ICCJ. Decizia nr. 4820/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4820/2006
Dosar nr. 11648/1/2006
Şedinţa publică din 16 august 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 146/ S din 9 martie 2006, Tribunalul Bucureşti a condamnat pe inculpatul S.A., la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. e) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) Din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 21 octombrie 2005, la zi.
S-a constatat că partea vătămată D.G.F. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 21 octombrie 2005, în timp ce se afla într-un magazin de telefoane mobile şi a cerut un telefon pentru a-l vedea, inculpatul S.A. a părăsit în fugă magazinul, luând cu sine şi telefonul.
Partea vătămată D.G.F. a plecat în urmărirea inculpatului, reuşind să-l ajungă, în timp ce se refugiase într-un imobil şi urca nişte scări.
La cererea părţii vătămate, inculpatul a refuzat să restituie telefonul, motiv pentru care între cei doi au avut loc acte de agresiune reciprocă.
În cele din urmă, s-a reuşit imobilizarea inculpatului şi recuperarea telefonului sustras.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul S.A.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la:
- judecata cauzei cu lipsă de procedură, în sensul că nu s-a dispus citarea şi a părţii civile SC D.C. SRL;
- pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă în raport cu pericolul social al faptei comise. Inculpatul S.A. a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la:
- greşita încadrare juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat, cu motivarea că însuşirea telefonului mobil, obiect material al infracţiunii, a avut loc fără folosirea de acte de violenţă;
- pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, în cauză impunându-se reducerea acesteia prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 208/ Ap din 7 iulie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul S.A.
Inculpatul S.A. a fost obligat să plătească statului suma de 160 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, la zi, durata reţinerii şi arestării preventive.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, chiar dacă iniţial, inculpatul a luat rezoluţia infracţională de a sustrage telefonul, deoarece, atunci când a fost identificat de partea vătămată şi s-a încercat imobilizarea sa a exercitat acte de violenţă pentru a-şi asigura scăparea, ipoteză care intră în latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie.
Cu privire la critica privind omisiunea citării părţii civile s-a arătat că nu este fondată, întrucât chiar de la urmărirea penală, reprezentantul acestei societăţi, partea vătămată D.F., a făcut menţiunea că nu are de formulat nici un fel de pretenţii civile, menţiune pe care a reiterat-o şi la judecata în primă instanţă, cu precizarea că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea telefonului sustras.
Referitor la criticile privind individualizarea pedepsei formulate atât de parchet cât şi de inculpat, s-a arătat că nu sunt fondate întrucât individualizarea judiciară a pedepsei a fost realizată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu referire la aceste critici, s-a precizat că s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a încercat numai să sustragă un bun, fără a exercita violenţe în acest scop, iar exercitarea violenţelor ulterioare au avut loc în condiţiile în care se încerca imobilizarea sa, inculpatul şi partea vătămată lovindu-se reciproc; faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi a avut o atitudine procesuală corectă, iar din referatul de evaluare rezultă că acesta are perspective bune de reintegrare în societate, având în vedere că anterior a avut o comportare corectă, presta o muncă la o societate de transport de mărfuri, iar în cadrul familiei era bine integrat, ceea ce a justificat şi reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante.
S-a concluzionat că pedeapsa aplicată în aceste condiţii în cuantumul stabilit de prima instanţă, este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., şi nu se impune a fi modificată în sensul majorării sau reducerii.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul S.A.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a criticat Decizia atacată cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului S.A. pe care o consideră prea blândă, solicitând majorarea acesteia, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute de prima instanţă care nu se justifică faţă de pericolul social ridicat al faptei.
S-a făcut precizarea de către parchet că nu susţine motivul de casare invocat constând în greşita judecată a cauzei fără citarea părţii civile SC D.C. SRL.
Inculpatul S.A. a criticat aceeaşi decizie cu privire la:
- greşita încadrare a faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat întrucât însuşirea telefonului mobil nu a avut loc prin exercitarea de acte de violenţe;
- pedeapsa aplicată, pe care, chiar în condiţiile menţinerii încadrării juridice dată de prima instanţă, o apreciază ca fiind prea severă, impunându-se a fi redusă prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa;
- modalitatea de executare a pedepsei în sensul de a se dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia, în cauză fiind îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen. Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul S.A. sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele de fond şi apel au reţinut o situaţie de fapt corectă, conformă cu probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.
Referitor la motivele de casare invocate sunt de arătat următoarele:
1. Cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat nu este fondată.
Fapta acestuia de a opune rezistenţă şi a exercita acte de violenţă asupra părţii vătămate care dorea să-şi recupereze telefonul sustras, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, deoarece art. 211 C. pen., nu cere ca actele de violenţă să fie exercitate numai cu ocazia însuşirii bunului, ci şi ulterior, în vederea păstrării acestuia ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, astfel cum s-a petrecut şi în cazul în speţă.
2. Critica formulată de parchet în sensul majorării pedepsei aplicată inculpatului şi înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea acestuia nu este fondată.
În cauză, raportat la împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, în mod corect s-a apreciat că pericolul social este mai redus, iar raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, cu o conduită bună anterior, încadrat în muncă şi o comportare procesuală sinceră, în favoarea acestuia se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante.
Făcând o justă apreciere a acestor criterii, prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă care este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
3. Nu este întemeiată nici critica inculpatului prin care a solicitat reducerea pedepsei, întrucât prima instanţă a apreciat corect atât asupra gradului de pericol social al faptei cât şi al datelor ce caracterizează persoana sa, dând eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
4. Cererea inculpatului de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei în sensul de a se face aplicarea art. 81 C. pen., nu poate fi primită, gravitatea faptei, pericolul social al acesteia şi mai ales frecvenţa în care se comit infracţiuni cu violenţă, impun în mod necesar şi un tratament juridic mai sever, inclusiv prin modalitatea de executare.
În cauză, executarea pedepsei prin privare de libertate de către inculpat se apreciază ca fiind un minim necesar în vederea realizării cerinţelor art. 52 C. pen.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul S.A. sunt nefondate şi a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTI8VE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de recurentul inculpat S.A. împotriva deciziei penale nr. 208/ Ap din 7 iulie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 octombrie 2005 la 16 august 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4790/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4855/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
