traficat (drog de risc și în cantități reduse), precum și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, prima instanță i-a recunoscut acestuia circumstanța atenuantă judiciară prevăzut de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzută de textul sancționator, iar ca modalitate de executare a pedepsei a stabilit suspendarea condiționată, apreciind că este posibilă reeducarea inculpatului, fără ca acesta să execute efectiv pedeapsa.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul D.G.
Parchetul a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., și a prevederilor art. 81 C. pen., întrucât, raportat la pericolul social concret al faptei și la atitudinea postinfracțională a inculpatului, nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, iar scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., nu poate fi atins prin neexecutarea acesteia.
Inculpatul apelant a solicitat să se dispună, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât probele aflate la dosar au fost obținute în mod ilegal, astfel că, nu se poate reține în sarcina sa fapta de care este acuzat. în subsidiar, inculpatul a solicitat a se înlătura prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), neputându-se reține 2 acte materiale, ci doar o singură faptă de trafic și consum ilicit de droguri.
Prin decizia penală nr. 9/ A din 10 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 201/ P din 7 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată, în sensul că au fost înlăturate prevederile art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., și a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului D.G., de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare. Conform art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 5 ani.
în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.G.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Cluj a constatat că, starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de instanța de fond, rezultând din materialul probator administrat în cauză.
Sub aspectul individualizării pedepsei s-a constatat că instanța de fond nu a procedat la o judicioasă valorificare a dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a apreciat că, în mod nejustificat, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și, conform prevederilor art. 76 lit. c) C. pen., a coborât pedeapsa sub limita minimului special prevăzut de textul incriminator.
Considerând, totodată, că parchetul a procedat la o supradimensionare a pericolului social concret al faptei, cât și a celui reprezentat de persoana inculpatului, instanța de apel a respins solicitarea parchetului de a se dispune înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul D.G.
Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 14 și pct. 171 apreciind că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, prin menținerea prevederilor art. 81 C. pen., respectiv a suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
în recursul declarat, inculpatul prin apărătorul ales, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, considerând că probele administrate în cauză nu conturează pe deplin vinovăția sa în comiterea faptei.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu at.3856 alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că, prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 31 august 2004, organele de poliție s-au sesizat din oficiu că inculpatul D.G. procură, distribuie și pune în vânzare rezină de cannabis, către diferite persoane pe raza municipiului Oradea astfel că, în vederea desfășurării activității de infiltrare în rețeaua de traficanți și consumatori de droguri, au fost autorizați un investigator sub acoperire și un colaborator. în aceste condiții, la data de 31 august 2004, investigatorul sub acoperire a cumpărat de la D.G. 0,17 gr. rezină de cannabis contra sumei de 400.000 lei. Ulterior, la data de 13 septembrie 2004, colaboratorul autorizat a cumpărat de la inculpatul D.G. 0,57 gr. rezină de cannabis contra sumei de 1.200.000 lei.
Inculpatul a negat, în mod constant, vreo implicare în activitatea de trafic de droguri de risc, rezină de cannabis, drog ce face parte din tabelul II anexă la Legea nr. 143/2000 susținând că niciodată nu a vândut rezină de cannabis, iar dacă a făcut-o, ar fi trebuit să fie surprins în flagrant, respectiv la a doua vânzare de către colaboratorul sub nume de cod R.
Cu toate acestea din cuprinsul notelor de redare a înregistrărilor efectuate asupra convorbirilor telefonice purtate de la postul telefonic mobil al inculpatului, autorizate de Tribunalul Bihor, prin încheierile nr. 77 din 1 septembrie 2004, respectiv din 5 octombrie 2004, rezultă împrejurarea că inculpatul comercializa, vindea "un anume bun", cât și caracterul ilegal al acestei operațiuni, că, în mod repetat, a fost sunat de diverse persoane pentru a le procura "acel bun", bun care nu era individualizat prin indicarea denumirii sale, dialogurile realizându-se într-o manieră criptică. Din nota nr. 42 a rezultat că inculpatul a fost apelat de un bărbat pe nume A. care i-a solicitat "țigări din acelea cu marijuana", iar inculpatul i-a răspuns acestuia că, nu se vorbește așa prin telefon și că nu avea în acel moment astfel de țigări. Deși această înregistrare, aptă a proba deținerea și comercializarea de către inculpat a unui alt tip de drog, nu probează traficul de cannabis ce constituie obiectul prezentului dosar, reprezintă totuși un indiciu ce permite interpretarea și înțelegerea dialogurilor înregistrate ale inculpatului, în sensul desfășurării de către acesta a unor activități ilicite de trafic de droguri.
Din coroborarea probelor expuse mai sus rezultă, fără dubii, că inculpatul D.G. a desfășurat o activitate infracțională de trafic de cannabis, activitate ce se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Susținerile inculpatului în sensul că probele de la dosar au fost obținute ilegal, sunt contrazise de procesul verbal încheiat la 27 ianuarie 2005 de către judecător (dosarul nr. 9/S/2004 a Tribunalului Bihor), de încheierea din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor pe baza căreia s-a emis autorizația de interceptare a convorbirilor telefonice efectuate de inculpat de pe telefonul său mobil, precum și de încheierea din 1 septembrie 2004 a Tribunalului Bihor pe baza căreia s-a emis autorizația nr. 77/2004, de ordonanța din data de 31 august 2004 emisă în dosarul nr. 4301/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum și de ordonanța din data de 13 septembrie 2004, procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire și raportul întocmit de către acesta.
în aceste condiții, înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat vizând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu motivarea că probele administrate nu au dovedit pe deplin vinovăția sa în comiterea faptei, este nefondat.
Reexaminând cauza sub aspectul criticii invocate de parchet în recursul declarat, înalta Curte constată că, în mod netemeinic, instanțele de fond și apel au dispus ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatului suspendarea condiționată.
Pedeapsa trebuie privită atât din perspectiva funcției sale de reeducare, cât și din perspectiva funcției sale de reprimare, deoarece instituție a pedepsei, constituie o răsplată pe care statul o dă celui vinovat de comiterea unei infracțiuni. Prin aceasta statul se apără și își apără cetățenii, le asigură securitatea și siguranța și totodată sancționează pe cei care încalcă valori esențiale și care pun în pericol siguranța cetățenilor.
Acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei nu este un drept al infractorului, ci o facultate a instanței de judecată, care are obligația de a o motiva în concret. Convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, trebuie să rezulte din aprecierea de ansamblu a faptei săvârșite, a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă și a personalității infractorului.
Sub acest aspect rațiunea incriminării unor astfel de fapte are la bază gravitatea care o prezintă acestea pentru societate. Pentru aceste motive legiuitorul a stabilit sancționarea acestor fapte cu pedepse ridicate.
Activitatea infracțională desfășurată de inculpat nu a avut caracter izolat și nici singular, atâta vreme cât ambele instanțe au reținut că în mod repetat, inculpatul a fost sunat de diverse persoane pentru a le procura cannabis.
Totodată în cauză s-a desfășurat o activitate de urmărire penală deosebit de laborioasă, pentru depistarea și probarea infracțiunii, așa cum a rezultat din întreg probatoriul administrat.
De asemenea, atitudinea adoptată de inculpat pe tot parcursul procesului penal de negare a faptelor săvârșite, în pofida probelor administrate și de încercare a inducerii în eroare a organelor judiciare, nu justifică reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen., în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită, cât și a caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp.
Infracțiunile de trafic de droguri de risc și de mare risc și deținere de droguri în vederea consumului propriu prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social.
Aceste infracțiuni de o amploare deosebită, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Pe de altă parte, în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, acești traficanți - distribuitori, cum este inculpatul, reprezintă veriga cea mai pernicioasă, deoarece este momentul decisiv al ajungerii drogului la consumator.
Activitatea acestui tip de traficanți susține atât capii rețelelor de distribuție, prin furnizarea de fonduri, cât și, viciul în sine, prin recrutarea și determinarea consumatorilor care, de multe ori, nu sunt decât victime conjuncturale ale unui flagel social.
în contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești, față de cei prinși și deduși judecății, ar echivala cu un act de injustiție socială.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva deciziei penale nr. 9/ A din 10 ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Va casa decizia penală atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Va înlătura dispozițiile art. 81 și art. 82 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului.
Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., raportat la art. 8 din C.E.D.O.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Potrivit art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale sus-menționate.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3258/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3256/2006. Penal → |
|---|
