ICCJ. Decizia nr. 3305/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3305/2006

Dosar nr. 4695/1/2006

Şedinţa publică din 24 mai 2006

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 347 din 4 octombrie 2005 a Tribunalului Argeş, inculpatul B.D. a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interpretarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 4 ani.

S-a făcut aplicarea art. 57 şi 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 11 aprilie 2004, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., inculpatul va fi obligat la plata sumei de 24.397.531 lei despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. Bucureşti reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 100.000.000 lei către partea civilă T.V.A. şi la 100.000.000 lei cu titlu de daune morale către aceeaşi parte.

În baza art. 189 şi urm. C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500 lei (RON).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

În dimineaţa zilei de 11 aprilie 2004, între inculpatul B.D. şi un grup de persoane din care făcea parte partea vătămată T.V.A. au avut loc discuţii contradictorii, toate persoanele aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Inculpatul însoţit de martorul D.F.C. a plecat în urmărirea grupului advers cu autoturismul condus de sus-numitul. Cei doi au avut iniţiativa agresiunii, încercând să lovească cu cuţitul şi bâta de lemn.

În momentul în care martorul D.F.C. s-a dezechilibrat şi a căzut, partea vătămată a intenţionat să îl lovească cu picioarele, dar inculpatul, apărut în spatele victimei, a lovit-o cu cuţitul în hemitoracele drept şi deasupra genunchiului,

Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie (raport de expertiza medico-legală nr. 316/ A.7 din 13 iulie 2004 întocmit de serviciul medico-legal Argeş).

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, acte medicale şi medico-legale, declaraţiile părţii vătămate declaraţiile martorilor O.F.D., T.E.M., C.I.C., D.F.C., declaraţiile inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel partea vătămată şi inculpatul.

Partea vătămată a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la instanţa de fond şi pentru care a făcut dovezi cu înscrisuri depuse la dosar.

Totodată, a solicitat extinderea procesului penal cu privire la martorul D.F.C. întrucât acesta a lovit-o cu cuţitul, iar nu inculpatul.

Inculpatul a criticat soluţia instanţei de fond cu privitor la greşita încadrare juridică dată faptei reţinute în sarcina sa, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 322 alin. (1) şi (2) C. pen., sau art. 182 C. pen.

Printr-un alt motiv de apel, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 32/ A din 23 februarie 2006, a admis, apelurile inculpatului şi părţii civile şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate suma de 500 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate la instanţa de fond.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.

Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, iar detenţia dedusă la zi.

Instanţa de control judiciare a constatat că încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat a fost stabilită, dar că individualizarea pedepsei aplicate a fost greşit efectuată, având în vedere vârsta acestuia şi comportamentul procesual din care rezultă că a realizat gravitatea şi consecinţele faptei sale.

În consecinţă, pedeapsa aplicată a fost redusă la 7 ani şi 6 luni închisoare, iar inculpatul obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată, potrivit dovezilor efectuate de aceasta.

Cererea de restituire cauzei la parchet în vederea stabilirii contribuţiei martorului D.F.C. la agresarea părţii vătămate a fost considerat ca nefondată, întrucât probatoriul administrat în cauză demonstrează că singura persoană care a lovit victima cu cuţitul a fost inculpatul.

În termen legal partea civilă T.V.A. şi inculpatul B.D. au declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 32 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.

Partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

Printr-un al doilea motiv de recurs, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de aer.322 alin. (2) C. pen. şi restituirea cauzei la parchet pentru a se efectua urmărirea penală faţă de toţi participanţii la încăierare.

Printr-un al treilea motiv de recurs, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b), art. 74 şi 76 C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17, 171, 14 C. proc. pen.

Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele motive:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.

Deşi incidentul creat de conduita agresivă a inculpatului a antrenat mai multe persoane, acţiunea fiecăreia a putut fi stabilită în mod concret, iar atacul asupra victimei a fost efectuat de o singură persoană, acesta fiind inculpatul. În consecinţă, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., deoarece se cunoaşte cine este persoana care a lovit victima şi modalitatea în care a făcut-o.

În momentul în care D.F.C. era lovit de martorul O.F.G., spre aceştia îndreptându-se şi partea vătămată cu intenţia de a-l lovi pe primul, inculpatul a ridicat de jos cuţitul şi a lovit victima de două ori.

Întrucât plăgile înjunghiate cauzate părţii vătămate i-au pus acesteia viaţa în primejdie, fiind produse cu un corp vulnerant şi într-o zonă vitală, Curtea constată că încadrarea juridică dată faptei săvârşite în tentativă la infracţiunea de omor calificat este justă şi nu se impune schimbarea acesteia în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

În consecinţă, criticile formulate de inculpat prin motivele de recurs referitoare la schimbarea încadrării juridice şi restituirea cauzei la parchet în vederea stabilirii contribuţiei tuturor participanţilor la incident, la agresarea părţii vătămate, nu sunt fondate şi urmează a fi respinse ca atare.

Tot nefondată se dovedeşte şi critica formulată de recurent cu privire la modul de individualizare a pedepsei.

În favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante legale sau judiciare, neexistând temeiuri de fapt şi de drept pentru reducerea pedepsei.

Inculpatul a fost cel care a provocat incidentul cu grupul părţii vătămate şi care a insistat în urmărirea acestuia, fiind primul care a atacat, cu cuţitul pe unul din membri.

În atari circumstanţe, nu se pot reţine dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., iar, având în vedere conduita procesuală oscilantă a inculpatului, faptul că nu este la primul conflict cu legea penală, Curtea constată că nu este realizată nici cerinţa aplicării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Pedeapsa aplicată inculpatului B.D. este necesară şi suficientă pentru realizarea scopului educativ şi preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. şi resocializarea făptuitorului.

Constatând că în cauză, instanţa de apel a cântărit în mod judicios cuantumul pedepsei aplicate, punând în evidenţă, toate criteriile general de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât pericolul social concret al faptei săvârşit, dar şi împrejurările şi consecinţele producerii acesteia, Curtea urmează să respingă, ca nefondate, criticile formulate de recurentul inculpat şi recurenta parte civilă întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În cauză, nefiind constatate alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursurile ca nefondate.

Durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului şi va deduce din pedeapsa aplicată, de la 11 aprilie 2004, la zi.

Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispoziţiile art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.D. şi partea civilă T.V.A. împotriva deciziei penale nr. 32 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 aprilie 2004 la 24 mai 2006.

Obligă recurentul inculpat şi recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3305/2006. Penal