ICCJ. Decizia nr. 4790/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4790/2006
Dosar nr. 11301/1/2006
Şedinţa publică din 16 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 135/ P din 25 aprilie 2006 a Tribunalul Bihor, în dosar nr. 768/2006, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul L.L., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv de la 9 ianuarie 2006 şa zi.
În baza art. 14 C. proc. pen., şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la 4.500.000 lei despăgubiri civile în favoarea părţii civile T.A.M.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 500 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului, sumă ce include şi onorariul apărătorului din oficiu.
Onorariul apărătorului din oficiu, S.A., în sumă de 100 RON, conform delegaţiei nr. 987 din 7 februarie 2006 s-a avansat în favoarea Baroului de Avocaţi Bihor, din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt că, la data de 06 ianuarie 2006, în jurul orelor 06,20, inculpatul L.L. se deplasa pe podul de peste Crişul Repede din municipiul Oradea, ce face legătura între străzile Averescu şi Făcliei. În acel loc, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată T.A.M., pe care a ameninţat-o cu un cuţit, pe care l-a pus în zona gâtului acesteia, apoi a sustras de la partea vătămată un inel de argint, pe care-l avea pe deget, suma de 1 RON şi poşeta, în care se găseau cartea de identitate provizorie, o brăţară de aur de 1,5 gr. şi alte obiecte personale. În aceeaşi împrejurare i-a aplicat părţii vătămate lovituri cu pumnul în faţă, cauzându-i leziuni ce au necesitat 9 zile de îngrijiri medico-legale, conform raportului de constatare medico-legală nr. 74/II.a/4 din 6 ianuarie 2006.
După săvârşirea faptei, inculpatul L.L. a fugit spre ştrandul municipal din Oradea, iar partea vătămată a mers până la o staţie de combustibil din apropiere.
Bunurile sustrase şi suma de bani nu au fost restituite părţii vătămate, motiv pentru care aceasta s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 450 RON.
Este de menţionat faptul că inculpatul L.L. nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că la ora comiterii faptei, el se afla în casă, împreună cu martorii C.A.C., C.C., V.M. şi L.A.
Audiată fiind în faţa instanţei din nou, partea vătămată l-a indicat fără nicio îndoială pe inculpatul L.L. ca fiind autorul tâlhăriei săvârşite în dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2006 pe podul care face legătura între străzile Averescu şi Făcliei.
Susţinerile inculpatului, respectiv că, în dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2006, ar fi plecat din casă abia pe la ora 9,10 sunt contrazise de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv martora C.C., care confirmă că „ îmi amintesc faptul că, în noaptea de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. a fost acasă. Menţionez că de obicei eu mă trezeam prima, iar la data respectivă (deoarece nu aveam ceas, nu pot să precizez cu exactitate cât era ora) apreciez că eu m-am trezit în jurul orelor 7 dimineaţa. După mine s-a trezit şi L.Ş. şi apoi L.L. După ce s-a trezit L.L. a stat puţin pe pat, după care a plecat din casă, nu ştiu unde „ iar martorul L.Ş., în declaraţia de la dosar a arătat că „În noaptea de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. a dormit în casă … În dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2006, eu m-am trezit în jurul orei 8,00, după cum am aproximat eu, deoarece nu aveam ceas, iar atunci când eu m-am trezit, deja inculpatul L.L. nu mai era în casă … „Pe de altă parte, inculpatul, în declaraţia dată în faţa instanţei, a afirmat că „partea vătămată, în declaraţia pe care a dat-o, a spus că atacatorul avea doar mustaţă, pe când eu la data respectivă aveam şi mustaţă şi barbă de o lună de zile „ pe când martora C.C. afirmă că „în seara zilei de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. s-a bărbierit, astfel că acesta, în dimineaţa zilei de 6 ianuarie, nu mai avea nici barbă şi nici mustaţă, iar martorul L.Ş., în declaraţia de la dosar afirmă că „în ultima seară în care inculpatul a venit în casă, respectiv în seara zilei de 5 ianuarie 2006, inculpatul se bărbierise, lăsându-şi doar o mustaţă şi cioc". Singurul martor care a confirmat faptul că inculpatul în 5 ianuarie 2006, avea barbă şi mustaţă este martorul C.A.C., dar a cărui declaraţie instanţa a înlăturat-o, deoarece pe de-o parte nu se coroborează sub nici un aspect cu celelalte probe administrate în cauză (acest martor contrazicând chiar şi declaraţia inculpatului care confirmă că, în noaptea de 5 ianuarie 2006, nu a fost acasă, iar pe de altă parte, din chiar declaraţia acestuia a rezultat că suferă de o boală psihică, care-i poate altera modul de percepere a faptelor şi memoria.
Coroborând declaraţiile părţii vătămate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa de fond a considerat că apărarea inculpatului L.L. în sensul că nu a mai comis fapta deoarece la ora respectivă era acasă şi că a plecat din casă abia pe la orele 9,10 a fost combătută şi a fost dovedită vinovăţia sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen inculpatul, solicitând desfiinţarea şi modificarea acesteia în sensul achitării sale de sub învinuirea comiterii infracţiunii menţionate, întrucât nu el este autorul faptei.
Prin Decizia penală nr. 115/ A din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1675/P/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefundat apelul penal declarat de inculpatul L.L.
împotriva sentinţei penale nr. 135/ P din 25 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime.
A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100 RON lei, onorariu pentru avocat din oficiu M.D. a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la 20 iunie 2006.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul este nefondat şi drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta a fost respins, cu obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului, menţinând măsura arestării preventive a acestuia, cu deducerea arestului preventiv până la 20 iunie 2006.
Astfel, s-a constatat că în mod corect instanţa de fond, pe baza probelor administrate a reţinut vinovăţia inculpatului, chiar dacă acesta nu a recunoscut comiterea faptei.
Partea vătămată l-a recunoscut fără nici un dubiu pe inculpat, iar susţinerea acestuia din urmă, în sensul că la ora 6,30 în dimineaţa comiterii infracţiunii era la domiciliu au fost infirmate de martorii C.C. şi L.Ş. care au confirmat şi descrierile părţii vătămate cu privire la fizionomia inculpatului, respectiv împrejurarea că acesta se bărbierise în seara de 5 ianuarie 2006.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul L.L., criticând-o, arătând în scris, că a fost condamnat pe nedrept pentru o infracţiune pe care nu a comis-o, din declaraţiile martorilor rezultând clar că a fost acasă până după plecarea lor, că s-a bărbierit pe data de 8 în ziua de duminică, lăsându-şi cioc, că partea vătămată susţine că a fost agresată de o persoană cu mustaţă până la colţul gurii, că nu s-a luat în considerare ce a declarat fiecare.
La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate şi pe fond achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, în cauză nefiind probe directe, ci numai indirecte, iar Decizia instanţei de apel este insuficient motivată.
Procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., apreciind că Decizia instanţei de apel este lapidar motivată, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Poziţia adoptată de recurentul inculpat din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului L.L. în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului L.L. care în ziua de 6 ianuarie 2006, în jurul orelor 6,20, respectiv în timpul nopţii, aflându-se pe podul de peste Crişul Repede din municipiul Oradea, ce face legătura între străzile Averescu şi Făcliei, într-un loc public, prin ameninţarea cu un cuţit, a deposedat-o pe partea vătămată T.A.M., de un inel de argint ce îl avea pe deget, de suma de 1 RON şi poşetă, în care se găseau cartea de identitate provizorie, o brăţară de aur de 1,5 gr. şi alte obiecte, aplicându-i, totodată, părţii vătămate şi o lovitură cu pumnul în faţă, cauzându-i leziuni, ce au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen.
Înalta Curte nu poate reţine critica formulată referitoare la insuficienta motivare a deciziei instanţei de apel, deoarece aşa cum s-a arătat prin expunerea considerentelor hotărârii pronunţate în apel, instanţa de control judiciar a stabilit în sinteză vinovăţia apelantului inculpat, prin însuşirea nu numai a argumentelor primei instanţe, dar a arătat că apărarea inculpatului, în sensul că la ora 6,30, în data comiterii faptei se afla în domiciliu a fost infirmată prin recunoaşterea acestuia, fără dubiu de către partea vătămată, indicând în concret mijloace de probă, ca declaraţiile martorilor C.C. şi L.Ş. care au confirmat şi descrierile părţii vătămate cu privire la fizionomia inculpatului, respectiv împrejurarea că acesta se bărbierise în seara de 5 ianuarie 2006.
Astfel, în cauză instanţa de apel a făcut un examen propriu al cauzei cu privire la vinovăţia inculpatului L.L., nefăcând aprecieri generalizante asupra modului de soluţionare de către prima instanţă, ci a indicat mijloace de probă, a analizat critic motivul de apel invocat, astfel că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica recurentului inculpat în sensul nevinovăţiei sale, deoarece din coroborarea mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, respectiv declaraţiile părţii vătămate T.A.M., care s-a şi constituit parte civilă în care a relatat în amănunt împrejurările în care a fost deposedată de bunurile menţionate, prin ameninţare şi aplicarea de violenţe, de către inculpat, cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto în care partea civilă a indicat locul unde a fost săvârşită fapta, cu procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere în care partea civilă l-a indicată fără nici un dubiu pe inculpatul L.L. ca fiind autorul faptei de tâlhărie comisă asupra sa, cu declaraţiile martorilor B.A.I. şi P.R.V., care au asistat la recunoaştere, atestând modul în care aceasta a fost efectuată, respectiv cum partea vătămată l-a indicat pe inculpat şi ceea ce a declarat, cu raportul de constatare medico-legală a leziunilor produse părţii civile, cu declaraţiile martorilor L.Ş., C.A.C., C.C., care au relatat împrejurările pe care le-au cunoscut, alte înscrisuri, cu declaraţiile inculpatului L.L. a rezultat în mod concret contribuţia inculpatului la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie asupra părţii vătămate, acesta având reprezentarea urmărilor faptei comise şi urmărind producerea lor.
Astfel, în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, la tribunal, partea civilă T.A.M. a arătat că „În data de 6 ianuarie 2006 am venit la Oradea din loc. Tileagd cu trenul ajungând în gara Velenţa pe la orele 6,15 dimineaţa. De acolo eu am intenţionat să mă deplasez la mama mea care locuieşte în Oradea pe str. Piatra Craiului, motiv pentru care trebuia să traversez Crişul Repede pe podul pietonal, respectiv podul care face legătura între străzile Averescu şi Făcliei. Am urcat pe pod şi am observat că din partea opusă venea un bărbat pe care nu îl mai văzusem până atunci, bărbat pe care şi azi în instanţă l-am recunoscut ca fiind inculpatul L.L. Când acesta a ajuns în dreptul meu, fără să-mi zică nimic m-a luat de gât, m-a trântit la pământ, cu mâna stângă mi-a acoperit gura ca să nu pot să strig, iar cu mâna dreaptă mi-a pus un cuţit la gât, spunându-mi să tac, că altfel mă omoară, spunându-mi, totodată să-i dau tot ce am asupra mea.
Eu i-am spus inculpatului să-mi ia mâna de la gură că nu mai pot să respir, dar acesta mi-a spus că îşi ia mâna cu condiţia să nu strig. Fiind de acord, inculpatul şi-a luat mâna de pe gura mea şi eu profitând de un moment de neatenţie din partea acestuia, m-am ridicat de la pământ şi am încercat să fug. Atunci acesta m-a prins, m-a lovit de mai multe ori cu pumnul în partea stângă a feţei şi mi-a smuls poşeta pe care o aveam pe umăr, eu rămânând doar cu cureaua de la poşetă. În acel moment eu am fugit înapoi înspre zona gării, iar inculpatul s-a dus în partea cealaltă înspre oraş. Menţionez că în poşetă aveam suma de 10.000 lei, o brăţară de aur ruptă, actele de identitate, cheile şi un inel de argint. Apreciez că valoarea bunurilor ce mi-au fost sustrase ar fi de aproximativ 1.500.000 lei. Mă constitui parte civilă cu suma de 1.500.000 lei valoarea bunurilor sustrase şi 3.500.000 lei daune morale.
Apreciez că eu am ajuns pe pod unde a avut loc incidentul între mine şi inculpat cel mai târziu în jurul orelor 6,30 dimineaţa, iar afară era semiîntuneric, pe pod nu erau becuri, dar străzile Averescu şi Făcliei erau luminate şi lumina de la aceste becuri ajungeau şi pe pod, eu, văzându-l foarte bine pe persoana care m-a atacat şi ce care precizeze încă o dată că este de fapt inculpatul L.L. Menţionez că la data respectivă inculpatul avea mustaţă, dar nu avea barbă".
În procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere din grup se menţionează că „…Apoi, în încăperea în care a fost constituit grupul a fost introdus numitul L.L., persoană ce urmează a fi prezentată pentru recunoaştere. După ce i s-a atras atenţia asupra conduitei pe care trebuie să o manifeste pe toată durata prezentării pentru recunoaştere i s-a cerut să ocupe locul pe care-l doreşte în grupul constituit. Acesta s-a aşezat în grup al patrulea de la stânga la dreapta privind din faţă. În continuare a fost introdusă în cealaltă încăpere persoana ce urmează să facă recunoaşterea, respectiv T.A.M., participant în proces în calitate de parte vătămată. Acesteia i s-a solicitat să privească cu atenţie grupul constituit şi să indice dacă cunoaşte vreo persoană, precizând şi împrejurările în care a cunoscut-o. După ce a privit grupul fără nicio ezitare, numita T.A.M. a indicat a patra persoană din grup de la stânga la dreapta privind din faţă.
În prezenta martorilor asistenţi, a persoanelor din grup şi a persoanei ce a făcut recunoaşterea am procedat la legitimarea persoanei recunoscute, stabilind că se numeşte L.L., domiciliat în Oradea.
Fiind întrebată după ce anume a recunoscut în persoana numitului L.L. pe care a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, în dimineaţa zilei de 06 ianuarie 2006, pe pasarela situată între străzile Făcliei şi Clujului, T.A.M. declară că l-a recunoscut după fizionomia feţei, mai precis după ochi, mustaţă, forma feţei, cât şi după Constituţia corporală, înălţime, precum şi după tenul feţei.
La rândul său, numitul L.L. fiind întrebat ce are de arătat cu privire la recunoaşterea sa, precum şi cu privire la cele relatate de persoana care l-a recunoscut declară: Nu recunosc că am comis fapta pentru care am fost adus la sediul poliţiei şi care mi s-a adus la cunoştinţă, respectiv tâlhăria din data de 06 ianuarie 2006."
În declaraţia dată la parchet, martorul B.A.I., martor asistent la recunoaşterea din grup a relatat că „…În continuare mi-a fost prezentată o încăpere unde se afla un grup de trei persoane, după care a fost introdusă în sală cea de-a patra persoană, toate de sex masculin, căreia i s-a cerut să ocupe locul pe care-l doreşte în grup. În continuare mi-a fost prezentată cea de-a doua încăpere unde a fost introdusă partea vătămată şi căreia i s-a cerut să privească prin geamul heliomat în încăperea unde se află grupul şi i s-a cerut să indice persoana care a atacat-o în data de 06 ianuarie 2006. După o privire atentă a grupului, persoana vătămată T.A.M. a declarat că cel care poartă numărul 4 în grup şi se află al patrulea cum priveşti grupul de la stânga la dreapta este cel care, în data de 06 ianuarie 2006, în jurul orei 6,15, în timp ce traversa podul ce traversează râul Crişul Repede şi leagă calea Aradului cu str. Făcliei a atacat-o cu cuţitul şi sub ameninţare şi prin violenţă fizică, lovire în zona feţei a deposedat-o de geanta pe care o avea asupra sa, inelul de pe mână şi bani. În continuare i-a fost adus la cunoştinţă celui de-al patrulea din grup care a făcut un pas în faţă, al patrulea cum priveşti de la stânga la dreapta şi care declară că se numeşte L.L. Partea vătămată a declarat că la recunoscut după fizionomia feţei, ochi, nas, ten, constituţie, înălţime şi este aceeaşi persoană cu cea care a atacat-o şi deposedat-o … În legătură cu cele declarate mai sus, persoana recunoscută din grup declară că nu cunoaşte şi nici nu are cunoştinţă despre cele întâmplate în acea dată … Cu ocazia recunoaşterii din grup s-au efectuat fotografii judiciare şi nu am de făcut obiecţii cu privire la cele desfăşurat…".
În declaraţia dată la parchet martorul asistent la recunoaştere P.R.V. a menţionat că „…Astfel, într-o sală s-a constituit un grup format din 4 persoane, grup în care se afla şi persoana suspectă că ar fi comis în dimineaţa zilei de 06 ianuarie 2006 o tâlhărie pe pasarela ce uneşte străzile Clujului şi Făcliei. Într-o altă încăpere a fost introdusă partea vătămată T.A.M. care după ce a privit cu atenţie grupul celor 4 persoane a declarat că persoana a IV-a din grup (luată de la stânga la dreapta) a tâlhărit-o în dimineaţa zilei de 06 ianuarie 2006, mai precis prin folosirea violenţei şi ameninţărilor i-a luat suma de 10.000 lei, un inel de argint, după care i-a smuls geanta. Totodată numita T.A.M. a declarat că-l recunoaşte după fizionomia feţei (ochi, nas, bărbie), tenul feţei, mustaţă, precum şi după constituţia corporală (înălţime) şi vârstă. Mai apoi s-a trecut la identificarea persoanei recunoscute şi am constatat că se numeşte L.L., acesta declarând că nu recunoaşte fapta. Am fost de faţă când s-a efectuat recunoaşterea din grup, am văzut că s-au efectuat fotografii şi că s-a întocmit un proces-verbal pe care l-am şi semnat…".
În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, martora C.C. a arătat că „…Menţionez că atunci când l-am cunoscut pe inculpat în Parcul 1 Decembrie, în staţia de taxi, acesta mi-a povestit mie şi altor persoane că se ocupa cu furtul celularelor şi a lănţişoarelor. Din câte ştiu, după ce m-am mutat în aceeaşi casă cu acesta, inculpatul nu s-a mai ocupat de furturi, dar ştiu că frecvent îşi aducea acasă câte o bere ca să o consume. El nu lucra nicăieri şi nu cunosc de unde avea bani pentru a-şi cumpăra băuturi alcoolice, dar ştiu că mânca împreună cu mine, cu V.M., L.Ş. şi A. la cantina socială a Mânăstirii Sfintei Cruci din Oradea. Îmi amintesc faptul că, în noaptea de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. a fost acasă şi a şi dormit în casa respectivă. Menţionez că de obicei eu mă trezeam prima, iar în data respectivă, deoarece nu aveam ceas, nu pot să spun cu exactitate cât era ora, dar apreciez că eu m-am trezit, în jurul orelor 7 dimineaţa. După mine s-a trezit L.Ş. şi apoi L.L. După ce s-a trezit L.L. a stat puţin pe pat, după care a plecat din casă, nu ştiu unde, deoarece acesta nu venea cu mine sau cu L.Ş. şi nici nu spunea ce anume făcea sau unde mergea. Menţionez că din acea dimineaţă, respectiv din dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2006 eu nu m-am mai întâlnit cu inculpatul L.L. şi nici nu am ştiut ce s-a întâmplat cu acesta până în noaptea următoare când am fost ridicaţi de către poliţie şi am fost duşi la sediu la poliţie. Menţionez că seara când m-am întors acasă i-am găsit pe A. şi V.M. în pat, i-am întrebat de L.L., iar aceştia mi-au spus că nu ştiu unde este. Menţionez că în seara zilei de 5 ianuarie 2006 inculpatul L.L. s-a bărbierit, astfel că acesta, în dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2006, nu mai avea nici barbă şi nici mustaţă…".
În declaraţia dată la tribunal, martorul L.Ş. a relatat că „… În dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2006 când eu m-am trezit în jurul orei 8, după cum am aproximat eu deoarece nu aveam ceas, iar atunci când eu m-am trezit deja inculpatul L.L. nu mai era în casă. Deşi dormeam în aceeaşi camera cu inculpatul eu nu l-am auzit pe acesta când s-a trezit şi când a plecat din casă. Când eu m-am trezit în casă mai erau C.C., V.M. şi numitul C. Arăt faptul că am mai stat un pic în casă după care am plecat singur în Parcul 1 Decembrie, iar de acolo la Casa de Cultură unde eu lucram, respectiv făceam curăţenie. Eu am ajuns acasă în ziua respectivă de fapt noaptea, în jurul orelor 24,00, ceilalţi dormeau, iar eu nu m-am uitat să văd cine anume este acasă şi cine nu, dar ştiu că în noaptea respectivă, în jurul orelor 4, a venit poliţia şi ne-a luat, ducându-ne la secţie. Arăt faptul că nu menţin declaraţia dată în cursul urmăririi penal din dosar deoarece acea declaraţie mi-a fost dictată şi de altfel nu-mi amintesc acum ce conţine acea declaraţie. Menţionez că în ultima seară în care inculpatul a venit în casă, respectiv în seara zilei de 5 ianuarie 2006, inculpatul se bărbierise, lăsându-şi doar o mustaţă şi cioc".
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că în cauză în mod corect în procesul de apreciere asupra mijloacelor de probă administrate au fost înlăturate apărările inculpatului L.L. cu privire la nevinovăţia sa, deoarece, dimpotrivă a rezultat că acesta este autorul faptei de tâlhărie comisă asupra părţii civile T.A.M., fiind recunoscut fără dubiu, iar martorii C.C. şi L.Ş. nu au putut susţine afirmaţiile inculpatului, iar declaraţia martorului C.A.C. nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, acesta, suferind, potrivit propriei declaraţii, de o boală psihică, având tulburări de comportament.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză între percepţia materialului probator administrat, de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată de aceasta există o deplină concordanţă, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Totodată, verificând hotărârea atacată, nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr. 115/ A din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 ianuarie 2006 la 16 august 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr. 115/ A din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 ianuarie 2006 la 16 august 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4683/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4820/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
