ICCJ. Decizia nr. 531/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.531/2006
Dosar nr. 22098/1/2005
(nr. vechi 6670/2005)
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 7 aprilie 2005, Tribunalul Bihor, în baza art. 211 alin. (1) lit. c) C. pen., şi alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul K.O.A., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 81 din 30 august 2004 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 79/2004, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsă durata reţinerii din 17 august 2004 şi arestării preventive de la 30 august 2004 până la zi.
A respins daunele morale solicitate de partea civilă F.N. şi a constatat că prejudiciul material cauzat acestuia a fost integral recuperat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, incluzând şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei care se va avansa din contul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că:
În după amiaza zilei de 14 august 2004, în timp ce numitul L.L.R. călătorea cu trenul personal nr. 4337, pe ruta Oradea - Satu Mare, a observat pe culoarul unui vagon de clasa I, pe partea vătămată F.N., cu care era în relaţii de duşmănie, deoarece, aşa după cum susţine, în urmă cu câteva săptămâni, sus-numitul a fost victima unei agresiuni din partea părţii vătămate şi a fratelui acestuia, soldată cu ruperea unui dinte. Pe fondul acestor relaţii de duşmănie, acesta a acostat pe partea vătămată, iar după un schimb de cuvinte injurioase a lovit-o şi, întrucât aceasta s-a retras într-un compartiment, a renunţat pe moment la agresiune.
La scurt timp însă, s-a întors, fiind însoţit de inculpatul K.O.A. şi numitul B.V.M. Cu toţii au pătruns în compartimentul în care se afla partea vătămată şi sfidând apariţia călătorilor din compartiment şi vagonul clasa I. au continuat să o lovească pe partea vătămată, aceasta suferind leziunile descrise în constatarea medico-legală de la fila 14 din dosar şi care a necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
În timp ce partea vătămată era lovită, inclusiv de către inculpat, acesta profitând de neputinţa ei de a se apăra, i-a sustras din unul din buzunarele de la pantaloni, telefonul mobil marca Nokia, evaluat la suma de 1.600.000 lei şi un portmoneu. Deşi partea vătămată susţine că în portmoneu se găsea suma totală de 1.500.000 lei, în cauză nu a adus probe certe în acest sens, nici unul din martorii aflaţi în compartiment nu au văzut câţi bani a avut asupra sa anterior comiterii infracţiunii. În schimb, persoanele care-l însoţeau pe inculpat, M.S., L.L., B.V., au fost prezenţi în momentul în care, coborând din tren, inculpatul a procedat la numărarea sumei de bani găsită în portmoneu, indicând cu certitudine suma de 810.000 lei.
După agresarea şi tâlhărirea părţii vătămate, inculpatul şi restul persoanelor care-l însoţeau, au abandonat-o pe partea vătămată când au considerat că şi corecţia este suficientă, coborând cu toţii din tren în staţia C.F.R. Tămăşeu.
După coborâre, inculpatul i-a informat pe ceilalţi că, în timp ce partea vătămată era agresată, i-a sustras telefonul mobil şi portmoneul în care se afla suma de 810.000 lei, numărată în prezenţa lor, şi apoi, le-a spus că pe banii astfel obţinuţi le face „cinste", sens în care i-a invitat într-un local din Tămăşeu.
După ce s-au despărţit, pe traseul spre domiciliul inculpatului a aruncat portmoneul, iar telefonul l-a dus la domiciliu unde a fost găsit de organele de poliţie şi apoi predat părţii vătămate.
Partea vătămată F.N. a precizat instanţei că, întrucât i-a fost recuperat întreg prejudiciul nu solicită despăgubiri materiale, însă se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20.000.000 lei daune morale.
Inculpatul K.O.A. a făcut obiecţiuni cu privire la încadrarea juridică a faptei susţinând că el nu a lovit-o pe partea vătămată, ci doar profitând de faptul că numiţii L.L.R. şi B.V. o agresau, a sustras telefonul mobil şi portmoneul cu bani. Această apărare a fost înlăturată de prima instanţă, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
Audiată în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, partea vătămată F.N. a declarat că pe parcursul incidentului inculpatul a avut o atitudine recalcitrantă, lovind cu palma în geamul de la compartiment, ameninţând-o cu moartea, fapt ce a provocat o dezaprobare generală în rândul celorlalte persoane aflate în compartiment. Inculpatul, însoţit de două persoane au intrat în compartiment, au început să o lovească, inclusiv inculpatul şi cu toate că pe moment nici nu a observat că i-au fost sustrase portmoneul şi telefonul, ulterior o doamnă din compartiment i-a atras atenţia că unul din băieţi, mai mic de statură i-a desfăcut fermoarul de la pantalonul de trening, de unde i-a sustras respectivele bunuri.
Declaraţia părţii vătămate s-a coroborat cu depoziţiile martorilor prezenţi în comportament, şi anume: P.M., B.M.
Martorii B.V. şi L.L. au încercat în faţa instanţei să minimalizeze rolul inculpatului, revenind nejustificat asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale. Aceştia au acreditat ideea că partea vătămată a predat de bună voie inculpatului portmoneul şi telefonul mobil, variantă infirmată de celelalte persoane aflate în compartiment, în contul unei datorii pe care ar fi avut-o la inculpat, sens în care a indicat numele martorului T.F., ce poate să confirme această variantă a împrumutului. În cursul urmăririi penale, însă, aceştia fiind audiaţi au precizat, că au exercitat toţi trei (împreună cu inculpatul), acte de agresiune asupra părţii vătămate F.N., iar în momentul în care au coborât cu toţii în staţia Tămăşeu, inculpatul le-a arătat telefonul şi portmoneul sustrase de la partea vătămată. În acel moment, ambii martorii s-au revoltat şi i-au reproşat inculpatului că nu ar fi trebuit să recurgă la acest gest, dezaprobând total fapta sa.
Fapta inculpatului aşa cum a fost descrisă şi dovedită mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., şi alin. (21) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, grefat de modalitatea de săvârşire a acesteia şi împrejurările în care fapta a fost comisă, valoarea prejudiciului recuperat, respectiv persoana inculpatului lipsit de antecedente penale, ţinând seama, în special de atitudinea profund nesinceră a acestuia, care, deşi în prima fază, a recunoscut doar actele de sustragere a bunurilor aparţinând părţii vătămate, la ultimul cuvânt a negat vehement, în ciuda întreg probatoriului administrat, orice implicare a sa în comiterea infracţiunii, susţinând în continuare că partea vătămată ar fi avut datorii la el, iar în concret el nu s-a aflat la locul faptei, nu a agresat-o pe partea vătămată şi nu i-a sustras nici un bun.
Cu privire la suma de 20.000.000 lei solicitată de partea vătămată cu titlu de daune morale, prima instanţă a considerat că raportat la conduita sa pe întreg parcursul procesului penal, acordarea acestor daune nu se justifică, context în care au fost respinse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul K.O.A. solicitând desfiinţarea şi modificarea ei în sensul reducerii pedepsei, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi lipsa antecedentelor penale ale acestuia.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 185 din 11 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.O.A. deţinut în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 121/ P din 7 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bihor.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 august 2004 (24 h) şi de la 30 august 2004 la zi.
Nemulţumit şi de această decizie, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul aprecierii probelor şi pe baza cărora a cerut a se schimba încadrarea juridică în infracţiunea de furt şi apoi să se reducă pedeapsa pe care o socoteşte prea severă.
Recursul este nefondat.
Examinându-se hotărârea atacată şi materialul probator în raport de criticile formulate de inculpat precum şi din oficiu, Curtea reţine că acesta a fost evaluat corect şi complet iar încadrarea juridică dată, este cea legală, corespunzând activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de recurentul inculpat.
Fără putinţă de tăgadă este faptul că, inculpatul numai după folosirea violenţei şi agresarea victimei şi prin sfidarea călătorilor din compartimentul de tren de clasa I de pe ruta Oradea - Satu Mare, în după amiaza zilei de 14 august 2004, a deposedat pe partea vătămată de telefonul mobil şi un portmoneu, bunuri găsite în buzunarele pantalonilor acesteia.
Aceasta fiind situaţia de fapt, susţinerile inculpatului recurent în sensul că, eronat s-a reţinut în sarcina sa, violenţa pe care ar fi folosit-o în furtul comis faţă de victimă, nu au suport probator şi ca atare fapta sa, temeinic şi legal s-a constatat că, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu poate fi vorba de o altă încadrare juridică (spre exemplu furtul, cerută de inculpat).
Împrejurările concrete analizate şi în care s-a săvârşit tâlhăria, justifică pedeapsa aplicată, de 8 ani închisoare, orientată fiind spre limita medie, nu poate a fi apreciată ca excesivă, ci stabilită cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se va putea realiza şi dublul scop al sancţiunii penale şi prevăzut de art. 52 C. pen., ce e nu numai de reinserţie socială a făptuitorului ci şi de prevenţie generală a celor tentaţi în comiterea unor asemenea fapte, de o gravitate socială sporită.
În consecinţă, hotărârea atacată va fi menţinută, ca temeinică şi legală iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.O.A. împotriva deciziei penale nr. 185/ A din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea de 24 ore din data de 17 august 2004 precum şi timpul arestării preventive de la 30 august 2004 la 27 ianuarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 529/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 533/2006. Penal → |
|---|
