ICCJ. Decizia nr. 3623/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3623/2006
Dosar nr. 6544/3/2005
Şedinţa publică din 7 iunie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1325/ F din 21 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. pen., achitarea inculpatului Ş.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a constatat că inculpatul a fost arestat în perioada 19 ianuarie 2005 – 21 octombrie 2005.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 269 din 8 februarie 2005 a fost trimis în judecată inculpatul Ş.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că în ziua de 17 ianuarie 2005, în jurul orelor 19,00, inculpatul Ş.L. împreună cu un individ rămas neidentificat a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată J.D. de o geantă, în timp ce se afla în scara blocului în care locuieşte.
Partea vătămată a intrat în scara blocului, ocazie cu care a observat doi indivizi necunoscuţi care chemau liftul. A evitat să plece cu aceştia, i-a aşteptat să plece cu liftul, dând o nouă comandă.
În momentul în care s-au deschis uşile liftului cei doi indivizi s-au repezit către ea, unul dintre ei lovind-o cu pumnul în faţă, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut, acelaşi individ smulgându-i geanta.
Partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat din planşele fotografice, în acest sens fiind întocmit un proces verbal.
Martorii audiaţi în faza de urmărire penală au declarat că l-au văzut pe inculpat că fugea pe strada Logofăt Tăutu şi se ţinea cu mâna de burtă şi se vedea că are ceva sub haină, l-au urmărit la strigătele părţii vătămate, dar o altă persoană a ieşit cu un cuţit şi i-a ameninţat.
În faţa instanţei, martorii au revenit asupra declaraţiilor spunând că le-au fost dictate de anchetator, afirmând că nu inculpatul este cel care fugea, că îl cunosc din cartier şi după poreclă, iar la poliţie au fost puşi să arate pe planşele foto pe inculpat.
Mai reţine instanţa de fond că inculpatul a negat în permanenţă săvârşirea infracţiunii spunând că în ziua respectivă, între orele 16,00 – 21,00 a jucat tenis, biliard, a fost la un bar împreună cu martorii R.I. şi Ş.T.F.
Coroborând aceste probe instanţa de fond a reţinut că nu rezultă că inculpatul este autorul infracţiunii, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Ş.L.
Inculpatul Ş.L. a declarat că înţelege să-şi retragă apelul, aşa încât, Curtea urmează să ia act de această manifestare de voinţă.
În apelul Parchetului este criticată sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatului.
Se arată în motivele de apel că instanţa a avut în vedere la pronunţarea soluţiei doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească, fără a corobora toate aceste probe cu cele administrate şi în faza de urmărire penală.
Se susţine că deşi martorii şi-au schimbat declaraţia în faţa instanţei nu îndrituia instanţa să dispună achitarea inculpatului fără a ţine seama de declaraţiile acestora din faza de urmărire penală în care au arătat că inculpatul este cel care alerga pe stradă urmărit de partea vătămată, că şi ei au pornit în urmărirea inculpatului, dar a apărut un individ care i-a ameninţat cu un cuţit.
Prin Decizia penală nr. 266 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţând în parte sentinţa penală, pe fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi art. 21 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul Ş.L. la 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 19 ianuarie 2005 la 21 octombrie 2005.
S-a luat act că partea vătămată J.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a luat act de declaraţia inculpatului de retragere a apelului şi de faptul că inculpatul este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Ş.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Examinând Decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de acesta şi aplicarea unei pedepse just individualizată.
Solicitarea inculpatului de achitare întrucât nu este autorul faptei reţinute în sarcina sa şi pentru care este condamnat nu poate fi primită întrucât probele administrate în cauză infirmă susţinerile acestuia.
Astfel, din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, cât şi din declaraţiile martorilor S.D., M.A. şi V.A., care au recunoscut de pe albumele cu fotografii judiciare pe autorul faptei în persoana inculpatului Ş.L., rezultă cu certitudine că acesta este autorul faptei ce a constat în deposedarea, prin violenţă a părţii vătămate J.D. de o geantă, în loc public, în timpul nopţii, împreună cu o persoană neidentificată.
Atitudinea ulterioară a martorilor, în sensul că şi-au schimbat declaraţiile, se explică prin teama faţă de inculpat, instanţa de apel procedând corect la înlăturarea acestora din urmă şi reţinând ca fiind sincere declaraţiile date în faza de urmărire penală, prin care l-au indicat, fără dubii, pe inculpat ca fiind autorul infracţiunii.
Cu privire la motivul de recurs formulat în subsidiar care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 alin. …. C. pen.
De altfel, pedeapsa aplicată se situează la limita minimă a pedepsei pentru infracţiunea săvârşită şi, pe de altă parte, inculpatul a mai săvârşit acest gen de infracţiuni, manifestând perseverenţă în acest sens.
În consecinţă, motivele de recurs formulate sunt neîntemeiate, iar alte motive de casare, din oficiu, nu sunt în cauză.
Faţă de aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.L. împotriva deciziei penale nr. 266 din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 19 mai 2005 – 21 octombrie 2005 şi în prezent este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3621/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3627/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
