ICCJ. Decizia nr. 3684/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3684/2006
Dosar nr. 7146/1/2006
Şedinţa publică din 9 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 158/ F din 14 decembrie 2005, Tribunalul Vâlcea a respins, ca neîntemeiată, cererea privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul S.G.P.
Inculpatul a fost condamnat, la 19 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi e) C. pen.
Instanţa a făcut aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei, menţinând măsura arestării preventive.
Acţiunea civilă a fost admisă în parte şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.I., 6000 lei RON daune materiale, 10.000 lei RON daune morale şi câte 200 lei RON prestaţie periodică pentru fiecare dintre minorii B.I.M. şi B.M.A. începând cu 20 iulie 2005 şi până la încetarea cauzei ce a determinat acordarea acestora.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2190 lei RON plus dobânda legală aferentă către partea civilă C.J.A.S. Sibiu şi la cheltuieli judiciare către stat şi către partea civilă B.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 16 iulie 2005, victima B.R. şi tatăl acesteia B.M. precum şi inculpatul S.G.P. au venit la Barul SC A. SRL şi respectiv la Magazinul SC R. SRL din comuna Câineni, jud. Vâlcea, pentru a se aproviziona cu alimente.
Cele două magazine se află la o distanţă de aproximativ 30 metri unul de celălalt.
În magazinul SC R. SRL a întâlnit pe B.R. şi sub pretextul că ar fi agresat pe unul din fraţii săi, inculpatul l-a lovit cu palma peste faţă. Pentru a scăpa, victima s-a refugiat în curtea magazinului, însă inculpatul a urmărit-o, a trântit-o la pământ şi a continuat să o lovească cu pumnii şi cu picioarele peste corp.
Martorul F.N. l-a anunţat pe tatăl victimei că inculpatul îl bate pe fiul său B.M., s-a deplasat în curtea magazinului, întrebându-l pe inculpat de ce l-a lovit pe fiul său. În acel moment inculpatul a ieşit din magazin cu un cuţit în mână pe care îl luase de pe masa din bucătărie şi a înjunghiat-o pe victimă, care se afla lângă poartă, rezemată de gard. Victima a fost lovită în zona toracelui. Inculpatul a fugit cu cuţitul în mână şi l-a abandonat pe drum.
Victima a fost transportată şi internată la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, dar cu toate îngrijirile medicale acordate, aceasta a decedat la 20 iulie 2005.
Din raportul de constatare medico – legală întocmit în cauză s-a reţinut că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic consecutiv unei plăgi tăiat, înţepată abdomeno – toracice. S-a mai reţinut că leziunile sunt urmarea lovirii dinainte – înapoi şi de jos în sus cu un corp tăietor înţepător.
După comiterea faptei, inculpatul de ocupaţie cioban s-a ascuns în munţi.
Fiind dat în urmărire generală a fost depistat de lucrătorii de poliţie în ziua de 26 iulie 2005 şi arestat la aceeaşi dată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal, partea civilă B.I. şi inculpatul S.G.P.
În motivele de apel invocate, partea civilă a criticat hotărârea primei instanţe pentru motivul că la stabilirea daunelor materiale nu s-au avut în vedere şi cheltuielile ocazionate de parastasele pe care familia trebuie să le facă până la 7 ani şi s-a apreciat că instanţa de fond a stabilit prestaţie periodică, într-un cuantum mic.
Inculpatul a criticat hotărârea şi pentru greşita încadrare juridică a faptei, susţinând că în mod greşit s-a reţinut şi art. 175 lit. i) C. pen. şi, de asemenea, instanţa nu a avut în vedere faptul că tatăl victimei l-a ameninţat, împrejurare care i-a produs acestuia o stare de temere că va fi lovit.
Prin Decizia penală nr. 40 din 7 martie 2006, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi partea civilă şi a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, deducând din pedeapsă, în continuare, perioada executată în arest preventiv.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită, în conformitate cu probele administrate în cauză.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului reţinând că fapta comisă are un caracter calificat, deoarece curtea magazinului alimentar prin natura şi destinaţia sa nu este un loc accesibil publicului. S-a mai susţinut că în cauză nu poate fi reţinută legitima apărare sau scuza provocării, deoarece martorii audiaţi, au susţinut în mod constant că cel care a declanşat conflictul a fost inculpatul care a lovit victima, a alergat-o în curtea magazinului, a trântit-o la sol şi după ce a luat de pe masa din bucătărie cuţitul a înjunghiat-o în prezenţa tatălui acesteia.
S-a concluzionat că simpla temere pe care pe care inculpatul pretinde că ar fi avut-o că va fi expus la un atac din partea tatălui victimei, care i-a reproşat agresiunea împotriva fiului său, nu se înscrie în ipotezele avute în vedere de dispoziţiile art. 44 C. pen.
Instanţa de apel a reţinut că daunele materiale şi morale au fost stabilite corect.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate invocând cazurile de casare a hotărârii prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit s-au reţinut şi dispoziţiile art. 175 lit. i) C. pen., nefiind îndeplinite cerinţele art. 152 C. pen., deoarece fapta este comisă de inculpat într-un spaţiu privat, în curtea martorului R.I. şi nu în loc public.
Al doilea motiv de recurs se referă la greşita individualizare a pedepsei susţinându-se că, în cauză se impunea aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., sau art. 73, art. 76 C. pen. Recurentul arată că din materialul probator administrat în cauză rezultă că a fost „pur şi simplu încolţit în curtea familiei R. de victimă şi tatăl victimei" şi reacţia de a lovi cu cuţitul o singură dată este una disperată, de frică, de temeri determinate de atitudinea violentă manifestată atât verbal, cât şi fizic, exercitată de tatăl acesteia care l-au urmărit şi alergat prin curte, ulterior barându-i calea, spre ieşirea din curte.
De asemenea, se susţine că inculpatul a fost provocat de modul de adresare la victimei „ce faci, nebunule?"
Conflictul, în opinia recurentului a fost iniţial minor, încheiat cu alungarea lor din curte de către R.I., însă tatăl victimei este cel care l-a determinat să reacţioneze violent, dat fiind faptul că a fost ameninţat cu moartea.
Recursul este fondat.
Greşita încadrare juridică efectuată de prima instanţă şi menţinută de instanţa apelului motiv invocat de recurent se încadrează în cazul de casare a hotărârii prevăzute de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Motivul de recurs invocat este întemeiat pentru considerentele ce urmează.
Săvârşirea omorului în public [(art. 175 lit. i) C. pen.)] este un element circumstanţial care se realizează atunci când omorul este săvârşit în public, în înţelesul explicat în art. 152 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor din acest articol, o faptă este săvârşită în public atunci când a fost comisă într-un loc public care, prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană, este suficientă o publicitate virtuală, decurgând din accesibilitatea permanentă a publicului în astfel de locuri.
În consecinţă, dacă fapta inculpatului ar fi fost săvârşită în curtea magazinului, aşa cum s-a reţinut, elementul circumstanţial al omorului în public s-ar fi realizat.
Din procesul verbal de cercetare la faţa locului rezultă că distanţa de la poarta de acces în curtea locuinţei lui R.I. şi până la uşa magazinului este de aproximativ 2 metri.
În continuarea magazinului, în partea de nord printr-o uşă de acces, se pătrunde într-o bucătărie, cu dimensiunile de 2,5 x 3 m.
Bucătăria mai este prevăzută cu o uşă de acces, dispusă la latura de vest care face legătura între curtea gospodăriei şi bucătărie.
De la uşa bucătăriei, care permite accesul în curtea locuinţei, până la locul agresiunii (poartă) se măsoară o distanţă de 3 m.
Procesul verbal de cercetare la faţa locului se coroborează cu planul de situaţie înscris care a fost depus la dosarul cauzei de către recurent.
Din această descriere este evident că agresiunea nu a avut loc în spaţiul de acces al magazinului în suprafaţă de aproximativ 2 m, ci în curtea interioară a gospodăriei proprietarului R.I. la o distanţă de 3 m de la uşa bucătăriei.
De altfel şi din declaraţia martorului Z.I. rezultă că este vorba de curtea interioară a gospodăriei şi nu de spaţiul (destul de limitat) care permite accesul în magazin în care, într-adevăr este împrejmuit.
Martorul face următoarea descriere "eu aveam ca orice om de toate în curte, dar ţevi metalice una singură am avut, ea a rămas nemişcată la locul unde o aveam depozitată, nefiind folosită în timpul conflictului".
Martorul în declaraţia sa se referă la „curtea casei". Este evident că uneltele şi alte obiecte erau depozitate în curtea casei şi nu în spaţiul ce deserveşte magazinul.
Este corectă apărarea inculpatului că în cauză, nu s-au făcut suficiente demersuri pentru a stabili corect situaţia de fapt, în cadrarea juridică greşită fiind atrasă de o situaţie de fapt parţial greşită, subzistând şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Înalta Curte, pentru acest motiv, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul şi rejudecând cauza, va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În mod corect instanţele au reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 44 şi art. 73 C. pen.
Apărarea inculpatului în sensul că victima a fost cea care l-a agresat, ulterior luând cuţitul şi înjunghiindu-l nu este dovedită.
Martorii R.I. şi R.I., precum şi F.N. au susţinut că victima nu l-a provocat sau agresat verbal sau fizic, victima şi tatăl său nu au fost înarmaţi, victima nu a ripostat la actele violente exercitate de inculpatul agresor.
Din declaraţiile martorilor rezultă că declanşarea conflictului aparţine inculpatului, care a lovit victima, a alergat-o în curte, a trântit-o la sol şi după ce a luat de pe masa din bucătărie cuţitul, a înjunghiat-o în prezenţa tatălui acesteia, care tocmai intrase pe poartă.
În mod corect au reţinut instanţele că simpla temere pe care inculpatul pretinde că ar fi avut-o că va fi expus la un atac din partea tatălui inculpatului, care nu era înarmat ci doar i-a reproşat agresiunea pe care a exercitat-o faţă de fiul său, precum şi riposta înainte de iminenţa atacului nu se circumscrie ipotezei avute în vedere de art. 44 C. pen.
Numai inculpatul susţine, fără să probeze, că victima şi tatăl acesteia au intrat în magazin, l-au alergat prin curte şi l-au lovit cu nişte ţevi metalice şi din această cauză a fost nevoit să folosească cuţitul.
Declaraţiile martorilor S.I., tatăl inculpatului şi S.M., au fost înlăturate de instanţă, justificat având în vedere că nu se coroborează cu celelalte probe.
Pentru existenţa circumstanţei atenuante a scuzei provocării, între actul provocator şi replică, trebuie să existe o proporţie în sensul că replica trebuie să corespundă intensităţii tulburării sau emoţiei determinată de actul provocator.
În situaţia în care replica apare exagerată, condiţiile pentru existenţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 C. pen., nu sunt întrunite, considerente reţinute în mod corect de instanţe. Chiar dacă victima sau tatăl acesteia, l-ar fi insultat sau înfuriat, aşa cum a pretins inculpatul, acesta din urmă a ripostat extrem de dur şi iremediabil asupra victimei, împrejurare care, într-adevăr exclude aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Având în vedere că instanţa de recurs va schimba încadrarea juridică, la individualizarea pedepsei va fi avută în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Instanţa are în vedere gradul de pericol social al faptei, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, care s-a sustras de la urmărirea penală, ascunzându-se în munţi, fiind dat în urmărire generală, comportarea nesinceră a inculpatului, antecedentele penale ale inculpatului, care a mai fost condamnat pentru infracţiuni de violenţă.
Pe de altă parte, se are în vedere şi împrejurarea că din raportul nr. 850/ E/714 din 5 august 2005 al S.J.M.L. Vâlcea, rezultă că recurenta prezintă diagnosticul de „retardare mentală uşoară cu tulburări de comportament, are discernământul diminuat, înţelege parţial conţinutul şi consecinţele faptelor sale".
Instanţa de recurs va aplica o pedeapsă de natură a atinge scopul preventiv şi educativ prevăzut de legiuitor, o pedeapsă privativă de libertate, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie şi o pedeapsă complementară în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.
Conform art. 38516 C. proc. pen., va fi dedus timpul arestării preventive de la 26 iulie 2005 la 9 iunie 2006.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.G.P. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 7 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 158/ F din 14 decembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptelor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 iulie 2005 la 9 iunie 2006.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3501/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3702/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
