ICCJ. Decizia nr. 5201/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5201/2006
Dosar nr. 5698/2/2006
Şedinţa publică din 12 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 352 din 24 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul B.E.M., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., s-au admis acţiunile formulate de părţile civile M.C., M.A.F., S.A., D.I., B.A., P.A.M. şi a fost obligat inculpatul B.E.M. la:
- 350 RON către partea civilă M.C., domiciliată, cu titlu de despăgubiri materiale;
- 500 RON către partea civilă M.A.F., despăgubiri morale;
- 1000 RON către partea civilă S.A., cu titlu de despăgubiri materiale;
- 1500 RON către partea civilă D.I., cu titlu de despăgubiri materiale şi 1000 RON, despăgubiri morale;
- 500 RON către partea civilă B.A., despăgubiri materiale;
- 150 RON către partea civilă P.A.M., cu titlu despăgubiri materiale.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă G.C. şi au fost obligaţi inculpaţii B.E.M. şi S.A., în solidar, la 1500 RON către partea civilă, cu titlu de despăgubiri materiale.
S-a confiscat de la inculpatul B.E.M. suma de 35 RON, obţinută din săvârşirea infracţiunii şi care nu au servit la despăgubirea părţii vătămate M.A.I.
În urma probelor administrate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. La 7 mai 2005, inculpatul B.E.M. a observat-o pe stradă pe partea vătămată P.A.M., a urmărit-o, intrând cu ea în bloc şi în lift, a oprit liftul între etaje, i-a pus cuţitul la gât, spunându-i să nu ţipe şi să-i dea bunurile de valoare pe care le avea asupra sa. Speriată, partea vătămată, şi-a scos din urechi două perechi de cercei şi le-a dat inculpatului.
După ce a intrat în posesia bunurilor, inculpatul a coborât la parter, spunându-i părţii vătămate să nu spună nimănui ce i s-a întâmplat.
În aceeaşi zi, inculpatul a dus cerceii şi i-a amanetat, obţinând suma de 750.000 lei. Pentru încheierea contractului de amanet a apelat la un trecător.
2. La 10 mai 2005, inculpatul B.E.M., aflându-se pe strada Dumbrava Nouă, a observat-o pe partea vătămată S.A. care vorbea la telefon. Hotărând să-i sustragă telefonul, inculpatul a urmat-o în scara blocului şi apoi în lift.
Aici inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei, trăgând-o în lift şi continuând să o lovească; i-a pus cuţitul la gât şi i-a cerut să-i dea tot ce are de valoare asupra sa, ameninţând-o că o omoară. De frică, partea vătămată i-a întins telefonul şi i-a spus că nu mai are alte lucruri de valoare. Inculpatul a vândut telefonul în schimbul sumei de 2.500.000 – 3.000.000 lei unei persoane necunoscute.
3. La 29 mai 2005, inculpatul B.E.M. se deplasa pe str. Nedeleanu Ion şi observând-o pe minora M.A.I. că intră în bloc a urmat-o, urcând cu ea în lift. A lovit-o şi a ameninţat-o după care i-a luat telefonul mobil pe care în aceeaşi zi l-a vândut în Piaţa Rahova cu 300.000 – 350.000 lei.
Lucrătorii de poliţie au identificat cumpărătorul telefonului în persoana numitului M.Şt. care l-a rândul lui l-a vândut cu 900.000 lei lui M.N.
Bunul a fost ridicat de lucrătorii de poliţie de la cel de-al doilea cumpărător şi restituit, pe bază de dovadă, părţii vătămate.
4. La 6 iunie 2005, inculpatul B.E.M. se deplasa în zona Pieţei Rahovei, însoţit fiind de numitul G., iar la un moment dat, observând-o pe partea vătămată M.A.F. au intrat după ea în bloc, apoi în lift. În timp ce G. a oprit liftul între etaje, inculpatul i-a pus părţii vătămate cuţitul la gât, cerându-i să-i predea bunurile de valoare.
Speriată, partea vătămată i-a dat inculpatului cerceii de aur din urechi şi suma de 200.000 lei pe care o avea în buzunar. După ce a intrat în posesia bunurilor, inculpatul a controlat partea vătămată în buzunare pentru a vedea dacă mai are şi altceva, dar nu a mai găsit.
Cei doi au amanetat cerceii pe numele altei persoane, căreia i-au dat o sumă de bani pentru acest serviciu. Pentru numitul G. care a participat la săvârşirea faptei, în calitate de complice, s-a disjuns cauza pentru a fi identificat.
5. La 8 iunie 2006, inculpatul a observat pe partea vătămată B.A. care tocmai intra într-un bloc, a urmat-o urcând în lift. Sub ameninţarea cu cuţitul, inculpatul i-a smuls părţii vătămate cercelul din ureche, după care partea vătămată i l-a dat şi pe celălalt. În timp ce cobora din lift a observat şi lanţul de gâtul părţii vătămate pe care l-a luat.
6. La 13 iunie 2006, inculpatul a observat-o pe stradă pe partea vătămată D.I. şi procedând de aceeaşi manieră a însoţit-o în lift, unde sub ameninţarea cu cuţitul, i-a luat acesteia lanţul de la gât şi celelalte bunuri, respectiv, inelul şi cerceii.
7. La 16 iunie 2005, inculpatul folosind aceleaşi metode, a sustras prin ameninţare de la partea vătămată M.C. o pereche de cercei din aur şi telefonul mobil. În aceeaşi zi, lucrătorii de poliţie au identificat telefonul la M.C.G. un coleg al inculpatului.
8. În data de 18 mai 2005, inculpaţii B.E.M. şi S. s-au întâlnit în cartierul Rahova unde amândoi au intrat în acelaşi bloc cu partea vătămată G.C. În lift, ameninţând-o cu cuţitul, inculpatul B.E.M. i-a luat părţii vătămate de la gât un colier de aur şi două brăţări de aur de la mână. Apoi inculpatul S. i-a cerut părţii vătămate telefonul mobil şi a căutat-o în geantă. Nemaigăsind alte bunuri au părăsit locul faptei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii care le-au criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 481 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că au fost respectate dispoziţiile privind desemnarea instanţei pentru cauze cu minori, după cum şi prevederile şi criteriile de individualizare a pedepsei cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor sunt de necontestat şi au rezultat din probele administrate.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs ambii inculpaţi.
Prin motivele de recurs inculpatul S.A. a susţinut, în esenţă, următoarele:
- judecata în faţa instanţei de fond a fost afectată de o nulitate absolută prin aceea că asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată de un avocat stagiar; cu privire la acest aspect a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la parchet;
- în subsidiar, a considerat că nu s-a dat eficienţa necesară circumstanţelor judiciare atenuante, solicitând reducerea până la limita permisă de lege.
Recurentul inculpat B.E.M. a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra primei critici dezvoltată în apel, invocând în acest sens, dispoziţiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen.
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea pedepsei la limita minimă legală, sau sub această limită, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., având în vedere conduita procesuală sinceră şi împrejurarea că a contribuit la recuperarea prejudiciilor şi prinderea altor infractori.
În raport de prevederile art. 3859 pct. 6 şi 14 C. proc. pen., se vor examina criticile formulate de inculpatul S.A., constatându-se însă, că recursul este nefondat.
Asistenţa juridică acordată acestui inculpat de un avocat stagiar nu constituie o nulitate în sensul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., şi în consecinţă nu poate conduce la desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.
Este adevărat că potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistenţa juridică este obligatorie, printre altele, când inculpatul este arestat în cauză sau în altă cauză, şi tot astfel art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancţionează cu nulitatea absolută dispoziţiile relative la asistenţa juridică când aceasta este obligatorie.
În cauză, nu sunt incidente aceste dispoziţii imperative pentru că ele au fost respectate.
Astfel, în faza urmăririi penale şi a judecăţii în faţa primei instanţe, inculpatul S.A. a fost asistat de avocat ales în persoana domnului avocat T.G.
Din adresa nr. 5081 din 14 iunie 2006 a Baroului Bucureşti a rezultat că acesta figurează în Baroul Bucureşti începând cu 1 februarie 2005, în calitate de avocat stagiar.
Ori, în această situaţie, se constată că nu instanţa a desemnat acest avocat pentru a asigura apărarea inculpatului ci chiar inculpatul a făcut această alegere, caz în care nu şi-ar putea invoca propria culpă legat de calitatea asistenţei juridice prestate de avocatul ales.
Dar, osebit de acest argument de ordin moral se constată că avocatul ales are pregătirea de specialitate, este înscris în Barou, iar împrejurarea că a acordat asistenţă inculpatului în faţa unei instanţe la care nu avea dreptul reprezintă o încălcare a legii de organizare şi funcţionare a avocaturii, ce poate fi constatată şi sancţionată ca o abatere disciplinară de cei în drept.
Aşa fiind, asistenţa juridică acordată inculpatului, în aceste condiţii, nu poate echivala cu o lipsă a acesteia, sancţionată prin dispoziţiile imperative ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu nulitatea actelor astfel efectuate.
Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului S.A. se constată că instanţele au stabilit pedeapsa cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Apreciind lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că inculpatul are o ocupaţie şi că a participat alături de coinculpatul B.E.M. la o singură activitate infracţională a convins instanţa în a reţine circumstanţe judiciare atenuante în favoarea acestuia şi să coboare pedeapsa sub limita minimă legală.
Dar, eficienta la care se referă inculpatul, prin reducerea cuantumului până la limita permisă de lege, nu poate fi admisă în condiţiile în care inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia în comiterea unei fapte grave de tâlhărie calificată, sancţionată de lege cu o pedeapsă cuprinsă între 7 şi 20 ani închisoare.
Pentru aceste considerente se apreciază că pedeapsa poate realiza cerinţele art. 52 C. pen., numai în acest cuantum şi modalitate de executare şi neexistând motive care să justifice o altă coborâre sub limita minimă legală, critica se va respinge ca nefondată.
Criticile formulate de inculpatul B.E.M. se vor analiza în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 14 C. proc. pen.
Instanţa de apel a discutat şi motivat în considerentele hotărârii criticile formulate de acest inculpat, inclusiv cele referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen.
Referitor la încălcarea acestor prevederi, s-a susţinut că nu s-a motivat neaplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., aşa cum s-a cerut la fond de inculpatul B.E.M.
Critica este nefondată în raport de considerentele hotărârilor care motivează aplicarea şi menţinerea pedepsei în cuantum de 10 ani închisoare în raport de respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi de activitatea infracţională continuată dedusă judecăţii.
Aceleaşi considerente care privesc pericolul social deosebit al infracţiunii comise nu justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., nici în această cale procesuală, după cum nici o reducere a pedepsei la limita minimă legală.
Astfel, modalitatea de concepere şi executare a faptelor comise în baza unei rezoluţiuni unice denotă o periculozitate sporită, cu atât mai mult cu cât, inculpatul îşi alegea victimele în persoana unor femei tinere, lipsite de apărare, supuse ameninţărilor cu cuţitul sau violentărilor, blocate în lifturi unde nu puteau fi auzite şi sprijinite.
Desigur, în acest context, al unei modalităţi de executare unice şi deosebit de periculoase, lipsa antecedentelor sau conduita procesuală sinceră nu pot fi împrejurări suficiente care să justifice reducerea pedepsei la limita minimă sau reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
În considerarea dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen., se impune menţinerea pedepsei aplicate în cuantum şi modalitate de executare, aspect sub care, critica este nefondată, după cum şi recursul declarat.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de ambii inculpaţi se vor respinge, ca nefondate.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive pentru fiecare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.A. şi B.E.M. împotriva deciziei penale nr. 481 din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 10 august 2005, la 12 septembrie 2006 pentru S.A., şi timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 16 iunie 2005 la 12 septembrie 2006 pentru B.E.M.
Obligă recurentul inculpat S.A. la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat B.E.M. la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5084/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 5231/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
