ICCJ. Decizia nr. 4388/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4388/2006
Dosar nr. 10660/1/2006
Şedinţa publică din 7 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 55/IA/2006, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpata N.M.F.
Pentru a dispune astfel, instanţa, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpată, s-a constatat că această măsură este legală, fiind luată de către instanţa de fond, cu respectarea dispoziţiilor legale care guvernează materia arestării preventive. Instanţa a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, care a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii cu un grad ridicat de pericol social, respectiv aceea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen., pentru care instanţa de fond a condamnat-o la o pedeapsă privativă de libertate, cu reţinerea art. 73 lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea a apreciat că nu poate fi primită nici cererea inculpatei apelante, privitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea. S-a concluzionat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, avându-se în vedere încălcarea dreptului la apărare a inculpatei apelante N.M.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în timpul dezbaterilor asupra legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatei a fost întrerupt de mai multe ori de către preşedintele completului, pe motiv că nu sunt concluzii care să se refere la măsura arestării preventive, motiv pentru care apărătorul ales a refuzat să continue, iar completul a rămas în pronunţare pe acest aspect.
Recurenta apreciază că i-a fost încălcat grav dreptul la apărare, iar încheierea pronunţată de instanţă este lovită de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele considerente:
Hotărârea pronunţată nu este supusă casării, ea fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Conform art. 340 alin. (3) C. proc. pen., preşedintele are dreptul să întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă în susţinerile lor depăşesc limitele cauzei ce se judecă.
Din practicaua hotărârii rezultă că preşedintele completului, a întrerupt cuvântul apărătorului, solicitându-i să pună concluzii numai cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive, problema legitimei apărări sau a depăşirii limitei legitimei apărări fiind aspecte ce se vor avea în vedere la soluţionarea apelului în fond.
Constatând că instanţa a întrerupt cuvântul apărătorului, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu se poate concluziona că a fost încălcat dreptul la apărare.
Art. 172 alin. (8) impune obligaţia apărătorului ales să asigure asistenţa juridică a inculpatului, neavând posibilitatea legală de a refuza să pună concluzii în situaţia în care a fost întrerupt în cuvântul său.
În cauza de faţă, apărătorul recurentei a formulat cererile şi le-a argumentat, asigurându-se apărarea.
În concluzie, instanţa a apreciat că deja apărătorul şi-a îndeplinit obligaţia, în caz contrar, în situaţia în care instanţa aprecia că nu s-a efectuat apărarea, iar apărătorul refuză să pună concluzii, avea posibilitatea, pentru nerespectarea acestei obligaţii să sesizeze conducerea baroului de avocaţi, spre a lua măsuri.
Referitor la legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, instanţa supremă apreciază că a fost menţinută cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin sentinţa penală nr. 145/P/2006, Tribunalul Bihor – Oradea a condamnat inculpata N.M.F., în temeiul art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., şi art. 76 alin. (1) C. pen., la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive.
Inculpata a declarat apel, iar în Şedinţa publică din 27 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea a pus în discuţia părţilor, potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei.
Instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat şi nu se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă pentru o infracţiune cu un grad de pericol social ridicat şi pentru buna desfăşurare a procesului penal în mod corect s-a menţinut măsura arestării preventive.
Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă numai când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
În consecinţă, hotărârea pronunţată de instanţă este legală şi temeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.M.F. împotriva încheierii nr. 55/ IA din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. 1765/P/2006.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4372/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4406/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
