ICCJ. Decizia nr. 537/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 537/2006
Dosar nr. 22099/1/2005
(nr. vechi 6671/2005)
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 215 din 27 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 441/2005, Tribunalul Ialomiţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., formulată pentru inculpatul L.V.C.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu pentru cei trei inculpaţi (L.V.C., M.F. şi Ţ.A.) din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74, 76 şi 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat, printre alţii, pe inculpatul Ţ.A., la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 C. pen.
S-a luat act că partea vătămată Şt.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 26 octombrie 2004, în loc public, inculpatul major Ţ.A. împreună cu alţi doi inculpaţi minori a deposedat prin violenţă pe partea vătămată Şt.M. de suma de 5.000.000 lei, profitând de starea de ebrietate a acesteia.
Prin Decizia penală nr. 799/ A din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ţ.A.
Apelul a vizat greşita încadrare juridică a faptei şi individualizare eronată a pedepsei, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul Ţ.A.
Recursul vizează cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 (greşita încadrare juridică a faptei) şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)).
Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate.
Astfel, cu privire la greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în loc de infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) şi g) C. pen., Înalta Curte reţine că fapta inculpatului a fost corect încadrată în infracţiunea de tâlhărie (pentru săvârşirea căreia a fost condamnat), iar nu în infracţiunea de furt calificat, deoarece deposedarea a fost săvârşită cu violenţă de cei trei inculpaţi, partea vătămată opunându-se încercărilor acestora de a-i sustrage suma de bani din buzunare. Numai în momentul în care a fost ţinut de mână, de către doi dintre inculpaţi, sustragerea a fost posibilă.
Or, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunii de tâlhărie o constituie furtul săvârşit prin punerea victimei în neputinţă de a se apăra (cum este cazul în speţă, prin imobilizarea şi sustragerea concomitentă a sumei din buzunarele părţii vătămate).
În raport cu aceste prevederi, fapta a fost corect încadrată în infracţiunea de tâlhărie, forma calificată, iar nu numai intr-o infracţiune de furt calificat.
Nefondat este şi al doilea motiv de casare, aplicarea unei pedepse greşit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, Înalta Curte reţine că la stabilirea pedepsei de un an şi 4 luni, aplicată recurentului inculpat, ambele instanţe au ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere, atât gravitatea faptei săvârşite cu violenţă de inculpat, cât şi persoana inculpatului, infractor primar. Totodată, au fost reţinute, în concurs, conform art. 80 C. pen., atât împrejurările care atenuează (prevăzute de art. 74 şi 76 C. pen.) cât şi cele care agravează răspunderea penală [(art. 75 lit. c) C. pen.)].
Înalta Curte constată că pedeapsa a fost bine individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare a pedepsei, avându-se în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ca urmare, recursul va fi respins, ca nefondat, sub ambele aspecte.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.A. împotriva deciziei penale nr. 799/ A din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 535/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 541/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
