ICCJ. Decizia nr. 3632/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3632/2006
Dosar nr. 29307/2/2005
Şedinţa publică din 7 iunie 2006
Asupra recursurilor penale de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 949 din 29 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au hotărât următoarele:
- în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul B.P., la o pedeapsă de 6 ani închisoare (fapta 1 rechizitor) în condiţiile art. 71 şi 64 C. pen.
Conform art. 65 lit. a) şi b) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani după executare.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.I., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare (pct. 2 rechizitoriu).
În baza art. 39 C. pen., s-a contopit restul de pedeapsă de un an, 8 luni şi 12 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 529 din 28 octombrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, dispunându-se ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executare.
S-a luat act că părţile vătămate T.C. şi P.C.F. nu se constituie părţi civile în procesul penal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în fapt că, la data de 28 august 2004, în jurul orelor 19,30 – 20,00, partea vătămată T.C., în timp ce se afla pe str. Orhideelor, staţia R.A.T.B. – Gara de Nord a fost îmbrâncit înainte şi înapoi de un individ necunoscut, ţinându-l de cureaua pantalonului, care îl întreba dacă doreşte o fată.
În acest timp, individul necunoscut a reuşit să sustragă părţii vătămate din buzunarul pantalonilor permisul de conducere şi suma de 200.000 lei.
Constatând lipsa bunurilor sus-arătate, numitul T.C. a încercat să dea de urma individului necunoscut care plecase pe str. Orhideelor către I.D.M., găsind astfel certificatul de înmatriculare pe o balustradă, însă nereuşind să-l prindă pe individ.
Cu ocazia efectuării recunoaşterii din grup, partea vătămată l-a recunoscut pe cel care l-a deposedat de bunuri, ca fiind B.P.
La data de 27 august 2004, în jurul orelor 9,00, partea vătămată P.C.F. a observat că, în timp ce se afla pe str. Orhideelor, un individ necunoscut l-a luat de curea şi a început să-l împingă înainte şi înapoi, în timp ce un altul a reuşit să-i sustragă telefonul mobil, din buzunarul stâng al pantalonilor.
Cu ocazia recunoaşterii din grup, partea vătămată l-a indicat ca fiind cel care l-a îmbrâncit înainte şi înapoi, pe numitul B.P. şi ca fiind cel ce i-a sustras telefonul mobil pe numitul I.I.
Inculpaţii au declarat apel, invocând mai multe neregularităţi procedurale şi solicitând achitarea.
Prin Decizia penală nr. 25/ A din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că din evaluarea tuturor probelor administrate pe parcursul procesului s-a format deplina convingere că inculpaţii sunt autorii faptelor deduse judecăţii.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii, care, în principal au solicitat achitarea în baza temeiului cuprins în art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în subsidiar inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare înscrise în art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. constatându-se, însă, a fi nefondate pentru cele ce urmează.
Chiar dacă recurenţii inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptelor deduse judecăţii, soluţia de condamnare nu este consecinţa unei grave erori de fapt, atâta timp cât, probele evidenţiate îi indică ca autori ai faptelor deduse judecăţii pe cei doi inculpaţi.
Irelevante în acest sens sunt procesele verbale de recunoaştere din grup şi planşele fotografice.
Astfel, partea vătămată P.C.F. a recunoscut din grupul constituit ca autori ai faptei comisă asupra sa în ziua de 27 august 2004 pe inculpaţii B.P. şi I.I.
Deşi modul de operare, prin prindere de curea şi îmbrâncirea victimei în faţă şi spate, a fost identic cu cel folosit de inculpatul B.P. la comiterea faptei din 23 august 2004, asupra părţii vătămate T.C., prin rechizitoriul din 6 decembrie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acesta nu a fost trimis în judecată în calitate de coautor al tâlhăriei comisă asupra părţii vătămate P.C.F., având în vedere declaraţia mătuşii sale V.G.
Aceste probe se coroborează cu declaraţia martorului asistent M.C.E. care a descris modul în care s-a desfăşurat operaţiunea de recunoaştere din grup, împrejurarea că partea vătămată a recunoscut, fără echivoc, ca participanţi la faptă pe B.P. şi I.I., precum atitudinea recalcitrantă şi irascibilă a celor doi, inculpatul I.I. refuzând chiar să semneze procesul verbal de recunoaştere din grup pe care iniţial îl citise.
Tot astfel, martorul T.M. a confirmat că partea vătămată T.C., cu ocazia recunoaşterii din grup a indicat fără nici o ezitare ca autor al faptei din 23 august 2004 pe inculpatul B.P., care însă nu a recunoscut fapta şi a refuzat să semneze procesul verbal încheiat cu această ocazie.
Cu privire la această faptă, declaraţiile inculpatului B.P. au fost contradictorii, iniţial a susţinut că în data de 23 august 2004 nici nu a fost în Bucureşti, iar ulterior a revenit, declarând că a venit în Bucureşti pentru a amaneta aur după care a plecat înapoi spre casă cu trenul.
Tot astfel, şi inculpatul I.I. a făcut declaraţii contradictorii cu privire la activităţile sale din ziua de 27 august 2004, afirmând fie că a stat acasă şi a dormit, fie că a plecat la un prieten fără a indica sau solicita audierea acestuia pentru confirmare. În schimb soţia acestuia I.S. a declarat că, în ziua de 27 august 2004, în jurul orei 10,00, a mers la piaţă, întorcându-se la ora 13,00. Nici când a plecat şi nici când s-a întors de la piaţă, soţul ei I.I. nu era acasă.
Desigur, în acest context probator este evidentă vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor deduse judecăţii, precum şi celelalte elemente constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie calificată reţinute în sarcina lor.
Pedepsele aplicate inculpaţilor reflectă gravitatea faptelor comise, situaţia acestora de persoane cu condamnări anterioare şi conduite procesuale nesincere, aşa încât, stabilirea cuantumului lor în apropierea limitei minime legale sancţionatoare s-a făcut în considerarea atât a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi ale art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente criticile sunt neîntemeiate şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul I.I. se va respinge cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la inculpatul B.P. hotărârile sunt supuse casării potrivit cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., care se lua în considerare din oficiu în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, s-a reţinut, prin hotărârile recurate, că recurentul inculpat B.P. a comis infracţiunea de tâlhărie din 23 august 2004 în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport de condamnarea la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 571 din 13 octombrie 1993 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Din fişa de cazier rezultă că în exercitarea acestei pedepse, de 2 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul a intrat la data de 6 august 1993 (când a fost arestat), pedeapsa considerându-se executată la 6 februarie 1996.
Potrivit art. 145 lit. a) C. pen., termenul de reabilitare este în acest caz de 5 ani şi 3 luni şi conform art. 136 C. pen., el curge de la data la care a luat sfârşit executarea pedepsei, care în speţă este 6 februarie 1996.
În raport de aceste date urmează a se constata că reabilitarea inculpatului intervenise la 6 mai 2001, aşa încât, la 23 august 2004 (când a comis fapta dedusă judecăţii) nu mai era recidivist, fiind reabilitat.
Ca atare, pentru considerentul expus, în cauză s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu privire la inculpatul B.P. şi în consecinţă, sub acest aspect hotărârile vor fi supuse casării, prin admiterea recursului declarat de acest inculpat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., procedând la rejudecare, în limitele casării, se va proceda la înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), privind pe acest inculpat, fiindu-i menţinută pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 25 din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 949 din 29 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de acest inculpat, dispoziţii pe care le înlătură.
Menţine pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat I.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului B.P., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3629/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3633/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
