ICCJ. Decizia nr. 4211/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 477 din 7 noiembrie 2005, Tribunalul Constanța, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) și c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.F.C. la pedeapsa de 10 luni închisoare.
în baza art. 81 C. pen., și art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de un an și 10 luni, termen compus din cuantumul pedepsei, la care s-a adăugat un interval de timp de un an.
în baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
S-a constatat că partea civilă D.C.C. nu a formulat pretenții civile, prejudiciul fiind recuperat.
în baza art. 189 și art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 370 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 40 RON onorariu avocat oficiu s-a avansat către Baroul Constanța din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 348/P/2004 din 9 februarie 2005, inculpatul C.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.
Prin actul de sesizare s-a stabilit că, în ziua de 19 ianuarie 2004, partea vătămată D.C.C. i-a dat martorului M.E. telefonul său, pentru a se uita la el. Inculpatul C.F.C. i-a cerut martorului să-i dea și lui telefonul și cum martorul a refuzat, inculpatul i l-a smuls din mână spunându-i că-l va păstra până când martorul îi va remite datoria de 200.000 lei.
Partea vătămată i-a spus că telefonul este al său și a insistat să i-l restituie, dar inculpatul a refuzat și a plecat. Ulterior, l-a vândut unei persoane necunoscute.
Telefonul a fost recuperat după 4 luni.
Tribunalul, analizând materialul probator administrat în cauză, a reținut aceeași situație de fapt. Apărările inculpatului, în faza cercetării judecătorești au fost înlăturate.
Astfel, a stabilit că inculpatul a comis cu vinovăție infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și pentru care răspunde penal.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), datele care caracterizează persoana inculpatului și concluziile raportului de evaluare întocmit de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Constanța. în considerarea faptului că inculpatul este tânăr, este la primul conflict cu legea penală, având în vedere și valoarea relativ redusă a prejudiciului (7 milioane lei) și faptul că inculpatul a restituit bunul sustras, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen. și a dat eficiență dispozițiilor art. 76 lit. d) C. pen.
Pentru considerentele mai sus menționate, având în vedere și limitele de pedeapsă prin aplicarea art. 109 alin. (1) C. pen., prima instanță a aplicat inculpatului minor pedeapsa închisorii în cuantum de 10 luni, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de un an și 10 luni făcând aplicarea art. 81 C. pen. și art. 110 C. pen.
împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul C.F.C.
în motivarea cererii de apel, inculpatul susține că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală și solicită admiterea apelului și desființarea acestei hotărâri. Rejudecând cauza, instanța de apel să dispună achitarea întrucât fapta sa, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Trebuie avut în vedere că deposedarea martorului de telefonul mobil s-a făcut cu intenția recuperării sumei de 200.000 lei pe care i-o datora martorul și nicidecum cu intenția însușirii bunului pe nedrept.
în subsidiar, se solicită achitarea sa și aplicarea unei sancțiuni administrative, întrucât fapta sa nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 8/ MP din 22 februarie 2006, a admis apelul declarat de inculpatul F.C.C., împotriva sentinței penale nr. 477 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 322/2005, a desființat sentința penală nr. 477 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Constanța și rejudecând, a dispus:
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181C. pen., a achitat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.
în baza art. 91 C. pen., a aplicat inculpatului amenda administrativă de 3 milioane lei.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631C. pen.
A înlăturat aplicarea art. 74 lit. b) și c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 81 C. pen., art. 110 C. pen., art. 359 C. proc. pen., art. 189 și art. 191 C. proc. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Parchetul nemulțumit de această decizie, în termenul legal, a declarat recurs, solicitând a fi reapreciate probele și în baza art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., și art. 38515 pct. 12 lit. a) C. proc. pen., să se caseze hotărârea instanței de apel și să se mențină hotărârea instanței de fond, respectiv sentința penală pronunțată, ca temeinică și legală.
Recursul este fondat.
Examinându-se probatoriul administrat, curtea reține că într-adevăr, instanța de apel, printr-o eronată evaluare a probelor a ajuns să admită apelul inculpatului prin ignorarea în fapt a dovezilor administrate în baza cercetării judecătorești.
Astfel, s-au ignorat declarațiile martorilor audiați de prima instanță M.E., R.I. și a părții vătămate, precum și referatul de anchetă socială și care evidențiază că inculpatul a mai fost cercetat și în anii 1999 și 2003 pentru furturi din autoturisme.
De asemenea, nu poate fi omisă nici conduita de absenteism nemotivat a inculpatului și care deși citat în fața instanței de apel de mai multe ori, nu s-a prezentat.
Prin coroborarea tuturor acestor date, privitoare la persoana inculpatului dar și la împrejurările în care a comis tâlhăria, ce face obiectul cauzei de față, se constată că instanța de apel cu totul nejustificat, eronat a apreciat că fapta săvârșită de inculpat deși întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, e lipsită de pericolul social al unei infracțiuni.
Ca atare, recursul declarat de parchet a fost admis potrivit textelor enunțate în cele ce preced și după casarea deciziei atacate, a fost menținută hotărârea instanței de fond, ca temeinică și legală sub toate aspectele și după examinarea și din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4238/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4182/2006. Penal → |
|---|
