ICCJ. Decizia nr. 5084/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5084/2006
Dosar nr. 8006/44/2005
Şedinţa publică din 7 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 421 din 23 septembrie 2005 a Tribunalului Galaţi s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin 2 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin 1 pct. din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi a fost condamnat inculpatul N.E.A. pentru infracţiunea de înşelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 12 ani închisoare şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi d) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Conform art. 350 C. proc. pen., i s-a menţinut inculpatului starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus din pedeapsă perioada de arest preventiv de la 22 iunie 2004 la zi.
S-a admis acţiunea civilă formulată de părţile vătămate constituite părţi civile şi în baza art. 14 C. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul N.E.A. la plata despăgubirilor civile după cum urmează: către partea civilă SC C.I. SRL Iaşi la suma de 1.232.864.020 ROL, la care se adaugă dobânda legală până la data efectuării plăţii; către partea civilă SC B.U. SA Ocna Mureş suma de 2.489.760.983 ROL; către partea civilă SC E.E. SRL Bucureşti suma de 1.360.170.000 ROL; către partea civilă SC B. SRL Galaţi suma de 57.500.000 ROL; către partea civilă SC C. SRL Galaţi suma de 98.800.000 ROL, la care se adaugă dobânda legală până la data efectuării plăţii; către partea civilă SC P.C. SRL Caransebeş suma de 247.556.446 ROL, la care se adaugă dobânda legală până la data efectuării plăţii; către partea civilă SC V.T. SRL Braşov suma de 549.006.446 ROL; către partea civilă A. SA Griviţa suma de 561.680.000 ROL, plus dobânda legală calculată până la data efectuării plăţii; către partea civilă A.F. SRL Săvineşti suma de 1.012.976.750 ROL plus dobânda legală calculată până la data efectuării plăţii; către partea civilă SC C.I. SRL Bacău SRL suma de 47.217.450 ROL; către partea civilă SC C.K.W. SRL Fărcaşa suma de 769.927.620 ROL;către partea civilă SC D.P. SRL GUGEŞTI - Vrancea suma de 610.470.000 ROL iar către partea civilă SC D. SRL Tecuci suma de 116.840.000 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată până la data efectuării plăţii.
S-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurator.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În calitate de administrator al la SC S.I. SRL Galaţi, în perioada februarie - martie 2004, inculpatul N.E.A. a emis către 13 societăţi comerciale mai multe file C.E.C., refuzate ulterio.
la plată din lipsa disponibilului, cauzând astfel un prejudiciu total de 9.270 405 .395 după cum urmează:
1. În baza contractului de vânzare cumpărare nr. 183 din 19 februarie 2004 inculpatul a achiziţionat de la SC C.I. SRL Iaşi diverse mărfuri, achitând în numerar un avans de 23.000.000 lei, iar pentru diferenţă a eliberat fila CEC seria K 002-00012221, în valoare de 370.000.000 lei, cu termen scadent la 19 martie 2004.
În ziua de 27 februarie 2004, de la aceeaşi societate, inculpatul a primit un transport de marfă, pentru care a plătit în numerar 30.000.000 lei, iar pentru diferenţă a eliberat fila C.E.C. seria BB 303 – 00647176, în valoare de 200.000.000 lei, cu termen scadent la 15 martie 2004 şi seria BB – 303 00647180 în valoare de 663.533.020, cu termen scadent la 30 martie 2004.
Toată marfa a fost vândută la diferite societăţi din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui.
La data de 15 martie 2004 a fost introdusă la plată fila C.E.C. seria BB 303 – 00647176, care a fost refuzată la plată din lipsă parţială de disponibil de către B.R.D. Galaţi, fiind acceptată la plată doar suma de 687.000 lei.
Ulterior şi celelalte două file C.E.C. au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil, societatea fiind în interdicţie bancară de la 17 martie 2004.
SC C.I. SRL Iaşi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.232.846.020 lei.
2. În baza contractului de vânzare cumpărare nr. 2/2004 inculpatul a achiziţionat de la SC B.U. SA Ocna Mureş 400 tone sodă calcinată, pentru care a lăsat la plată fila CEC seria K 002-00012223, în valoare de 2.396.483.95 lei, cu termen scadent la 02 martie 2004.
Marfa a fost vândută către C. SA Vâlcea sub preţul de achiziţie fiind achitată în totalitate.
Cu puţin înainte de termenul scadent (02 martie 2004) inculpatul a sunat la SC B.U. SA solicitând schimbarea filei C.E.C. cu alte trei de valori mai mici, motivând că nu poate plăti o asemenea sumă într-o singură zi.
Drept urmare, inculpatul a eliberat filele C.E.C. seria BB 303 – 00647190, în valoare de 900.000.000 lei, scadentă la 19 martie 2004, BB 303 – 00647191, în valoare de 798.760.983 lei, scadentă la 24 martie 2004 şi BB 3003-00647192 în valoare de 800.000.000 lei, scadentă la 24 martie 2004.
La termenele scadente, filele C.E.C. au fost introduse la plată însă au fost refuzate din lipsă de disponibil.
SC B.U. SA Ocna Mureş s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.498.760.983 lei.
3.Prin contractul nr. 029 din 5 martie 2004, încheiat de inculpat cu SC E.E. SRL Bucureşti, s-a prevăzut livrarea către firma inculpatului, în trei tranşe, a câte 100 tone zahăr cu achitarea a 25 % din valoare, iar restul cu filă C.E.C., cu termen scadent la 7 zile.
S-au livrat către SC S. SRL Galaţi, trei tranşe a câte 40 tone de zahăr, la fiecare tranşă, inculpatul achitând cu ordin de plată câte 151.130.000 lei, iar pentru diferenţă a eliberat câte o filă C.E.C.
Întrucât inculpatul nu s-a prezentat pentru a negocia o viitoare colaborare, conducerea SC E.E. SRL Bucureşti a completat suma totală de 1.360.170.000 lei pe fila C.E.C. BB 303–00647191, cu termen de plată la 16 martie 2004 şi a introdus-o la plată, fiind refuzată din lipsă totală de disponibil.
Marfa a fost vândută, o parte la SC F. SRL Tecuci, iar restul către o altă societate, inculpatul încasând contravaloarea acesteia.
SC E.E. SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.320.170.000 lei.
4. La începutul lunii martie 2004, inculpatul a achiziţionat produse electrocasnice în valoare de 57.500.000 de la magazinul SC B. SRL Galaţi pentru plată lăsând fila C.E.C. BB 303 – 00647186, cu termen de plată la 15 martie 2004, care a fost refuzată la plată, din lipsă totală de disponibil.
SC B. SRL Galaţi s-a constituit parte civilă cu suma de 57.500.000 lei.
5. În aceleaşi condiţii inculpatul a achiziţionat de la SC C. SRL Galaţi 4 calculatoare în valoare de 98.800.000 lei, eliberând fila C.E.C. BB 303 – 00647185,datată 10 martie 2004, care fiind introdusă la plată a fost refuzată pentru lipsă de disponibil.
Marfa a fost vândută unor societăţi, rămase necunoscute, de unde a încasat contravaloarea ei.
SC C. SRL Galaţi s-a constituit parte civilă cu suma de 98.800.000 lei.
6. La data de 15 martie 2004, inculpatul a achiziţionat de la SC P.C. SRL Caransebeş un număr de 600 scaune, în valoare de 247.556.446 lei, eliberând fila C.E.C. seria BB 303 – 00647181, doar semnată şi ştampilată. Fila C.E.C. a fost completată de conducerea SC P.C. SRL şi girată la 25 martie 2004 către SC S.I. SA Caransebeş.
Fiind introdusă la plată, fila C.E.C. a fost refuzată din lipsă totală de disponibil.
SC P.C. SRL Caransebeş s-a constituit parte civilă cu suma de247.556.446 lei.
7. La data de 11 martie 2004 inculpatul a achiziţionat de la SC V.T. SRL Braşov cantitatea de 1000 mp parchet stratificat, inculpatul achitând cu numerar suma de 80.000.000 lei, iar pentru diferenţă a eliberat filele CEC seria BB303 – 00647200 în valoare de 69.006.447 lei scadentă 15 martie 2004 şi BB 303 – 00647188 în valoare de 480.000.000, scadentă la 31 martie 2004.
Fiind introduse la plată, filele cec au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
SC V.T. SRL Braşov s-a constituit parte civilă cu suma de 549.006.446 lei.
8. În baza contractului nr. 24 din 01 februarie 2004 încheiat cu A. SA Griviţa judeţul Ialomiţa, inculpatului i-a fost livrată cantitatea de 40 tone muştar boabe în valoare de 561.680.000 lei, pentru plată eliberând fila C.E.C. BB 303–00647184, scadentă 20 martie 2004, care de asemenea a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.
SC A. SA Griviţa s-a constituit parte civilă cu suma de 561.680.000 lei.
9. Între inculpat şi SC A. SRL Săvineşti s-a încheiat contractul nr. 15 din 24 februarie 2004, pentru livrarea a 600 tone de azotat de amoniu.
Inculpatul a achitat cu ordin de plată suma de 250.000.000 lei, iar pentru diferenţa de 1.012.976.750 lei a eliberat fila C.E.C. seria BB 303 00647189, cu termen scadent la 16 martie 2004.
Fiind introdusă la plată, fila C.E.C. a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil.
Inculpatul a comercializat marfa la diferite societăţi de unde a încasat contravaloarea ei.
SC A. SRL Săvineşti s-a constituit parte civilă cu suma de 1.012.976.750 lei.
10. În baza contractului nr. 303 încheiat la data de 23 februarie 2004 inculpatul s-a aprovizionat de la SC C.I. Bacău cu 500 tone de îngrăşăminte, pentru care a plătit în avans suma de 99.000.000 lei, iar pentru diferenţă a eliberat fila C.E.C. BB 303 00647182, în valoare de 47.217.450 lei, scadentă la 16 martie 2004, când a fost refuzată la plată pentru lipsă disponibil.
SC C.I. SRL Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 47.217.450 lei.
11. În zilele de 2 şi 9 martie 2004 inculpatul a achiziţionat de la SC C.F.K.W. Fărcaşa încălţăminte, pentru care au fost eliberate filele C.E.C. BB 303 00647177, în valoare de 400.711.080 lei, scadentă la 16 martie 2004 şi BB 303 00647199, în valoare de 369.216.540 lei, scadentă la 31 martie 2004.
Fiind introduse la plată, filele C.E.C. au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil.
SC C.F.K.W. SRL Fărcaşa s-a constituit parte civilă cu suma de 769.927.620 lei.
12. În ziua de 06 martie 2004, inculpatul a achiziţionat de la SC D. SRL Gugeşti, judeţul Vrancea, electrozi în valoare de 610.470.000 lei, pentru care a eliberat fila C.E.C. K 002-00012218, scadentă la 20 aprilie 2004, când a fost introdusă la plată şi refuzată pentru lipsă totală de disponibil.
SC D. SRL Gugeşti s-a constituit parte civilă cu suma de 610.470.000 lei.
13. De la SC D. SRL Tecuci inculpatul a închiriat mai multe utilaje de transport şi a cumpărat mărfuri în valoare de 65.000.000 lei.
Pentru plata mărfurilor şi închirierea utilajelor, inculpatul a eliberat fila C.E.C. seria BB 303 00647193, în valoare de 110.840 .000 lei, care fiind introdusă la plată la data de 19 martie 2003 a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil.
SC D. SRL Tecuci s-a constituit parte civilă cu suma de 116.840.000 lei.
Audiat atât în faza urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut comiterea faptei în modalitatea expusă mai sus.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv plângerile părţilor vătămate, filele C.E.C. eliberate, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul ridicat de pericol social al faptei, valoarea mare a prejudiciului creat părţilor vătămate, forma continuată a infracţiunii, apreciind că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca din oficiu să se introducă în cauză partea responsabilă civilmente, iar obligarea sa la despăgubiri civile să se facă în solidar cu aceasta.
Cât priveşte latura penală a cauzei a arătat că faptele comise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., ci ale infracţiunii prevăzută de art. 84 din Legea nr. 58/1934, întrucât a făcut plăţi parţiale către părţile civile, care au avut cunoştinţă că la momentul emiterii nu avea disponibilul bancar necesar acoperii filelor C.E.C.
Prin Decizia penală nr. 105/ A pronunţată la 14 aprilie 2006 de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul N.E.A.
S-a desfiinţat în parte, pe latură penală,sentinţa penală nr. 421 din 23 septembrie 2005 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare au fost înlăturate din dispozitivul sentinţei dispoziţiile art. 64 lit. d) C. pen., referitor la pedepsele accesorii, iar cu privire la pedeapsa complementară, dispoziţiile art. 64. lit. e) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a constatat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, în baza probatoriului administrat în cauză, încadrarea juridică a faptei inculpatului este corectă, iar pedeapsa este just individualizată.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că cererea inculpatului de introducere în cauză a părţii responsabile civilmente SC S.I. SRL Galaţi este tardivă.
Verificând din oficiu hotărârea apelată, instanţa de apel a constatat greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., întrucât infracţiunea săvârşită de inculpat, care are un copil minor, nu priveşte nemijlocit minorul sau calitatea de a fi tutore.
Împotriva deciziei primei instanţe de control judiciar, a declarat recurs inculpatul N.E.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, prin apărător, casarea acesteia în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen., reiterând, în esenţă, cererile formulate şi în faţa instanţei de apel, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 58/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC S.I. SRL Galaţi, pentru a răspunde, în solidar, la acoperirea prejudiciului cauzat părţilor civile, şi reducerea pedepsei, întrucât este prea mare, faţă de circumstanţele sale personale.
Examinând cauza sub aspectul criticilor formulate şi din oficiu,în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Critica recurentului inculpat referitoare la greşita încadrare juridică a faptei de înşelăciune nu poate a fi primită.
Instanţele de judecată au încadrat în mod corect fapta săvârşită de inculpat în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., şi nu în cea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, întrucât acesta a acţionat cu intenţie pentru a induce şi a menţine în eroare partenerii de afaceri cu privire la solvabilitatea şi credibilitatea financiară a societăţii al cărei reprezentant legal era.
Astfel, profitând de calitatea sa administrator al SC S.I. SRL Galaţi inculpatul, în perioada februarie - martie 2004, la scurt timp de la eliberarea certificatului de înregistrare de către Oficiul Registrului Comerţului Galaţi, a emis file C.E.C. către 13 societăţi comerciale, în scopul de a garanta plata preţului mărfurilor achiziţionate, deşi ştia că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor, cauzând acestora un prejudiciu total de 9.270.405.395 ROL.
Ansamblul probator administrat în cauză dovedeşte indubitabil intenţia frauduloasă a recurentului inculpat N.E.A., care nu a urmărit desfăşurarea unei activităţi comerciale licite, având în vedere că marfa a fost revândută de multe ori sub preţul de achiziţie, nu şi-a onorat nici una din obligaţiile contractuale asumate, nu a alimentat conturile bancare şi nu a depus nici un fel de diligenţe pentru acoperirea prejudiciului creat părţilor civile, a utilizat banii obţinuţi în scop personal, nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiunile comerciale desfăşurate şi a părăsit ţara anterior datelor scadente.
Faptul că acesta a făcut plăţi parţiale, către cinci din părţile civile, respectiv SC C.I. SRL, SC E.E. SRL, SC V.T. SRL, SC A. SRL, SC C.I. SRL, nu relevă buna sa credinţă ci, dimpotrivă, acest procedeu, alături de emiterea filelor C.E.C., a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii societăţii sale şi de a induce în eroare pe reprezentanţii acestor societăţi la încheierea contractelor.
Susţinerea inculpatului că părţile civile ar fi avut cunoştinţă că SC S.I. SRL Galaţi nu avea în cont disponibilul necesar achitării mărfurilor, nu poate fi primită, faţă de probatoriul administrat în cauză, care relevă contrariul, reprezentanţii acestora fiind asiguraţi că vor primi contravaloarea mărfurilor livrate.
Astfel, contrar apărărilor formulate de inculpat, sunt respectate şi dispoziţiile Deciziei nr. 9 din 24 octombrie 2005 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind dovedită intenţia acestuia de prejudicia societăţile cu care a intrat în raporturi comerciale şi care nu au ştiut, în momentul emiterii, că nu exista disponibilul necesar acoperirii filelor C.E.C., în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Referitor la susţinerea inculpatului în sensul greşitei soluţionări a laturii civile, prin respingerea de către instanţa de apel a cererii de introducere în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a SC S. SRL, pentru a răspunde, în solidar cu acesta, de repararea prejudiciului cauzat părţilor civile, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a respins această cerere, ca tardivă, faţă de dispoziţiile art. 16 C. proc. pen., care impun ca introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente să se facă până la citirea actului de sesizare al instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte critica formulată de inculpat referitoare la pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, se constată că nici aceasta nu poate fi primită.
La individualizarea pedepsei instanţele au ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii ei, de valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat părţilor civile, de numărul mare de acte materiale, de forma continuată a infracţiunii, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală.
Astfel, Înalta Curte constată că nu există temeiuri pentru a se proceda la reducerea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, aceasta fiind în măsură să asigure realizarea scopului preventiv şi educativ, prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul N.E.A., nefiind fondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 22 iunie 2004 la 7 septembrie 2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.E. împotriva deciziei penale nr. 105/ A din 14 aprilie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iunie 2004, la 7 septembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 320 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4920/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5201/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|