ICCJ. Decizia nr. 525/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.525/2006
Dosar nr. 20528/1/2005
(nr. vechi 5885/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 982 din 5 august 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi cu art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.L.I. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă a părţii civile C.V.I.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul A.L.I., în timp ce se afla pe str. Austrului a observat-o pe partea vătămată C.V.I. care purta la gât un lănţişor din aur şi întrucât avea nevoie de urgentă de bani s-a apropiat în fugă de partea vătămată, i-a smuls lanţul din aur de la gât şi a vrut să se îndepărteze, încercând să părăsească zona.
În drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pentru motivele consemnate în partea introductivă a deciziei, respectiv că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 9,6 milioane lei către partea civilă, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, inculpatul a achitat această sumă. În ceea ce priveşte latura penală a cauzei consideră că instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă mult prea aspră în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este infractor primar, lucrează ca şi zugrav, este tânăr, recunoscut şi regretat comiterea faptei şi concluzionând a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacată şi pe fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, iar pe latură civilă, înlăturarea acestuia la plata sumei de 9,6 milioane lei către partea civilă, constatându-se că prejudiciul a fost acoperit.
Prin Decizia penală nr. 724 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2816/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 982 din 5 august 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2332/2005.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.L.I. la o pedeapsă de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a luat act că prejudiciul cauzat părţii vătămate C.V.I. a fost acoperit în întregime.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare efectuate au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul este fondat, apreciind că pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare este exagerat de aspră, în raport cu faptul că la data comiterii infracţiunii acesta desfăşura o activitate remunerată (carte de muncă, dosar apel), nu are antecedente penale şi a achitat părţii vătămate contravaloarea prejudiciului (declaraţie notarială parte vătămată, dosar apel).
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul A.L.I., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi, apărătorul inculpatului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi a solicitat reducerea pedepsei prin acordarea unei eficienţe mai mari circumstanţelor atenuante judiciare reţinute de instanţa de fond, în sensul a se face aplicarea şi a dispoziţiilor art. 74 lit. b) C. pen., arătând că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut fapta şi o regretă, iar paguba a fost integral acoperită.
Concluziile părţii civile, ale procurorului, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul A.L.I., împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nu cel greşit precizat, respectiv art. 3859 pct. 171 din acelaşi cod, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator rezultă că în mod judicios, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului A.L.I. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului A.L.I., care la data de 23 iulie 2004, în timp ce se afla pe strada Austrului, respectiv pe un drum public, a observat-o pe partea vătămată C.V.I., ce purta la gât un lanţ din aur şi, având nevoie urgentă de bani, apropiindu-se în fugă de aceasta i-a smuls lanţul din aur de la gât şi încercând să părăsească zona, la strigătele părţii vătămate, care au alertat un grup de muncitori din zonă, a fost imobilizat, iar ulterior legitimat de un echipaj de jandarmi, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului A.L.I., instanţa de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, circumstanţele reale dar şi cele personale ale inculpatului, dând relevanţă probelor administrate în apel, reţinând că inculpatul desfăşura o activitate remunerată şi a achitat părţii vătămate contravaloarea prejudiciului, precum şi faptul că nu are antecedente penale.
Mai mult, instanţa de apel a redus cuantumul stabilit de prima instanţă, prin reţinerea distinctă a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. c) C. pen. şi a regimului său sancţionator corespunzător, dându-i o mai largă eficienţă, în condiţiile în care instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Astfel, Înalta Curte consideră că prin cuantumul pedepsei stabilit, mult sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracţiunea de care a fost învinuit, cu executare în regim de detenţie, instanţa de apel, printr-o evaluare proprie a probelor administrate în calea ordinară de atac exercitată, a apreciat că numai acesta este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate al pedepsei, asigurând îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă.
Înalta Curte nu poate reţine apărarea formulată de avocatul recurentului inculpat, în sensul reducerii pedepsei aplicate, prin reţinerea şi a dispoziţiilor art. 74 lit. b) C. pen., deoarece, chiar dacă instanţa de apel nu a făcut o referire concretă la această circumstanţă judiciară atenuantă în dispozitivul deciziei, în considerentele hotărârii a indicat expres că inculpatul a achitat părţii vătămate contravaloarea prejudiciului, având în vedere declaraţia notarială a acesteia ce a fost depusă, în apel, aspect reflectat în aprecierea mult mai largă a atitudinii infractorului după săvârşirea infracţiunii, prin aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că în cauză instanţa de apel, în mod plural a examinat toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, conferind just o relevanţă distinctă şi sporită circumstanţei atenuante judiciare menţionate, în concordanţă cu dispoziţiile legale, astfel că în mod greşit a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte, verificând Decizia pronunţată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale nr. 724 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale nr. 724 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 527/2006. Penal → |
|---|
