ICCJ. Decizia nr. 4511/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4511/2006
Dosar nr. 38181/1/2005
Şedinţa publică din 13 iulie 2006
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1380 din 11 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, conform art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 – art. 76 C. pen., şi cu referire la art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul V.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate, dacă nu e arestat în altă cauză şi s-a computat prevenţia de la 3 iunie 2005 la data punerii în libertate.
S-a făcut aplicarea art. 862 C. pen., pe o perioadă de 4 ani (termen de încercare total de 8 ani).
Conform art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului referitor la art. 863 C. proc. pen.
Pe durata termenului de încercare să respecte dispoziţiile art. 863 lit. a), b), c) şi d) (a se prezenta la S.P.V.R.S.L. – Tribunalul Constanţa).
Conform art. 117 din Legea nr. 143/2000, s-au confiscat de la inculpat 428 comprimate ecstasy şi 0,81 gr. cocaină (400 comprimate ecstasy şi 0,70 gr. rămase în urma analizelor de laborator plus 244 dolari S.U.A. şi 10 euro consemnaţi la B.C.R., sucursala Unirea plus 40 pastile ectsasy de la M.M.).
Conform art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu referire la art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Conform art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat prevenţia de la 1 iunie 2005 la 11 octombrie 2005.
Conform art. 61 C. pen., s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta un rest de 5 ani şi 6 luni aplicat prin sentinţa penală nr. 1955/2004 a Judecătoriei Aiud, în final, executând 6 ani închisoare.
Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 30.000.000 lei vechi din care 1.000.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru M.M., s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. nr. 504/ D/P din 22 iulie 2005, au fost trimişi în judecată, în stare de arest inculpaţii M.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi inculpatul V.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a arătat că la data de 7 martie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. s-a sesizat cu privire la faptul că exista indicii temeinice referitoare la comiterea de către M.M. şi alţii a infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, motiv pentru care s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit Z.E., nume de cod, pentru strângerea datelor şi informaţiilor privind existenţa infracţiunii mai sus arătate şi identificarea celor care le-au săvârşit. Ordonanţa de autorizare a investigatorului a fost valabilă 22 de zile, motiv pentru care el a fost acoperit de un alt colaborator al său, nume de cod V.M., în sensul să procure un număr de 200 comprimate ecstasy de la membrii reţelei din care face parte şi M.M.
La data de 24 martie 2005, V.M. s-a întâlnit cu acesta din urmă, întrebându-l dacă poate să-i vândă o cantitate mai mare de pastile NDMA; inculpatul M.M. i-a precizat că poate să-i livreze drogul mai sus arătat iniţial, într-o cantitate mai mică pentru a-i depista calitatea.
M.M. s-a întâlnit cu martorul sub acoperire V. la data de 24 martie 2005, în faţa restaurantului C. din Constanţa, unde i-a remis 3 comprimate de culoare albă, rămânând să mai discute cu privire la o posibilă tranzacţie de aproximativ 100 comprimate ecstasy. Probele au fost trimise la laboratorul specializat de pe lângă D.I.I.C.O.T., din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 209127/2005, rezultând că cele 3 comprimate conţin substanţă activă MDMA (droguri de mare risc).
La data de 29 martie 2005, martorul sub acoperire V. l-a contactat telefonic pe inculpatul M.M. cu care trebuia să se întâlnească pentru a-i da 60 comprimate ecstasy, valoarea fiind de 7 euro/comprimat. Inculpatul M.M. a fost contactat, lui remiţându-se 12.700.000 lei, după 30 de minute ei reîntâlnindu-se la restaurantul „Balada" situat pe aleea Garofiţa din Constanţa unde inculpatul M.M. i-a predat lui V. 50 comprimate MDMA. După această tranzacţie martorul V. s-a retras, locul său fiind luat de martorul sub acoperire Z.E. care le-a ambalat şi le-a trimis la laboratorul de analize fizico-chimice droguri din I.G.P. În urma analizelor de laborator din cele 50 comprimate ecstasy au fost consumate 10 pastile.
De menţionat că inculpatul M.M. a fost contactat şi telefonic de către martorul sub acoperire V., din conţinutul convorbirilor reieşind că primul i-ar mai putea procura 100 bucăţi „pe care şi le luase pentru el", plata putându-se face şi în lei, în momentul tranzacţiei cei doi fiind singuri.
În cursul cercetărilor penale, inculpatul M.M. a fost audiat în mai multe rânduri, la data de 1 iunie 2005, el declarând că la 28 decembrie 2004 a fost pus în libertate din Penitenciarul Ajud unde executa o pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de furt, dar din care i-a mai rămas de executat un an şi 8 luni.
În noaptea de 31 decembrie 2004, M.M. a arătat că s-a deplasat la locuinţa inculpatului V.G. şi în timp ce discuta cu acesta „i-a introdus în gură" un comprimat de ecstasy, inculpatul V.G. a arătat în acel moment că, coinculpatul M.M. se afla sub influenţa drogurilor de mai multe ori când acesta s-a deplasat la domiciliul său.
A mai afirmat inculpatul M.M. că la mijlocul lunii februarie 2005, fiind prieten mai vechi al inculpatului V.G., acesta l-a solicitat în sensul de a-l ajuta la firmă pe post de şofer urmând ca el să se deplaseze la Timişoara pentru a-i aduce o cutie de viteză pentru un autoturism marca Mazda.
Inculpatul M.M. a fost de acord şi i-a cerut lui V.G. banii pentru cutia de viteze şi c/valoarea deplasării, lui dându-i-se 1.500.000 lei şi o bancnotă de 100 dolari S.U.A. specificându-i că este falsă şi că încerca să plătească cutia de viteze cu această bancnotă.
Ulterior inculpatul M.M. a revenit asupra acestei declaraţii precizând că inculpatul V.G. i-a dat 10 comprimate de ecstasy pentru a-i căuta clienţi care să le cumpere la preţul de 7 euro/comprimat.
Deşi inculpatul V.G. a negat această afirmaţie, în cadrul confruntării dintre cei doi, M.M. şi-a menţinut declaraţiile, în plus el arătând că pe tot parcursul traseului Constanţa – Bucureşti - Timişoara şi retur, a avut asupra sa 10 comprimate MDMA, pe care nu a putut să le vândă, restituindu-le lui V.G.
Locuind temporar la acesta, inculpatul M.M. a afirmat că în luna aprilie 2005 a observat în locuinţa familiei V.G., în boxele audio din sufragerie, o pungă în care erau mai multe comprimate de ecstasy, dar la sfârşitul lunii aprilie 2005, V.G. a luat aceste boxe audio şi le-a dus la terasa V. din Mamaia, pe care dorea să o subînchirieze.
M.M. a susţinut că ulterior V.G. i-a cerut o şurubelniţă pentru a desface cele două boxe, iar de câteva ori a observat pe patul şi pe gresia din casa lui V.G. câteva comprimate de ecstasy asemănătoare cu cele pe care le transportase la Timişoara.
În acest context, M.M. a afirmat că cele 50 comprimate ecstasy vândute martorului sub acoperire au fost obţinute de către el din casa lui V.G.
La data de 8 iulie 2005, inculpatul M.M. a afirmat că întreaga cantitate de comprimate ecstasy le-a vândut numitului Florin în timp ce erau singuri în apartamentul din apropiere de restaurantul B.
În susţinerea situaţiei de fapt mai sus arătate, Parchetul a obţinut autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpatului M.M. şi martorului sub acoperire V.M.
La data de 3 iunie 2005, în baza autorizaţiilor nr. 192 şi 196 emise de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au efectuat percheziţii la 5 locuinţe proprietate sau închiriate de inculpatul V.G. în apartamentul din str. Aleea Argeş nr. 2, fiind găsite mai multe bunuri, printre care şi 427 de comprimate ecstasy, suma de 244 dolari S.U.A., 10 euro, două telemobile Nokia şi 920.000 lei.
De asemenea, din locuinţa inculpatului V.G. din Constanţa, Aleea Zmeurei a fost ridicată o seringă de unică folosinţă şi un flacon inscripţionat W.C. 20 tablete minerale în care se găseau 4 tablete cu logo-ul delfin, o tabletă de culoare maro deschis, 4 tablete de culoare albă, 2 tablete de culoare verde şi 5 de culoare maro, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică 212980 din 7 iunie 2005, concluzionându-se că proba formată din 248 comprimate cu logo-ul delfin conţin substanţa MDMA, iar punguţa 0,81 gr. cocaină.
În urma analizelor de laborator au rămas 400 comprimate ecstasy şi 70 gr. cocaină.
La datele de 1 iunie 2005 şi 2 iunie 2005, martorii sub acoperire V.M. şi Z.E. au arătat din planşele foto ce le-au fost prezentate, pe numiţii M.M. şi V.G.
La data de 5 iulie 2005, aşa cum a rezultat şi din documentul ataşat la dosarul de fond, acesta din urmă a făcut două autodenunţuri referitor la infracţiuni de trafic şi consum de droguri şi două denunţuri cu privire la unele persoane care au săvârşit acest gen de fapte ilicite.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială de judecare a cauzei, cum inculpatul M.M. a desfăşurat o parte din actele materiale ce intra în conţinutul infracţiunii de trafic de droguri, atât pe teritoriul municipiului Bucureşti, cât şi pe traseul Bucureşti – Craiova - Timişoara, conform art. 27 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., şi art. 30 alin. (1) lit. a) şi art.13 C. proc. pen., dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, unde pe rolul secţiei a II-a penale s-a format dosarul nr. 14566/2005.
Raportat la situaţia de fapt şi materialul probator administrat în cauză, tribunalul a concluzionat că activitatea lui M.M. de procurare şi traficare a drogurilor de mare risc, respectiv pastile ecstasy întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) astfel, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a concluzionat că scopul educativ al pedepsei ce s-a aplicat acestuia s-a putut realiza doar în regim de detenţie, cu atât mai mult cu cât el se afla în stare de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a) C. pen., restul de pedeapsă de un an şi 8 luni închisoare rămas neexecutat conform art. 61 C. pen., s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta.
S-a avut în vedere de către tribunal în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei că acesta a dat dovadă de sinceritate pe parcursul procesului penal, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 74 şi 76 C. pen.
În ceea ce priveşte acţiunea lui V.G. de a deţine droguri de mare risc s-a concluzionat că aceasta a fost dovedită doar prin declaraţiile coinculpatului M.M. şi procesul-verbal de percheziţie domiciliară, el neavând contact direct cu martorii sub acoperire V.M. şi Z.E. în a căror audiere apărătorii acestuia au insistat deoarece s-a făcut dovada faptului că martorii sub acoperire nu mai pot fi audiaţi, aceştia părăsind definitiv România, instanţa nu a putut să-i audieze şi să tragă concluzii din depoziţiile acestora, în cuprinsul actului de inculpare menţionându-se că ei i-au recunoscut ca autori ai faptelor pentru care au fost trimişi în judecată pe M.M. şi V.G. din planşele foto prezentate de organele de urmărire penală.
Deţinerea de către V.G. a cantităţii de comprimate ecstasy despre care prietenii şi subalternii săi au arătat că ei au înţeles că sunt doar medicamente adjuvante într-o cură de slăbire, nu duce la concluzia că acesta intenţiona să le pună în vânzare pe piaţă, cu atât mai mult cu cât în anul 2005, în prima fază procesuală, el a făcut două autodenunţuri şi două denunţuri cu privire la activitatea ilicită ce cade sub incidenţa Legii nr. 143/2000, astfel încât sancţiunea de drept penal ce i-a fost aplicată se poate executa şi în condiţiile art. 861 C. pen., cu atât mai mult cu cât el nu are antecedente penale şi desfăşoară o activitate utilă, fiind managerul unei firme de termopan din Constanţa.
Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de droguri care a rămas în urma efectuării expertizelor tehnico-ştiinţifice.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul M.M. şi V.G. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Parchetul a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor şi executarea acestora în regim de detenţie, motivând că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prezintă un grad ridicat de pericol social prin natura şi circumstanţele reale în care au fost comise, cât şi faţă de persoana inculpaţilor, inculpatul M.M. este recidivist, iar inculpatul V.G. a negat în mod constant comiterea faptei, împrejurări faţă de care nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea lor.
În raport de ultima condamnare aplicată inculpatului M.M., prin sentinţa penală nr. 1955 din 7 noiembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, de 5 ani şi 6 luni închisoare, ca urmare a contopirii altor pedepse anterioare şi faţă de dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. pen., prima instanţă trebuia să dispună contopirea doar a restului de pedeapsă rămas neexecutat din această pedeapsă, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 143/2000 trebuia să se dispună distrugerea drogurilor confiscate şi care nu s-au consumat în procesul de expertiză.
Parchetul a mai solicitat înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 64 lit. d) C. pen., faţă de inculpatul M.M., considerând că în mod greşit instanţa de fond a interzis inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în raport de fapta comisă şi persoana acestuia.
Inculpatul M.M. a solicitat redozarea pedepsei aplicate, invocând circumstanţele sale personale favorabile, era încadrat în câmpul muncii, are doi copii în întreţinere şi grave probleme de sănătate, precum şi reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, susţinând că nu este justificat cuantumul stabilit de instanţa de fond.
Inculpatul V.G. a susţinut că în cauză nu există probe care să susţină vinovăţia sa, iar pe parcursul procesului penal a formulat un denunţ în baza căruia alte persoane au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, împrejurări faţă de care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, dispoziţii care au aceeaşi aplicabilitate ca şi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Curtea, examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, în raport de motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:
Instanţa de fond a manifestat rol activ în cauză, pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o legală încadrare a acestora, dovedită pe deplin în cauză prin procesele-verbale din 23 martie 2004; 24 martie 2004; 10 aprilie 2005; 12 aprilie 2005; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 209347 din 30 martie 2005, notele de redare a convorbirilor telefonice; procesele-verbale din 5 mai 2005, 27 aprilie 2005, 23 mai 2005, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 212980 din 7 iunie 2005; procesele verbale de percheziţie domiciliară din 3 iunie 2005; planşele foto; procesele verbale de confruntare; procesele-verbale de recunoaştere după planşele foto.
Inculpatul M.M., iniţial, a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului penal şi are antecedente penale, fiind recidivist, suferind mai multe condamnări, ultima fiind pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1955 din 17 decembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, pe care a executat-o în parte, iar inculpatul V.G. a avut o atitudine constantă de nerecunoaştere a comiterii faptei, poziţia acestuia fiind subiectivă, adoptată în scopul sustragerii de la răspunderea penală, sens în care, în perioada în care a fost arestat preventiv în cauză, a intrat în greva foamei, nejustificat, fapt dovedit cu înscrisurile din dosar.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comisă de inculpaţi, pe teritoriul mai multor localităţi din ţară, ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, circumstanţele reale în care au comis fapta, cât şi persoana acestora, se constată că nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea lor şi nici nu se impune reducerea cuantumului pedepselor ce urmează a li se aplica sub minimul special, situaţie în care scopul pedepsei, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., nu ar fi atins decât prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special şi în regim de detenţie.
Inculpatul M.M. a săvârşit această infracţiune după ce a fost liberat condiţionat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare dispusă ca urmare a contopirii unor pedepse prin sentinţa penală nr. 1955 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de un an şi 8 luni închisoare, împrejurări faţă de care, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată.
Din actele dosarului rezultă că, în cursul urmăririi penale, prin denunţurile formulate de inculpaţi, nu s-a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane, care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, astfel că, în cauză, nu se pot aplica dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi în consecinţă inculpaţii nu pot beneficia de reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege, deoarece, în cursul urmăririi penale, inculpatul M.M. a formulat un denunţ faţă de inculpatul V.G., dată la care acest inculpat era deja identificat în ancheta efectuată de organul de urmărire penală, însă, ulterior, în loc să faciliteze tragerea acestuia la răspundere penală a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală şi instanţa de judecată prin acreditarea ideii că drogurile pe care le-a propus colaboratorului sub acoperire spre vânzare au fost furate din locuinţa inculpatului V.G. şi nu au fost primite de bună-voie.
Cu privire la inculpatul V.G. se constată că pe baza denunţului formulat de acesta în cursul urmăririi penale se efectuează acte de urmărire penală în dosarul nr. 94/D/P/2005, fără să existe vreo identificare a vreunei persoane.
În raport de fapta reţinută în sarcina inculpatului M.M. şi persoana acestuia se reţine că, în condiţiile dispoziţiilor art. 71 C. pen., se impune a i se interzice doar exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca urmare a condamnării acestui inculpat şi nu şi a drepturilor prevăzute de lit. e),d şi e din acest text de lege.
Se mai reţine că, în raport de calitatea pe care o au cei doi apelanţi şi anume de inculpaţi în prezenta cauză penală, faţă de aceştia nu sunt aplicabile dispoziţiilor Legii nr. 682/2002, lege care reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave.
Faţă de cantitatea de droguri care nu s-au consumat în procesul de efectuare a expertizei (400 comprimate ecstasy şi 0,70 gr cocaină) în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea acestora.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de parchet, iar apelul inculpatului M.M. doar cu privire la interzicerea unor drepturi, considerente faţă de care s-au admis apelurile, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 240 din 24 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat sentinţa penală atacată în totalitate, şi rejudecând:În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul V.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 381 C. pen., s-a computat prevenţia inculpatului de la 3 iunie 2005 până la 11 octombrie 2005.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu restul rămas neexecutat, de un an şi 8 luni închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1955/2004 a Judecătoriei Ajud, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei de 11 ani închisoare.
În condiţiile art. 71 C. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 381 C. proc. pen., s-a computat prevenţia de la 1 iunie 2005 la zi, s-a menţinut starea de arest a inculpatului în baza art. 350 C. proc. pen.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. şi art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpaţi suma de 244 dolari S.U.A. şi 10 euro, consemnate la B.C.R., provenite din infracţiune şi drogurile rămase în urma analizelor de laborator – 400 comprimate ecstasy şi 0,70 gr. cocaină, iar în baza art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea acestor droguri.
Pentru considerentele mai sus arătate s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.G. în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 240 din 24 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal au declarat recurs inculpaţii M.M. şi V.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul M.M. a solicitat casarea deciziei penale recurate şi menţinerea dispoziţiilor din hotărârea primei instanţe privind aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, cercetarea judecătorească nefiind completă pentru că instanţa nu a audiat pe investigatorul acoperit Z.E. şi pe colaboratorul acestuia V.M.
În apelul său, inculpatul V.G. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reducerea corespunzătoare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
O altă critică formulată de inculpatul V.G. se referă la împrejurarea că instanţele au reţinut o situaţie de fapt eronată, bazată doar pe declaraţiile coinculpatului M.M. şi procesul verbal de percheziţie domiciliară.
În condiţiile în care inculpatul M.M. a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, iar martorii sub acoperire nu au putut fi audiaţi, se impune trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea administrării de noi probe pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
În al treilea rând inculpatul V.G. solicită reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât la datele de 5 iulie 2005 şi 19 iulie 2005 a formulat două denunţuri cu privire la persoane care se ocupă cu traficul ilicit de droguri, dispunându-se prin rechizitoriu disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor.
Un ultim motiv de recurs vizează greşita individualizare a pedepsei aplicate, prima instanţă reţinând corect în favoarea sa circumstanţe atenuante.
Astfel, este la prima încălcare a legii penale, este managerul unei firme şi a relatat în mod sincer împrejurările care l-au determinat să înfrângă rigorile legii penale.
Sub acest motiv solicită admiterea recursului, reţinerea circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepsei conform art.76 C. pen.
Inculpatul V.G. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171, 18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpaţi, Înalta Curte reţine că numai recursul declarat de inculpatul V.G. este întemeiat sub aspectele ce se vor arăta:
Referitor la prima critică formulată de inculpatul V.G., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, Decizia recurată fiind supusă casării în baza art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
În categoria infracţiunilor grave, conform art. 2 lit. h) din aceeaşi lege, intră şi infracţiunile privind traficul de droguri.
Din adresa nr. 3692/D/P/2005 a Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, rezultă că la data de 19 octombrie 2005, inculpatul V.G. a formulat un denunţ faţă de numiţii B.A. şi B.F.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
Prin rechizitoriul nr. 3692/D/P/2005 din 17 noiembrie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi a infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, a inculpatului B.F.V., inculpatul-recurent V.G. având calitatea de martor în respectiva cauză.
În această ipoteză devin aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2000 privind reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
A doua critică formulată de inculpatul V.G. este nefondată, nefiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, respectiv atunci când există o contradicţie evidentă, necontestată şi esenţială între probele administrate şi ceea ce reţine instanţa prin hotărâre cu privire la existenţa faptei sau cu privire la orice situaţie de fapt de natură să influenţeze soluţia cauzei.
În speţă, nu suntem însă în prezenţa unei astfel de contradicţii, chiar dacă inculpatul M.M. a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, iar inculpatul V.G. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, condamnarea acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), bazându-se pe ansamblul probator administrat atât la urmărirea penală, cât şi în faţa primei instanţe.
Astfel, declaraţiile inculpatului M.M. date în cursul urmăririi penale prin care recunoaşte că inculpatul V.G. îi oferea comprimatele de ecstasy în vederea comercializării, se coroborează cu procesele-verbale din 23 martie 2005, 24 martie 2005, 29 martie 2005, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de percheziţie domiciliară, potrivit cărora la locuinţele inculpatului V.G. s-au găsit 428 comprimate ecstasy şi 0,81 gr cocaină.
Motivul de recurs invocat de inculpatul V.G. referitor la reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 este, de asemenea, nefondat.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
În mod corect instanţa de apel nu a reţinut în favoarea inculpatului V.G. dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât pe baza denunţurilor formulate de acesta în timpul urmăririi penale, nu s-a identificat vreo persoană, din adresa nr. 94/ D/P din 12 septembrie 2005 a Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa rezultând că se efectuează activităţi specifice de investigaţii şi verificări în vederea obţinerii de date şi elemente de săvârşire a unor infracţiuni de trafic de droguri.
Ultima critică formulată de inculpatul V.G. este neîntemeiată.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care şi lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că era încadrat în muncă la data comiterii faptei, însă în raport cu gradul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite, în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante şi prin urmare pedeapsa redusă sub minimul special prevăzut de lege.
În raport însă cu primul motiv de recurs invocat de inculpat, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa urmează a fi redusă corespunzător.
Recursul declarat de inculpatul M.M. este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că instanţa de apel a înlăturat în mod corect aceste dispoziţii legale, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. nefiind incident.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile legale menţionate este necesar ca, în timpul urmăririi penale, persoana care a comis una din infracţiunile prevăzute la art. 2-10 să denunţe şi să faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
Din examinarea actelor dosarului nu rezultă că inculpatul M.M., ar fi denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului V.G.
Ca urmare a cercetărilor efectuate în dosarul nr. 504/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. a fost identificat inculpatul V.G., anterior denunţului formulat de inculpatul M.M., iar pe parcursul cercetărilor inculpatul M.M. a revenit asupra declaraţiilor date, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală şi instanţa de judecată prin acreditarea ideii că drogurile vândute nu i-au fost oferite de V.G., ci le-a sustras din locuinţa acestuia.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
De altfel, pedeapsa aplicată inculpatului este orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar în favoarea acestuia nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ce ar justifica coborârea pedepsei sub minim.
Inculpatul a comis o infracţiune cu un grad de pericol social ridicat, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., săvârşind prezenta infracţiune în timpul liberării condiţionate din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1955 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Aiud.
Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri, ceea ce dovedeşte perseverenţa acestuia în activitatea infracţională.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului M.M. de trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea audierii nemijlocite a investigatorului acoperit Z.E. şi a colaboratorului acestuia V.M., Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, colaboratorul cu nume de cod V.M. nu a mai putut fi găsit în vederea audierii.
Referitor la audierea investigatorului acoperit Z.E., instanţele de fond şi de apel au apreciat în mod corect că nu se mai impune audierea acestuia în raport cu probatoriul administrat şi din care rezultă că inculpatul M.M. a săvârşit infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, inculpatul la data de 24 martie 2005, a oferit colaboratorului V.M. un număr de 3 comprimate ecstasy, cu titlu de mostre, iar ulterior la data de 29 martie 2005 a vândut aceluiaşi colaborator 50 comprimate ecstasy cu suma de 12.700.000 lei.
În cursul aceluiaşi an, inculpatul a deţinut şi transportat 10 comprimate ecstasy, primite de la coinculpatul V.G. în vederea comercializării.
În declaraţiile sale, inculpatul M.M. a recunoscut faptele în materialitatea lor, declaraţii ce se coroborează cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire Z.E., procesul-verbal din 1 iunie 2005 prin care inculpatul M.M. este indicat ca fiind persoana de la care colaboratorul V.M. a cumpărat comprimatele de ecstasy.
În raport cu cele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul M.M., iar potrivit art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsă prevenţia de la 1 iunie 2005 la zi.
Conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul V.G. va fi admis pentru considerentele deja expuse, Decizia penală recurată va fi casată în parte, iar pe fond se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 24 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia recurată şi rejudecând în fond:
Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 24 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.M., durata arestării preventive de la 1 iunie 2005 la 13 iulie 2006.
Obligă recurentul inculpat M.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului inculpatului V.G. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4507/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4604/2006. Penal → |
|---|
