ICCJ. Decizia nr. 5489/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5489/2006
Dosar nr. 4728/42/2006
Şedinţa publică din 25 septembrie 2006
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 16 mai 2006 a Tribunalului Buzău au fost condamnaţi inculpaţii:
1. G.I.C., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 7 ani şi 10 luni închisoare. S-a constatat că această infracţiune a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2408 din 14 noiembrie 2002 a Judecătoriei Buzău. De asemenea, s-a mai constatat că infracţiunea de tâlhărie comisă la 15 iulie 2005 este concurentă cu infracţiunile de furt calificat comise la 20 martie 2004, 9/19 aprilie 2004 şi 26 iulie 2004 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepse de câte un an şi 4 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1350 din 30 iunie 2005 a Judecătoriei Buzău.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1350/2005 în pedepsele componente şi s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2408/2002.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 7 ani şi 10 luni închisoare şi cele trei pedepse de câte un an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului G.I.C., stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 10 luni închisoare alături de pedeapsa de 8 luni închisoare, în total 8 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) şi e) C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 1 august 2005 la zi şi deţinerea de o zi din 16 octombrie 2000, şi
2. S.C., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani şi 2 luni închisoare. S-a constatat că infracţiunea a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate pentru pedeapsa rezultantă de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 475 din 18 martie 2004 a Judecătoriei Buzău, iar conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării de un an închisoare şi executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 7 ani şi 2 luni închisoare, în total 8 ani şi 2 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen., s-a menţinut starea de art. a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 15 iulie 2005 la zi.
S-a luat act de partea vătămată M.I. că nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului G.I.C. la tratament medical până la însănătoşire.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în fapt, că în noaptea de 14 iulie 2005, după ce inculpaţii au consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată M.I. la un bar, au imobilizat-o pe aceasta şi i-au sustras din buzunarul pantalonilor suma de 700 RON, după care au fugit, fiind surprinşi de organele poliţiei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii, a declaraţiilor părţii vătămate, a declaraţiilor martorilor T.E.L., T.R., B.D.A., C.A.F., N.G.C., C.G., Z.A. şi O.I.V., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut faptele.
Referitor la inculpatul G.I.C. s-a constatat în baza expertizei medico-legale psihiatrice că prezintă diagnosticul „tulburare mixtă de personalitate" că a acţionat cu discernământ recomandându-se măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 219 din 17 iulie 2006, a respins apelurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate în sensul greşitei individualizări a pedepselor.
S-a apreciat că sancţiunile aplicate sunt conforme cu pericolul social grav al faptelor şi că nu sunt motive de reducere a cuantumului acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii G.I.C. şi S.C., care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susţinut că pedepsele aplicate sunt prea severe şi au solicitat reducerea lor.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea în noaptea de 14 iulie 2005 a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Probele administrate, evocate anterior au confirmat că la data arătată inculpaţii, în baza înţelegerii prealabile, după ce au consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată la un local, au imobilizat-o pe aceasta, i-au sustras din buzunare suma de 700 RON, după care au fugit, fiind prinşi de organele poliţiei.
Referitor la pedepsele aplicate de câte 7 ani şi 2 luni închisoare apropiate de minimul legal, se constată că instanţele au avut un mod corect în vedere, pericolul social grav al faptelor, împrejurările comiterii lor, întinderea prejudiciului cauzat persoanei vătămate, atitudinea sinceră pe parcursul procesului cât şi starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., a inculpaţilor care au comis tâlhăria după condamnări anterioare.
Se mai constată că pedepsele aplicate ca şi cele rezultante stabilite în baza art. 83 C. pen., sunt de natură a asigura, conform art. 52 din acelaşi cod, prevenirea săvârşirii de noi şi reintegrarea în comunitate a inculpaţilor.
Deoarece au fost respectate aceste dispoziţii legale, iar din actele dosarului nu se constată existenţa unor împrejurări cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a circumstanţelor atenuante, spre a fi posibilă coborârea pedepsei sub limita minimă legală, criticile inculpaţilor în sensul greşitei individualizări a pedepselor nu pot fi primite.
Faţă de considerentele ce preced, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că nu există cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Se vor deduce din pedepsele aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 august 2005 la 25 septembrie 2006 şi timpul reţinerii de la data de 16 octombrie 2000 pentru inculpatul G.I.C. şi de la 15 iulie 2005 la 25 septembrie 2006 pentru inculpatul S.C. şi se va stabili ca onorariile pentru apărarea din oficiu să fie avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.I.C. şi S.C. împotriva deciziei penale nr. 219 din 17 iulie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive de la 1 august 2005 la 25 septembrie 2006 şi timpul reţinerii din data de 16 octombrie 2000 pentru inculpatul G.I.C. şi de la 15 iulie 2005 la 25 septembrie 2006 pentru inculpatul S.C.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului sumele de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5438/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 5519/2006. Penal → |
|---|
